IUS IUVENTUTIS

După o scurtă pauză de apariţii la rubrica "bene merenti" am descoperit câteva rânduri frumoase dintr-o operă veche, dar cu atât mai interesantă. Cartea se numeşte "Noţiuni de dreptul internaţional public", este creaţia lui Val. Urşianu la începutul secolului XX. Paragraful care urmează să fie redat mai jos poate titlul de "Concepţia învăţaţilor despre deosebitele feluri de legi" şi face parte din primul capitol, intitulat "Despre principiele fundamentale ale organizărilor politice şi despre instituţiunile la cari au dat naştere". "După cum legile fizice prezidează la mişcarea şi formarea corpurilor brute, tot aşa şi legile naturale prezidează la formarea şi dezvoltarea societăţilor omeneşti; cu deosebire numai că pe când cele dintâi lucrează în mod fatal sau mecanic, cele de al doilea lucrează în mod conştient sau psihologic. Ceeace atracţiunea şi coeziunea sunt pentru primele legi, amorul şi sociabilitatea sunt pentru cele de al doilea: ...

Profesorul Eugen Herovanu este unul dintre promotorii disciplinei „ Procedura civilă ” în ţara noastră, fiind în perioada începutului de secol XX profesor la Facultatea de Drept şi decan al Baroului Iaşi. Domnia sa a scris Tratatul teoretic şi practic de procedură civilă , prima ediţie fiind apărută în anul 1914 . Cuvântul înainte la prima ediţie lămureşte în parte intenţia noastră de a-l reda în paginile acestui blog, însă îndeosebi trebuie să se observe maniera în care autorul explică rostul formelor în domeniul dreptului. Publicând aici prefaţa domnului Herovanu la tratat, nu facem altceva decât să participăm şi noi la dovedirea împlinirii cuvintelor lui M.B. Cantacuzino adresate maestrului cu referire la munca sa de elaborare a tratatului: „Du-ţi, prin urmare, munca pînă la capăt, „cu inima uşoară şi cu voe bună”, şi fii fără grijă: ea nu va fi perdută”. Prefaţa primei ediţii Era o vreme când se ...

În cadrul ciclului Bene merenti, reproducem în ceea ce urmează, câteva cuvinte, dintr-o carte veche, cu miros apăsător de hârtie galbenă de început de secol XX. Cartea se numeşte "COURS ELEMENTAIRE DE DROIT CIVIL FRANCAIS", vol. I., de Ambroise Colin şi H. Capitant, publicat în anul 1923 la Paris. Pasajul ales de pe pagina 1 şi 2 a cărţii surprinde nişte chestiuni elementare, dar descrise într-o simplitate şi rigurozitate caracteristică modului în care se făcea ştiinţă pe atunci. 1.Definiţie şi terminologie generală Prima sarcină care se impune tuturor ştiinţelor este de a fixa terminologia sa. Dacă nu se poate afirma cu exactitate că întreaga nu este altceva, decât un limbaj bine construit, definiţiile reprezintă în ştiinţele morale o importanţa deosebită, deoarece unul din scopurile esenţiale pe care ele trebuie să-l îndeplinească constă în a traduce prin cuvinte, prin idei, care sunt ele însele o reprezentare a realităţii. Dreptul şi drepturile. – Cuvântul drept compor...

Următoarele câteva rânduri sunt extrase din lucrarea profesorului Dimitrie Alexandresco, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român, Tomul al optulea, Partea I-a, Vânzarea (Civilă şi Comercială). Ediţie revăzută, corectată şi mărită după manuscrisele autorului, Bucureşti, Atelierele grafice Socec & Co., Soc. Anom., 1925, pg. 1-5. Interesant de citit cum este descrisă într-o manieră simplă evoluţia contracţului de vânzare cumpărare. Lectură plăcută. DESPRE VÂNZARE Consideraţiuni generale. Intre contractele cu titlu oneros, cel mai de căpitenie şi cel mai întrebuinţat este astăzi vânzarea. S’a zis, cu drept cuvânt. Că toţi nu vând, căci pentru a vinde trebue a aveà bunuri; toţi însă cumpără, căci trebuinţele zilnice ale omului necesitează o mulţime de bunuri, pe care el nu şi le poate procurà altfel. Vânzarea n’a fost însă primul contract întrebuinţat între oameni. Din capul locului tranzacţiile omeneşti au început prin schimb. Acel care aveà lucruri ce nu-i trebuiau...

Umberto Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor şi o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului. Am considerat de un interes deosebit pentru studenţi să prezentăm în această perioadă de vară câteva rânduri din lucrarea intitulată Come si fa una tesi di laurea (Cum se face o teza de licenţă), astfel că am preluat citatul din traducerea cărţii în limba română apărută în editura Pontica în anul 2000. Poate că dorinţa noastră este ca studenţii din anul terminal să reflecteze la importanţa şi semnificaţia unei lucrări de licenţă, autorul considerând că acesteia trebuie să i se acorde minimum 6 luni de lucru (Dahij). Aş vrea să închei cu două observaţii: a face o teză înseamnă a te distra iar teza este asemenea porcului, nu se sinchiseşte de nimic. Cel care, lipsit de practică de cercetare, înspăimântat de teza pe care nu ştia cum s-o înceapă, va fi citit această carte, se poate simţi terorizat. Cu atâtea reguli,...

Mircea Eliade este unul dintre cei care sunt criterii în evoluţia psihologică firească a individului. În anul 1939 , editura Vremea scotea la lumina tiparului lucrarea „Fragmentarium”. Printre numeroasele pagini cu privire la concepţia autorului se regăsesc câteva pasaje interesante referitor la Titlul lucrării . Spre pildă: „Geniul (se referă la o stare de spirit – n.a), faţă de condiţia umană, este „cu totul altceva”. Deaceia fragmentele neinspirate, inerte, mediocre, din opera unui mare creiator ne ajută să înţelegem mai bine fenomenul geniului. Căci asemenea fragmente ne atrag atenţia asupra paradoxului geniului: pe de o parte el este „cu totul altceva” ( ganz anderes – n.a.), iar pe de altă parte el este întocmai ca ceilalţi (mediocru, inegal, plat etc.). Paradoxul acesta ne aminteşte situaţia sfântului în lume: deşi nu mai participă la condiţia umană, sfântul continuă să rămână între oameni, asemenea lor. El mănâncă, doarme, umblă, vorbeşte ca ceilalţi oameni. El este inte...

SCRISOARE ADRESATĂ DE AL. VLAHUŢĂ FIICEI SALE, MARGARETA "Să trăieşti Mimilică dragă, să fii bună-să fii bună ca să poţi fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiţi. Ei pot avea satisfacţii, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că mai întâi cei răi nu pot fi iubiţi, şi-al doilea... al doilea, de! norocul şi celelalte "pere mălăieţe", care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire şi nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare şi-n tine înfloreşte şi leagă rod, când ţi-ai pregătit sufletul pentru ea. Şi pregătirea asta e opera de fiecare clipă- când pierzi răbdarea, împrăştii tot ce-ai înşirat şi iar trebuie s-o iei de la început. De aceea şi vezi aşa de puţini oameni fericiţi... Atâţi câţi merită. A, dacă nu ne-am iubi pe noi aşa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră şi dacă ne-am dojeni de câte ori am simţit sau ne-am surprins asupra unei răutăţi or...

Din ciclul bene merenti reproducem aici câteva cuvinte (în traducere) din opera marilor civilişti Marcel Planiol şi Georges Ripert. IZVOARELE OBLIGAŢIILOR INTRODUCERE 1. Importanţa teoriei obligaţiilor Teoria generală a obligaţiilor este de o importanţă capitală, atât din punct de vedere teoretic cât şi practic. Toate raporturile existente între oameni se rezumă la ideea de obligaţie şi la teoria obligaţiilor care conţine noţiunile fundamentale ale ştiinţei dreptului. De puţine ori s-a luat în considerare şi s-a prezentat o teorie a actului juridic independent de toate caracterele ce ţin de izvoarele sau obiectul raportului juridic. Dar o asemenea lucrare, greu de elaborat de altfel, poate fi utilă în educaţia juridică, însă nu poate oferi vreun interes practic. Actul juridic şi raportul ogligaţional, întotdeauna este prezentat, în fapt, şi clasificat după formă, după origine, după obiect şi cauză. Există câteva reguli generale ale dreptului civil, impuse de leguitor referitor la teor...

"... şi apoi la urmă, însuşi omul cel însărcinat cu strigarea poate să fie duşmănos cuiva. Dar presupunând că e de toată buna credinţă, nu poate fi tras pe sfoară de cei răutăcioşi şi de cei şugubeţi? S-a întâmplat şi se mai întâmplă să strige lucruri neadevărate. Dar cel ce strigă e fruntaş al satului, om nebănuit de nimeni şi face slujba asta de vreo zece ani , că e bun de gură şi ţine bine minte. Când fără vrere face vreo nedreptate, a doua zi ori de altă dată, caută pe cel nepăstuit şi se împacă cu el. De e flăcău, îl ia cu buna şi-l cinsteşte. Dacă e fată ori nevastă, îşi retrage spusele în faţa bisericii, înaintea tuturor sătenilor. Asta însă se întâmplă poate la trei ani odată. Şi nu poate nedreptăţi, deoparte că nu vrea, de alta că nu-l lasă satul. E sub control. Ne adunăm la primărie, noi vreo douăzeci bătrîni ai satului, şi mă duc şi eu; şi acolo hotărâm ce are să strige peste sat. Cel ce strigă ne spune pe rând ce ştie şi ce informaţiuni are despre cutare fată, cu...

Tribunalul Satului, era o formă de manifestare a justiţiei, iar judecata oamenilor simpli făcea mai mult decât judecata funcţionarilor chemati să realizeze dreptatea. " De cu ziua, veniseră flăcăii din deal, urmati de o droaie de copii, fiecare ducând cîte o sarcină de paie, câte o despicătură două de lemn... şi hrăneau necontenit focul de pe culmea dealului. Ne-am aşezat eu şi preotul satului, pe două scaune în dosul casei din grădină, ca să auzim mai bine strigătul celor din deal... - E o judecată aspră strigarea peste sat -îmi zise preotul- dar ajută! Nu-i în stare nici o lege, nici o frică de pedeapsă, nici o autoritate să moralizeze aşa de mult satul, ca strigarea aceasta. De acolo din deal strigă unul -om priceput la asta- numele unui flăcău, al unei fete, al unei neveste şi apoi începe să înşire toate păcatele celui numit. Mai mare ruşinea! - Şi ce păcate anume i le înşiră? Şi de unde le ştie pe toate aşa cu de-amănuntul? - Ce lucru mare să cunoşti cu d...

Din nou dezvăluiri inedite despre valori supreme care nu au disparut(?!) Aceste aprecieri cu privire la domnitorul Barbu Ştirbei au fost realizate de Nicolae Iorga în anul 1912. Pentru a fi respectat cineva, când nu se înconjoară cu fastul obişnuit, când nu ascunde personalitatea sa fizică sau morală, ci o înfăţişează oricui, n'ajunge rangul cel mai inalt. Trebue sau un covârşitor talent, care să farmece, să cucerească, sau puterea nebiruită, - a mărturisirii şi îndeplinirii permanente a adevărului. Un mărturisitor de adevăr în cuvinte, un făptuitor de lucruri adevărate în fapte a fost Vodă Ştirbei. Înaintea dregătorilor stricaţi, venali, necunoscători de datorie, intriganţi, pentru întâia oară s'a înfăţişat un om de care nu puteau să scape, findcă-i căuta acasă la dânşii, în locul îndatoririlor şi al păcatelor lor. Străbătătorul ochiu al vechiului administrator vedea îndată partea slabă, pospăiala, lipitura de ocazie, MINCIUNA. Şi înaintea tuturora, fără cruţare, fă...

În cadrul dezvăluirilor cu caracter istoric, considerăm oportună prezentarea unei scrisori din 1864, scrisoare care dezvaluie dorinţa de explorare a unor noi domenii (aici astronomia). Ce importanţă are scrisoarea? O sa vă convingeţi singuri dacă aveţi puţină rabdare să o citiţi Chiev, 27 Decemvrie 1864. Scrisoarea care ţi-amu pregătit'o eu la zi'ntâiu Noemvrie în locu să ţi-o trimitu au remasu la mine pînă în zioa aceasta. Amu, frate, eu m'am făcut astronom, cu toată inima m'am dat astronomiei: aşa de ştiinţă este astronomie, că omul ce o gustă odată, nu poate să o lepede. Eu comparez astronomia cu demâncatul cel bun, pe care, de ce-l manânci, de ceia-ţi mai a mînca. Cine putea să gândească că eu voiu fi cândva astronom? Mari sunt minunile tale, Doamne! Să-ţi spun frate, cum am picat eu în carte astronomilor. Profesorul astronomiei, după ce a cetit vre-o câteva lecţii de la începutul semestrului trecut, s'a îmbolnăvit şi n'a citit vro patru, cinci...

Sub eticheta BENE MERENTI (celui ce binemerită) ne-am propus să postăm pentru cititorii prezentului domeniu virtual, elemente cu valenţe istorice despre personalităţi, opere, evenimente, care prin existenţa lor au marcat momente din istoria dreptului românesc şi nu numai, cu precizarea că poate la prima vedere par a fi desuete, dar pentru cititorul atent pot să reprezinte surse de informaţie şi pot ajuta la înţelegerea mai uşoară şi mai bună a tot ce înseamnă ştiinţa dreptului. Pentru început am ales să postăm o prefaţă dintr-o lucrare de începutul sec. XX. De obicei, fiecare carte din domeniul juridic (dar nu numai) începe cu o prefaţă, cuvânt înainte, introducere, în care autorul încearcă să ofere cititorului anumite coordonate pentru o mai buna asimilare şi valorificare a operei sale. Mulţi, însă, nu acordă o prea mare importanţă acestei părţi vitale a unei opere, pentru a începe in medias res studierea/citirea subiectului cărţii. Prefaţa de la carte...