Între Scila și Garibda, 29 mai 2025 Care sunt intențiile președintelui României: „Aparență vs Eficiență” sau „Nu vorbim de intenții ci de Slăbiciune vs Cunoaștere?”

 

Problema juridică vizată: neconstituționalitatea legii care obligă la întocmirea și publicarea declarațiilor de avere ale unor funcționari și demnitari. În ședința din data de 29 mai 2025 Curtea Constituțională a României a admis unele excepții de neconstituționalitate ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepțiile vizau: (1)neconstituționalitatea normelor juridice care impun unor categorii de funcționari și demnitari  să întocmească declarațiile de avere în care să includă inclusiv veniturile și alte informații personale ale soției sau copiilor, după caz.(2) neconstituționalitatea normelor juridice care stabilesc obligația publicării pe site-ul instituției a acestor declarații.

Motivele juridice ale CCR(în esență). De mulți ani predau cursuri de protecție a datelor cu caracter personal și de aproximativ 7 ani constant am „punctat” studenților că este neconstituțională obligația în forma prevăzută de legea mai sus menționată. Acum curtea noastră constituțională remarcă faptul că este necesară protecția vieții private a cetățenilor din România mult mai bine și spune în decizia sa că aceasta este orientarea europeană. De asemenea a mai adăugat CCR că atunci când completezi greșit în declarație datele personale, inclusiv financiare, privind soția sau copii, răspunderea penală nu poate fi decât individuală și pentru propria faptă, ori în cazul legii criticate va există o asumare a răspunderii penale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct, ci trebuie să le obțină de la o terță persoană, respectiv de la soț/soție și copiii majori aflați în întreținere. Ca urmare, este neconstituțională legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru motivele arătate mai sus.

Poziționarea Președintelui față de această problemă(conform surselor publice). În mod curios unele televiziuni au anunțat public că Președintele nostru a avut o poziționare contrară rezultatului deciziei Curții, în sensul că domnia sa consideră că principiul transparenței în activitatea administrației publice trebuie să pretindă îndeplinirea obligațiilor sus-menționate, „punctând” inclusiv faptul că massmedia (care este „câinele de pază al democrației”) va fi lipsită de un instrument puternic de „control” asupra unor posibile fapte de corupție, deoarece nu va mai putea obține informații importante din aceste surse publice(site-urile unde se publicau declarațiile de avere) atunci când efectuează analize sau investigații. Acest ultim raționament este unul corect, dar insuficient pentru a justifica opoziția domniei sale față de rezultatul deciziei CCR.

Opinia mea personală privind neconstituționalitatea unor norme ale Legii 176/2010. Opinia mea este că rezultatul deciziei CCR este cel bun, corect și just. Totuși, pentru motivarea acestui rezultat eu voi adăuga argumente suplimentare, mai exact un argument. Pentru aceasta, trebuie să evoc pe scurt contextul mai larg al statului nostru. În primul rând, vom observa că de aproape două decenii(legea criticată are originile în anul 2007!) sute de mii de cetățeni, aflați în pozițiile oficiale ale statului, sunt supuși mecanismului de dezvăluire către publicul larg a datelor în forma declarată azi neconstituțională. Aceasta înseamnă consum de resurse, încălcare sistematică a drepturilor fundamentale privind viața privată. În al doilea rând, este important să observăm că dreptul la viață privată este ocrotit din anul 1991, prin așezământul nostru fundamental, Constituția României. Ce înseamnă acest lucru? Este doar unul dintre exemplele care evidențiază că statul a rămas tot unul „polițienesc” adică bazat pe birocrație și represiune. Oamenii au fost obligați prin lege să caute printre hârtii și cifre(averea) care nu întotdeauna ei le produc(salarizarea, spre exemplu, o face angajatorul!), după care să completeze „declarații de avere”, iar atunci când ai greșit ceva sau doar „apare” cumva și devii „dușmanul statului”, ești târât prin procese, termene și declarații. Ori, realitatea este că Statul(prin autoritățile sale) este cel care, fiind întreținut din impozitele și taxele plătite de cetățeni, având controlul asupra tuturor fluxurilor financiare și pârghiile necesare, trebuie să aibă capacitatea și datoria de a investiga acele averi, sume care evidențiază săvârșirea unor posibile infracțiuni. Dar, iată că situația este în felul consacrat anterior anilor 1990: punem cetățeanul să dea declarații ca să îl prindem cumva! Ulterior, numeroase dintre deciziile de „incriminare” date de Agenția Națională de Integritate au fost anulate în instanță.

În aceste condiții, apare întrebarea firească dacă este echitabilă poziția Președintelui față de subiectul analizat aici, ori este o poziționare față de CCR, ori față de sistemul care a funcționat cum a funcționat, iar acum este „girat” printr-o astfel de poziționare. Ori poziționarea domniei sale a fost una pripită? Iar, de aici, titlul acestui material devine relevant! Vom vedea!

                                                                                                                               Dr. Nicolae Ploeșteanu