I. Cărţile
Rele practici:
Tudor, D., „Drept constituţional şi instituţii politice”, Bucureşti, 2000.
Citarea e greşită din următoarele motive:
- se precizează doar iniţiala numelui propriu al autorului. Iniţiala nu ajunge, pentru că o persoană se identifică prin nume şi prenume şi, totodată, pot fi mai mulţi autori cu aceleaşi prenume şi aceeaşi iniţială. Cu atât mai mult cu cât, realitatea demonstrează, deseori profesia se menţine în familie, astfel că poate fi, spre exemplu, tată şi fiu cu aceleaşi iniţiale, dar cu prenume apropiate, de genul : Costin şi Constantin; Ion şi Iancu; Dan şi Dragoş ş.a. !
- redarea titlului unei cărţi nu trebuie inserată între ghilimele, mai ales că există o practică de a reda titlurile de revistă sau de articole dintr-o revistă între ghilimele. Mai corect era dacă s-ar fi redat tot titlul cu majuscule, astfel cum apare pe coperta cărţii: DREPT CONSTITUŢIONAL ŞI INSTITUŢII POLITICE
- oricum, este foarte util să se precizeze nu doar localitatea unde a fost publicată o carte, dar şi de către cine. Astfel, se cunoaşte că în Bucureşti există numeroase edituri, astfel că ar fi necesar să se precizeze editura care a publicat cartea, cum este în cazul de faţă Lumina Lex.
- este foarte util să se precizeze locul unde a apărut prima ediţie, iar nu locul unde aceasta a fost tipărită sau lansată, ori tehnoredactată ş.a. Pentru aceasta, datele bibliografice nu trebuie luate de pe frontispiciul cărţii, ci de pe pagina interioară unde se găseşte copyright-ul. Acolo găsiţi locul real al ediţiei şi data şi numărul ediţiei. Altfel, se pot comite grave erori: spre exemplu, atunci când se citează cărţi din editura Oxford University Press numeroşi autori citează simplu, înţelegându-se prin aceasta locul: Oxford. Însă editura are sediul la Londra, dar şi la New York şi la Toronto. Ca uzanţă bună, este utilă citarea localităţii ediţiei în limba originală, cum ar fi spre exemplu: Bucureşti, iar nu Bucharest ori Bukarest; Paris, iar nu Parigi; Berlin, iar nu Berlino.
- Cât priveşte data, aceasta este greşită deoarece ea este trecută pe frontispiciul ediţiei din 2000, pe când prima ediţie fusese cu mult înainte. Mai mult decât atât, cercetând atent cum stau lucrurile se va putea observa că o ediţie limitată fusese emisă în anul 1993 la o altă editură. Toate aceste date ar putea să se desprindă de pe copyright-ul aflat în interiorul coperţii sau al primei pagini, însă este adevărat că nu întotdeauna asemenea date sunt trecute de către edituri, situaţie în care este util să se ofere toate datele posibile ale respectivei cărţi. Aspectele ediţiei prezintă importanţă îndeosebi în situaţia monografiilor pentru a şti cine anume a scris o anumită idee pentru prima dată, spre exemplu.
Nu există un singur model de citare, iar prescurtările pot fi utilizate în lucrări care utilizează un mare număr de note bibliografice, pentru a economisi spaţiul şi din motive estetice, însă în acest caz trebuie să existe un îndrumar de utilizare a bibliografiei chiar în cuprinsul lucrării.
Iată câteva reguli de citare a cărţilor:
1. Numele şi prenumele autorului (sau autorilor sau îngrijitorului cărţii, cu indicaţii eventuale asupra pseudonimelor sau unor false atribuiri)
2. Titlul şi subtitlul operei
3. („Colecţia”)
4. Numărul ediţiei (dacă nu există multe)
5. Locul ediţiei; în cazul în care nu există se scrie: f.l. (fără loc)
6. Editorul: dacă în carte nu există, se omite
7. Data editării: dacă în carte nu există se va scrie: f.a. (fără an)
8. Date eventuale despre ediţia cea mai recentă la care se face trimiterea
9. Numărul de pagini şi eventual numărul volumelor din care se compune opera
10. Traducere: dacă titlul era în limba străină şi există o traducere românească se specifică numele traducătorului, titlul românesc, locul editării, editorul, data ediţiei, eventual numărul de pagini
Comentarii
Trimiteți un comentariu