1 iulie 2008

Comitetul Drepturilor Omului




Ce este Comitetul Drepturilor Omului?

Comitetul Drepturilor Omului este un organism specializat creat sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (adoptat de Adunarea Generală O.N.U. la 16 decembrie 1966). A intrat în vigoare la 23 martie 1976, cu excepţia art. 41, care a intrat în vigoare la 28 martie 1976. Pactul a fost ratificat de România prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974, publicat în Buletinul Oficial al României, partea I., nr. 146 din 20 noiembrie 1974). Comitetul este compus din 18 experţi independenţi şi se întruneşte de trei ori pe an, pentru sesiuni de trei săptămâni, în martie la sediul O.N.U. de la New York, în iulie şi noiembrie la Geneva. Membrii Comitetului exercită funcţia în capacitatea lor personală, ei nu sunt reprezentanţii statelor de origine, ceea ce însemnă, cel puţin teoretic că ei se manifestă independent în deciziile luate.

Ce face Comitetul?

Comitetul are următoarele atribuţii principale:
1. de monitorizare
2. de elaborare a unor „comentarii generale” cu privire la prevederile Pactului
3. rezolvarea unor dispute inter-statale
4. rezolvarea unor plângeri individuale cu privire la încălcarea drepturilor garantate de Pact.


Funcţia de monitorizare
În virtutea art. 40 din Pact, statele părţi au obligaţia de a prezenta periodic rapoarte către Comitet în ceea ce priveşte situaţia drepturilor omului şi măsurile punerii în aplicare a prevederilor Pactului. Rapoartele se prezentau, iniţial, la un an de la intrarea în vigoare a Pactului, iar după aceea ori de câte ori acestea erau solicitate de către Comitet. Comitetul îşi propune să prezinte în mod realist punerea în aplicare a prevederilor Pactului şi conduita statului, nefiind astfel, doar simple instrumente teoretice. Aceste raporturi sunt discutate în public, în prezenţa unui reprezentant al statului în cauză şi adeseaori relevă problemele din domeniul drepturilor omului cu care se confruntă statul, în cazul unor încălcări sistematice şi repetate statul fiind expus în urma unui raport, reacţiei opiniei internaţionale. Procedeele se termină prin întocmirea de către Comitet, pe baza raportului, unor „concluding observations” care conţin recomandări, critici în vederea unei mai bune aplicări a Pactului. Pe parcursul activităţii Comitetului s-a dezvoltat o practică, în sensul că organizaţiile neguvernamentale interesate de protecţia drepturilor omului obişnuiesc să participe la lucrările Comitetului atunci când aceasta discută rapoarte ale statelor.


Procedura inter-statală
Art. 41 din Pact prevede o procedură destinată statelor, prin care un stat parte poate depune o comunicare prin care pretinde că un alt stat nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce decurg din Pact. Dreptul Comitetului de a examina asemenea comunicări este condiţionat de acceptul expres printr-o declaraţie a „jurisdicţiei” Comitetului de a soluţiona asemenea comunicări. Atât statul care depune comunicarea cât şi cel împotriva căruia s-a facut sesizarea trebuie să fi declarat în conformitate cu art. 41 că recunoaşte competenţa Comitetului. Până în prezent, procedura inter-statală nu a fost folosită încă.

Comentariile generale (general comments)

Comitetul elaborează aşa numitele comentarii generale, care reprezintă o interpretare cu autoritate a prevederilor Pactului. Procedura de elaborare a acestor comentarii este de aşa natură încât să exclude posibilitatea unor interferenţe din partea statelor părţi. Comentariile generale nu au forţă juridică obligatorie, dar ele reprezintă instrumente valoroase de inpterpretare şi aplicare a prevederilor Pactului.

Plângerile individuale
Prin primul Protocol Facultativ la Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală O.N.U. la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia XXI) a intrat în vigoare la 23 martie 1976. România a ratificat Protocolul prin Legea nr. 39 din 28 iunie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I., nr. 193 din 30 iunie 1993. Statele părţi au extins competenţa Comitetului. În acest sens, se precizează în preambul, „pentru o mai bună asigurare a îndepliniii scopurilor Pactului (...) ar fi indicată împuternicirea comitetului drepturilor omului (...) să primească şi să examineze (...) comunicări provenite de la persoanele fizice cre pretind că sunt victime ale unor violări ale unuia dintre drepturile enunţate în Pact.” Mecanismul soluţionării unor plângeri individuale a fost prevăzut print-un protocol facultativ, deoarece regula în domeniu este că nu pot fi aduse plângeri împotriva unui stat în faţa unui organ creat printr-un tratat, numai dacă statul şi-a exprimat expres consimţământul în acest sens. Plângerile adresate Comitetului, denumite „comunicări” trebuie să se refere la o pretinsă încălcare a unor drepturi garantate de Pact. Procedura este avantajoasă din punctul de vedere al procedurii de soluţionare, deoarece totul se desfăşoară în scris. Comitetul examinează comunicările în şedinţe închise şi răspunde în scris dacă există sau nu o violare a drepturilor garantate de Pact. Protocolul tace în ceea ce priveşte forţa juridică a actelor prin care sunt soluţionate comunicările, prevede numai că poziţia Comitetului este comunicată statului împotriva căruia a fost facută plângerea cât şi individului în cauză. De-a lungul funcţionării sale comitetul a căpătat o poziţie deosebită, în sensul că deciziile sale constrâng moral statele părţi chiar dacă în mod formal ele nu obligă juridic. Foarte important de observat practica Comitetului în ansamblul ei. Astfel, se poate observa că deciziile Comitetului drepturilor omului şi-a produs efecte la nivelul statelor părţi, ele acţionând ca adevărate remedii împotriva încălcărilor unor drepturi garantate de Pact. Astfel, în urma unor decizii ale Comitetului s-au schimbat legislaţii, s-au acordat compensaţii, tratament medical, cei responsabili de încălcare au fost aduşi în faţa justiţiei.

Cu toate că, datorită faptului că se întruneşte numai de trei ori pe ani, pentru sesiuni de trei săptămâni, Comitetul nu poate examina mai mult de 30 de Comunicări pe sesiune (media din practica Comitetului), număr foarte redus dacă luăm în considerare că în statele care au ratificat Protocolul trăiesc peste 1 miliard de persoane, Comitetul reprezintă o garanţie pentru indivizii din statele care au ratificat Pactul şi Protocolul (printre care şi România).

2 comentarii:

  1. Este un articol foarte bun prin sintetiza pe care o face autorul. Ar fi interesant pe viitor ca autorul sa se identifice macar cu un pseudonim. (Dahij)

    RăspundețiȘtergere
  2. buna ziua. numele meu este luminita, cred ca aceasta comisie ar trebui sa se intereseze si de copii care sunt in plasament privat.fiica mea a ajuns in asemenea centru, cu o luna inainte sa implineasca 17 ani aceasta a nascut un baietel prematur. era sub tutela acelui centru pe cine sa trag la raspundere pentru cele intamplate? acum fiica mea e majora, a plecat din tara pentru ai face o viata mai buna copilului, dar nu ne ajuta cu nimic, eu nu am servici pentru ca trebuie sa stau cu baiatu acasa, am intrat in datorii foarte mari. ce institutie din romania ne poate ajuta? in autoritatea tutelara eu mi-am pierdut increderea,mi-au promis cand au duso in acel centru ca o sa fie bine, ca o sa-si schimbe comportamentul dar nimic din ce au promis nu s-a intamplat. mai grav e ca atunci cand ea era insarcinata in 4 luni,presedinta centrului care detinea tutela ei a dato afara din centru. e normal sa apelezi la autoritatea tutelara si sa se intample asa ceva??? sfatuiti-ma unde sa ma adresez. multumesc anticipat.o zi buna.

    RăspundețiȘtergere