restrângerea activităţii politice a poliţiştilor – dreptul la liberă exprimare – dreptul la liberă asociere şi întrunire.
ÎN FAPT
La timpul relevant pentru cauză, reclamantul, László Rekvényi a fost un ofiţer de poliţie şi secretarul general al Sindicatului Independent al Poliţiştilor.
Legea n. 107 din 1993 privind modificarea Constituţiei a modificat art. 40/B în sensul că membrii forţelor armate, a forţelor de securitate şi poliţiştii li s-a interzis să se înscrie în partide politice sau să desfăşoară orice altă activitate politică.
Printr-o scrisoare din 28 ianuarie 1994, Şeful Poliţiei Naţionale, în condiţiile în care în acel an urmau alegerile parlamentare, a cerut ofiţerilor de poliţie să nu se angajeze în activităţi politice şi a arătat că cei care doresc că urmeze cariară politică sunt rugaţi să părăsească Poliţia.
La 9 martie Sindicatul Independent al Poliţiştilor a pornit o acţiune la Curtea Constituţională, pretinzând că Legea de modificare a Constituţiei le încalcă drepturile constituţionale a poliţiştilor şi că este contrară regulilor general recunoscute ale dreptului internaţional.
La data de 11 aprilie 1994, Curtea Constituţională a respins cererea reclamanţilor, susţinând că nu are competenţa de a anula prevederi ale Constituţiei.
ÎN DREPT
Reclamantul a susţinut în faţa Curţii că prohibiţia din art. 40/B a Constituţiei Ungariei înseamnă o ingerinţă nejustificată în dreptul lui la liberă exprimare.
Articolul 10 . Libertatea de exprimare
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
ASUPRA ART. 10
Aplicabilitatea art. 10 şi existenţa unei ingerinţe
Curtea consideră că activităţile politice în privinţa art. 10 se referă la dezbateri cu teme politice. Libertatea dezbaterilor politice este un concept de bază a unei societăţi democratice. Prin urmare Curtea ajunge la Concluzia că interzicerea pentru reclamant de a se implica în activităţi politice reprezintă o ingerinţă în dreptul reclamantului la liberă exprimare.
Dacă ingerinţa a fost justificată
ÎN FAPT
La timpul relevant pentru cauză, reclamantul, László Rekvényi a fost un ofiţer de poliţie şi secretarul general al Sindicatului Independent al Poliţiştilor.
Legea n. 107 din 1993 privind modificarea Constituţiei a modificat art. 40/B în sensul că membrii forţelor armate, a forţelor de securitate şi poliţiştii li s-a interzis să se înscrie în partide politice sau să desfăşoară orice altă activitate politică.
Printr-o scrisoare din 28 ianuarie 1994, Şeful Poliţiei Naţionale, în condiţiile în care în acel an urmau alegerile parlamentare, a cerut ofiţerilor de poliţie să nu se angajeze în activităţi politice şi a arătat că cei care doresc că urmeze cariară politică sunt rugaţi să părăsească Poliţia.
La 9 martie Sindicatul Independent al Poliţiştilor a pornit o acţiune la Curtea Constituţională, pretinzând că Legea de modificare a Constituţiei le încalcă drepturile constituţionale a poliţiştilor şi că este contrară regulilor general recunoscute ale dreptului internaţional.
La data de 11 aprilie 1994, Curtea Constituţională a respins cererea reclamanţilor, susţinând că nu are competenţa de a anula prevederi ale Constituţiei.
ÎN DREPT
Reclamantul a susţinut în faţa Curţii că prohibiţia din art. 40/B a Constituţiei Ungariei înseamnă o ingerinţă nejustificată în dreptul lui la liberă exprimare.
Articolul 10 . Libertatea de exprimare
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
ASUPRA ART. 10
Aplicabilitatea art. 10 şi existenţa unei ingerinţe
Curtea consideră că activităţile politice în privinţa art. 10 se referă la dezbateri cu teme politice. Libertatea dezbaterilor politice este un concept de bază a unei societăţi democratice. Prin urmare Curtea ajunge la Concluzia că interzicerea pentru reclamant de a se implica în activităţi politice reprezintă o ingerinţă în dreptul reclamantului la liberă exprimare.
Dacă ingerinţa a fost justificată
O ingerinţa ca şi din cauza este justificată dacă a este prevăzută de lege, urmăreşte scopuri legitime şi este necesar într-o societate democratică.
1. Prevăzut de lege
Conform jurisprudenţei Curţii, una dintre cerinţele care derivă din sintagma „prevăzut de lege” este previzibilitatea legii. Astfel, nu poate fi analizată drept „lege” dacă nu este formulată cu o precizie suficient de rezonabilă în aşa fel încât cetăţeanul să-l înţeleagă. Curtea notează că prevederea legală incriminată este una constituţională, astfel că datorită naturii sale generale, nivelul de precizie cerut este mai scăzut. În consecinţă, Curtea consideră că această condiţie este îndeplinită în situaţia de faţă.
2. Scopul legitim
Guvernul a susţinut că prevederea constituţională are scopul de a depolitiza poliţia. Datorită faptului că în trecut poliţia era implicată în conducerea partidului politic aflat la conducerea ţării, astfel că restricţia are scopul de a proteja securitatea naţională şi ordinea publică. Curtea după o analiză amănunţită ajunge la concluzia că scopul prevederii constituţionale incriminate este acela de a proteja securitatea naţională şi ordinea publică.
3. Necesară într-o societate democratică
Curtea reaminteşte că adjectivul „necesar” se referă la existenţă unei necesităţi sociale presante. Statele membre Consiliului Europei au o anumite margine de apreciere de a decide dacă există sau nu această necesitate. Dar, în ultimă instanţă aparţine Curţii rolul de a determina dacă într-o cauză concretă condiţia a fost îndeplinită.
Curtea reaminteşte că înainte de reîntoarcerea Ungariei la democraţie, poliţia a reprezentat o unealtă de realizare a politicilor partidului unic. Era o cerinţă de carieră a poliţiştilor să fie devotaţi partidului conducător. Măsura de a restrânge activitatea politică a poliţiştilor reprezintă o etapă în democratizarea paşnică din Ungaria şi are funcţia ca cetăţenii să nu mai percepe poliţia drept suporterul fostului regim totalitar ci mai degrabă un gardian al instituţiilor democratice.
În lumina considerentelor expuse Curtea a decis că măsurile folosite pentru atingerea scopurilor urmărite de articolul constituţional, nu erau disproporţionate, astfel au fost necesare într-o societate democratică. Astfel, ingerinţa reclamată nu reprezintă o încălcare a art. 10.
ASUPRA ART. 11
Reclamantul a susţinut că interzicerea de a se înscrie într-un partid politic, prevăzut de art. 40/B din Constituţie i-a încălcat dreptul la liberă asociere, aşa cum este aceasta garantată de art. 11 a Convenţiei.
Articolul 11 . Libertatea de întrunire şi de asociere
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri
necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.
Curtea îşi începe analiza prin a preciza că art. 11 în prezenta cauză trebuie luat în considerare în lumina art. 10, deoarece protejarea opiniilor personale este unul dintre obiectivele libertăţii de asociere şi de întrunire.
Curtea mai menţionează că şi în prezenta analiză sunt aplicabile condiţiile analizate la art. 10, dar că ipoteza în care se află reclamantul este acoperit de art. 11, para. 2, fraza a doua, care oricum justifică ingerinţă, în consecinţă nici art. 11 nu a fost încălcat.
ASUPRA ART.14
Deoarece art. 14 are rolul de a completa alte prevederi substanţiale ale Convenţie şi pentru că drepturile substanţiale invocate de reclamant nu au fost încălcate, Curtea menţionează că art. 14 nu are o existenţă sine stătătoare în prezenta cauză.
Curtea mai merge mai departe, analizând şi ipoteza în care situaţia reclamantului ar fi comparată de cu situaţia oricărui cetăţean de rând. În această ipoteză, art. 14 nu ar fi încălcat pentru că diferenţa de tratament este justificată, pentru aceeaşi motive pentru care Curtea a ajuns la concluzia că art. 10 şi 11 nu au fost încălcate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu