Hotărârea C.E.D.O. în cauza Georgescu împotriva României, 13 mai 2008, încălcări ale art. 3 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) a pronunţat azi, 13 mai o hotărâre în cauza Georgescu împotriva României (cererea nr. 25230/03), disponibilă aici, în care s-a constatat că statul român a încălcat (încă o dată!!!) art. 3 şi 6 din Convenţie.
În fapt:
împotriva reclamantului, fost lucrător a Serviciului de Protecţie şi Pază a fost introdusă o plângere penală de către un "influent om de afaceri" acuzându-l de anumite infracţiuni de înşelăciune şi fraudă. Reclamantul a fost arestat pe data de 11 ianuarie 1996. El a susţinut că pe perioada detenţiei a fost bătut în repetate rânduri de către gardieni şi de către colegii de celulă, aceştia actionând la instigarea gardienilor. La data de 16 februarie 1996, soţia reclamantului introduce o plângere la Parchetul Militar Bucureşti, susţinând că soţul său a fost maltratat în timpul detenţiei. La data de 16 februarie sunt audiaţi doi martori, colegi de celulă a reclamantului, care susţin că reclamantul nu s-a plâns de rele tratamente. La data de 4 aprilie 1996, reclamantul este supus unei expretize medicale la Institutul Mina Minovici care constată că reclamantul prezintă răni cauzate de lovituri cu obiecte contondente, care au auvt loc cu 15-30 de zile înaintea examinării medicale. Procurorul militar la 19 aprilie 1996 decide neînceperea urmăririi penale împotriva gardienilor pe motiv că rănile ar fi fost cauzate de reclamant. Împotriva reclamantului s-a început urmărirea penală, cauza lui urmând un itinerar greu de descris între diferite Parchete, fiind colorat de diferite neregularităţi, constatate şi de către C.E.D.O.. Cauza se află încă în fază de judecare în faţa Tribunalului Bucureşti.
Analiza Curţii:
Curtea începe prin a preciza că relele tratamente ar trebui să aibă un anumit grad de severitate pentru a intra sub incidenţa art. 3 şi pe baza raportului expertizei medicale, constată că rănile reclamate sunt destul de severe pentru ca art. 3 să fie aplicabil.
C.E.D.O. reiterază jurisprudenţa sa constantă cu privire la faptul că ori de câte există o plângere din partea unui deţinut care reclamă rele tratamente, autorităţile sunt obligate să efectueze o cercetare efectivă pentru a determina veridicitatea acuzaţiilor, în favoarea individului existând o prezumţie în sensul veridicităţii celor susţinute şi sarcina probei cade asupra autorităţilor statale. Curtea a concluzionat că cercetarea întreprinsă de Parchetul Militar Bucureşti, datorită independenţei contestabile a procurorului militar şi a modului în care a fost întreprinsă investigaţia, nu este una efectivă în sensul jurisprudenţei Curţii. Pentru neîndeplinirea obligaţiei de a întreprinde o investigaţie efectivă, Curtea constată încălcarea art. 3 atât sub aspect procedural cât şi substanţial.
Având în vedere procedura îndelungată dar şi faptul că dosarul reclamantului "a fost plimbat" de la un Parchet la altul, Curtea constată încălcarea art. 6 din Convenţie.
Curtea obligă statul român la plata a 8000 euro către reclamant cu titlu de despăgubire morală.
În fapt:
împotriva reclamantului, fost lucrător a Serviciului de Protecţie şi Pază a fost introdusă o plângere penală de către un "influent om de afaceri" acuzându-l de anumite infracţiuni de înşelăciune şi fraudă. Reclamantul a fost arestat pe data de 11 ianuarie 1996. El a susţinut că pe perioada detenţiei a fost bătut în repetate rânduri de către gardieni şi de către colegii de celulă, aceştia actionând la instigarea gardienilor. La data de 16 februarie 1996, soţia reclamantului introduce o plângere la Parchetul Militar Bucureşti, susţinând că soţul său a fost maltratat în timpul detenţiei. La data de 16 februarie sunt audiaţi doi martori, colegi de celulă a reclamantului, care susţin că reclamantul nu s-a plâns de rele tratamente. La data de 4 aprilie 1996, reclamantul este supus unei expretize medicale la Institutul Mina Minovici care constată că reclamantul prezintă răni cauzate de lovituri cu obiecte contondente, care au auvt loc cu 15-30 de zile înaintea examinării medicale. Procurorul militar la 19 aprilie 1996 decide neînceperea urmăririi penale împotriva gardienilor pe motiv că rănile ar fi fost cauzate de reclamant. Împotriva reclamantului s-a început urmărirea penală, cauza lui urmând un itinerar greu de descris între diferite Parchete, fiind colorat de diferite neregularităţi, constatate şi de către C.E.D.O.. Cauza se află încă în fază de judecare în faţa Tribunalului Bucureşti.
Analiza Curţii:
Curtea începe prin a preciza că relele tratamente ar trebui să aibă un anumit grad de severitate pentru a intra sub incidenţa art. 3 şi pe baza raportului expertizei medicale, constată că rănile reclamate sunt destul de severe pentru ca art. 3 să fie aplicabil.
C.E.D.O. reiterază jurisprudenţa sa constantă cu privire la faptul că ori de câte există o plângere din partea unui deţinut care reclamă rele tratamente, autorităţile sunt obligate să efectueze o cercetare efectivă pentru a determina veridicitatea acuzaţiilor, în favoarea individului existând o prezumţie în sensul veridicităţii celor susţinute şi sarcina probei cade asupra autorităţilor statale. Curtea a concluzionat că cercetarea întreprinsă de Parchetul Militar Bucureşti, datorită independenţei contestabile a procurorului militar şi a modului în care a fost întreprinsă investigaţia, nu este una efectivă în sensul jurisprudenţei Curţii. Pentru neîndeplinirea obligaţiei de a întreprinde o investigaţie efectivă, Curtea constată încălcarea art. 3 atât sub aspect procedural cât şi substanţial.
Având în vedere procedura îndelungată dar şi faptul că dosarul reclamantului "a fost plimbat" de la un Parchet la altul, Curtea constată încălcarea art. 6 din Convenţie.
Curtea obligă statul român la plata a 8000 euro către reclamant cu titlu de despăgubire morală.
Comentarii
Trimiteți un comentariu