Treceți la conținutul principal

CAUZA ILIYA STEFANOV ÎMPOTRIVA BULGARIEI. DREPTUL LA VIAŢA PRIVATĂ ŞI DE FAMILIE. PERCHEZIŢIA BIROULUI UNUI AVOCAT. ASCULTAREA TELEFOANELOR

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) a pronunţat (în data de 22 mai 2008) o hotărâre în cauza ILIYA STEFANOV contra Bulgariei (cererea nr. 65755/01), în care a constatat încălcarea articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Convenţia) de către statul reclamat pentru percheziţionarea biroului de avocatură a reclamantului

În fapt:

La data de 22 noiembrie a avut loc un eveniment în biroul de avocatură al reclamantului, unde el, în calitate de reprezentant legal al unei societăţi comerciale a întocmit nişte acte prin care R.S., un fost angajat al socetăţii comerciale menţionate s-a obligat în scris să plătească anumite sume datorate societăţii, iar printr-un contract şi-a cedat maşina către societate. La 22 noiembrie R.S. a depus o plângere la poliţie în care a susţinut că în data de 22 a fost răpit de către K.G. şi alţi indivizi, angajaţi ai societăţii unde el în trecut a avut calitatea de angajat, a fost ameninţat cu violenţă şi a fost dus la biroul de avocatură al reclamantului, unde a fost determinat să semneze nişte acte.

La data de 29 noiembrie, reclamantul s-a prezentat la Poliţia Sofia întrucât, K.G., angajatul societăţii al cărei avocat era reclamantul a fost reţinut. Reclamantul a fost ţinut 2 ore la poliţie, timp în care el a fost interogat în calitate de martor. În aceeaşi zi, poliţia a sigilat biroul reclamantului şi un poliţist a rămas în faţa biroului peste noapte. Imediat după aceasta, reclamantul a susţinut că telefonul său mobil a fost ascultat şi înregistrat. În data de 30 noiembrie 2000, reclamantul a fost confruntat cu R.S., amândoi susţinându-şi propriile variante despre cele întâmplate. În aceeaşi zi, ofiţerul responsabil de anchetă în cauza lui R.S. a depus o cerere la Tribunalul Sofia, cerând un mandat de percheziţie pentru biroul reclamantului. Mandatul a fost acordat, judecătorul reţinând că pe baza declaraţiei lui R.S. există elemente suficiente de a crede că în biroul reclamantului se află probe importante pentru ancheta în desfăşurare, constatare în conformitate cu legislaţia aplicabilă în materie. Percheziţia a fost realizată în aceeaşi zi, iar din birou au fost ridicate un calculator, un monitor, o imprimantă, alte periferice, 33 de dischete, o foaie conţinând datele de înregistrare pentru 5 autovehicule. Un expert, examinând probele ridicate a ajuns la concluzia că acestea nu conţin nici un fişier care poate avea legătură cu ancheta în desfăşurare. La data de 13 decembrie reclamantul a cerut procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sofia restituirea obiectelor reţinute. La data de 5 februarie, procurorul a decis încetarea anchetei pentru că nu a fost stabilită identitatea făptuitorilor. De asemenea, a ordonat restituirea obiectelor reţinute reclamantului. În data de 2 martie 2001 reclamantul a depus o cerere la Tribunalul Sofia, cerând să i se comunice dacă între 1 octombrie şi 31 decembrie 2000, Tribunalul a acordat sau nu, un mandat care permitea ascultarea telefoanelor sale. În răspunsul primit la 6 martie 2001, s-a făcut trimitere la legislaţia care reglementează ascultarea telefoanelor.

Aprecierea Curţii

Percheziţia biroului reclamantului

Curtea începe prin a sublinia că percheziţionarea biroului unui avocat, împreună cu datele electronice examinate, se circumscrie unei ingerinţe în viaţa privată, corespondenţa şi viaţa de familie a reclamantului.

Curtea după aceea examinează dacă măsura a fost prevăzută de lege şi concluzionează că potrivit Legii privind Barourile, fişierele avocatului sunt inviolabile, nu pot fi cercetate sau reţinute, deci condiţia nu a fost respectată. În al doilea rând, Curtea răspunde la întrebarea dacă măsura a servit unui interes legitim şi subliniează că interesul era prevenirea infracţionalităţii, deci condiţia este îndeplinită. Cu privire la întrebarea dacă măsura a fost necesară într-o societate democratică, Curtea concluzionează că datorită modului prin care se acordă mandatele de percheziţie (cel în cauză nu este prezent la procedură – procedura ex parte – şi nu are posibilitatea contestării legalităţii mandatului) precum şi modul de efectuare a percheziţiei (în lipsa reclamantului, în prezenţa a doi vecini a reclamntului în calitate de martori), măsura nu era proporţională, deci sub acest aspect, dreptul la viaţa privată şi de familie a fost încălcat.

Cu privire la ascultarea telefoanelor reclamantului

Curtea notează încă o dată că discuţiile telefonice sunt acoperite de art. 8 şi în continuare subliniază că simpla existenţă a legislaţiei care permite ascultarea secretă a telefoanelor nu este în măsură să fie considerată drept o încălcare a art. 8, dar Curtea reaminteşte că atunci când individul susţine o interferenţă nepermisă asupra dreptului său, ea (Curtea) trebuie să se convingă că există o probabilitate rezonabilă în sensul veridicităţii celor susţinute de reclamant. Examinând situaţia în ansamblul său, Curtea concluzionează că nu există probe în sensul ascultării telefonului mobil a reclamantului, există numai susţinerea reclamantului, care în data de 29 noiembrie 2000 a constatat anumite neregularităţi în funcţionarea telefonului său mobil, în consecinţă, sub acest aspect art. 8 nu a fost încălcat.

Dreptul la un remediu efectiv (art. 13)

Examinând legislaţia cu privire la acordarea mandatului de percheziţie, precum şi modul de efectuare a percheziţiei în cauza de faţă, Curtea concluzionează că dreptul bulgar nu oferea un remediu efectiv reclamantului în situaţia unor abuzuri, deoarece procedura de acordare a mandatului de percheziţie se desfăşoară fără prezenţa reclamantului. În consecinţă, dreptul la un recurs efectiv garantat de art. 13 din Convenţie a fost încălcat.

Curtea a acordat reclamantului 1000 EURO drept despăgubiri morale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…