Treceți la conținutul principal

Licenţă XX. Citarea bibliografică. Revistele.

II. Revistele

Sistemul de citare al revistelor se poate evidenţia prezentând trei moduri diferite ale aceluiaşi articol:

Iorgovan, Antonie, „Consideraţii teoretice pe marginea unor soluţii ale instanţelor de contencios administrativ”, Revista de drept public 1 (SN), ianuarie-martie 2006: 73-88.

Iorgovan, Antonie, „Consideraţii teoretice pe marginea unor soluţii ale instanţelor de contencios administrativ”, Revista de drept public 1 (SN), pp. 73-88.

Iorgovan, Antonie, Consideraţii teoretice pe marginea unor soluţii ale instanţelor de contencios administrativ, „Revista de drept public”, ianuarie-martie 2006, p.73-88.

Să observăm primul şi al treilea. Primul pune articolul între ghilimele şi revista în cursiv, al treilea pune articolul în cursiv şi revista între ghilimele. De ce este preferabil primul? Pentru că permite imediat să înţelegem că „Consideraţii teoretice pe marginea unor soluţii ale instanţelor de contencios administrativ” nu este o carte, ci un text scurt. Articolele de revistă intră astfel în aceeaşi categorie cu capitolele de cărţi şi acte de congrese, sesiuni, conferinţe.
Al doilea exemplu este o variaţie a primului, doar că nu conţine referinţa cu privire la data de publicare. Prin aceasta, cel de-al doilea exemplu este mai defectuos, pentru că nu mă informează asupra datei articolului. Totuşi, referinţa S.N. ar putea fi salvatoare deoarece mă informează că este vorba de seria nouă a revistei, în condiţiile în care există un număr 1 al aceleiaşi reviste dar din seria veche. De urmare, prima serie a revistei ar trebui indentificată prin referinţa I.

Iată deci un model de citare a articolelor de revistă:

1. Numele şi prenumele autorului
2. „Titlu al articolului sau capitolului”
3. Titlul revistei
4. Volum sau număr de fascicol (eventuale indicaţii de serie nouă)
5. Luna şi anul
6. Pagini în care apare articolul

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…