RAMANAUSKAS ÎMPOTRIVA LITUANIEI, CEREREA NR. 74420/01, HOT. DIN 05.02.2008 - AGENT PROVOCATOR - PROCES ECHITABIL
Domnul Kestas Ramanauskas cetăţean Letonia, născut in 1966 in Kaišiadorys.
ÎN FAPT
Kestas a fost abordat de AZ în vederea achitării lui VS contra sumei de 3000 dolari americani.
Prima dată Kestas a refuzat însă după ce AZ a reiterat oferta de câteva ori, Kestas a acceptat.
Guvernul a susţinut că VS şi AZ au negociat mita cu Domnul Kestas din proprie iniţiativă şi înainte de a anunţa autorităţile.
AZ era ofiţer în cadrul Ministerului de Interne într-o unitate specializată pe anticorupţie (STT) a procedat la informarea superiorilor săi în legătură cu faptul ca Domnul Kestas a acceptat mita.
La 26 Ianuarie 1999 STT a introdus o cerere în faţa adjunctului procurorului general în vederea aprobării unui model de conduită penală simulate. Cererea a fost aprobata la 26 Ianuarie 1999 şi justificată în baza informaţiilor operaţionale adunate de STT. Documentul a fost semnat de adjunctul procurorului general la 27 Ianuarie 1999, aceasta constituind forma finală a documentului.
La data de 11 Februarie 1999 AZ a oferit domnului Kestas încă 1000 de dolari.
La o dată ne specificată în cadrul procesului în care Kestas apărea ca inculpat, acesta nu şi a negat vinovăţia însă a susţinut că a fost supus la presiuni intense din partea lui AZ.
La data de 29 August 2000 Tribunalul Regional din Kaunas l- a acuzat pe Kestas de luare de mită în valoare de 2500$ de la AZ, faptă care contravine articolului 282 din Codul Penal în vigoare la acea vreme, ca urmare a fost condamnat la 19 luni si 6 zile de închisoare.
Hotărârea curţii se baza în primul rând pe probele aduse de AZ şi pe înregistrări ale convorbirilor dintre AZ si Kestas. Curtea a examinat un alt procuror, AP, ale carui dovezi nu au fost concludente însă făceau referire la o terţă persoană MN, indicată de AZ.
Nu au fost cerute dovezi de la VS totodată domiciliul acestuia nu era cunoscut, iar caseta inregistrata de acesta nu a fost luată în considerare de instantă.
La data de 26 Octombrie 2000 Curtea de Apel a constatat că nu au existat presinni asupra lui Kestas.
La 23 Noiembrie 2000 Kestas a atacat hotărârea Curţii de apel susţinând ca nu există prevederi care să permită provocarea unei persoane spre a comite o infractiune, acesta a mai mentionat ca nici in prima instanta sici in fata CA nu a fost luat in considerare presiunea exercitata de AZ si VS asupra sa. La 27 Februarie 2001 Inalta Curte a anulat apelul lui Kestas.
ÎN DREPT
În faţa CEDO, Kestas, pe lânga acţiunea insistentă a ofiţerilor care l-au provocat spre a comite infracţiunea a mai acuzat şi faptul ca Instanţa Supremă a ezitat să dea un răspuns concret cu privire la responsabilitatea autorităţilor pentru actele ofiţerilor din cadrul STT.
În faţa Curţii Kestas a susţinut ca art. 6 alin. 1 a fost incălcat prin faptul ca instanţa nu l-a citat pe VS, lucru care era de o importanţă deosebită în a stabili dacă a fost instigat să comită infracţiunea.
Curtea a arătat ca exista situaţii în care organele statului sunt nevoite sa apeleleze la o serie de mijloace specifice pentru a acţiona eficient in lupta împotriva corupţiei şi ca metoda folosita în sine nu poate să încalce dreptul lui Kestas la un proces echitabil, însa riscul ca ofiţerii care sunt sub acoperire sa instige la comiterea faptei există şi el trebuie luat in considerare.
CEDO a folosit acelaşi criteriu ca şi in cauza Vanyan in analizarea art. 6 alin 1 şi a constatat ca activitatea celor doi polititsti nu s-a limitat doar la examinarea de o maniera pur pasiva a activitatii reclamantuli ci au exercitat asupra acestuia o influenta de natura sa-l provoace sa comita infractiunea. Curtea a mai menţionat faptul că acolo unde o persoană acuză faptul că ar fi fost instigată să comită a infracţiune, instanţele penale trebuie sa facă o examinare atentă şi completa a materialelor din dosar pentru a se putea vorbi de conformitate cu articolul 6 alin 1. Activitatea celor doi agenţi de politie a depăşit natura activitaţii unor agenţi infiltraţi deoarece ei au provocat săvârşirea infracţiunii si nimic nu indica faptul ca fără intervenţia lor aceasta ar fi fost comisa.
Curtea a apreciat ca intervenţia ofiţerilor de politie l-a privat pe reclamant ab initio si definitiv de un proces echitabil fiind încălcate prevederile art. 6 alin. 1 din convenţie.
Curtea a obligat Statul la plata a 30000 EURO câtre reclamant in termen de 3 luni.
ÎN FAPT
Kestas a fost abordat de AZ în vederea achitării lui VS contra sumei de 3000 dolari americani.
Prima dată Kestas a refuzat însă după ce AZ a reiterat oferta de câteva ori, Kestas a acceptat.
Guvernul a susţinut că VS şi AZ au negociat mita cu Domnul Kestas din proprie iniţiativă şi înainte de a anunţa autorităţile.
AZ era ofiţer în cadrul Ministerului de Interne într-o unitate specializată pe anticorupţie (STT) a procedat la informarea superiorilor săi în legătură cu faptul ca Domnul Kestas a acceptat mita.
La 26 Ianuarie 1999 STT a introdus o cerere în faţa adjunctului procurorului general în vederea aprobării unui model de conduită penală simulate. Cererea a fost aprobata la 26 Ianuarie 1999 şi justificată în baza informaţiilor operaţionale adunate de STT. Documentul a fost semnat de adjunctul procurorului general la 27 Ianuarie 1999, aceasta constituind forma finală a documentului.
La data de 11 Februarie 1999 AZ a oferit domnului Kestas încă 1000 de dolari.
La o dată ne specificată în cadrul procesului în care Kestas apărea ca inculpat, acesta nu şi a negat vinovăţia însă a susţinut că a fost supus la presiuni intense din partea lui AZ.
La data de 29 August 2000 Tribunalul Regional din Kaunas l- a acuzat pe Kestas de luare de mită în valoare de 2500$ de la AZ, faptă care contravine articolului 282 din Codul Penal în vigoare la acea vreme, ca urmare a fost condamnat la 19 luni si 6 zile de închisoare.
Hotărârea curţii se baza în primul rând pe probele aduse de AZ şi pe înregistrări ale convorbirilor dintre AZ si Kestas. Curtea a examinat un alt procuror, AP, ale carui dovezi nu au fost concludente însă făceau referire la o terţă persoană MN, indicată de AZ.
Nu au fost cerute dovezi de la VS totodată domiciliul acestuia nu era cunoscut, iar caseta inregistrata de acesta nu a fost luată în considerare de instantă.
La data de 26 Octombrie 2000 Curtea de Apel a constatat că nu au existat presinni asupra lui Kestas.
La 23 Noiembrie 2000 Kestas a atacat hotărârea Curţii de apel susţinând ca nu există prevederi care să permită provocarea unei persoane spre a comite o infractiune, acesta a mai mentionat ca nici in prima instanta sici in fata CA nu a fost luat in considerare presiunea exercitata de AZ si VS asupra sa. La 27 Februarie 2001 Inalta Curte a anulat apelul lui Kestas.
ÎN DREPT
În faţa CEDO, Kestas, pe lânga acţiunea insistentă a ofiţerilor care l-au provocat spre a comite infracţiunea a mai acuzat şi faptul ca Instanţa Supremă a ezitat să dea un răspuns concret cu privire la responsabilitatea autorităţilor pentru actele ofiţerilor din cadrul STT.
În faţa Curţii Kestas a susţinut ca art. 6 alin. 1 a fost incălcat prin faptul ca instanţa nu l-a citat pe VS, lucru care era de o importanţă deosebită în a stabili dacă a fost instigat să comită infracţiunea.
Curtea a arătat ca exista situaţii în care organele statului sunt nevoite sa apeleleze la o serie de mijloace specifice pentru a acţiona eficient in lupta împotriva corupţiei şi ca metoda folosita în sine nu poate să încalce dreptul lui Kestas la un proces echitabil, însa riscul ca ofiţerii care sunt sub acoperire sa instige la comiterea faptei există şi el trebuie luat in considerare.
CEDO a folosit acelaşi criteriu ca şi in cauza Vanyan in analizarea art. 6 alin 1 şi a constatat ca activitatea celor doi polititsti nu s-a limitat doar la examinarea de o maniera pur pasiva a activitatii reclamantuli ci au exercitat asupra acestuia o influenta de natura sa-l provoace sa comita infractiunea. Curtea a mai menţionat faptul că acolo unde o persoană acuză faptul că ar fi fost instigată să comită a infracţiune, instanţele penale trebuie sa facă o examinare atentă şi completa a materialelor din dosar pentru a se putea vorbi de conformitate cu articolul 6 alin 1. Activitatea celor doi agenţi de politie a depăşit natura activitaţii unor agenţi infiltraţi deoarece ei au provocat săvârşirea infracţiunii si nimic nu indica faptul ca fără intervenţia lor aceasta ar fi fost comisa.
Curtea a apreciat ca intervenţia ofiţerilor de politie l-a privat pe reclamant ab initio si definitiv de un proces echitabil fiind încălcate prevederile art. 6 alin. 1 din convenţie.
Curtea a obligat Statul la plata a 30000 EURO câtre reclamant in termen de 3 luni.
Comentarii
Trimiteți un comentariu