Treceți la conținutul principal

Protocolul Nr. 14 bis la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: Soluţia temporară

La 1 octombrie a.c. a intrat în vigoare Protocolul Nr. 14 bis la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având ca scop ameliorarea urgentă a capacităţii Curţii de la Strasbourg de a judeca numărul tot mai mare de cauze ce se află pe rolul acesteia. Care sunt elementele inedite introduse de către acesta, cum s-au raportat statele membre ale Consiliului Europei la această problemă, respectiv care sunt motivele optării pentru această soluţie temporară şi care ar fi dezavantajele ei – iată doar câteva dintre întrebările asupra cărora ne vom apleca în cele ce urmează.

Elementul de noutate introdus prin Protocolul Nr. 14 bis este acela că prevederile acestuia instituie completul judecătorului unic care poate să respingă cererile inadisibile (în prealabil acest demers necesita decizia unui complet de 3 judecători), respectiv că un complet de 3 judecători poate declara o cerere ca fiind admisibilă şi îi poate judeca fondul, în cauzele ce beneficiază de un suport argumentativ bine fundamentat, respectiv cele care se bazează pe precedente, aşa-numitele cauze repetitive. În trecut, aceste cauze erau judecate în camere de 7 judecători sau de către Marea Cameră ce reunea 17 judecători.
În contextul în care eficientizarea activităţii Curţii a început să constituie deja de câţiva ani unul dintre subiectele relevante aflate pe agenda Consiliului Europei, în luna mai a anului 2004 a fost deschis spre semnare Protocolul Nr. 14 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Acest Protocol nu a intrat în vigoare deoarece este necesar ca toate statele membre ale Consiliului Europei să îl ratifice în prealabil, singura excepţie în acest sens fiind Federaţia Rusă. Datorită faptului că numeroase voci avizate începuseră deja să îşi exprime îngrijorarea faţă de ipoteza conform căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar putea sucomba sub greutatea numărului ridicat de cauze care îi sunt deduse spre judecare, Adunarea Parlamentară, în baza raportului întocmit de către unul dintre membrii săi – senatorul olandez Klaas de Vries, a agreat o soluţie temporară: adoptarea Protocolului Nr. 14 bis. Diferenţa esenţială faţă de varianta iniţială este aceea că acest Protocol urmează să intre în vigoare imediat după ratificare, fiindu-i opozabil în mod individual fiecărui stat membru în parte.
Până în prezent, şapte state au ratificat Protocolul Nr. 14 bis (Danemarca, Georgia, Islanda, Irlanda, Monaco, Norvegia şi Slovenia), iar alte şapte state l-au semnat, urmând să îl ratifice (Austria, Franţa, Luxemburg, România, San Marino, Spania şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedonei). Utilizând o bază legală alternativă, nouă state au făcut declaraţii prin care acceptă noile proceduri ca fiindu-le opozabile în cererile îndreptate împotriva lor (Albania, Belgia, Estonia, Elveţia, Germania, Lichtenstein, Luxemburg, Olanda şi Regatul Unit). La 16 septembrie 2009 România a semnat acest Protocol prin reprezentantul său pe lângă Consiliul Europei, Stelian Stoian. Începând cu 1 iulie a.c. Curtea a pronunţat deja 727 de decizii aplicând noile proceduri în cauzele privind statele care au acceptat introducerea lor imediată.
S-a estimat că aplicarea acestor măsuri ar conduce la creşterea cu 20-25% a capacităţii Curţii de a judeca noi cauze, însă cei care au propus soluţia Protocolului Nr. 14 bis sunt conştienţi de cel puţin două realităţi: 1. Adoptarea sa poate fi etichetată doar ca o rezolvare temporară a unei situaţii de forţă majoră în ceea ce priveşte cel mai eficient sistem regional de protecţie a drepturilor omului, o măsură urgentă care a vizat înlăturarea iminenţei unui eventual colaps de ordin administrativ. 2 Dezavantajul acestei soluţii este faptul că, probabil, presiunea exercitată asupra Federaţiei Ruse de a semna Protocolul original va scădea. Pe de altă parte, astfel, se înlătură posibilitatea ca un stat să blocheze intrarea în vigoare a unui amendament agreat de către celelalte state semnatare şi care le va afecta doar pe acestea.
În pofida faptului că aproape toate vocile avizate consimt asupra necesităţii deblocării activităţii instanţei de la Strasbourg, scepticii au început deja să pună sub semnul întrebării nu atât caracterul oportun al acestei măsuri cât mai degrabă credibilitatea şi autoritatea de care Curtea se va bucura în viitor. Un sistem judiciar regional care a fost constituit în 1950 cu scopul de a oferi soluţii în cauze cu privire la care la nivel naţional se epuizaseră deja toate căile de atac interne, ajunge în anul 2009 să decidă asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii, respectiv chiar asupra fondului unor astfel de cauze prin decizii pronunţate de către complete constituite din judecători unici sau 3 judecători. Criticii se întreabă dacă nu cumva această soluţie, deşi apreciată în ceea ce priveşte amelioararea gestionării numărului ridicat de cereri, va conduce, de fapt, la înlăturarea caracterului multilateral care constituia o garanţie a competenţei, a imparţialităţii şi a bunei credinţe care guverna acest sistem judiciar, respectiv, în mod implicit, la încălcări ale dreptului la un proces echitabil chiar de către Curtea Europeană.


(L.)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni