Treceți la conținutul principal

lucrarea de licenţă

Umberto Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor şi o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului. Am considerat de un interes deosebit pentru studenţi să prezentăm în această perioadă de vară câteva rânduri din lucrarea intitulată Come si fa una tesi di laurea (Cum se face o teza de licenţă), astfel că am preluat citatul din traducerea cărţii în limba română apărută în editura Pontica în anul 2000. Poate că dorinţa noastră este ca studenţii din anul terminal să reflecteze la importanţa şi semnificaţia unei lucrări de licenţă, autorul considerând că acesteia trebuie să i se acorde minimum 6 luni de lucru (Dahij).

Aş vrea să închei cu două observaţii: a face o teză înseamnă a te distra iar teza este asemenea porcului, nu se sinchiseşte de nimic.
Cel care, lipsit de practică de cercetare, înspăimântat de teza pe care nu ştia cum s-o înceapă, va fi citit această carte, se poate simţi terorizat. Cu atâtea reguli, cu atâtea instrucţiuni nu se iese viu la capăt...
Şi, în realitate, nimic fals. Din exigenţe de completitudine, a trebuit să plec de la premisa unui cititor total neavizat, dar fiecare dintre voi, citind vreo carte, îşi făcuse deja multe dintre tehnicile de care s-a vorbit. Cartea mea a folosit numai în a le aminti pe toate, a scoate la lumina conştiinţei ceea ce mulţi dintre voi absorbiseră deja fără să-şi dea seama. Chiar şi un automobilist, atunci când e pus să reflecteze asupra propriilor gesturi, îşi dă seama că este o maşină uimitoare care în fracţiuni de secundă ia decizii de importanţă vitală fără a-şi putea permite erori. Şi totuşi, aproape cu toţii conduc automobilul şi numărul rezonabil de persoane care-şi pierd viaţa în accidente de circulaţie ne spune că cea mai mare parte scapă cu viaţa din acestea.
Important e a face lucrurile cu gust. Iar dacă aţi fi ales un subiect care vă interesează, dacă veţi fi decis să dedicaţi cu adevărat tezei perioada chiar scurtă pe care v-aţi prestabilit-o (am pus o limită minimă de şase luni) vă veţi da seama că teza poate fi trăită ca un joc, ca un pariu, ca o vânătoare de comoară.
Există o satisfacţie sportivă în a vâna un text ce nu se găseşte, există o satisfacţie enigmistică în a găsi, după ce vei fi reflectat mult, soluţia unei probleme ce părea de nerezolvat.
Trebuie să trăiţi teza ca pe o sfidare. Cel care sfidează sunteţi voi: v-aţi pus la început o întrebare la care nu ştiaţi încă să răspundeţi. E vorba de a găsi soluţia printr-un număr dat de mutări. Câteodată, teza poate fi trăită ca o partidă în doi: autorul vostru nu vrea să vă încredinţeze taina sa, trebuie să înconjuraţi, să-l interogaţi cu delicateţe, să-l faceţi să spună ceea ce nu voia să spună, dar ar fi trebuit să spună. Câteodată, teza este ca un joc: aveţi toate piesele, e vorba de a le face să meargă la locul lor.
Dacă veţi fi făcut teza cu gust, vă va apuca pofta de a continua. De obicei, în timp ce lucrăm la o teză ne gândim numai la momentul în care se va fi încheiat: visăm vacanţele ce vor urma. Dar dacă lucrarea a fost bine făcută, fenomenul cel mai normal, după teză, este ivirea unei mari frenezii de lucru. Vrem a aprofunda toate punctele ce fuseseră amânate, vrem să urmăm ideile ce ne veniseră-n minte, dar pe care a trebuit să le eliminăm, vrem să citim alte cărţi, să scriem unele studii. Şi acesta este semnul că teza v-a activat metabolismul intelectual, că a fost o experienţă pozitivă. E semn şi că aţi devenit de acum victimă a constrângerii la cercetare, puţin asemenea lui Chaplin din Timpuri Noi care continua să facă pe bufonul şi după ce termina de filmat: şi ar trebui să faceţi un efort spre a vă opri.
Dar odată oprit, poate că tocmai băgaţi de seamă că aveţi o vocaţie de cercetare, că teza nu era numai instrumentul pentru a lua licenţa, iar licenţa instrumentul spre a avansa în grad în poziţiile sociale ori spre a-i mulţumi pe părinţi. Şi nu-i deloc valabil a spune că, propunându-vă să continuaţi a cerceta ar însemna să vă dedicaţi carierei universitare, a aştepta un contract, a renunţa la un lucru imediat. Se poate consacra un timp rezonabil cercetării şi făcând o altă meserie, fără a pretinde să ai o sarcină universitară. Chiar un bun profesionist trebuie să continue să studieze.
Dacă vă veţi dedica în vreun fel cercetării, veţi descoperi că o teză bine făcută este un produs din care nu se aruncă nimic. Ca primă utilizare veţi extrage unul sau mai multe articole ştiinţifice, poate o carte (printr-o reelaborare). Dar cu trecerea timpului vă veţi da seama că veţi reveni la teză spre a extrage din ea un material de citat, veţi reutiliza fişele de lectură, folosind din ele poate părţi ce nu intraseră în redactarea finală a lucrării voastre; acelea care erau părţi secundare ale tezei voastre vă vor apărea ca început de noi cercetări... Vi se va întâmpla să reveniţi la teza voastră şi zeci de ani după aceea. Şi pentru că va fi fost precum prima iubire şi vă va fi greu s-o uitaţi. La urma urmei, va fi fost prima oară când aţi făcut o lucrare ştiinţifică serioasă şi riguroasă şi nu e o experienţă de neglijat.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni