Treceți la conținutul principal

Protocolul Nr. 14 bis la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: Soluţia temporară

La 1 octombrie a.c. a intrat în vigoare Protocolul Nr. 14 bis la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având ca scop ameliorarea urgentă a capacităţii Curţii de la Strasbourg de a judeca numărul tot mai mare de cauze ce se află pe rolul acesteia. Care sunt elementele inedite introduse de către acesta, cum s-au raportat statele membre ale Consiliului Europei la această problemă, respectiv care sunt motivele optării pentru această soluţie temporară şi care ar fi dezavantajele ei – iată doar câteva dintre întrebările asupra cărora ne vom apleca în cele ce urmează.

Elementul de noutate introdus prin Protocolul Nr. 14 bis este acela că prevederile acestuia instituie completul judecătorului unic care poate să respingă cererile inadisibile (în prealabil acest demers necesita decizia unui complet de 3 judecători), respectiv că un complet de 3 judecători poate declara o cerere ca fiind admisibilă şi îi poate judeca fondul, în cauzele ce beneficiază de un suport argumentativ bine fundamentat, respectiv cele care se bazează pe precedente, aşa-numitele cauze repetitive. În trecut, aceste cauze erau judecate în camere de 7 judecători sau de către Marea Cameră ce reunea 17 judecători.
În contextul în care eficientizarea activităţii Curţii a început să constituie deja de câţiva ani unul dintre subiectele relevante aflate pe agenda Consiliului Europei, în luna mai a anului 2004 a fost deschis spre semnare Protocolul Nr. 14 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Acest Protocol nu a intrat în vigoare deoarece este necesar ca toate statele membre ale Consiliului Europei să îl ratifice în prealabil, singura excepţie în acest sens fiind Federaţia Rusă. Datorită faptului că numeroase voci avizate începuseră deja să îşi exprime îngrijorarea faţă de ipoteza conform căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar putea sucomba sub greutatea numărului ridicat de cauze care îi sunt deduse spre judecare, Adunarea Parlamentară, în baza raportului întocmit de către unul dintre membrii săi – senatorul olandez Klaas de Vries, a agreat o soluţie temporară: adoptarea Protocolului Nr. 14 bis. Diferenţa esenţială faţă de varianta iniţială este aceea că acest Protocol urmează să intre în vigoare imediat după ratificare, fiindu-i opozabil în mod individual fiecărui stat membru în parte.
Până în prezent, şapte state au ratificat Protocolul Nr. 14 bis (Danemarca, Georgia, Islanda, Irlanda, Monaco, Norvegia şi Slovenia), iar alte şapte state l-au semnat, urmând să îl ratifice (Austria, Franţa, Luxemburg, România, San Marino, Spania şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedonei). Utilizând o bază legală alternativă, nouă state au făcut declaraţii prin care acceptă noile proceduri ca fiindu-le opozabile în cererile îndreptate împotriva lor (Albania, Belgia, Estonia, Elveţia, Germania, Lichtenstein, Luxemburg, Olanda şi Regatul Unit). La 16 septembrie 2009 România a semnat acest Protocol prin reprezentantul său pe lângă Consiliul Europei, Stelian Stoian. Începând cu 1 iulie a.c. Curtea a pronunţat deja 727 de decizii aplicând noile proceduri în cauzele privind statele care au acceptat introducerea lor imediată.
S-a estimat că aplicarea acestor măsuri ar conduce la creşterea cu 20-25% a capacităţii Curţii de a judeca noi cauze, însă cei care au propus soluţia Protocolului Nr. 14 bis sunt conştienţi de cel puţin două realităţi: 1. Adoptarea sa poate fi etichetată doar ca o rezolvare temporară a unei situaţii de forţă majoră în ceea ce priveşte cel mai eficient sistem regional de protecţie a drepturilor omului, o măsură urgentă care a vizat înlăturarea iminenţei unui eventual colaps de ordin administrativ. 2 Dezavantajul acestei soluţii este faptul că, probabil, presiunea exercitată asupra Federaţiei Ruse de a semna Protocolul original va scădea. Pe de altă parte, astfel, se înlătură posibilitatea ca un stat să blocheze intrarea în vigoare a unui amendament agreat de către celelalte state semnatare şi care le va afecta doar pe acestea.
În pofida faptului că aproape toate vocile avizate consimt asupra necesităţii deblocării activităţii instanţei de la Strasbourg, scepticii au început deja să pună sub semnul întrebării nu atât caracterul oportun al acestei măsuri cât mai degrabă credibilitatea şi autoritatea de care Curtea se va bucura în viitor. Un sistem judiciar regional care a fost constituit în 1950 cu scopul de a oferi soluţii în cauze cu privire la care la nivel naţional se epuizaseră deja toate căile de atac interne, ajunge în anul 2009 să decidă asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii, respectiv chiar asupra fondului unor astfel de cauze prin decizii pronunţate de către complete constituite din judecători unici sau 3 judecători. Criticii se întreabă dacă nu cumva această soluţie, deşi apreciată în ceea ce priveşte amelioararea gestionării numărului ridicat de cereri, va conduce, de fapt, la înlăturarea caracterului multilateral care constituia o garanţie a competenţei, a imparţialităţii şi a bunei credinţe care guverna acest sistem judiciar, respectiv, în mod implicit, la încălcări ale dreptului la un proces echitabil chiar de către Curtea Europeană.


(L.)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…