Interpretarea şi aplicarea regulamentului comunitar în dreptul naţional. Condiţii şi elemente. Studiu de caz: Regulamentul (CE) nr. 1408/71
La data de 20.05.2009, într-o zi de miercuri, s-a desfăşurat la Institutul de cercetări juridice al Academiei Române, Bucureşti, prin grija Centrului de Studii de Drept European, colocviul cu tema „Interpretarea şi aplicarea regulamentului comunitar în dreptul naţional. Condiţii şi elemente. Studiu de caz: Regulamentul (CE) nr. 1408/71”.
Întrucât această afişare, reprezintă doar o scurtă informare „îmbrăcată într-o haină a impresiilor” create de acest colocviu, prezentarea va fi conformă acestor caracteristici.
În primul rând, se cuvine să menţionăm că seminarul a întrunit o participare largă din partea multor specialişti şi interesaţi în domeniul ştiinţific şi comunitar, iar ceea ce este foarte important constă în produsul util pe care ni-l oferă tuturor.
Lucrările prezentate în contextul tematicii au fost interesante, dar mă voi rezuma la a spicui câteva idei desprinse în context.
În principal, discuţiile s-au purtat asupra unei cauze soluţionate în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti- Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr.5536/3AS/2008, prin sentinţa civilă nr. 5601/10.09.2008. În această cauză, reclamantul S.M., cetăţean german a chemat în judecată pârâtele Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, pentru ca prin hotărârea care urma să se pronunţe să fie obligate pârâtele să soluţioneze cererea reclamantului de stabilire a unor drepturi de pensie efectuată în prealabil judecăţii către pârâte, dar la care acestea nu răspunseseră. Pe scurt, cetăţeanul german îşi întemeia cererea pe faptul că lucrase în România în perioada 1958-1977, pentru care nu primeşte nici un fel de pensie.
Prezentarea speţei a fost realizată de domnul judecător Dragoş Călin, suscitând numeroase poziţii pe parcursul dezbaterilor. Unele poziţii au fost în sensul că litigiul nu prezenta o legătură necesară cu dreptul comunitar, altele au fost în sensul că soluţia pronunţată nu rezolvă cererea petentului pe fond, în timp ce alte poziţii au găsit ca fiind judicioasă soluţia. În această din urmă categorie îmi situez şi eu poziţia, pentru mai multe motive dintre care pe unele le prezint în continuare.
Soluţia, în opinia mea, are multe semnificaţii raportat la momentul la care ne aflăm şi la nivelul de justiţie pe care ni-l dorim fiecare. În primul rând este salutară soluţia şi trebuie văzută ca un act de justiţie complex, deoarece aduce în discuţie probleme noi pentru România şi pentru cine ştie să vadă şi să audă i se oferă anumite soluţii. Astfel, trebuie să se observe că dincolo de limitele precizate în formulă proprie de partea care a intentat acţiunea, judecătorul naţional în mod clar a pornit prin a identifica statutul persoanei care formulează cererea şi caracteristicile raportului juridic dedus judecăţii. Nu s-a lăsat înşelat de elementul de cetăţenie germană al petentului şi a realizat că relevanţa este mai amplă: persoana are statutul de cetăţean comunitar, iar raportul juridic dedus judecăţii nu este unul simplu, de drept internaţional privat, ci pe fond apar aspecte de muncă şi securitate socială, care pot intra sub incidenţa prevederilor comunitare. Astfel, în mod corect instanţa arată că „în cazul persoanelor care au lucrat în mai multe state membre ale Uniunii Europene drepturile de pensie se acordă cu respectarea regulamentelor comunitare, în prezent Regulamentul (CE) nr. 1408/71 referitor la aplicarea sistemelor de securitate socială angajaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora, care se deplasează în cadrul Uniunii Europene şi Regulamentul (CE) nr.574/72 privind aplicarea Regulamentului nr. 1408/71”.
În final, Tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pârâtele să soluţioneze cererea reclamantului de stabilire a drepturilor de pensie.
Principala întrebare de context care a apărut este ce valoare juridică au avut prevederile comunitare în acest caz? Deşi, pare să nu aibă, deoarece soluţia instanţei a fost să oblige pârâtele la răspuns, fără a stabili drepturile de pensie propriu-zise, totuşi, mecanismul de soluţionare a cererii arată o valoare delicată, dar juridică a prevederilor comunitare în cauza de studiu. Chiar dacă nu a făcut aplicarea propriu-zisă a Regulamentelor, judecătorul naţional a luat în considerare „legea comunitară” şi a operat cu noţiuni comunitare (cetăţean comunitar; stat membru; teritoriul Uniunii Europene; drept comunitar). În acest fel, judecătorul a putut să stabilească pertinenţa obiectului cererii, care, utilizând o formulă utilizată des de o anumită instanţă europeană, nu părea a fi „greşit fondată” (nefondată). Iată cum, ni se dezvăluie o regulă de procedură internă, de natură logico-raţională, pe care orice judecător din statele membre ale Uniunii trebuie să şi-o însuşească: luarea în considerare a dreptului comunitar.
Pentru motivele de mai sus, apreciem că fineţea raţionamentului judecătorilor care au soluţionat cauza este salutară şi, mai mult, este judicioasă.
Distinct de situaţia prezentată mai sus, o idee interesantă a fost exprimată de lector univ. dr. Raluca Bercea, vizavi de caracterizarea Regulamentelor, insistând asupra manierei neadecvate a unor doctrinari de a caracteriza aceste acte prin comparaţie cu legea naţională; o asemenea comparaţie se susţine că ar fi nepotrivită deoarece Regulamentele trebuie privite ca o secreţie originală a Uniunii, având o poziţie juridică distinctă în cadrul ordinii juridice. La o primă vedere însă, în opinia noastră, există aspecte practice a căror soluţionare poate să depindă de comparaţia Regulamentului cu o lege naţională; spre exemplu, diferite exigenţe constituţionale ar putea fi nesocotite dacă o asemenea comparaţie nu ar fi posibilă, în condiţiile în care în situaţii particulare, cum este restrângerea unor drepturi, este necesară existenţa unei legi care să o prevadă (articolul 53 din Constituţia României etc.). Ori, dacă Regulamentul conţine o asemenea restrângere, mai este necesară o „lege”, mai are acesta efect direct şi aplicabilitate directă? Credem că da, iar justificarea răspunsului se găseşte tocmai în comparaţia la care ne referim.
Dahij
Întrucât această afişare, reprezintă doar o scurtă informare „îmbrăcată într-o haină a impresiilor” create de acest colocviu, prezentarea va fi conformă acestor caracteristici.
În primul rând, se cuvine să menţionăm că seminarul a întrunit o participare largă din partea multor specialişti şi interesaţi în domeniul ştiinţific şi comunitar, iar ceea ce este foarte important constă în produsul util pe care ni-l oferă tuturor.
Lucrările prezentate în contextul tematicii au fost interesante, dar mă voi rezuma la a spicui câteva idei desprinse în context.
În principal, discuţiile s-au purtat asupra unei cauze soluţionate în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti- Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr.5536/3AS/2008, prin sentinţa civilă nr. 5601/10.09.2008. În această cauză, reclamantul S.M., cetăţean german a chemat în judecată pârâtele Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale şi Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, pentru ca prin hotărârea care urma să se pronunţe să fie obligate pârâtele să soluţioneze cererea reclamantului de stabilire a unor drepturi de pensie efectuată în prealabil judecăţii către pârâte, dar la care acestea nu răspunseseră. Pe scurt, cetăţeanul german îşi întemeia cererea pe faptul că lucrase în România în perioada 1958-1977, pentru care nu primeşte nici un fel de pensie.
Prezentarea speţei a fost realizată de domnul judecător Dragoş Călin, suscitând numeroase poziţii pe parcursul dezbaterilor. Unele poziţii au fost în sensul că litigiul nu prezenta o legătură necesară cu dreptul comunitar, altele au fost în sensul că soluţia pronunţată nu rezolvă cererea petentului pe fond, în timp ce alte poziţii au găsit ca fiind judicioasă soluţia. În această din urmă categorie îmi situez şi eu poziţia, pentru mai multe motive dintre care pe unele le prezint în continuare.
Soluţia, în opinia mea, are multe semnificaţii raportat la momentul la care ne aflăm şi la nivelul de justiţie pe care ni-l dorim fiecare. În primul rând este salutară soluţia şi trebuie văzută ca un act de justiţie complex, deoarece aduce în discuţie probleme noi pentru România şi pentru cine ştie să vadă şi să audă i se oferă anumite soluţii. Astfel, trebuie să se observe că dincolo de limitele precizate în formulă proprie de partea care a intentat acţiunea, judecătorul naţional în mod clar a pornit prin a identifica statutul persoanei care formulează cererea şi caracteristicile raportului juridic dedus judecăţii. Nu s-a lăsat înşelat de elementul de cetăţenie germană al petentului şi a realizat că relevanţa este mai amplă: persoana are statutul de cetăţean comunitar, iar raportul juridic dedus judecăţii nu este unul simplu, de drept internaţional privat, ci pe fond apar aspecte de muncă şi securitate socială, care pot intra sub incidenţa prevederilor comunitare. Astfel, în mod corect instanţa arată că „în cazul persoanelor care au lucrat în mai multe state membre ale Uniunii Europene drepturile de pensie se acordă cu respectarea regulamentelor comunitare, în prezent Regulamentul (CE) nr. 1408/71 referitor la aplicarea sistemelor de securitate socială angajaţilor, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor acestora, care se deplasează în cadrul Uniunii Europene şi Regulamentul (CE) nr.574/72 privind aplicarea Regulamentului nr. 1408/71”.
În final, Tribunalul a admis acţiunea şi a obligat pârâtele să soluţioneze cererea reclamantului de stabilire a drepturilor de pensie.
Principala întrebare de context care a apărut este ce valoare juridică au avut prevederile comunitare în acest caz? Deşi, pare să nu aibă, deoarece soluţia instanţei a fost să oblige pârâtele la răspuns, fără a stabili drepturile de pensie propriu-zise, totuşi, mecanismul de soluţionare a cererii arată o valoare delicată, dar juridică a prevederilor comunitare în cauza de studiu. Chiar dacă nu a făcut aplicarea propriu-zisă a Regulamentelor, judecătorul naţional a luat în considerare „legea comunitară” şi a operat cu noţiuni comunitare (cetăţean comunitar; stat membru; teritoriul Uniunii Europene; drept comunitar). În acest fel, judecătorul a putut să stabilească pertinenţa obiectului cererii, care, utilizând o formulă utilizată des de o anumită instanţă europeană, nu părea a fi „greşit fondată” (nefondată). Iată cum, ni se dezvăluie o regulă de procedură internă, de natură logico-raţională, pe care orice judecător din statele membre ale Uniunii trebuie să şi-o însuşească: luarea în considerare a dreptului comunitar.
Pentru motivele de mai sus, apreciem că fineţea raţionamentului judecătorilor care au soluţionat cauza este salutară şi, mai mult, este judicioasă.
Distinct de situaţia prezentată mai sus, o idee interesantă a fost exprimată de lector univ. dr. Raluca Bercea, vizavi de caracterizarea Regulamentelor, insistând asupra manierei neadecvate a unor doctrinari de a caracteriza aceste acte prin comparaţie cu legea naţională; o asemenea comparaţie se susţine că ar fi nepotrivită deoarece Regulamentele trebuie privite ca o secreţie originală a Uniunii, având o poziţie juridică distinctă în cadrul ordinii juridice. La o primă vedere însă, în opinia noastră, există aspecte practice a căror soluţionare poate să depindă de comparaţia Regulamentului cu o lege naţională; spre exemplu, diferite exigenţe constituţionale ar putea fi nesocotite dacă o asemenea comparaţie nu ar fi posibilă, în condiţiile în care în situaţii particulare, cum este restrângerea unor drepturi, este necesară existenţa unei legi care să o prevadă (articolul 53 din Constituţia României etc.). Ori, dacă Regulamentul conţine o asemenea restrângere, mai este necesară o „lege”, mai are acesta efect direct şi aplicabilitate directă? Credem că da, iar justificarea răspunsului se găseşte tocmai în comparaţia la care ne referim.
Dahij
Comentarii
Trimiteți un comentariu