14 iulie 2008

HOTĂRÂREA CJCE ÎN CAUZA C-33/07, RESTRÂNGEREA DREPTULUI LA LIBERĂ CIRCULAŢIE, DIRECTIVA 2004/38/CE

CAUZA C-33/07, CAUZA JIPA, PRIMA HOTÂRÂRE A CJCE ÎNTR-O CAUZĂ CARE PRIVEŞTE ROMÂNIA.

La data de 10 iulie 2008, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a pronunţat o hotărâre în prima cauza care privea România, într-o cauza în faţa Curţii.

Cauza se referă la un recurs în interpretare, pe baza art. 234 din Tratatul de Înfiinţare a Comunităţii Europene. Asemenea cereri pot fi adresate CJCE de către orice instanţă a statelor membre şi privesc probleme de interpretare a dispoziţiilor actelor comunitare cât şi validitatea unora dintre aceste acte. Pe scurs, instanţa naţională, pusă în faţa unei probleme de drept comunitar în cursul rezolvării unei cauze, poate apela la CJCE şi poate solicita ca printr-o hotărâre preliminară CJCE să răspunde la întrebările adresate de către ea.

În prima cauză a României în faţa CJCE, cererea de hotărâre preliminară a fost trimisă de Tribunalul Dâmboviţa. Instanţa, care a avut pe rol a o cauză în care Direcţia Generală Paşapoarte, persoană juridică de drept public, având calitate procesuală activă pe baza Legii 248/2005, a solicitat pe baza art. 38 şi 39 din Legea menţionată restrângerea dreptului pârâtului în cauză (dl. Gheorghe Jipa, returnat în noiembrie 2006 pe baza unui acord de readmisie din Belgia pentru şedere ilegală) de a călătorii în Belgia, stat din care a fost readmis în România. Pe baza Legii 248/2005 pentru Direcţia Generală Paşapoarte era deja o practică obişnuită să solicită instanţei restrângerea dreptului la liberă circulaţie, exisţând numeroase procese introduse pe baza acestei legi. Gheorghe Jipa a stat în Belgia între 10septembrie 206 şi 26 noiembrie 2006. Direcţia Generală Paşapoarte a promovat acţiunea la data de 11 ianuarie 2007.

Tribunalul Dâmboviţa, considerând că în soluţionare cauzei sunt incidente şi dispoziţiile dreptului comunitar, şi anume art. 18 din TCE şi Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritorilul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora. Astfel, Tribunalul Dâmboviţa printr-o cerere de hotărâre preliminară s-a adresat CJCE cu următoarele 5 întrebări:

1. Articolul 18 din Tratatul de Înfiinţare a Comunităţii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune împiedicării de legislaţia României (prin art. 38 şi 39 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate) a exercitării dreptului la libera circulaţie a persoanelor?
2. a) Dispoziţiile articolelor 38 şi 39 din Legea nr. 248/2005 ce împiedică o persoană (cetăţean român şi în prezent cetăţean al Uniunii) să circule liber într-un alt stat (în speţă membru al Uniunii Europene) constituie obstacol în calea liberei circulaţii a persoanelor, libertate consacrată de Tratat în art. 18?
b) un stat membru al Uniunii Europene (în speţă România) poate dispune limitarea exercitării liberei circulaţii a cetăţenilor pe teritoriul altui stat membru?
3.a) Termenul de „şedere ilegală” din dispoziţia naţională – Hotărârea Guvernului 825/1995 pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României pe de o parte, şi Guvernele Regatului Belgiei, Marele Ducat de Luxemburg şi Regatul Ţărilor de Jos, pe de altă parte, privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală (în temeiul căreia s-a dispus readmisia pârâtului aflat în situaţia de „şedere ilegală”) reglementat de dispoziţia art. 27 a Directivei 2004/38/CE, pentru a se putea dispune restrângerea libertăţii de circulaţie a unei astfel de persoane?
b) În situaţia în care răspunsul la întrebarea precedentă este afirmativ, dispoziţiile articolului 27 a Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membri familiilor acestora, trebuie interpretat în sensul că statele membre pot restrânge libertatea de circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii pentru motive „de ordine publică” şi „siguranţă publică” în mod automat, fără a se analiza „conduita” persoanei în cauză?

CJCE consideră că este oportun să trateze întrebările Tribunalului Dâmboviţa împreună, concluzionând pe baza acestor întrebări că eşenţa lor este dacă art. 18 TCE şi art. 27 a Directivei 38/2004 interzice legislaţia naţională prin care se permite restrângerea dreptului unui cetăţean a unui stat membru să călătorească într’un alt stat membru pe motiv că iniţia a fost repatriat de acolo în baza „şederii ilegale” acolo.

Guvernul României şi Guvernul Greciei (care a intervenit în proces) au susţinut că această întrebare ar trebui să primească un răspuns afirmativ.

CJCE începe analiza prin a menţiona că dl. Jipa, cetăţeanul unui stat membru, în speţă Romţnia, pe baza art. 17(1) TCE are statului de cetăţean al Uniunii, în consecinţă el beneficiează de toate drepturile izvorâte din acest statut, drepturi care sunt opozabile chiar şi statului său de origine. În situaţia prezentă este vorba despre dreptul la liberă circulaţie prevăzut de art. 18 TCE.

Dreptul la liberă circulaţie în opinia Curţii include atât dreptul de a intra într-un stat membru precum şi dreptul individului de a părăsi statul său de origice. Dacă statul membru de origine ar putea restrânge dreptul de a părăsi teritoriul său şi de a intra pe teritoriul altui stat membru, fără o justificare validă, ar însemna că libertăţiile fundamentale garantate de TCE ar fi lipsite de efectivitate. Curtea face aici o analogie cu libertatea de circulaţie a forţei de muncă.

De asemenea, art. 4(1) din Directiva 2004/38/EC prevede dreptul oricărui cetăţean al uniunii care posedă un paşaport sau act de identitate de a părăsii teritoriul unui stat membru şi de a călători pe teritoriul altui stat membru.

Curtea îşi continuă analiza prin a menţiona că dreptul la liberă circulaţie nu este absolut, el poate fi limitat prin Tratat şi prin măsurile de aplicare a Tratatului. Asemena limitări sunt prevăzute de art. 27(1) din Directiva menţionată, care prevede că libertatea de circulaţie poate fi restrâns inter alia, pe motive de ordine publică.

Referitor la conţinutul conceptului de ordine publică Curtea subliniează că aceasta poate varia de la stat la stat şi că de principiu fiecare stat membru este liber de a determina ce înseamnă ordine publică sau/şi secuitate publică. Dar, ţinând seama că în situaţia dată este vorba despre limitarea principiului fundamental de libertatea de mişcare a persoanelor, conceptul de ordine publică trebuie interpretat strict şi scopul ei nu poate fi determinat în parte de către fiecare stat membru, fără controlul instituţiilor comunitare. Curtea invocând jurisprudenţa sa constantă menţionează despre conceptul de ordine publică că pe lângă perturbarea ordinii sociale – ce este o consecinţă a încălcări unei norme juridice – ea mai presupune şi existenţă unei ameninţări reale, prezente şi suficient de grave la adresa unei valori fundamentale ale societăţii.

Referitor la procedura care trebuie urmată la restrângerea unui drept fundamental garantat de Tratat trebuie avut în vedere regula fundamentală că fiecare situaţie de restrângere trebuie analizată în parte, restrângerea exercitării unui drept trebuie să se bazeze pe conduita personală a persoanei în cauză, ea nu poate fi fundamentat pe motive generale sau pe motive de prevenţie.

Orice limitare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor trebuie adoptat în scopul protecţiei securităţii publice a statului care adoptă măsura. Astfel, o asemenea limitare nu poate fi bazată numai pe motive furnizate de către un alt stat membru care a decis repatrierea unui cetăţean al Uniunii de pe teritoriul său în statul de origine, care doreşte să impune măsura de restrângere. Asemenea motive pot fi luate în considerare numai în măsura în care se constată că măsura de repatriere se bazează pe conduita persoanei în cauză şi că prezenţa sa pe teritoriul statului în cauză reprezintă o ameninţare prezentă şi suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societăţii.

Curtea concluzionează că starea de fapt din cauză nu îndeplineşte condiţiile sus menţionate. Restrângerea dreptului la liberă circulaţie a fost solicitat de către Direcţia Generală Paşapoarte numai pe motivul că pârâtul din cauza de la Tribunalul Dâmboviţa a fost repatriat din Belgia pe motiv de şedere ilegală. CJCE mai menţionează că nu s-a efectuat nici o analiză a conduitei dl. Jipa şi niciunde nu se susţine că ar reprezenta o ameninţare la adresa siguranţei naţionale. De asemenea, nici măsura de repatriere de către autorităţile belgiene nu a fost bazată pe motive de ordine publică.

Orice măsură de restrângere a dreptului la liberă circulaţie trebuie să ţine cont de principiul proporţionalităţii.

Concluzionând, CJCE susţine că art. 18 TCE şi art. 27 Directive 2004/38/CE nu interzice existenţa legislaţiei naţionale care permite restrângerea dreptului unui cetăţean a unui stat membru de a călători în alt stat membru, pe motivul că iniţial a fost repatriat pe motiv de şedere ilegală. Aceasta numai dacî conduita persoanei în cauză constituie o ameninţare prezentă şi suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societăţii şi cu respectarea principiului proporţionalităţii. De asemenea, revine instanţei naţionale de a decide dacă aceste condiţii sunt îndeplinite într-o situaţie concretă dedusă spre soluţionare.

În curând urmează a fi publicat pe blog un comentariu mai amplu a hotărârii CJCE în prima cauză care priveşte România.

2 comentarii:

  1. Ce a decis Tribunalul Dambovita in acest caz? A restrans sau nu libertatea de circulatie a lui Gheorghe Jipa?

    RăspundețiȘtergere
  2. Prin hotararea din 27 iulie 2008 , Tribunalul Dambovita a respins cererea Directiei Generale de Pasapoarte de a restrange dreptul la libera circulatie a domnului Jipa.

    RăspundețiȘtergere