Treceți la conținutul principal

BENE MERENTI...


Sub eticheta BENE MERENTI (celui ce binemerită) ne-am propus să postăm pentru cititorii prezentului domeniu virtual, elemente cu valenţe istorice despre personalităţi, opere, evenimente, care prin existenţa lor au marcat momente din istoria dreptului românesc şi nu numai, cu precizarea că poate la prima vedere par a fi desuete, dar pentru cititorul atent pot să reprezinte surse de informaţie şi pot ajuta la înţelegerea mai uşoară şi mai bună a tot ce înseamnă ştiinţa dreptului.

Pentru început am ales să postăm o prefaţă dintr-o lucrare de începutul sec. XX. De obicei, fiecare carte din domeniul juridic (dar nu numai) începe cu o prefaţă, cuvânt înainte, introducere, în care autorul încearcă să ofere cititorului anumite coordonate pentru o mai buna asimilare şi valorificare a operei sale. Mulţi, însă, nu acordă o prea mare importanţă acestei părţi vitale a unei opere, pentru a începe in medias res studierea/citirea subiectului cărţii. Prefaţa de la cartea lui Val. Urşianu, intitulată „Noţiuni de dreptul internaţional public” în afara faptului că oferă un îndrumar valoros pentru citirea operei sale şi a cărţilor juridice în general, conţine o seamă de idei valoroase pentru oricine doreşte să redacteze un referat, o lucrare, un articol sau orice creaţie doctrinară.

PREFAŢĂ

Nu fără a ezita prezint publicului român şi tinerimei studioase – din care acum 35 de ani făceam şi eu parte şi pe care o iubesc ca pe propria mea familie – această modestă lucrare: Noţiuni de dreptul internaţional public.

Este întradevăr, presumptuos a publicà acest studiu ca lucrare ştiinţifică asupra unei materii care a făcut obiectul atâtor opere considerabile datorite mai ales publiciştilor din Europa occidentală. Dar cum zice marele orator roman: Speramus quod volumus, sed accidit ferramus, şi de Maistre: „Lhomme doit agir s’il pourrait, et se resigner comme s’il ne pourrait rien”.

Ceace m’a determinat la această publicaţiune a fost nu atât speranţa de a contribuì la progresul ştiinţei dreptului internaţional cât mai cu seamă dorinţa de a îndeplinì o datorie.

Sunt treizeci şi doi de ani când predau cursul de drept internaţional tinerimei universitare, care, în legiune de mii de studenţi, a ascultat la facultăţile noastre juridice, cu răbdare şi atenţiune, cuvântul învăţătorului său.

Am crezut că este o datorie pentru mine ca să rezum şi să public acest cuvânt în prezenta lucrare, pe care o dedic, din toată inima, foştilor mei elevi ca dovada nepreţuitei mulţumiri sufleteşti, ca mi-au procurat în lunga mea carieră profesorală.

Că în tipărirea acestei lucrări se vor fi strecurat greşeli nu mă îndoiesc, pentru că erorile sunt inerente naturei omeneşti. Dacă scriitori ca Foelix şi Laurent, după cum observă A. Rolin la finele prefaţei – Principes du droit international privé – au făcut erori cu cât asemenea erori nu se vor găsi la noi, cei mai mici.

Cu toate acestea, nam voit să împiedic şi să îngreunez pe lector cu o errată; ştiu din practică că lectorii, grăbiţi ca toată lumea în zilele noastre, nu prea cercetează errata cu plăcere. Dacă el este isteţ şi are o minte ageră, pătrunde înţelesul frazei şi îndepărtează greşeala în mintea sa. De se vor găsì însă şi lectori care să nu poată face o asemenea operaţie mintală, nu va rezultà un mare prejudiţiu pentru autor, şi mai puţin încă pentrun asemenea lector.

Am conştiinţă de imperfecţiunea lucrărei mele. Dar sunt mulţi aceia cari pot să declare, sau cel puţin să se înţeleagă, că opera lor este perfectă, şi să se bucure în tăcere de o asemenea plăcută gândire cât trăiesc? Se vor găsì unii, poate chiar mulţi, cari să critice cu asprime lucrarea ce prezint publicului, dar mă mângăi cu ideia că ei nu vor fi din cei drepţi şi cari să cunoască din experienţă greutăţile ce întâmpină omul care luptă şi munceşte din greu pentru a face o lucrare serioasă.

Dacă omul, această minunată creatură a lui Dumnezeu, nu este perfect, cum să pretindem noi ca lucrările cari ies din mâna şi capul lui să fie perfecte? Nici o lucrare omenească nu este perfectă, în adevăratul şi strictul înţeles al cuvântului, dar poate să fie mai mult sau mai puţin imperfectă. Pe această care ierarhică şi nesfârşită se pot înşirà şi clasificà, de şcoala veacurilor, sutele de mii de volume ale învăţaţilor şi a magistrilor omenirei.

Sper însă că urmaşii mei sufleteşti – cărora le las această sfântă moştenire – devotându-se ştiinţelor şi binelui public, vor îndreptà neajunsurile lucrărei mele şi cu modul acesta o vor rădicà cu o treaptă pe scara perfectibilităţii, pentru onoarea lor şi a Naţiunei din care fac parte. Căci lor le închin această lucrare în care se oglindeşte sufletul meu. Ei sunt datori – şi nimic nu este mai sfânt şi mai folositor pe lume decât îndeplinirea datoriei – şi ca oameni şi ca români să cultive cu dragoste şi devotament ştiinţa dreptului internaţional, care, împreună cu religia creştină, este chemată să aducă în viitor pacea între oameni şi înfrăţirea între Naţiuni.

VAL. URŞIANU

Aprilie, 1913. – Bucureşti

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…