Treceți la conținutul principal

Hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene pronunţată la 1 iulie 2008 în cauzele conexate C-39/05P şi C-52/05P

Dreptul de acces la documentele instituţiilor comunitare, Regulamentul 1049/2001

Cauza priveşte un apel introdus de către Regatul Suediei (C-39/05P) şi de dl. Turco (C-52/05P) prin care s-a urmărit clasarea hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă în cauza Turco vs. Consiliul (T-84/03).

La baza hotărârii atacate se află o acţiune în anulare introdusă de dl. Turco, cetăţean italian, împotriva Deciziei Consiliului Uniunii Europene prin care i s-a refuzat reclamantului accesul la o opinie a serviciului legal al Consiliului referitor la un proiect de directivă care să stabilească standarde minime pentru depunerea cererilor de azil în statele membre.

Dl. Turco a adresat o cerere Consiliului la data de 22 octombrie 2002 prin care solicita accesul la anumite documente de pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 14, 15 octombrie 2002, printre care şi accesul la opinia serviciului juridic a Consiliului (documentul nr. 9077/02). Prin decizia cu care a răspuns la cerere, Consiliul a respins accesul la documentul menţionat şi invocând art. 4(2) din Regulamentul 1049/2001 a susţinut că accesul la document ar submina protecţia consilierii juridice interne a Consiliului.

Articolul 255 din Tratatul instituind Comunităţile Europene (TCE) statuează dreptul oricărui cetăţean al statelor membre să aibă acces la documentele Parlamentului European, ale Comisiei şi ale Consiliului. Regulamentul nr. 1049/2001 a fost adoptat pe baza art. 255(2) TCE. În preambulul Regulamentului se evocă principiul transparenţei şi se precizează scopul Regulamentului, anume acela de a acorda efectivitate deplină dreptului de acces la documentele instituţiilor comunitare şi de a definii principiile generale ale accesului cât şi limitările. Articolul 4 din Regulament prevede situaţiile în care accesul poate fi refuzat şi enumeră limitativ situaţiile care justifică refuzul, iar în partea finală articolul stabileşte că în situaţia în care un interes public major cere punerea la dispoziţia publicului a anumitor documente, atunci situaţiile enumerate în art. 4 (care justifică refuzul) nu au aplicabilitate. În decizia sa Consiliul a susţinut că această ipoteză nu se aplică la prezenta stare de fapt.

Procedura în faţa Tribunalului de Primă Instanţă

Dl. Turco a promovat acţiunea în anulare la data de 28 februarie 2003. El a susţinut că decizia prin care i s-a refuzat accesul la documentele Consiliului contravine art. 4(3) din Regulamentul 1049/2001.

Poziţia reclamantului era structurată pe trei puncte. Astfel, (1) el a susţinut că era greşit indicată baza legală a deciziei de refuz de către Consiliu, care ar fi susţinut că restricţia se bazează pe art. 4(2) (Instituţiile resping cererile de acces la un document în cazul în care divulgarea conţinutului ar putea aduce atingere protecţiei:- intereselor comerciale ale unei anume persoane fizice sau juridice, inclusiv în ceea ce priveşte proprietatea intelectuală,- procedurilor judiciare şi consultanţei juridice,- obiectivelor activităţilor de inspecţie, de anchetă şi de audit, cu excepţia cazului în care un interes public superior justifică divulgarea conţinutului documentului în cauză) deoarece, în opinia reclamantului art. 4(2) se referă numai la aplicarea restricţiei de acces în situaţii care privesc proceduri în faţa unor instanţe, iar baza legală a restricţiei ar trebui să fie art. 4(3). Referitor la acest argument Tribunalul a concluzionat că nu era o greşită aplicare a art. 4(2) deoarece aceasta nu include o restricţie a cărei sferă de aplicabilitate s-ar rezuma doar la proceduri în faţa instanţelor.
În subsidiar (2) reclamantul a mai susţinut o greşită aplicare a art. 4(2) din Regulament: Consiliul a greşit când s-a bazat pe prezumţia generală că orice poziţie/opinie legală a serviciului său juridic ar merita „protecţia” oferită de art. 4(2) ci ar trebui efectuată o examinare pentru fiecare situaţie individuală. Analizând argumentul reclamantului, Tribunalul a decis că publicitatea unor asemenea opinii juridice ar compromite independenţa opiniilor serviciului juridic şi ar compromite procesul de elaborare a normelor comunitare. Tribunalul a mai susţinut în hotărârea sa că ocrotirea procesului de elaborare a actelor comunitare reprezintă un interes general de a proteja asemenea opinii juridice.

În final (3) reclamantul a mai susţinut că principiul transparenţei ar constitui un interes public superior (overriding public interest) în sensul art. 4(2) partea finală din Regulamentul menţionat şi în consecinţă punctul de vedere al serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene exprimat în Doc. 9077/02 ar trebui făcut public pe baza acestui principiu. Tribunalul a respins acest argument, arătând că regula este că interesul public la care se referă Regulamentul ar trebui să fie distinct de principiul transparenţei, pe care, de altfel se bazează Regulamentul 1049/2002 în întregimea sa.

În consecinţă, Tribunalul de Primă Instanţă a respins acţiunea promovată de Dl. Turco în ceea ce priveşte refuzul de a avea acces la punctul de vedere al serviciului juridic al Consiliului într-o procedură ce viza elaborarea unei directive.

Procedura în faţa Curţii de Justiţie

În apelul declarat împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanţă Regatul Suediei şi dl. Turco au invocat cinci argumente de drept.

(1) Astfel, s-a susţinut că Tribunalul a aplicat greşit art. 4(2) din Regulament, deoarece opiniile juridice ale serviciilor juridice survenite în procesul legislativ sunt acoperite de excepţia prevăzută de art. 4(3) şi nu de art. 4(2)

(2) Tribunalul a aplicat greşit art. 4(2) din Regulament când a susţinut că punctele de vedere ale serviciului juridic a Consiliului prin natura lor fac parte din categoria de documente care nu sunt destinate accesului publicului.

(3) Tribunalul a aplicat greşit noţiunea de „interes public superior”.

(4,5) Ultimele două argumente ale dl.-lui Turco se bazează pe principiul că ordinea de drept a Comunităţilor este construită pe principiul domniei legii şi pe faptul că Tribunalul nu a motivat într-un mod suficient hotărârea pe care a pronunţat-o.

Curtea începe analiza prin a expune câteva observaţii preliminare. Astfel, se precizează scopul Regulamentului 1049/2002 şi anume aceea de a acorda un acces cât mai liber la documentele instituţiilor comunitare şi dreptul de acces la documentele menţionate este în strânsă legătură cu natura democratică a instituţiilor comunitare.

Referitor la excepţia stipulată în art. 4(2) a Regulamentului privind consilierea juridică, CJCE subliniază că instituţia interesată, în cazul de faţă Consiliul Uniunii Europene avea obligaţia de a examina de la caz la caz dacă cererea privind accesul la un document poate fi admisă sau ea este acoperită de una din excepţiile stipulate de art. 4.

De asemenea, la observaţiile preliminare Curtea mai precizează procedura de analiză care trebuie urmată de Consiliu atunci când întâlneşte o cerere privind accesul la un document şi trebuie să decidă dacă cererea intră sau nu sub incidenţa excepţiei prevăzute de art. 4(2). Astfel, în primul rând, Consiliul trebuie să se convingă că documentul în cauză priveşte consilierea juridică în tot sau în parte. În al doilea rând ea ar trebui să analizeze dacă accesul la anumite părţi ale documentului obiect al unei cereri nu ar submina „protecţia” consilierii juridice. Protecţia consilierii juridice la care se referă Regulamentul înseamnă protejarea intereselor instituţiei şi urmăreşte acordarea unei consilieri cuprinzătoare şi obiective. Ameninţarea în măsură să justifice refuzul de acces ar trebui să fie în mod rezonabil previzibilă şi nu ar trebui să fie doar ipotetică. În al treilea rând dacă Consiliul ajunge la concluzia că accesul la un anumit document ar submina protecţia consilierii juridice, ea are obligaţia de a verifica – în conformitate cu teza finală a art. 4 a Regulamentului – dacă există sau nu un interes public major de a face public documentul în cauză.

Analiza motivelor de apel

Al doilea motiv este construit în jurul argumentului că Tribunalul de Primă Instanţă a interpretat greşit art. 4(2) din Regulament şi dezvoltarea sa este alcătuită din trei părţi. Prima parte a motivului susţine că nu a fost examinată de către Consiliu în mod corespunzător cererea privind accesul la o opinie a serviciului de consiliere juridică a Consiliului. Curtea stipulează că Tribunalul a concluzionat în mod corect că a existat o examinare deoarece Consiliul a decis prezentarea către petent a primului paragraf al Opiniei, stabilind că restul nu poate fi accesat. Astfel, Curtea respinge prima parte a motivului de apel. A doua parte a motivului de apel susţine că Tribunalul şi-a însuşit justificări de natură generală acceptând că orice document al serviciului juridic a Consiliului ar beneficia de protecţia excepţiei prevăzute de Regulament. Recunoaşterea acestui fapt de către Tribunal reprezintă un motiv de apel admisibil în opinia Curţii.

Referitor la temerea că accesul la opiniile serviciului juridic al Consiliului în cursul procesului legislativ ar ridica dubii în legătură cu procesul legislativ comunitar, Curtea concluzionează că din contră, chiar transparenţa este în măsură să întărească încrederea cetăţenilor în instituţiile comunitare prin a permite existenţa unor puncte de vedere divergente, oferind astfel şi o legitimitate sporită procesului de elaborare a actelor normative comunitare.

Referitor la posibilitatea ca din cauza publicităţii opiniilor serviciului juridic, membrii serviciului să fie expuşi la presiuni, Curtea arată că în atare situaţie aceste presiuni ar afecta interesul instituţiei, iar nu publicitatea opiniei.

În concluzie, nu există nici o ameninţare reală, rezonabil previzibilă, în sensul că accesul la opiniile serviciului juridic al Consiliului în cursul procesului legislativ comunitar ar submina protecţia consilierii juridice în sensul art. 4(2) al Regulamentului 1049/2001.

Astfel, celelalte motive nu sunt discutate în amănunt de către Curte, care, în partea operativă a hotărârii pronunţate casează hotărârea Tribunalului de Primă Instanţă în cauza T-84/03 Turco c. Consiliului şi anulează, pe baza art. 61 al Statului CJCE, decizia Consiliului Uniunii Europene din 19 decembrie 2002 prin care a respins cererea de acces a dl.-lui Turco la o opinie a serviciului juridic a Consiliului.

Comentarii

  1. Apreciez descrierea facuta de catre autor, indeosebi faptul ca hotararea este de data recenta, materialul este sintetic iar subiectul intereseaya pe orice student la drept care urmeaya sa efectueye in viitor acte de consiliere juridica (Dahij)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni