CAUZA ILIYA STEFANOV ÎMPOTRIVA BULGARIEI. DREPTUL LA VIAŢA PRIVATĂ ŞI DE FAMILIE. PERCHEZIŢIA BIROULUI UNUI AVOCAT. ASCULTAREA TELEFOANELOR

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) a pronunţat (în data de 22 mai 2008) o hotărâre în cauza ILIYA STEFANOV contra Bulgariei (cererea nr. 65755/01), în care a constatat încălcarea articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Convenţia) de către statul reclamat pentru percheziţionarea biroului de avocatură a reclamantului

În fapt:

La data de 22 noiembrie a avut loc un eveniment în biroul de avocatură al reclamantului, unde el, în calitate de reprezentant legal al unei societăţi comerciale a întocmit nişte acte prin care R.S., un fost angajat al socetăţii comerciale menţionate s-a obligat în scris să plătească anumite sume datorate societăţii, iar printr-un contract şi-a cedat maşina către societate. La 22 noiembrie R.S. a depus o plângere la poliţie în care a susţinut că în data de 22 a fost răpit de către K.G. şi alţi indivizi, angajaţi ai societăţii unde el în trecut a avut calitatea de angajat, a fost ameninţat cu violenţă şi a fost dus la biroul de avocatură al reclamantului, unde a fost determinat să semneze nişte acte.

La data de 29 noiembrie, reclamantul s-a prezentat la Poliţia Sofia întrucât, K.G., angajatul societăţii al cărei avocat era reclamantul a fost reţinut. Reclamantul a fost ţinut 2 ore la poliţie, timp în care el a fost interogat în calitate de martor. În aceeaşi zi, poliţia a sigilat biroul reclamantului şi un poliţist a rămas în faţa biroului peste noapte. Imediat după aceasta, reclamantul a susţinut că telefonul său mobil a fost ascultat şi înregistrat. În data de 30 noiembrie 2000, reclamantul a fost confruntat cu R.S., amândoi susţinându-şi propriile variante despre cele întâmplate. În aceeaşi zi, ofiţerul responsabil de anchetă în cauza lui R.S. a depus o cerere la Tribunalul Sofia, cerând un mandat de percheziţie pentru biroul reclamantului. Mandatul a fost acordat, judecătorul reţinând că pe baza declaraţiei lui R.S. există elemente suficiente de a crede că în biroul reclamantului se află probe importante pentru ancheta în desfăşurare, constatare în conformitate cu legislaţia aplicabilă în materie. Percheziţia a fost realizată în aceeaşi zi, iar din birou au fost ridicate un calculator, un monitor, o imprimantă, alte periferice, 33 de dischete, o foaie conţinând datele de înregistrare pentru 5 autovehicule. Un expert, examinând probele ridicate a ajuns la concluzia că acestea nu conţin nici un fişier care poate avea legătură cu ancheta în desfăşurare. La data de 13 decembrie reclamantul a cerut procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sofia restituirea obiectelor reţinute. La data de 5 februarie, procurorul a decis încetarea anchetei pentru că nu a fost stabilită identitatea făptuitorilor. De asemenea, a ordonat restituirea obiectelor reţinute reclamantului. În data de 2 martie 2001 reclamantul a depus o cerere la Tribunalul Sofia, cerând să i se comunice dacă între 1 octombrie şi 31 decembrie 2000, Tribunalul a acordat sau nu, un mandat care permitea ascultarea telefoanelor sale. În răspunsul primit la 6 martie 2001, s-a făcut trimitere la legislaţia care reglementează ascultarea telefoanelor.

Aprecierea Curţii

Percheziţia biroului reclamantului

Curtea începe prin a sublinia că percheziţionarea biroului unui avocat, împreună cu datele electronice examinate, se circumscrie unei ingerinţe în viaţa privată, corespondenţa şi viaţa de familie a reclamantului.

Curtea după aceea examinează dacă măsura a fost prevăzută de lege şi concluzionează că potrivit Legii privind Barourile, fişierele avocatului sunt inviolabile, nu pot fi cercetate sau reţinute, deci condiţia nu a fost respectată. În al doilea rând, Curtea răspunde la întrebarea dacă măsura a servit unui interes legitim şi subliniează că interesul era prevenirea infracţionalităţii, deci condiţia este îndeplinită. Cu privire la întrebarea dacă măsura a fost necesară într-o societate democratică, Curtea concluzionează că datorită modului prin care se acordă mandatele de percheziţie (cel în cauză nu este prezent la procedură – procedura ex parte – şi nu are posibilitatea contestării legalităţii mandatului) precum şi modul de efectuare a percheziţiei (în lipsa reclamantului, în prezenţa a doi vecini a reclamntului în calitate de martori), măsura nu era proporţională, deci sub acest aspect, dreptul la viaţa privată şi de familie a fost încălcat.

Cu privire la ascultarea telefoanelor reclamantului

Curtea notează încă o dată că discuţiile telefonice sunt acoperite de art. 8 şi în continuare subliniază că simpla existenţă a legislaţiei care permite ascultarea secretă a telefoanelor nu este în măsură să fie considerată drept o încălcare a art. 8, dar Curtea reaminteşte că atunci când individul susţine o interferenţă nepermisă asupra dreptului său, ea (Curtea) trebuie să se convingă că există o probabilitate rezonabilă în sensul veridicităţii celor susţinute de reclamant. Examinând situaţia în ansamblul său, Curtea concluzionează că nu există probe în sensul ascultării telefonului mobil a reclamantului, există numai susţinerea reclamantului, care în data de 29 noiembrie 2000 a constatat anumite neregularităţi în funcţionarea telefonului său mobil, în consecinţă, sub acest aspect art. 8 nu a fost încălcat.

Dreptul la un remediu efectiv (art. 13)

Examinând legislaţia cu privire la acordarea mandatului de percheziţie, precum şi modul de efectuare a percheziţiei în cauza de faţă, Curtea concluzionează că dreptul bulgar nu oferea un remediu efectiv reclamantului în situaţia unor abuzuri, deoarece procedura de acordare a mandatului de percheziţie se desfăşoară fără prezenţa reclamantului. În consecinţă, dreptul la un recurs efectiv garantat de art. 13 din Convenţie a fost încălcat.

Curtea a acordat reclamantului 1000 EURO drept despăgubiri morale.