CAUZA ORSUS ŞI ALŢII Î. CROAŢIEI, DREPTUL LA EDUCAŢIE, NEDISCRIMINARE (CEREREA NR. 15766/03) HOT. DIN 17.07.2008
Reclamanţi în cauză sunt 14 cetăţeni croaţi, de origine romă, născuţi între 1988 şi 1994. Reclamanţii au frecventat şcolile elementare din satele Macinec, Podture şi Orehovica. Toţi reclamanţii au frecventat, întrerupt sau constant clase exclusiv pentru romi. Conform legislaţiei din Croaţia pentru cei în situaţia lor există posibilitatea transferului în clase normale. Reclamanţii la data de 19 aprilie 2002 au introdus o acţiune pe baza Legii privind disputele administrative împotriva scolilor elementare din localităţile menţionate şi au susţinut că segregarea elevilor în şcoli reprezintă deiscriminare rasială şi constituie tratament inuman şi degradant. De asemenea, în instanţă s-a prezentat şi un sondaj realizat în rândul copiilor romi care a relevat că majoritatea copiilor romi nu au prieteni de altă etnie, că nu se simt acceptaţi în scoală şi că copii romi nu joacă împreună cu alţi copii şi că educaţia pe care o primesc elevii înscrişi în clasele pentru romi este precară, încălcând dreptul lor la educaţie.
Prin hotărârea din 26 septembrie 2002 acţiunea lor a fost respinsă, instanţa acceptând agrumentele pârâţilor, în sensul că separarea este necesară deoarece copii în cauză nu vorbesc fluent limba croată.
Apelul declarat împotriva hotărârii a fost respins la data de 9 noiembrie 2002.
Reclamanţii au introdus 2 acţiuni şi în faţa Curţii Constituţionale, acestea fiind respinse la 7 februarie 2007.
Reclamanţii au solicitat CEDO să constată că segregarea elevilor de etnie romă constituie tratament imunam şi degradant, că procedura judiciară i-a încălcat dreptul lor la un proces echitabil şi că separarea le încalcă dreptul la educaţie.
ASUPRA ÎNCĂLCĂRII ARTICOLULUI 3
Art. 3 prevede:
Interzicerea torturii
Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
Reclamanţii au susţinut că plasarea lor în clase pentru romi le cauzează suferinţe care constituie tratamente inumane ori degradante.
Curtea începe analiza prin a sublinia că art. 3 protejează una dintre valorile fundamentale ale statelor Consiliului Europei şi că e o prevedere convenţionale care nu permite derogări nici în stare de urgenţă sau de război.
Tratamentele incriminate drept inumane ori degradante, pentru a cădea sub aplicabilitatea art. 3 trebuie să atingă un nivel minim de severitate. Dacă un anumit tratament este umililor, exprimă lipsă de respect faţă de demnitatea umană, stârneşte frică, sentiment de inferioritate capabilă să afecteze rezistenţa fizică sau psihică poate fi considerată drept degradantă, deci interzisă de art. 3. Analizând situaţia de fapt, Curtea concluzionează că argumentele reclamanţilor privind pretinsa încălcare a art. 3 sunt de ordin general şi bazate pe speculaţie şi reclamanţii nu au arătat că tratamentul incriminat le-ar fi cauzat vătămări şi în consecinţă constată că art. 3 nu a fost încălcat.
ASUPRA ÎNCĂLCĂRII ART. 6(1)
Art. 6(1) prevede:
„Orice persoana are dreptul la judecarea ...într-un termen rezonabil a cauzei sale...”
Admisibilitate
Curtea prima dată analizează dacă art. 6 este aplicabil în situaţia prezentă, iar după aceea trece la analiza pe fond a capătului de cerere. DEspre aplicabilitatea art. 6 Curtea reaminteşte că procedurile în faţa instanţelor judecătoreşti pot să fie legate nu numai de existenţa actuală a unui drept ci şi de scopul şi modul de exercitare a acestuia. De asemenea, procesul incriminat trebuie să fie unul decisiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului, pentru a cărui determinare s-a pornit procedura.
Curtea reaminteşte că în procedura internă reclamanţii au pretins încălcarea dreptului lor de a nu fi supusi la discriminare în domeniul educaţiei, încălcarea dreptului la educaţie şi dreptului de a nu fi supus la tratamente inumane ori degradante. În context, CEDO face apel la jurisprudenţa sa, conform căruia, art. 6 este aplicabil în cauze privind dreptul unei persoane de a nu fi supus la discriminare pe criterii religioase. (A se vedea Tinellz & Sons Ltd şi alţii şi McElduff şi alţii î. Regatului Unit, hot. din 10.06.1998). Regula se aplică prin analogie şi cauzei prezente. Mai mult dreptul reclamanţilor de a nu fi supuşi la discriminare bazată pe criterii de rasă este garantată de art. 14(1), deci este un drept care poate fi realizat şi în faţa instanţelor naţionale. În consecinţă, art. 6(1) este aplicabil cauzei de faţă.
Pe fond
Reclamanţii susţin că procedura în faţa Curţii Constituţionale nu a respectat principiul celerităţii, prevăzut de art 6(1). Curtea reaminteşte criteriile folosite pentru determinarea dacă principiul celerităţii a fost respectată sau nu. Astfel, trebuie ţinut cont de complexitatea cauzei, de conduita reclamanţilor cât şi a autorităţilor de stat implicate, precum şi de "miza" procesului pentru reclamanţi. Analizând starea de fapt, Curtea ajunge la concluzia că instanţa de fond şi ceea de apel au procedat cu celeritate, dar perioada între 19 aprilie 2002 şi 7 februarie 2007 - durata procedurii în faţa Curţii Constituţionale - a fost excesivă, deci nu se încadrează în ceea ce art. 6(1) pretinde a fi "termen rezonabil". În consecinţă, art. 6(1) a fost încălcat.
ASUPRA ART. 2 DIN PROTOCOLUL 1
Art. 2 din Protocolul 1 la Convenţie prevede:
"Dreptul la instruire
Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire, Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta deptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filosofice."
Principii generale
Curtea menţionează principiile generale care guvernează acest domeniu. Astfel, prin acceptarea obligaţiei de a nu refuza nimăni dreptul la educaţie, statele părţi trebuie să garanteze tuturo persoanelor aflate în jurisdicţia lor, dreptul de acces la instituţii de învăţământ, determinarea şi planificarea conţinutului programei şcolare fiind lăsat la latitudinea statelor membre.
Educaţia copiilor este un proces cuprinzător în fiecare societate, în care adulţii se străduiesc să transmite credinţele lor, cultura lor şi alte valori, în timp ce instruirea, învăţarea copiilor înseamnă transmiterea cunoştinţelor şi evoluţie intelectuală.
Dreptul la educaţie interesează în principal şcoala primară şi gimnazială şi pentru ca acest drept să fie efectiv programa şcoală trebuie planificată conform necesităţiilor. Curtea subliniează în paragraful 58 a hotărârii că chiar dacă câteodată interesul individual trebuie să se supune interesului grupului, democraţia nu înseamnă că interesele majorităţii domină întotdeauna: astfel, este necesar un echilibru care să asigure un tratament echitabil minorităţii şi să previne abuzul unei poziţii dominante.
Aplicând aceste reguli la starea de fapt, Curtea concluzionează că programa şcolară pentru clasele de romi nu este „mai sărac” decât cel pentru majoritate. De asemenea, practica transferului la clasele normale este permisă şi este folosită des. În final Curtea menţionează că dreptul părinţilor reclamanţilor de a îndruma educaţia copiilor lor nu a fost niciodată îngrădita. Din aceste motive, art. 2 din Protocolul 1 nu a fost încălcat.
ASUPRA ART. 2 PROTOCOLUL 1 ÎN COROBORARE CU ART. 14
Principii generale
Discriminarea – începe Curtea analiza – înseamnă aplicarea unui tratament diferit, fără nici o justificare rezonabilă şi obiectivă, aplicată persoanelor aflate în situaţii similare sau asemănătoare.
Trebuie subliniat că art. 14 nu interzice de principiu aplicarea unui tratament diferenţiat pentru a corecta anumite inechităţi faptice. În atare situaţii, lipsa de acţiune a statului, adică necorectarea acestor inegalităţi ar însemna o încălcare a art. 14.
Referitor la sarcina probei, trebuie ştiut, că în situaţii în care reclamantul arată existenţa unui tratament diferit, revine statului sarcina de a demonstra că ea este justificată.
În aplicarea principiilor mai sus menţionate la starea de fapt, Curtea menţionează că motivul pentru care elevii romi erau plasaţi în clase pentru romi este faptul că nu vorbeau limba croată nici măcar la un nivel elementar.
Autorităţile croate nu au organizat şcoli separate pentru romi ci în cadrul aceloraşi instituţii au format clase destinate romilor, facilitând astfel – în opinia Curţii – transferul în clase normale, cu toate că procedura de transfer nu este destul de clară. Curtea işi întăreşte argumentele cu date statistice. Astfel, la Şcoala Generală Macinec 43% din elevi erau romi, din care 73% urmeau cursurile claselor pentru romi; la Şcoala Generală Podturem, 10% din elevi erau romi, din care numai 36 % erau în clase pentru romi. Din acest edate Curtea concluzionează că plasarea elevilor romi în clase separate nu era o politică generalizată şi reclamanţii n-au contestat niciodată că la data înscrierii în clasele pentru romi ei nu au stăpânit limba croată în aşa măsură încât să fie capabili să urmeze lecţiile în limba croată.
În încheiere, Curtea Europeană stabileşte că libertatea de apreciere a statului nu poate fi limitată în sensul de a interzice elaborarea unor programe speciale de educaţie pentru a răspunde unor necesităţi specifice.
Astfel art. 2 din Protocolul 1 în coroborare cu art. 14 nu a fost încălcată.
Prin hotărârea din 26 septembrie 2002 acţiunea lor a fost respinsă, instanţa acceptând agrumentele pârâţilor, în sensul că separarea este necesară deoarece copii în cauză nu vorbesc fluent limba croată.
Apelul declarat împotriva hotărârii a fost respins la data de 9 noiembrie 2002.
Reclamanţii au introdus 2 acţiuni şi în faţa Curţii Constituţionale, acestea fiind respinse la 7 februarie 2007.
Reclamanţii au solicitat CEDO să constată că segregarea elevilor de etnie romă constituie tratament imunam şi degradant, că procedura judiciară i-a încălcat dreptul lor la un proces echitabil şi că separarea le încalcă dreptul la educaţie.
ASUPRA ÎNCĂLCĂRII ARTICOLULUI 3
Art. 3 prevede:
Interzicerea torturii
Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
Reclamanţii au susţinut că plasarea lor în clase pentru romi le cauzează suferinţe care constituie tratamente inumane ori degradante.
Curtea începe analiza prin a sublinia că art. 3 protejează una dintre valorile fundamentale ale statelor Consiliului Europei şi că e o prevedere convenţionale care nu permite derogări nici în stare de urgenţă sau de război.
Tratamentele incriminate drept inumane ori degradante, pentru a cădea sub aplicabilitatea art. 3 trebuie să atingă un nivel minim de severitate. Dacă un anumit tratament este umililor, exprimă lipsă de respect faţă de demnitatea umană, stârneşte frică, sentiment de inferioritate capabilă să afecteze rezistenţa fizică sau psihică poate fi considerată drept degradantă, deci interzisă de art. 3. Analizând situaţia de fapt, Curtea concluzionează că argumentele reclamanţilor privind pretinsa încălcare a art. 3 sunt de ordin general şi bazate pe speculaţie şi reclamanţii nu au arătat că tratamentul incriminat le-ar fi cauzat vătămări şi în consecinţă constată că art. 3 nu a fost încălcat.
ASUPRA ÎNCĂLCĂRII ART. 6(1)
Art. 6(1) prevede:
„Orice persoana are dreptul la judecarea ...într-un termen rezonabil a cauzei sale...”
Admisibilitate
Curtea prima dată analizează dacă art. 6 este aplicabil în situaţia prezentă, iar după aceea trece la analiza pe fond a capătului de cerere. DEspre aplicabilitatea art. 6 Curtea reaminteşte că procedurile în faţa instanţelor judecătoreşti pot să fie legate nu numai de existenţa actuală a unui drept ci şi de scopul şi modul de exercitare a acestuia. De asemenea, procesul incriminat trebuie să fie unul decisiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului, pentru a cărui determinare s-a pornit procedura.
Curtea reaminteşte că în procedura internă reclamanţii au pretins încălcarea dreptului lor de a nu fi supusi la discriminare în domeniul educaţiei, încălcarea dreptului la educaţie şi dreptului de a nu fi supus la tratamente inumane ori degradante. În context, CEDO face apel la jurisprudenţa sa, conform căruia, art. 6 este aplicabil în cauze privind dreptul unei persoane de a nu fi supus la discriminare pe criterii religioase. (A se vedea Tinellz & Sons Ltd şi alţii şi McElduff şi alţii î. Regatului Unit, hot. din 10.06.1998). Regula se aplică prin analogie şi cauzei prezente. Mai mult dreptul reclamanţilor de a nu fi supuşi la discriminare bazată pe criterii de rasă este garantată de art. 14(1), deci este un drept care poate fi realizat şi în faţa instanţelor naţionale. În consecinţă, art. 6(1) este aplicabil cauzei de faţă.
Pe fond
Reclamanţii susţin că procedura în faţa Curţii Constituţionale nu a respectat principiul celerităţii, prevăzut de art 6(1). Curtea reaminteşte criteriile folosite pentru determinarea dacă principiul celerităţii a fost respectată sau nu. Astfel, trebuie ţinut cont de complexitatea cauzei, de conduita reclamanţilor cât şi a autorităţilor de stat implicate, precum şi de "miza" procesului pentru reclamanţi. Analizând starea de fapt, Curtea ajunge la concluzia că instanţa de fond şi ceea de apel au procedat cu celeritate, dar perioada între 19 aprilie 2002 şi 7 februarie 2007 - durata procedurii în faţa Curţii Constituţionale - a fost excesivă, deci nu se încadrează în ceea ce art. 6(1) pretinde a fi "termen rezonabil". În consecinţă, art. 6(1) a fost încălcat.
ASUPRA ART. 2 DIN PROTOCOLUL 1
Art. 2 din Protocolul 1 la Convenţie prevede:
"Dreptul la instruire
Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire, Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta deptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filosofice."
Principii generale
Curtea menţionează principiile generale care guvernează acest domeniu. Astfel, prin acceptarea obligaţiei de a nu refuza nimăni dreptul la educaţie, statele părţi trebuie să garanteze tuturo persoanelor aflate în jurisdicţia lor, dreptul de acces la instituţii de învăţământ, determinarea şi planificarea conţinutului programei şcolare fiind lăsat la latitudinea statelor membre.
Educaţia copiilor este un proces cuprinzător în fiecare societate, în care adulţii se străduiesc să transmite credinţele lor, cultura lor şi alte valori, în timp ce instruirea, învăţarea copiilor înseamnă transmiterea cunoştinţelor şi evoluţie intelectuală.
Dreptul la educaţie interesează în principal şcoala primară şi gimnazială şi pentru ca acest drept să fie efectiv programa şcoală trebuie planificată conform necesităţiilor. Curtea subliniează în paragraful 58 a hotărârii că chiar dacă câteodată interesul individual trebuie să se supune interesului grupului, democraţia nu înseamnă că interesele majorităţii domină întotdeauna: astfel, este necesar un echilibru care să asigure un tratament echitabil minorităţii şi să previne abuzul unei poziţii dominante.
Aplicând aceste reguli la starea de fapt, Curtea concluzionează că programa şcolară pentru clasele de romi nu este „mai sărac” decât cel pentru majoritate. De asemenea, practica transferului la clasele normale este permisă şi este folosită des. În final Curtea menţionează că dreptul părinţilor reclamanţilor de a îndruma educaţia copiilor lor nu a fost niciodată îngrădita. Din aceste motive, art. 2 din Protocolul 1 nu a fost încălcat.
ASUPRA ART. 2 PROTOCOLUL 1 ÎN COROBORARE CU ART. 14
Principii generale
Discriminarea – începe Curtea analiza – înseamnă aplicarea unui tratament diferit, fără nici o justificare rezonabilă şi obiectivă, aplicată persoanelor aflate în situaţii similare sau asemănătoare.
Trebuie subliniat că art. 14 nu interzice de principiu aplicarea unui tratament diferenţiat pentru a corecta anumite inechităţi faptice. În atare situaţii, lipsa de acţiune a statului, adică necorectarea acestor inegalităţi ar însemna o încălcare a art. 14.
Referitor la sarcina probei, trebuie ştiut, că în situaţii în care reclamantul arată existenţa unui tratament diferit, revine statului sarcina de a demonstra că ea este justificată.
În aplicarea principiilor mai sus menţionate la starea de fapt, Curtea menţionează că motivul pentru care elevii romi erau plasaţi în clase pentru romi este faptul că nu vorbeau limba croată nici măcar la un nivel elementar.
Autorităţile croate nu au organizat şcoli separate pentru romi ci în cadrul aceloraşi instituţii au format clase destinate romilor, facilitând astfel – în opinia Curţii – transferul în clase normale, cu toate că procedura de transfer nu este destul de clară. Curtea işi întăreşte argumentele cu date statistice. Astfel, la Şcoala Generală Macinec 43% din elevi erau romi, din care 73% urmeau cursurile claselor pentru romi; la Şcoala Generală Podturem, 10% din elevi erau romi, din care numai 36 % erau în clase pentru romi. Din acest edate Curtea concluzionează că plasarea elevilor romi în clase separate nu era o politică generalizată şi reclamanţii n-au contestat niciodată că la data înscrierii în clasele pentru romi ei nu au stăpânit limba croată în aşa măsură încât să fie capabili să urmeze lecţiile în limba croată.
În încheiere, Curtea Europeană stabileşte că libertatea de apreciere a statului nu poate fi limitată în sensul de a interzice elaborarea unor programe speciale de educaţie pentru a răspunde unor necesităţi specifice.
Astfel art. 2 din Protocolul 1 în coroborare cu art. 14 nu a fost încălcată.
Intr-adevar dreptul la judecarea intr-un termen rezonabil a fost in mod vadit incalcat. Totusi, din hotararea Curtii nu reiese cu claritate o distinctie intre drepturile romilor ca minoritate si drepturile romilor ca orice cetatean al statului de jurisdictie. Aspectul ar fi prezentat improtanta pentru analiza efectuata deoarece statele sunt obligate potrivit dreptului international sa ia masuri active daca este cazul, dar si eficiente, fara a se putea ascunde intotdeauna in spatele optiunii parintilor copiilor romi de a de a alege cu privire la educatia acestora.
RăspundețiȘtergere