Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2009

Interpretarea şi aplicarea regulamentului comunitar în dreptul naţional. Condiţii şi elemente. Studiu de caz: Regulamentul (CE) nr. 1408/71

La data de 20.05.2009, într-o zi de miercuri, s-a desfăşurat la Institutul de cercetări juridice al Academiei Române, Bucureşti, prin grija Centrului de Studii de Drept European, colocviul cu tema „Interpretarea şi aplicarea regulamentului comunitar în dreptul naţional. Condiţii şi elemente. Studiu de caz: Regulamentul (CE) nr. 1408/71”. Întrucât această afişare, reprezintă doar o scurtă informare „îmbrăcată într-o haină a impresiilor” create de acest colocviu, prezentarea va fi conformă acestor caracteristici. În primul rând, se cuvine să menţionăm că seminarul a întrunit o participare largă din partea multor specialişti şi interesaţi în domeniul ştiinţific şi comunitar, iar ceea ce este foarte important constă în produsul util pe care ni-l oferă tuturor. Lucrările prezentate în contextul tematicii au fost interesante, dar mă voi rezuma la a spicui câteva idei desprinse în context. În principal, discuţiile s-au purtat asupra unei cauze soluţionate în primă instanţă de Tribunalul Bucu

CAUZA BRÂNDUŞE vs. ROMÂNIA, Cererea nr. 6586/03, Hotărârea din 7 aprilie 2009

PROCEDURA 1. La originea acestei cauze de găseşte cererea nr. 6586/03 îndreptată împotriva României de un resortisant al acestui stat, în persoana domnului Ioan Brânduşe (reclamantul), care a sesizat Curtea Europeană la data de 7 ianuarie 2003 în virtutea art. 34 din Convenţia europeană a drepturilor omului (Convenţia). 2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de domnul Răzvan Horaţiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe 3. La data de 31 mai 2007, Curtea a declarat cererea ca fiind parţial inadmisibilă şi a decis să comunice Guvernului plângerile invocate în virtutea art. 3 şi a art. 8 din Convenţie. În plus, Curtea a decis să se pronunţe în acelaşi timp asupra admisibilităţii fondului cauzei. ÎN FAPT I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI 4. Reclamantul s-a născut în 1951. În prezent este reţinut în penitenciarul din Arad, ca urmare a condamnării la o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru escrocherie, pedeapsă stabilită prin sentinţele din 14 august 2002 respectiv 11 noiembrie 2004