25 mai 2008

Cauza privind suveranitatea asupra Pedra Branca/Pulau Batu Puteh, Middle Rocks şi South Ledge (Malaezia vs. Singapore), 23 mai 2008


În data de 23 mai 2008, Curtea Internaţională de Justiţie (C.I.J.) a pronunţat o hotărâre în cauza privind suveranitatea asupra Pedra Branca/Pulau Batu Puteh, Middle Rocks şi South Ledge (Malaezia vs. Singapore)

Curtea a fost sesizată la data de 24 iulie 2003 print-un acord, încheiat între cele două state, la data de 6 februarie 2003 şi care a intrat în vigoare la 9 mai 2003. Prin acord, părţile s-au înţeles să supună C.I.J. disputa lor în ceea ce priveşte suveranitatea asupra insulelor Pedra Branca/Pulau Batu Puteh, formaţiunile de stâncă Middle Rocks şi South Ledge.

Pedra Branca (în portugheză „Rocă Albă”) este o insulă de granit având o suprafaţă de 8560 metri pătraţi pe timp de reflux, situat la intrarea sudică a Strâmtorii Singapore. Middle Rocks este o formaţiune de stânci la 0,6 mile maritime de la Pedra Branca, iar South Ledge este o altă formaţiune la 2,2 mile maritime sus-sud-est de insulă. Amândouă formaţiuni geografice sunt acoperite de ape, fiind vizibile numai câteodată pe timp de reflux.

În sec. XVI s-a instaurat dominaţia colonială portugheză în regiune, teritoriile în dispută fiind sub puterea Sultanatului Johar. În sec. XVII Aceste teritorii au fost disputate de olandezi, portughezi şi britanici. În sec. XIX britanicii au construit un far pe Pedra Blanca.

În urma procesului de decolonizare Malaezia, în 1957, şi Singapore, în 1965, au devenit state independente.

Disputa efectivă, care a fost supusă Curţii, s-a ivit în 1979 cînd Malaezia a publicat o hartă intitulată „Apele Teritoriale şi Frontierele Platoului Continental ale Malaeziei”, în care insula Pedra Branca a apărut în apele teritoriale ale Malaeziei.

La 14 februarie 1980, Singapore a protestat printr-o notă diplomatică. Nota a fost urmată de un schimb de corespondenţă între cele două state şi întâlniri interguvernamentale în 1993-1994, dar fără o rezolvare concretă a disputei.

Curtea începe analiza cauzei prin a delimita în hotărâre momentul exact al ivirii disputei privint suveranitatea, deoarece aspectul este important din punctul de vedere al analizei faptelor şi a conduitei celor două părţi. În acest sens, conduita părţilor de după ivirea disputei teritoriale nu poate fi luată în considerare pentru determinarea titularului de suveranitate deoarece, după acest moment, fiecare parte va acţiona în sensul întăririi suveranităţii susţinute de ea.

Curtea, trecând mai departe, tranşează problema sarcinii probei şi ajunge la concluzia că în domeniul dedus judecăţii, este aplicabil principiul general de drept, actori incumbit probatio, în acest sens Malaezia fiind datoare să probeze cele susţinute în sensul că este îndreptăţită să exercite suverantitatea asupra teritoriului în dispută.

Pentru a determina cui aparţine suveranitatea, Curtea începe prin a stabili care subiect de drept internaţional public avea titlu original asupra insulei. În acest sens, examinând datele istorice susţinute cu probe, Curtea acceptă că începând cu 1512 (crearea Sultanatului Johar) şi până la începutul sec. XIX, în mod nealterat, Sultanatul a exercitat o putere continuă şi paşnică (faţă de alte state), deci titlul original îi revine.

Curtea continuă prin a determina efectele Tratatului anglo-olandez din 1824 prin care Sultanatul a fost divizat în două, ca urmare a tranşării zonelor de influenţă între cele două puteri coloniale. Problema care s-a pus în privinţa acestui Tratat era dacă el a reglementat şi situaţia juridică a insulei revendicate de ambele părţi, sau a lăsat problema fără rezolvare, adică insula Pedra Blanca a ajuns res nullius, teritoriu ocupabil. În urma interpretării tratatului, Curtea concluzionează că teritoriile au rămas sub puterea Sultanatului, deci Tratatul din 1824 nu i-a afectat soarta juridică.

Curtea reţine de asemenea, următorul moment important din punctul de vedere al dreptului internaţional, relativ la soarta insulei şi a celor două formaţiuni georgrafice şi reţine că prin schimburi de note între sultan şi Compania Indiilor de Est („braţul”puterii coloniale britanice) englezilor li s-a permis contruirea farului în 1858-1859.

Ulterior, Curtea a analizat evoluţia zonei, iar pe baza conduitei părţilor manifestată prin datele prinvind cheltuielile de întreţinere a farului la începutul sec. XX, când actualele părţi în conflict formau un stat federal, respectiv prin analiza acţiunilor celor două state faţă de insulă a ajuns la concluzia că Singapore este titularul suveranităţii asupra insulei Pedra Branca, că asupra Middle Rocks Malaezia exercită suveranitate şi că South Ledge, deorece este doar o ridicare vizibilă numai când refluxul este foarte mic, aparţine statului în a cărui ape teritoriale se află, adica e a Malaeziei.

Curtea nu se pronunţă asupra delimitării frontierei între cele două state, deoarece acest lucru nu i-a fost cerut de părţi. În acest context, trebuie reamintit faptul că C.I.J. funcţionează pe baza principiul disponibilităţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu