Treceți la conținutul principal

HOTĂRÂREA PRONUNŢATĂ ÎN CAUZA ŢARĂ LUNGĂ î. ROMÂNIEI

Dreptul la respectarea proprietăţii private; Nediscriminare

Reclamantul Traian Ţară Lungă, cetăţean român, s-a adresat în anul 2003 Curţii europene pretinzând că i-au fost încălcate drepturile garantate de articolul 1 din Protocolul 1 la convenţia europeană, luat individual şi combinat cu articolul 14 din Convenţia europeană, datorită impozitării sumelor acordate acestuia cu prilejul pensionării sale.

I. Scurt istoric al cauzei
Reclamantul a fost agent de poliţie iar în anul 2000, la cererea sa, a fost pensionat anticipat şi trecut în rezervă. La momentul trecerii în rezervă reclamantul a beneficiat de 28 de solde brute, în aplicarea articolului 31 al legii nr. 138/1999 cu privire la salariile şi alte drepturi acordate militarilor. Această reglementare nu stabilea că sumele respective sunt supuse impozării. La momentul plăţii acestor sume, Ministerul de Interne a impozitat sumele respective, în temeiul Ordonanţei nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. Instanţele de judecată au respins cererea formulată de reclamant, apreciind că sumele plătite erau impozabile.

II. Dreptul relevant
Curtea europeană a amintit ca fiind relevantă pentru cauză analiza efectuată în cauza Driha î. României.
A. Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie
Reclamantul a susţinut că datorită impozitării unei sume care potrivit legii nu era supusă impozitării i-a fost încălcat dreptul garantat de articolul 1 din Protocolul 1 la Convenţia europeană, potrivit căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”
Curtea a apreciat cererea reclamantului ca fiind admisibilă.
Asupra fondului cauzei, Curtea constată pentru început că problemele de drept care se ridică în această cauză sunt aceleaşi ca în cauza Driha, în care a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 luat individual şi combinat cu articolul 14 din Convenţie. Curtea apreciază că Guvernul nu a prezentat vreo dovadă care să conducă la o concluzie diferită. În cauza citată, Curtea a apreciat că reclamantul era titularul unui bun protejat de articolul 1 din protocolul 1 la Convenţie şi că impozitarea acestuia reprezenta o ingerinţă care apare în cadrul reglementării folosinţei bunurilor, în sensul celui de-al doilea alineat al articolului 1. De asemenea, Curtea a apreciat că ingerinţa pusă în discuţie este în mod vădit ilegală prin prisma dreptului intern şi, în consecinţă, incompatibilă cu dreptul la respectarea proprietăţii private a reclamantului. O asemenea concluzie face inutilă vreo analiză suplimentară în scopul stabilirii respectării celorlalte condiţii prevăzute de articolul 1. Ca urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1.



B. Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocol combinat cu articolul 14 al ConvenţieiReclamantul a arătat că deoarece alte persoane aflate în situaţii similare cu a sa au beneficiat de sumele respective neimpozabile, a fost creată o discriminare, fiind incident articolul 14 din Convenţia europeană, potrivit căruia „Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”
Curtea a găsit cererea reclamantului admisibilă şi a concluzionat că a fost o încălcare a articolului 1 din Protocol combinat cu 14 din Convenţie, deoarece exista un tratament diferenţiat iar guvernul nu a demonstrat că diferenţierea era justificată în mod obiectiv şi rezonabil.
C. Reclamantul invocase şi încălcarea articolului 6 din Convenţie, susţinând că procedura internă avea un caracter profund inechitabil, având în vedere şi jurisprudenţa contradictorie a instanţelor naţionale. Curtea europeană a apreciat cererea reclamantului inadmisibilă cu privire la acest aspect, deoarece contenciosul fiscal nu intră în sfera drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil.

În final, Curtea europeană a constatat că fuseseră încălcate articolul 1 din Protocol, luat individual şi combinat cu articolul 14 din Convenţie, dispunând acordarea de daune materiale şi compensatorii pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului prin privarea sa de drepturile cuvenite în mod normal proprietarului.

N.a. Este interesant de observat că în numeroase cauze Curtea europeană a preferat să „observe cu voce tare” că domeniul contenciosului fiscal nu intră în sfera sa de cercetare ci este lăsat în marja de apreciere a statelor, însă raportându-se la alte criterii a luat în discuţie în substanţă domeniul cauzei, realizând aproape un act de justiţie complet.
Distinct, se mai poate observa că pe rolul Curţii europene se găsesc numeroase cauze care prezintă similitudini cu altele anterioare, în care s-au pronunţat hotărâri de către Curte, astfel că apare în mod firesc întrebarea: se iau măsuri de către stat pentru a înlătura în timp rezonabil şi într-o manieră adecvată deficienţele evidenţiate prin hotărârile Curţii europene? (Anterior acestei cauze, Curtea europeană a soluţionat altele asemănătoare încă din anul 2006, precum Stere şi alţii î. României, Driha î. României)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…