12 septembrie 2008

Prima pagină dintr-o carte veche - primul gând despre drept

În cadrul ciclului Bene merenti, reproducem în ceea ce urmează, câteva cuvinte, dintr-o carte veche, cu miros apăsător de hârtie galbenă de început de secol XX. Cartea se numeşte "COURS ELEMENTAIRE DE DROIT CIVIL FRANCAIS", vol. I., de Ambroise Colin şi H. Capitant, publicat în anul 1923 la Paris. Pasajul ales de pe pagina 1 şi 2 a cărţii surprinde nişte chestiuni elementare, dar descrise într-o simplitate şi rigurozitate caracteristică modului în care se făcea ştiinţă pe atunci.



1.Definiţie şi terminologie generală

Prima sarcină care se impune tuturor ştiinţelor este de a fixa terminologia sa. Dacă nu se poate afirma cu exactitate că întreaga nu este altceva, decât un limbaj bine construit, definiţiile reprezintă în ştiinţele morale o importanţa deosebită, deoarece unul din scopurile esenţiale pe care ele trebuie să-l îndeplinească constă în a traduce prin cuvinte, prin idei, care sunt ele însele o reprezentare a realităţii.

Dreptul şi drepturile. – Cuvântul drept comportă trei accepţiuni diferite:

1. Desemnează totalitatea preceptelor, regulilor şi legilor care guvernează activitatea umană şi societatea, iar neobservarea acestor reguli este sancţionată la nevoie prin constrângere socială, altfel spus, prin constrângere publică. Acest corp de precepte poatră numele de Drept (cu D mare). Unii jurisconsulţi moderni alătură epitetul de obiectiv. Dreptul obiectiv al societăţilor moderne, în general, este unic pentru toţi indivizii care sunt membrii a aceleiaşi comunităţi politice. Astfel, avem, de exemplu: Drept francez, Drept german, Drept italian, etc...;

2. Cuvântul drepturi (cu un d mic şi la plural) desemnează facultatea sau prerogativa aparţinând unui individ şi de care se poate prevala în relaţiile sale cu semenii săi în exercitarea activităţii sale. Fiecare gen de facultate sau prerogativă constituie un drept determinat, de exemplu dreptul de proprietate, dreptul de putere paternală. Înţeles în acest sens cuvântul drept desemnează, urmărind expresia lui Savigny, „o putere individuală”; îl numim drept subiectiv, în opoziţie cu dreptul obiectiv definit mai sus. Dreptul subiectiv nu poate fi exercitat altfel, decât sub controlul dreptului obiectiv, datorită definiţiei pe care ne-a furnizat-o şi concursului pe care l-a pregatit. Şi într-adevăr pentru a deveni eficace fiecărui drept individual trebuie să corespundă o îndatorire juridică sau obligaţie vizând unul sau mai mulţi indivizi determinaţi.
Trebuie deci să concepem toate depturile ca o putere de comandament. Dar comandamentul unora înseamnă supunere pentru alţii. De exemplu, dreptul de creanţă nu se concepe numai pentru obligaţia impusă debitorului de a îndeplini o prestaţie sau alta în favoarea creditorului. Dreptul de proprietate subînţelege obligaţia tuturor de a respecta folosinţa şi posesia exclusivă impus de proprietar lucrurilor asupra cărora poartă dreptul lui de proprietate. Ori îndatoririle, obligaţiile sale au nevoie de sancţiuni, adică să fie impuse la nevoie de forţele sociale, care pot singure să mişte un precept de drept obiectiv.
3. În a treia accepţiune finală, Dreptul indică ştiinta, studiul care se impune Dreptului în general, şi în particular drepturilor pe care le stabileşte. Deaceea spunem : facultatea de drept, cărţi de drept, un student la drept.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu