Treceți la conținutul principal

Hotărârea CJCE din 25 iulie 2008 în cauza Metock şi alţii – C- 127/08

Directiva 2004/38/CE – Dreptul cetăţenilor Uniunii şi al membrilor familiilor acestora la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul unui stat membru – Membri de familie resortisanţi ai unor ţări terţe

Cauza a avut ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de High Court (Irlanda) prin Decizia din 14 martie 2008.

Aceasta se referă la interpretarea Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE
Cererea a fost formulată în cadrul a patru proceduri de control jurisdicţional iniţiate în faţa High Court având fiecare ca obiect obţinerea, printre altele, a unei ordonanţe de anulare a deciziei prin care Minister for Justice, Equality and Law Reform a refuzat să acorde un permis de şedere resortisantului unei ţări terţe căsătorit cu o persoană, cetăţean al Uniunii, stabilită în Irlanda.

Cu prilejul soluţionării cauzei Curtea de Justiţie a efectuat o serie de aprecieri şi a enunţat raţionamente dintre care unele conferă cauzei valoare de precedent.

Litigiul a fost generat de împrejurarea că reglementarea naţională prin care se transpun dispoziţiile comunitare în materie de liberă circulaţie, cuprinde o condiţie în sarcina resortisantului unui stat terţ, soţ al unui cetăţean al Uniunii, pentru a beneficia de prevederile directivei, anume să fi locuit în mod legal într-un alt stat membru înainte de intrarea sa în statul membru gazdă.

Curtea a considerat că Directiva 2004/38 trebuie interpretată în sensul că se aplică oricărui resortisant al unei ţări terţe, membru al familiei unui cetăţean al Uniunii în sensul articolului 2 punctul 2 din această directivă, care însoţeşte un cetăţean al Uniunii sau i se alătură acestuia într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, şi îi conferă resortisantului menţionat dreptul de intrare şi de şedere în acest stat membru, fără a distinge după cum respectivul resortisant al unei ţări terţe a locuit sau nu a locuit deja în mod legal într-un alt stat membru.

Curtea a reconsiderat valoarea jurisprudenţială reprezentată de Hotărârea Akrich, prin care statua că pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute la articolul 10 din Regulamentul nr. 1612/68 (existent anterior emiterii Directivei 38), resortisantul unei ţări terţe, soţ al unui cetăţean al Uniunii, trebuie să locuiască în mod legal într-un stat membru, în ipoteza în care deplasarea sa are loc către un alt stat membru în care cetăţeanul Uniunii emigrează sau a emigrat. Ca urmare, în lumina noii aprecieri, Curtea afirmă că beneficiul unor astfel de drepturi nu poate să depindă de o şedere legală prealabilă a unui astfel de soţ într-un alt stat membru.
Aceeaşi interpretare trebuie adoptată a fortiori cu privire la Directiva 2004/38, care a modificat Regulamentul nr. 1612/68 şi a abrogat directivele anterioare privind libera circulaţie a persoanelor. Într-adevăr, după cum reiese din considerentul (3) al Directivei 2004/38, aceasta are ca obiect, în special, „întărirea dreptului la liberă circulaţie şi şedere pentru toţi cetăţenii Uniunii”, astfel încât cetăţenii Uniunii nu pot avea în temeiul acestei directive mai puţine drepturi decât în temeiul actelor de drept derivat pe care aceasta le modifică sau le abrogă.
Ministrul Justiţiei din Regatul Unit a susţinut că ar exista o partajare a competenţelor între statele membre şi Comunitate, potrivit căreia statele membre sunt competente în materie de admisie într-un stat membru a resortisanţilor unor ţări terţe care provin din afara teritoriului comunitar, în timp ce Comunitatea este competentă să reglementeze circulaţia cetăţenilor Uniunii şi a membrilor familiilor acestora în interiorul Uniunii. În temeiul acestei consideraţii s-a susţinut în continuare că Directiva 2004/38 ar lăsa statelor membre o putere discreţionară de a impune resortisanţilor unor ţări terţe, soţi ai unor cetăţeni ai Uniunii, o condiţie privind şederea prealabilă într-un alt stat membru.
Referitor la susţinerea anterioară, în primul rând, Curtea a arătat că în temeiul articolului 18 alineatul (2) CE, al articolelor 40 CE, 44 CE şi 52 CE – pe baza cărora, în special, a fost adoptată Directiva 2004/38 – Comunitatea este competentă să adopte măsurile necesare în vederea desfăşurării liberei circulaţii a cetăţenilor Uniunii.
În această privinţă, dacă cetăţenilor Uniunii nu li s-ar permite să ducă o viaţă de familie normală în statul membru gazdă, exercitarea libertăţilor care le sunt garantate prin tratat ar fi serios împiedicată. Drept urmare, în cadrul competenţei care îi este recunoscută prin articolele din tratat menţionate mai sus, legiuitorul comunitar poate reglementa condiţiile de intrare şi de şedere a membrilor familiei unui cetăţean al Uniunii pe teritoriul statelor membre, dacă imposibilitatea ca cetăţeanul Uniunii să fie însoţit de familia sa sau ca aceasta să i se alăture în statul membru gazdă ar fi de natură să aducă atingere libertăţii sale de circulaţie, descurajându-l să îşi exercite drepturile sale de intrare şi de şedere în acest stat membru.

Or, refuzul statului membru gazdă de a acorda dreptul de intrare şi de şedere membrilor familiei unui cetăţean al Uniunii este de natură să îl descurajeze pe acesta din urmă să se deplaseze sau să rămână în acest stat membru, chiar dacă membrii familiei sale nu locuiesc deja în mod legal pe teritoriul unui alt stat membru.
Rezultă că legiuitorul comunitar este competent să reglementeze, astfel cum a făcut-o prin Directiva 2004/38, intrarea şi şederea resortisanţilor unor ţări terţe, membri ai familiei unui cetăţean al Uniunii, în statul membru în care acesta din urmă şi-a exercitat dreptul la liberă circulaţie, inclusiv în cazul în care membrii familiei nu locuiau deja în mod legal într-un alt stat membru.
În rest, a recunoaşte statelor membre o competenţă exclusivă pentru a acorda sau a refuza intrarea şi şederea pe teritoriul lor a resortisanţilor unor ţări terţe, membri ai familiei cetăţenilor Uniunii, care nu au locuit deja în mod legal într-un alt stat membru, ar avea drept efect faptul că libertatea de circulaţie a cetăţenilor Uniunii într-un stat membru a cărui cetăţenie nu o deţin ar varia de la un stat membru la altul, în funcţie de dispoziţiile de drept naţional în materie de imigrare, anumite state membre autorizând intrarea şi şederea membrilor familiei unui cetăţean al Uniunii, iar alte state membre refuzându-le.
În al doilea rând, Curtea arată că Directiva 2004/38 nu privează statele membre de orice putere de control asupra intrării pe teritoriul lor a membrilor familiei cetăţenilor Uniunii. Într-adevăr, în temeiul titlului VI din directiva menţionată, statele membre pot, dacă acest fapt se justifică, să refuze intrarea şi şederea pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică. Or, un astfel de refuz se întemeiază pe o examinare individuală a cauzei. În plus, conform articolului 35 din Directiva 2004/38, statele membre pot adopta măsurile necesare pentru a refuza, anula sau retrage orice drept conferit prin această directivă, în caz de abuz de drept sau fraudă, precum căsătoriile de convenienţă, fiind înţeles că orice măsură de acest fel trebuie să fie proporţională şi supusă garanţiilor procedurale prevăzute prin directiva menţionată.
De asemenea, Curtea a statuat că chiar dacă conduita persoanei în cauză nu justifică adoptarea de măsuri de ordine publică sau de siguranţă publică, în sensul articolului 27 din Directiva 2004/38, statul membru rămâne competent să adopte împotriva acesteia alte sancţiuni care nu aduc atingere libertăţii de circulaţie şi de şedere, precum o amendă, cu condiţia ca acestea să fie proporţionale.
În final, Curtea de decis următoarele:
1) Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 şi de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE se opune reglementării unui stat membru prin care se impune resortisantului unei ţări terţe, soţ al unui cetăţean al Uniunii care locuieşte în acest stat membru a cărui cetăţenie nu o deţine, ca, pentru a beneficia de dispoziţiile acestei directive, să fi locuit în mod legal într-un alt stat membru înainte de intrarea sa în statul membru gazdă.
2) Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2004/38 trebuie interpretat în sensul că resortisantul unei ţări terţe, soţ al unui cetăţean al Uniunii care locuieşte într-un stat membru a cărui cetăţenie nu o deţine, care însoţeşte sau se alătură acestui cetăţean al Uniunii, beneficiază de dispoziţiile directivei menţionate, oricare ar fi locul şi data căsătoriei lor, precum şi oricare ar fi modul în care acest resortisant al unei ţări terţe a intrat în statul membru gazdă.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni