dreptul la respectarea secretului telecomunicaţiilor - mijloce tehnice capabile să efectueze interceptarea generală a teleconumicaţiilor.
ÎN FAPT
Reclamanţii au susţinut că în 1990 Ministerul Apărării coordona o Unitate de Testare Electronică (ETF) la Capenhurest care a fost construită pentru a intercepta 10000 de canale de telefonie simultan între Dublin şi Londra şi pe continent. Între 1990 şi 1997 reclamanţii au susţinut că ETF a interceptat toate liniile telefonice publice, fax, e-mail. Reclamanţii au susţinut că în acea perioada le-au fost interceptate toate convorbirile, multe dintre ele fiind convorbiri în interes de servici care se desfăşurau într-un cadru perfect legal.
La data de 9 Septembrie 1999 reclamanţii au depus o plângere la Tribunalul pentru Interceptarea Telecomunicaţiilor care în răspunsul formulat a precizat că nu poate cerceta activitatea instituţiilor specializate în sensul interceptării telecomunicaţiilor ci doar să verifice dacă există un mandat în acest sens. În 16 Decembrie 1999 Tribunalul pentru Interceptarea Telecomunicaţiilor a răspuns reclamanţilor că „cercetările sunt satisfăcătoare întrucât nu există încălcări ale legislaţiei în domeniu”.
Printr-o scrisoare datată 9 Septembrie 1999 reclamanţii au depus o plângere în faţa procurorului şef care a pasat cauza poliţiei iar în cele din urmă poliţia a răspuns că nu poate să conducă o anchetă numai după ce se pronunţă Tribunalul pentru Interceptarea Telecomunicaţiilor şi doar dacă hotărârea este în acest sens. Răspunsul final al poliţiei a fost că nu există nereguli cu privire la activitatea ETF.
La data de 15 Octombrie 2000 reclamanţii au depus o plângere la (Complaint to the Investigatory Powers Tribunal “IPT” ) Tribunalul Prerogativelor de Anchetare care a apreciat ca fiind justificate acţiunile ETF întrucât intervine situaţia siguranţei naţionale.
LEGI INTERNE RELEVANTE
1. Actul cu privire la Interceptarea Telecomunicaţiilor din 1985 din care relevante pe durata proceselor au fost secţiunile 1 – 10.
a. Mandatul de Interceptare – în acest sens, temeiurile legale pentru care se dispune sunt: 1. pentru interes naţional. 2. pentru a detecta sau a preveni crime deosebit de grave. 3. pentru salvgardarea interesului economic al Regatului Unit.
Cele 2 tipuri de mandat – Primul tip prin care se solicită interceptarea telecomunicaţiilor dintre unul si mai mulţi indivizi descrişi în mandat. Tipul 2 se referă la telecomunicaţii externe aşa cum sunt ele descrise în mandat.
Tribunalul Prerogativelor de Anchetare care a fost înfiinţat prin Actul de la 1985 (art. 7) care are ca obiectiv efectuarea de cercetări pentru stabilirea faptului dacă a existat sau nu un mandat în sensul interceptărilor telefonice.
Actul cu privire la prerogativele de anchetă din 2000 intrat în vigoare la 15 Decembrie 2000 în vederea asigurării unei anchete în cadrul căreia să fie folosite puterile de anchetă relevante în aşa fel încât să nu contravină drepturilor omului.
Reclamanţii – au susţinut în faţa Curţii încălcarea art. 8 alin. 1 şi 2 deoarece prin interceptarea corespondenţei se aduce atingere dreptului la intimitate şi pentru că o asemenea acţiune de interceptare trebuie să fie precis reglementată de lege pentru a respecta art.8 alin.2. Reclamanţii au mai invocat şi o încălcare a art. 13 precum şi daune morale în valoare de 9000 EURO şi 7596 Lire Sterline cu titlul de cheltuieli de judecată.
Statul – a motivat politica de a nu confirma sau infirma acuzaţiile care vizează activitatea de supraveghere ca fiind o măsură care vizează siguranţa naţională. Statul a mai menţionat ca nu se procedează la interceptarea telecomunicaţiilor fără formele necesare cerute de lege. A mai fost susţinută ideea că mandatele de tipul celor menţionate anterior sunt necesare într-un regim democratic dat fiind faptul că din ce în ce mai multe state se confruntă cu probleme de natura ameninţărilor teroriste.
ÎN DREPT
Curtea a declarat admisibilă cererea.
A fost o ingerinţă sau nu – Curtea a declarat că poşta electronică, convorbirile telefonice si prin fax sunt acoperite de noţiunile de „viaţă privată” şi „corespondenţă”. Curtea a considerat că existenţa acestui sistem aduce atingere art.8 aşa cum a fost invocat de reclamanţi.
A fost ingerinţa prevăzută de lege? – nu se pune la îndoială existenţa bazei legale ci faptul că nu există limitări cu privire la tipul de comunicaţii externe care să fie incluse în mandatul de tipul 2. Statul a acceptat ideea că orice persoană care a corespondat cu cineva din afara Angliei ar fi putut fi supusă interceptărilor telefonice.
Curtea a constatat că limitele mandatului care vizează corespondenţa externă sunt foarte largi şi că există o încălcare a articolului 8. Cu privire la art. 13 a considerat că nu este necesar ca acesta să fie analizat în acest caz.
Curtea a stabilit ca Statul să plătească suna de 7500 EURO pentru cheltuieli de judecată şi a respins cererea reclamanţilor cu privire la daune morale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu