Hotărârea CCR de anulare a
alegerilor a generat Comoția Cerebrală a Democrației din România, iar ulterior
Ne găsim în Comă Indusă!
I.
Democrația nu este un sistem juridic și nu este un sistem
neapărat echitabil! - „Nu este nimeni drept, nici unul măcar.” (Romani
3:10)
Democrația, din unghiul specific al alegerii unui președinte, aduce în
discuție în zilele noastre două drepturi: dreptul
de a vota și dreptul de a fi ales. Dacă dreptul de a vota este unul extrem
de bine protejat juridic, aceasta însemnând că fiecare persoană va avea
garanția că ceea ce crede asupra unui candidat se poate materializa într-un vot
valabil, pentru că acesta este secret și este numărat de sistem, cu totul alta
este situația dreptului politic de a fi ales. În acest din urmă caz, este
necesar și firesc să se afișeze candidatul căruia votul îi
va fi atribuit. Altfel, democrația nu are vreun sens afirmat, decât să
evidențieze pe cel care are mai multă putere și instrumente de a se impune
drept conducător. În orice caz, cel care va candida trebuie să corespundă unui
profil de vot aferent unei anumite publicități.
Din acest motiv, cei aflați în spatele unui candidat sunt responsabili de publicitatea acestuia și de promovarea
unui discurs care să corespundă cel puțin unei părți a electoratului. Ca
urmare, președintele ales, va corespunde doar unei părți a alegătorilor, cărora
li s-a transmis mai bine mesajul și care s-a bazat pe idei pe care acest electorat și le asumă. În acest
algoritm, democrația poate să însemne durere sau insatisfacție pentru unii,
deoarece guvernarea nu pune în practică ideile lor ci ale altora, și
satisfacție pentru aceia care sunt sau par reprezentați! Cu toate acestea,
democrația este un sistem acceptat generic ca fiind cel mai adecvat pentru
trăirea unei comunități, deoarece permite atât manifestarea libertății
individuale cât și stabilirea unui
destin propriu de către cetățenii unei populații, pe baza aceleiași libertăți
individuale.
II.
Basarab vs Brâncoveanu
Două ideologii caracterizează amplu poporul român. O primă ideologie,
extrem de curată, este aceea a lui Brâncoveanu luat drept exemplu: ideile și
cultura ta sunt cele care îți marchează întreaga existență! A doua ideologie este că pentru a supraviețui
fără ați afirma direct și universal ideile este necesar să afișezi celui mai
puternic recunoștință, cuantificată în bani și, uneori, în serviabilitate. În
ambele cazuri există un numitor comun: atât Brâncoveanu cât și Basarab s-au
aplecat cu atenție asupra destinului unei idei, având în vedere consecințele
acesteia asupra poporului român.
Brâncoveanu: Viziune, sacrificiu și cultură
Constantin Brâncoveanu este simbolul unui lider care a pus accent pe diplomație,
cultură și identitate națională. El a fost un ctitor al bisericilor și un
promotor al culturii românești, chiar și în fața amenințărilor politice și
militare ale vremii. Martiriul său și al familiei sale reflectă o abnegație
totală față de valori, arătând că pentru el, principiile erau mai
importante decât compromisul.
În contextul actual, Brâncoveanu ar putea fi văzut ca un exemplu pentru
liderii care prioritizează interesele naționale și păstrează o viziune
strategică pe termen lung. Spre deosebire de această paradigmă, politica
românească contemporană se confruntă adesea cu lipsa unei viziuni clare,
corupție și orientare spre câștiguri pe termen scurt. S-ar putea pune retoric
întrebarea: avem astăzi lideri dispuși să-și sacrifice confortul personal
pentru binele public?
Basarab: Independență, pragmatism și alianțe strategice
Basarab I, întemeietorul Țării Românești, este simbolul unui lider care a
luptat pentru independență și suveranitate. Victoria sa în bătălia de la
Posada demonstrează capacitatea de a lua decizii pragmatice, chiar și împotriva
unor adversari puternici precum regele Ungariei. Basarab a construit un stat
independent și a promovat alianțe care să-i asigure autonomia.
Raportat la conducerea actuală, Basarab poate fi văzut ca un model pentru un
lider capabil să gestioneze relațiile externe ale României cu marile puteri
(UE, SUA, China etc.) fără a pierde controlul asupra intereselor naționale.
Totuși, în contextul de azi, întrebarea este dacă România își poate menține
suveranitatea reală sau dacă rămâne dependentă de influențe externe, lipsindu-i
un lider capabil să navigheze cu înțelepciune între presiuni geopolitice.
Astăzi, conducerea României oscilează între adaptarea la cerințele
internaționale și gestionarea unei administrații interne adesea afectate de
corupție și lipsa reformelor esențiale. Pe de altă parte, lipsa unei figuri de
tip „Brâncoveanu” sau „Basarab” evidențiază nevoia acută de lideri care să
inspire prin viziune, integritate și curaj.
Condițiile actuale ale României și lecțiile trecutului
România are nevoie de lideri care să combine viziunea culturală a lui
Brâncoveanu cu pragmatismul politic al lui Basarab:
- În educație și cultură, să cultive identitatea națională într-un mod modern, fără a se izola
de valorile globale.
- În politică externă, să mențină alianțe strategice fără a sacrifica interesele naționale.
- În leadership intern, să combată corupția și să promoveze o viziune coerentă pentru
dezvoltare economică și socială.
În absența unor astfel de lideri, riscul este ca România să continue să fie
percepută ca un pion pe tabla de șah geopolitică, lipsită de voce proprie și
direcție clară și, totodată, în plan intern populația țării noastre să nu
aibă suflul potrivit unei evoluții sănătoase și puternic ancorate în ideea de
bunăstare.
III.
Călin vs Elena
Un vot liber
trebuie să țină cont de acest prim aspect: propaganda candidatului Călin
corespunde politicii actuale? În final, este util să acceptăm „tăierea capului”
în locul unei „dijme” acceptabile? Pe partea cealaltă, a doamnei Lasconi, se
pune problema Cât de mult poate să aplece capul, care oricând s-ar putea să fie
tăiat mai-ușor! Și în această idee, vom vedea în Lasconi o persoană care îl
invocă în aceste zile pe Dumnezeu și(tot Lasconi!) o altă persoană care incită
și încearcă să fie, fără o miză în afara îndoielii de oportunitate, o adevărată
Ioana D Arc.
IV.
Comoția cerebrală a Democrației vs Ce s-ar fi întâmplat dacă ieșea un anumit
candidat? „Istoria nu se face cu
'dacă'.” (Charles de Gaulle)
Validitatea unui vot, liber exprimat sau ce s-ar fi întâmplat Dacă ieșea o
persoană cu viziuni diferite de cele afirmate de partidele din România aflate
la putere!
Drepturile politice se limitează la acele drepturi fundamentale care au ca
obiect exclusiv participarea cetățenilor la conducerea statului și cele mai
multe dintre aceste drepturi se exercită prin intermediul alegerilor (Drăganu,
2000, pg. 174-5). Poate este cazul să explicităm această frază: conducerea
Statului democratic se schimbă periodic conform voinței poporului, voință
trecută în Constituția sa. Modalitatea de schimbare este prin vot deoarece
altfel este imposibil să schimbi persoane aflate deja la putere și care vor
face tot posibilul să-și păstreze această putere. Relația dintre persoana
fizică, cetățean cu drept de vot și Statul secvențial, adică cel reprezentat de
indivizi aflați în conducerea acestuia, este atât de dezechilibrată încât s-au
stabilit condiții constituționale pentru a se asigura exercitarea dreptului la
vot: secret, liber, egal și direct exprimat.
La data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională, prin hotărârea nr. 32 a
anulat „întregul proces electoral cu
privire la alegerea Președintelui României”, într-un moment în care de mai
multe ore începuse procesul de votare din cel de-al doilea tur, în diaspora,
iar datele de sondaj arătau fără nicio îndoială care este preferința alegătorilor
cu privire la candidați. De asemenea, la momentul anulării erau mai puțin de 48
de ore până la începerea procesului de votare în circumscripțiile din țară. Întrucât,
așa cum vom vedea, hotărârea CCR este criticabilă în special pentru că
(1)argumentele acesteia nu se sprijină pe probe, ci pe „comunicate” provenite de
la servicii de informații, (2) este dată pretorian, în afara unor prevederi
explicite ale Constituției și produce consecințe politice și de putere în afara
Constituției și a voinței populare pe care aceasta o exprimă, această hotărâre
apare extrem de dezechilibrată în raport de drepturile fundamentale ale
cetățenilor, în special dreptul de vot și dreptul la viață privată! Se poate
spune, că acest ecosistem de realizare a democrației din România, prin
intermediul dreptului de vot, a fost brusc scurtcircuitat, a intrat în Comoție
cerebrală și, așa cum vom prezenta, în continuare se găsește în comă indusă!
Revin asupra principalei chei constituționale de înțelegere a conflictului
pus în discuție: dreptul de vot, potrivit Constituției se exercită doar de
persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani și, deci, sunt singurele care
decid asupra modului în care își exercită opțiunile politice, iar această
regulă cunoaște doar excepția acelor persoane cu privire la care există o
hotărâre judecătorească prin care fie sunt interziși fie sunt sancționați cu pierderea
drepturilor electorale. Ca urmare, anularea procesului electoral cu privire la
Președinte are printre consecințe ineficacitatea votului deja exprimat de
persoane în deplinătatea facultăților lor mintale, ceea ce reprezintă
un fapt extrem de grav ori de câte ori o decizie de acest fel nu este luată cu o motivare extrem
de pertinentă, publică și oportună în același timp. Ori, așa cum se cunoaște la
nivelul întregii țări și în numeroase scene internaționale, motivarea CCR are
la bază în mod direct și exclusiv „comunicatele” unor servicii de informații,
prezentate sub presiune într-un for, precum Consiliul Suprem de Apărare a
Țării, în fruntea căruia se găsește un președinte al cărui mandat este spre
sfârșit și ale cărui acțiuni din ultima perioadă sunt extrem de nepopulare și
îndreptate înspre a proteja sau favoriza interese politice sau „personalizate”!
V.
Modus Operandi vs Autoritatea de lucru judecat - „Legea
poate să nu vadă ceea ce obiceiul face evident.” (Platon)
Așa cum afirmă CCR încă de la primul paragraf al hotărârii nr. 32/2024 pe
rolul curții se afla „examinarea aspectelor referitoare la corectitudinea și
legalitatea procesului electoral cu privire la alegerile pentru Președintele
României din anul 2024, aduse la cunoștință publică la data de 4 decembrie 2024
prin „declasificarea conținutului „Notelor de informare” ale Ministerului
Afacerilor Interne - Direcția Generală de Protecție Internă, ale Serviciului de
Informații Externe, ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de
Telecomunicații Speciale”. Pe baza acestor note, CCR constată că procesul
electoral a fost viciat „pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele
de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au
distorsionat caracterul liber și corect al votului exprimat de cetățeni și
egalitatea de șanse a competitorilor electorali, au afectat caracterul
transparent și echitabil al campaniei electorale și au nesocotit reglementările
legale referitoare la finanțarea acesteia. Toate aceste aspecte au avut un
efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor
democratice”. Ca urmare, CCR a dispus anularea întregului proces electoral!
Această realitate a lui decembrie 2024, însă, trebuie analizată cu mare
atenție, deoarece semnificația și consecințele depășesc cu mult ceea ce putea
și măcar să întrevadă CCR și, cu siguranță, trebuie să se analizeze atât
corectitudinea deciziei CCR sub aspectul fondului dar și competențele sale,
pentru a înțelege dacă nu cumva decizia corespunde unor interese politice, ori
este lipsită de anvergura și calitatea necesare unei decizii constituționale,
ori, într-adevăr este o decizie pertinentă și salvatoare pentru principiile la
care face referire atunci când anulează întreg procesul electoral. Legat de
această afirmație se întrezărește un scenariu extrem de riscant, pentru
motivele care vor fi expuse în cele ce urmează.
Pentru orice persoană care se găsește la o vârstă suficientă pentru a face
o paralelă cu experiența anilor 1989-1990(revoluția română și prima tranșă a
mineriadelor), este izbitor de vizibil faptul că o instituție a statului de
drept, în cazul de față CCR, a dispus o măsură ca efect direct al unor
comunicate formulate de serviciile de informații, fără a exista un filtru
judiciar democratic în prealabil. Asemănător anilor sus-amintiți, când
serviciile de informații au răspândit și transmis factorilor de conducere
informații referitoare la revolte populare antidemocratice și prezența unor
teroriști, a căror existență istoria nu le-a mai recunoscut-o, s-a petrecut și
în cazul de față. Motivele de atunci(1989-1990) au fost cumulate, atât de
nevoia unor factori de conducere de a-și păstra pozițiile, așa încât au trecut
la propriu peste cadavre, cât și probabil dorința unora de a prelua puterea și
a o menține cu orice preț. Chiar dacă există deosebiri din perspectiva
rezultatelor sau a reacțiilor imediate ale populației, modul de operare(modus operandi) este extrem de
asemănător: în zilele noastre, într-o primă etapă, Președintele
convoacă prin CSAT șefii serviciilor secrete, „uimit” fiind de rezultatul
incitant al alegerilor prezidențiale din primul tur și de faptul că nu a fost
informat cum se poate obține un asemenea rezultat, iar aceștia, sub presiunea
că le vor cădea capetele, mai ales că presa deja îi nominaliza cu această
viitoare direcție, vin și oferă mai multe informații, „periate” de ceva
concret, dar extrem de grave: se pare că procesul electoral a fost viciat de
„teroristul” care a obținut primul loc în primul tur de alegeri, cu ajutorul
unor entități străine și actori statali. Până aici s-a consumat prima etapă, anume
oferirea informațiilor, care în acest scenariu al lui modus operandi poartă
denumirea generică de „moonwalking bear” (se poate vizualiza pe you tube după
căutarea moonwalking bear awarning test), adică distragerea atenției de la ceea
ce se petrece în realitate, prin îndreptarea atenției către altcineva/altceva.
Într-o a doua etapă, este
necesar ca informația să aibă potențial maxim de influențare/manipulare(chiar a
unei democrații!); deoarece asupra populației României efectul
informațiilor(reale sau nu) nu se putea produce pentru că acestea erau
clasificate, trebuia să fie aduse la cunoștința publică. Ca urmare, (cum
niciodată nu s-a întâmplat în viața dezbaterilor și activităților din CSAT!),
Președintele în funcție, Klaus Werner Johannis, a dispus declasificarea
acestora și transmiterea către public.
A treia etapă o reprezintă, preluarea de către CCR a acestor informații și
luarea unei decizii favorabile puterii politice sancționate extrem de puternic
în urma alegerilor parlamentare, dar care în acest fel are posibilitatea de
a-și menține pentru câteva luni un președinte favorabil partidelor politice
care l-au promovat și care ar putea să-i păstreze și ulterior „predării”
mandatului său o poziție în sânul guvernării.
Înainte de a trece la abordarea unor subiecte care țin de corectitudinea și
calitatea deciziei CCR, este necesar să observăm efectele acestei decizii din
prisma statului român de drept, întemeiat pe o Constituție și pe principii
democratice. Întregul spectru constituțional după 1989 a fost construit pentru
a evita ca instituțiile fundamentale ale statului să ia nemijlocit și direct
decizii sancționatorii sau represive în baza unor informații ale serviciilor
secrete. Din acest motiv atribuțiile de cercetare penală speciale pe care
acestea le aveau anterior anului 1990, nu și le-au mai regăsit ulterior. Mai
mult decât atât, corpulului de magistrați-procurori le-a revenit sarcina de a
întreprinde demersuri cu respectarea dreptului la apărare și a legalității urmăririi
penale atunci când aveau indiciile săvârșirii unor infracțiuni. Și, mai mult
decât atât, controlul judecătoresc asupra legalității activității procurorilor
a devenit obligatoriu și plenitudinar. Din nefericire, toate aceste mecanisme
ale statului de drept(vs statul dictatorial) nu au fost parcurse în cazul de
față, ceea ce ridică multe semne de întrebare, chiar în privința corectitudinii
deciziei CCR. În schimb, consecințele încălcării flagrante a acestor principii
constituționale, precum controlul judecătoresc al legalității și accesul liber
la justiție, în subsidiar dublate de „sancționarea” unor drepturi fundamentale,
precum dreptul la vot și dreptul la viață privată, devin grăitoare:
Președintele își menține funcția în afara unei prevederi constituționale în
acest sens și, totodată, influențează constituirea organelor nou alese(Camera
Deputaților și Senatul României), cu funcțiile importante aferente guvernării.
În concluzie, indiferent care scenariu este valabil, scenariul creat de
serviciile de informații și Președintele în funcție(anume anularea justificată
și constituțională a alegerilor) sau scenariul prezentat detaliat mai sus,
cadrul constituțional și, implicit, statul de drept au fost încălcate în primul
rând de unele autorități ale statului a căror menire era să vegheze la
respectarea Constituției României și a drepturilor fundamentale.
gv
VI.
Derapajul constituțional – efect al lui modus operandi,
vs. Liniștea Populară & Manipularea Instituțională
„Orice societate care renunță la puțină
libertate pentru un pic de securitate temporară nu merită nici libertatea, nici,
securitatea.” (Benjamin Franklin)
Derapajul constituțional și etatic se focalizează în jurul a trei probleme
principale: (1)anularea votului exprimat de o parte consistentă a populației
României în deplinătatea facultăților mintale, ca efect al anulării întregului
proces electoral;(2) incapacitatea instituțiilor statului de a preveni
scenariul fraudării alegerilor, anterior anulării acestora; (3) posibila
exercitare de către Președintele în funcție al României a unor puteri în afara
prevederilor Constituției României, ca efect al deciziei Curții Constituționale.
În fața acestor probleme extrem de vizibile, reacția populației României în
ansamblul său ar trebui să fie una puternică și presantă pentru clasa politică
și pentru stat în același timp. Așa cum observăm, nu este așa, iar lucrurile se
datorează, pe de o parte, unor avantaje obținute ca urmare a acestei confiscări
temporare a puterii(chiar dacă prin prelungire), iar pe de altă parte unor
chestiuni contextuale.
Avantajele obținute prin deținerea și „prelungirea” puterii constau în
aceea că odată arătați „teroriștii”, statul(și nu singurul) și o parte a
partidelor politice, prin toate mecanismele încearcă să legitimeze rezultatul
anulării, recurgând la acțiuni din cele mai diverse, în special amenzi, dosare
penale și „dezvăluiri” nedezvăluite până acum. În acest fel, candidatul
presupus a fi fraudat alegerile, împreună cu o parte a susținătorilor săi ori a
unora care par să aibă un profil asemănător, devin țapii ispășitori pentru
anularea procesului electoral. Lor li se alătură state străine agresoare, nu de
acum, ci dintotdeauna! Sunt puse în mișcare de o parte și de alta „voci” și
instituții internaționale. Rezultatul tuturor acestor acțiuni, care pot foarte
bine să fie legitime, populația simte o reticență în a își pretinde
recunoașterea votului său „liber” exprimat, datorită îndoielii cu privire la
adevăr. Din nefericire, toată această îndoială este post-anulare și este creată
doar de avantajul deținerii puterii, în condițiile în care anterior nu s-a prea
făcut nimic.
Chestiunile contextuale care au condus, de asemenea, la reticența reacției
populației față de derapajul constituțional major, se fixează pe două
coordonate. În primul rând, în haosul de proximitate și internațional actual,
extrem de intens perceput de populația României, populația are înțelepciunea de
a fi reticentă și a nu alimenta la nivel intern toată această situație
internațională dificilă și delicată. În al doilea rând, modalitatea extrem de
specifică și rezultatul extrem de surprinzător pentru o mare parte a
populației, prin care candidatul situat pe primul loc în primul tur al
prezidențialelor a reușit această performanță, a generat de asemenea o
atitudine reticentă. Metoda sa de publicitate nu a fost cea clasică, prin
utilizarea unui sistem amplu „terestru” de campanie și nici prin utilizarea
televiziunilor clasice. Ori, acest lucru, nu neapărat imputabil acestui
candidat, a reprezentat și principala vulnerabilitate față de o populație
obișnuită ca principalii competitori să fie „scrutinizați” puternic în perioada
campaniei, anterior exercitării dreptului de vot tocmai pentru ca alegerea să
aibă pretenția de a fi sigură cu privire la opțiunea de candidat, iar nu
frivolă.
O concluzie de ansamblu, însă se poate desprinde din cele de mai sus, anume
că în scenariul în care „modus operandi” este corupt(într-un sens foarte larg:
corupție propriu-zisă sau incapacitate), atunci când este susținut de
manipularea instituțională și acceptarea liniștită a derapajelor de către
populație, poate duce la o erodare profundă a drepturilor și principiilor
democratice.
VII.
Constituționalism vs Trădare de țară
„Orice
împărăție dezbinată împotriva ei însăși este pustiită, și orice cetate sau casă
dezbinată împotriva ei însăși nu poate dăinui.”(Matei
12:25)
Pentru început, trebuie spus că decizia CCR nu trebuie evaluată doar din
perspectiva dispozitivului său(decizia de anulare a procesului electoral și de
mandatare a Președintelui de a rămâne în funcție până se definitivează alte
alegeri și se depune jurământul de către viitorul Președinte), ci și din
perspectiva competenței de a lua o astfel de decizie și a motivării sale.
Competența CCR. Chestiunea competenței este o problemă, deoarece legea
nu prevede posibilitatea auto-sesizării Curții și totuși, aceasta s-a
autosesizat(„după declasificarea
la data de 4 decembrie 2024 a documentelor prezentate în ședința Consiliului
Suprem de Apărare a Țării din data de 28 noiembrie 2024 și aducerea acestora la
cunoștință publică, Curtea a luat act de conținutul lor” – punctul 5 din Hotărârea Curții). În pofida faptului
că nu a menționat care este temeiul juridic al competenței sale asupra
judecării aspectelor semnalate în „notele de informare” declasificate din
ședința CSAT, realitatea este că potrivit articolului 3 aliniatele 2 și 3 din
Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta
este singura în drept să hotărască asupra competenței sale și,
totodată, nicio altă autoritate publică nu poate contesta această competență. Din
acest motiv, chiar dacă în cazul de față a acționat în afara prevederilor
legii(deoarece singurul caz în care sesizarea CCR poate fi făcută de ea însăși,
în absența unui demers din partea altui organ sau a unui terț, este atunci când
CCR este chemată să se pronunțe asupra inițiativelor de revizuire a
Constituției, pe de o parte, iar legea 370/2004 privind alegerea Președintelui
României, stabilește expres care sunt entitățile care pot formula cererea de
anulare a alegerilor(art. 52 al legii), fără a prevedea posibilitatea sesizării
din oficiu de către Curte, pe de altă parte), Curtea a avut posibilitatea de
a-și determina propria competență, inclusiv în ceea ce privește auto-sesizarea,
deoarece a interpretat plenitudinar ceea ce chiar Constituția a stabilit la
articolul 146 lit. f: Curtea „veghează la respectarea procedurii pentru
alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului”. Cu toate
acestea, aspectul auto-sesizării trebuia motivat ca atare, arătându-se
contextul în care însăși Curtea se abate de la unele prevederi legale, precum
cea de la articolul 52 al legii 370/2004, pentru a da substanță spiritului
Constituției. Altfel, asupra sa planează grave suspiciuni privind
imparțialitatea, amplificate în această perioadă de „polarizare” politică.
VIII. Probațiunea
și principiile care îi stau la bază.
Absența probelor.
Motivațiile exclusiv juridice ale CCR cu privire la anularea întregului
proces electoral al alegerilor ar putea să nu conteze dacă acestea nu sunt
întemeiate pe PROBE ale fraudării
„de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea
candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin”(art. 52
din Legea privind alegerea Președintelui României).
În privința probațiunii trebuie să constatăm trei aspecte esențiale: (1)
CCR s-a autosesizat și a decis în absența unor probe, în sensul legii române;
(2) CCR s-a pronunțat asupra dreptului de vot, iar nu asupra procesului
electoral; (3) Indiciile cărora le-a acordat semnificația juridică a unor probe
sau cel puțin a unor argumente, au fost lipsite de calitatea și suficiența de a
demonstra la momentul pronunțării deciziei că au impactul necesar de a modifica
atribuirea mandatului sau, după ca, de a modifica ordinea candidaților care pot
participa la al doilea tur de scrutin.
Procedural. Simplu spus, fără a fi necesară o dezvoltare pentru
această opinie, o probă trebuie să îndeplinească condiții procedurale și
condiții materiale. O condiție procedurală principală este de a fi supusă,
anterior aprecierii drept probă a unei constatări, este ca aceasta să fie
supusă contradictorialității și dezbaterii față de celelalte părți interesate.
Situația că procesul a fost viciat în măsura de a influența atribuirea
mandatului sau ordinea candidaților nu a fost supusă unui proces de contradictorialitate,
în sensul că niciun candidat intrat în turul doi sau vreo altă entitate
interesată nu a fost prezentă la dezbaterea care a precedat luarea deciziei
CCR. În aceste condiții, fără a adăuga
motive și argumente suplimentare, decizia CCR este lipsită de probe în sens procedural.
Sub aspectul calității „indiciilor”(ridicate la nivel de probe) pe care s-a
sprijinit CCR, putem observa mai multe aspecte referitoare la „notele de
informare ale serviciilor” din CSAT, singurele care sunt menționate în decizia
CCR.
Calitativ. Singurele informații care au permis o astfel de
hotărâre și au fost utilizate drept adevărate în hotărârea CCR, sunt cele
prezentate în CSAT de DGIPI(direcția de informații a MAI) și de către
SRI(serviciul național de informații). O analiză a textului celor două
comunicate evidențiază multe neregularități logice, gramaticale, formale și
semantice, de natură să pună complet sub semnul întrebării valoarea probatorie a
adevărului, prin intermediul acestor documente. În cele ce urmează,
utilizând metode criminalistice, succesiv, mai întâi documentul DGIPI, iar apoi
cel al SRI vor fi analizate.
Documentul DGIPI, intitulat „Notă de Informare”. A. Orice
analist va observa că acest document declasificat este redactat în așa fel
încât să inducă ideea de vinovăție, fără să existe o claritate a argumentării,
tocmai pentru ca ideile generate de conținut să nu poată fi combătute ferm și
dincolo de orice îndoială. Această metodă este utilizată întotdeauna de cei
care vor să păstreze funcțiile indiferent de (in)competența profesională,
încercând să-l țină dependent pe „șef” prin imaginarea unui pericol cunoscut
doar de cel care raportează. Metodele pentru atingerea obiectivului de acuzare
și evazivitate sunt în această cauză concretă: utilizarea de cuvinte
acuzatoare(ex. „manipulare”) în formularea unor propoziții neacuzatoare prin
conținutul lor real; introducerea unor povești contextuale, pentru crearea
generalizată a fricii, fără ca aceste povești să aibă vreo legătură aparentă
semantică cu subiectul discutat(spre exemplu, aduci în discuție „întâmplător”
agresiunea Rusiei, într-o frază în care te referi la transparența unuia dintre
candidați); absența indicării precise a surselor din care s-au obținut
informațiile, cu toate că la modul general s-a spus că este vorba de verificări
ale Tik-Tokului. Pe scurt, din punct de vedere criminalistic, omisiunea
surselor pentru date concrete este frecvent întâlnită în documentele care
urmăresc să creeze narative subiective sau greu de verificat, deoarece există o intenție
de a prezenta ipoteze drept fapte. B.
Existența unor contradicții evidente între afirmațiile sau indus-afirmațiile
din documentul DGIPI. Documentul DGIPI este în ansamblu plin de contradicții,
ori de câte ori ar fi vorba de a se formula o concluzie judicioasă de către un
terț, fie civil, procuror sau judecător. Această constatare reflectă lipsa de
calitate probațională, aspect definitoriu pentru analiza făcută de judecătorii
CCR. Spre exemplu, se afirmă că „după contractarea serviciilor de conținut,
influencerii au creat și diseminat elemente de conținut după coordonatele
stabilite, fără a cunoaște beneficiarul real al campaniei de promovare”, iar,
pe de altă parte contradictoriu se afirmă că „aceștia și-au șters datele pentru
a nu putea fi urmăriți”. Ei bine, dacă nu știau cine este beneficiarul real,
deși au contractat serviciile legal și public, de pe o platformă online, atunci
de ce să îți șteargă intenționat datele pentru a nu putea fi urmăriți? Fie au
știut fie nu au știut! Oricum metodele utilizate în acest document și cu
privire la analiza criminalistică a acestui document, extrem de atent analizat
de mine, dar a cărui detaliere aici nu o cred necesară, sunt extrem de vaste, constituind
un subiect de criminalistică aplicată în viitor. Doar amintesc printre aceste
metode pe care le-am întâlnit și carențe ale documentului analizat următoarele:
incongruențe temporale; indicații de editare sau inserare externă de text;
modelarea intenționată a narativului; ambiguitatea privind actorii implicați;
informații trunchiate sau incomplete; lipsa atribuirii surselor; fragmentarea
narativă. Toate aceste metode reflectate de documentul DGIPI vor constitui un
episod distinct, mai puțin important(chiar dacă mai spectaculos aparent!), al
opiniei mele!
Documentul SRI intitulat „Notă”. Și acest document este dezvoltat separat de către mine
prin utilizarea unor metode de analiză criminalistică specifică. Va fi
prezentat într-un alt context potrivit. Acest document, mult mai puțin
incriminator în ceea ce privește tonalitatea, mai aerisit, dar complet
informativ și lipsit de importanță din perspectiva unei noutăți(tipologia
informării reflectă că au existat comunicări anterioare adresate acelorași
entități competente din CSAT!), dar important datorită mizei și contextului, nu
aduce o acuză la adresa unui anume candidat, dar oferă informații contextuale
sau în legătură cu un singur candidat! Acest document poate avea valoare
managerială la nivelul unor instituții executive, dar nu are ut singuli nicio valoare probațională a „fraudei”
pe care ar fi constatat-o CCR și în temeiul căreia a anulat alegerile. Cu atât
mai mult, nici nu se pune problema cuantificării sau măsurabilității imactului
unei astfel de campanii, pentru a se concluziona că frauda a fost „de natură să
modifice atribuirea mandatului sau ordinea candidaților din primul tur”!
Calitatea argumentării juridice. Nu voi insista mult asupra acestui subiect, deoarece în
absența unei probațiuni suficiente sau legale, toate argumentările juridice nu
mai au vreun rost. Cu toate acestea, voi detalia câteva chestiuni care merită
înțelese. Cu privire la așa numita egalitate de șanse, pe care CCR a
invocat-o ca fiind încălcată datorită vicierii procesului electoral, trebuie
cunoscut că argumentarea este lipsită de substanță dacă nu are o bază de
măsurare concretă și amplă, luând în considerare doar mesajele și modalitatea
de distribuție și creare a lor exclusiv legate de promovarea unuia singur
dintre candidați. Astfel, în primul rând, nu a fost măsurat (dez)echilibrul
dintre candidatul nesprijinit de un partid sau mai multe, importante, și cei
sprijiniți și ale căror cheltuieli vor fi decontate în final de a bugetul
statului doar pentru că au fost promovați de un partid. În al doilea rând, nu
s-a ținut cont de faptul că o parte importantă și preponderentă a mass-mediei
clasice a susținut aproape în exclusivitate alți candidați și nicidecum pe
Călin Georgescu. În al treilea rând, nu s-a ținut cont de faptul că tik-tok
este o platformă de comunicare legală, vizibilă, accesibilă și care îți găsește
legitimitatea tocmai în caracterul său liber și public conferit de o mulțime de
persoane cu drept de vot, care au luat decizia de a o utiliza fără nicio interferență
în privința opțiunii acestora. Utilizarea principiului egalității de șanse de
către CCR pentru a demonstra vicierea alegerilor este complet o utopie,
deoarece acest principiu nu este incident metric și valoric în situația de
față! Dimpotrivă, oricine va citi Codul de bune practici în materie electorală,
al Comisiei de la Veneția, va constata că majoritatea regulilor din acel cod au
fost încălcate de ceilalți candidați, dar mai ales de instituțiile statului, în
raport cu candidatul Călin Gerogescu!
Toate celelalte argumente juridice ale CCR, cu excepția unuia singur, sunt
lipsite de orice fundament logic concret și măsurabil!
Singurul principiu a cărui incidență și invocare de către CCR o consider
fondată este cel al transparenței. Chiar dacă CCR enunță acest principiu tot cu
titlu general și extrem de neînțeles chiar pentru CCR, astfel cum aminteam la
unul dintre punctele de mai sus, legat de motivele liniștii populare, este
faptul că un candidat nu a trecut prin furcile caudine ale „scrutinizării”
populare. Cu toate acestea, frustrarea acestui principiu prin contextul acestor
alegeri nu poate conduce la un rezultat atât de drastic de anulare a
alegerilor, deoarece ar fi dezechilibrat în raport cu nivelul de încălcare a
dreptului la vot al cetățenilor României, ca efect al hotărârii de anulare.
IX.
Derapaje constituționale importante care trebuie
cunoscute
A.
Inexistența în sistemul legal românesc a măsurii de
reluare în integralitate a procesului electoral privind alegerea Președintelui
României, în contextul specific actual.
Legea noastră electorală prevede clar că singura măsură care poate fi
dispusă dacă au fost fraudate alegerile, este ca CCR să dispună „repetarea
turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor.”. Ori,
CCR a luat o măsură care nu există în legislația electorală odată ce a fost
validat primul tur de scrutin, dar anulat tale
quale ulterior, anume măsura reluării întregului proces electoral.
Dimpotrivă, într-o asemenea situație legea electorală prevede clar că CCR va
dispune „repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării
alegerilor.”. Din nou ne găsim în prezența unui derapaj constituțional și
legal, CCR acționând cu ignorarea prevederilor atât legale cât și
constituționale. Oare de ce? O explicație ar fi că dacă ar fi dispus repetarea
alegerilor, atunci cel mai probabil ar fi ieșit tot candidul Călin Georgescu,
așa cum arătau plenar ultimii indicatori de vot. Ori, doar reluarea întregului
proces electoral permite fie excluderea acestuia, fie intrarea în competiție a
unui nou candidat, care nu a fost prezent în candidatura de alegeri până acum,
dar care ar avea potențialul de a îl depăși pe candidatul numărul unu la momentul
de față. Din nou, CCR pusă în fața unei astfel de situații, pentru a permite
alegeri posibil mai calitative, a încălcat legea și Constituția României,
pentru a se asigura că viitorul Președinte al României corespunde unor
standarde calitative diferite și mai ridicate față de cele care au însoțit
candidații anteriori în alegeri.
B.
Încălcarea dreptului fundamental la viață privată și a
dreptului la vot, în absența proporționalității măsurii și în absența unui
remediu judiciar efectiv
Situația de față este extrem de
gravă. Aceasta a presupus
accesul guvernamental la datele personale deținute de entități private(Tik-tok),
aspect care aduce în discuție una dintre condițiile importante a cărei
respectare este necesară pentru a avea un acces legal, proporțional și
constituțional. Proporționalitatea presupune printre altele un anumit „test de
necesitate”, care include inexistența unei alternative viabile pentru a nu se
ajunge la încălcarea dreptului. Oricum am privi lucrurile, alternativa a
existat și era prevăzută de lege: serviciile de informații, puterea judiciară
și administrativă erau competente și se pare că aveau informațiile pentru a
coordona procesul electoral și pentru a evita rezultatul anulării procesului
electoral, adică a anihilării unui vot liber exprimat în primul tur de alegeri
prezidențiale. Nu au făcut-o, nu există proporționalitate! Ca urmare, accesul
la datele personale ale entității private este neconstituțional și nelegal, cu
titlu general. Toți cetățenii cu drept de vot al României au dreptul de a
solicita, dacă demonstrează că atitudinea lor de vot a existat în primul tur de
alegeri și că au un cont Tik-tok, despăgubiri pentru încălcarea atât a
dreptului lor la protecția datelor dar și a dreptului lor la viață privată.
C.
Un aspect important legat de marcajul cu însemnul
electoral, argument al CCR în motivarea deciziei luate
Este
vorba de control sau de etică sau de beneficii financiare?
În cele de mai jos voi reda integral două paragrafe dintr-un articol pe
care l-am trimis spre publicare în urmă cu trei luni de zile(aprox), dar în
care punctam ideea fundamentată pe codul electoral european că diferitele
restricții impuse de stat în perioadele electorale cu privire la publicitate
reprezintă limitări ale dreptului de vot și ale dreptului de a fi ales.
„Perioadele electorale
reprezintă cele mai intense perioade de dezbateri și exprimări de idei în orice
forme cunoscute de tehnologie. Standardele europene pretind o larghețe mult mai
mare în ceea ce privește libertatea de exprimare, atât din partea votanților
cât și a candidaților în alegeri. Se consideră că standardul european este
încălcat îndeosebi atunci când legea electorală interzice referirile
insultătoare sau defăimătoare la adresa funcționarilor sau a altor candidați în
documentele de campanie sau când legea electorală stabilește ca fiind
infracțiune difuzarea de informații defăimătoare cu privire la candidați ori îi
face răspunzători pe candidații înșiși pentru anumite infracțiuni comise de
susținătorii lor. Cerințele legale ca materialele de campanie să menționeze
data producerii lor și organizația emitentă, numărul de exemplare precum și să
fie transmise unei autorități electorale sunt considerate drept o formă de
cenzură. În special este considerată cenzură acea cerință ca autoritatea
electorală să ia măsuri împotriva publicațiilor ilegale sau inexacte. În
practică, însă, asemenea cerințe legale pot duce la cenzurarea oricăror
declarații critice la adresa guvernului sau care solicită schimbări
constituționale, deși aceasta este însăși esența dezbaterii democratice[1].
Având în vedere această
larghețe a libertății de exprimare în perioadele electorale, impusă chiar de
standardul european privind democrația și drepturile fundamentale, combaterea
fenomenului de dezinformare reprezintă un deziderat greu de atins sau chiar
imposibil, pentru simplul motiv că în spatele unei dezinformări se poate afla
intenția de a se evidenția o idee care urmărește să evidențieze o trăsătură a
unui candidat, partid, alegător sau categorie de alegători, evidențiere care se
bazează pe utilizarea unui scenariu fictiv. Este dificil în aceste condiții,
specifice unei perioade electorale, chiar și atunci când dezinformarea este
sancționabilă din punct de vedere legal, să fie supusă unei „cenzuri” aparent
justificate, deoarece s-ar putea în acest fel crea riscul apariției unui abuz
din partea celor care dețin puterea, utilizând stindardul combaterii
dezinformării.”
Concluzia care se poate
desprinde pentru cei care vor citi Codul european de bune practici în materie
electorală, va fi aceea că cele mai importante argumentări juridice din
hotărârea nr. 52 a CCR, făcând referire la codul european de bune practici în
materie electorală, sunt scoase din context și readaptate du interes,
justificând exact o poziție contrară față de înțelesul respectivului cod.
X.
Unele concluzii privind anularea alegerilor, situația
actuală a României din unghiul constituțional și viitorul acesteia din același
unghi
1.
În
pofida actualei realități în care sunt „vânați” legionari, simpli sau majori
contravenienți, fragmentați indivizi care au încălcat legile electorale și
mulți alții, se poate observa că ne găsim într-o stare de anarhie constituțională, deoarece: Președintele actual al României
pretinde exercitarea unui mandat prelungit în afara prevederilor
constituționale; CCR a luat decizia anulării procesului electoral contrar
voinței populare și contrar prevederilor legale; CCR a dispus anticonstituțional
reluarea procesului electoral în integralitate; constituirea noii puteri
guvernamentale și parlamentare se realizează în absența spiritului Constituției
și, implicit, a consimțământului popular.
2.
CCR a
anulat procesul electoral printr-o hotărâre de Salvgardare a poporului român,
ignorând prevederi constituționale importante, la bază având două motive
principale: (1)incapacitatea instituțiilor statului român de a preveni blocajul
respectării drepturilor fundamentale, cum este dreptul de vot, de a candida și
dreptul la viață privată, și (2) teama
de a nu greși în raport cu o amenințare prezentată de servicii de informații,
dar fără nicio bază probațională specifică statului de drept.
3.
Dintr-o perspectivă strict doctrinară, deși în afara
oricăror prevederi constituționale, hotărârea de anulare a alegerilor de către CCR ar trebui să aibă la bază
ideea de risc constituțional, în interpretarea prevederilor așezământului
nostru fundamental.
4.
Legitimarea hotărârii CCR de anulare a alegerilor ar trebui să fie însoțită de demisia Președintelui
Johannis în jurul datei de 21 decembrie 2024, dată la care îi expiră cei cinci
ani ai ultimului mandat, deoarece, altfel, acesta devine simbolul unei
„lovituri de stat” în cadrul aceluiași stat, urmând să fie sancționat politic
prin vot! Prelungirea pentru o perioadă care depășește câteva zile, dar nu luni
de zile, apare firească, dar situația contrară are semnificația unei lovituri
de stat,
5.
Declasificarea notelor de informare din ședința CSAT
poate reprezenta infracțiunea de trădare sau fapte grave împotriva
Constituției. Chiar dacă se
menționează în cuprinsul notelor serviciilor de informații că declasificarea
s-a realizat la cererea respectivelor servicii, aceasta a fost realizată sub
presiunea factorului politic, așa cum arată toți indicatorii factuali. De ce?
Pentru că potrivit legii, declasificarea nu se poate face decât la cererea
celor care au clasificat la origine documentul sau prin instanța de judecată.
Ori, prin instanța de judecată, soluția ar fi venit prea târziu pentru cei
interesați.
6. Necesitatea
demonstrației factorilor politici pentru evitarea/încetarea anarhiei
constituționale. În condițiile
în care toate celelalte decizii ale CCR cu excepția celei a anulării procesului
electoral nu au nicio bază factuală, legitimă sau constituțională, pentru
estomparea anarhiei constituționale este nevoie de o demonstrație a factorilor
politici aflați la guvernare(și nu numai), care să presupună încetarea imediată
a exercitării funcției de către Președintele în funcție Johannis și preluarea
acestei funcții de către cei îndreptății potrivit Constituției României, până
la depunerea jurământului de către noul președinte. În ipoteza contrară,
aparent în derulare, votul popular la următoarele alegeri va fi complet
îndreptat înspre a sancționa întreaga clasă politică aflată la guvernare, ceea
ce înseamnă fie un vot majoritar covârșitor către Călin Georgescu, dacă acesta
se menține în cursă, fie, alternativ, către George Simion(dacă Georgescu este
înlăturat anterior unui vot propriu-zis), fie s-ar putea să urmeze o perioadă
de revolte populare.
7. Dacă, Președintele Johannis în aceste zile își prezintă
demisia și continuă exercitarea mandatului până la depunerea jurământului de
către noul Președinte, conform Constituției, atunci în următoarea etapă este
necesar, și probabil în această logică se va întâmpla, să se consolideze
definitiv votul în alegerile imediate care urmează! Aceasta înseamnă ca toate instituțiile
statului și partidele politice să demonstreze poporului român că votul fiecărui
cetățean, ca beneficiar a acestui drept, este indestructibil și complet apărat
în cadrul procesului electoral.
Note prescurtate de final: Deși candidatul situat pe locul 1 în primul tur
al alegerilor nu se numără printre preferințele mele, totuși, Democrația este
prima mea preferință!
Dr. Nicolae Ploeșteanu
Comentarii
Trimiteți un comentariu