Treceți la conținutul principal

Noi progrese in procesul lui Charles Taylor

Sursă foto: http://www.sierraeye.net/tag/charles-taylor.html


Procesul fostului preşedinte al Liberei, Charles Taylor, este în etapa în care apărarea îşi prezintă argumentele, nemaifiind de audiat decât câţiva martori. Procurori au terminat prezentarea acuzaţiilor şi a probelor în februarie 2009, după citarea a 91 de martori, dar au obţinut aprobarea specială de a redeschide cazul în vederea prezentării unor noi probe.
Naomi Campbell a fost citată pentru a depune mărturie în acest proces întrucât se pretinde că a primit diamante de la Charles Taylor în septembrie 1997, atunci când ambii au participat la o cină organizată în Africa de Sud de către preşedintele de atunci, Nelson Mandela.
Totul a pornit de la declaraţiile date procurorilor de către fostul agent al doamnei Campbell, Carole White. Aceasta a susţinut că la acea cină din 1997 l-a auzit pe fostul preşedinte al Liberiei spunând că intenţionează să-i înmâneze doamnei Campbell nişte diamante.
Doamna Campbell a infirmat aceste susţineri, declarând că în seara respectivă, în timp ce se afla în camera sa, a primit de la două persoane necunoscute un săculeţ în care se aflau nişte „pietre murdare” (i.e. diamante brute). Din moment ce nu cunoştea persoanele respective a presupus că diamantele ar fi fost trimise de către Charles Taylor. Aceasta a negat însă că ar fi vorbit ulterior cu Taylor sau că i-ar fi dat numărul ei de telefon.
În continuare, doamna Campbell a arătat că, întrucât, la momentul respectiv nu avea cunoştinţă de existenţa vreunei legi privind diamantele neprelucrate, i-a înmânat diamantele primite lui Jeremy Ratcliffe de la Fondul Nelson Mandela pentru Copii, deoarece a vrut ca acestea să fie utilizate în scopuri caritabile.
Într-o scrisoare prezentată în instanţă de către apărare, Fondul Nelson Mandela pentru Copii a precizat că "nu a primit niciodată un diamant sau diamante de la dna Campbell sau de la oricine altcineva. Ar fi fost nepotrivit şi ilegal să facă acest lucru."
Vor fi audiate în calitate de martori şi actriţa Mia Farrow şi Carole White.
Reamintim că procesul îndreptat împotriva lui Charles Taylor se desfăşoară la Haga în faţa Tribunalul Special pentru Sierra Leone, fiind primul caz în care un lider African este judecat de un tribunal internaţional. Printre cele 11 capete de acuzare îndreptate împotriva sa se numără crime împotriva umanităţii, încălcări ale Articolului 3 din Convenţia de la Geneva şi ale Protocolului Adiţional II (crime de război), precum şi alte încălcări grave ale dreptului internaţional umanitar (sclavie, folosirea de copii în forţele armate). În fapt, procesul vizează pretinsul control şi sprijin al forţelor rebele care au luptat şi au comis crime atroce în Sierra Leone în perioada 1991 – 2002.
Punctul cheie în proces nu va fi dacă domnul Taylor a comis el însuşi respectivele fapte. Totul se va concentra asupra faptului dacă el a ordonat, sprijinit sau tolerat astfel de fapte.
Fostul lider liberian a negat în mod constant toate acuzaţiile, susţinând şi faptul că nu a deţinut niciodată diamante brute.
Dacă este găsit vinovat, Charles Taylor îşi va executa pedeapsa în Regatul Unit.

Tribunalul Special pentru Sierra Leone a mai judecat alte trei cauze:
Procurorul c. Alex Tamba Brima, Brima Bazzy Kamara and Santigie Borbor Kanu
Procurorul c. Samuel Hinga Norman, Moinina Fofafana and Allieu Kondewa
Procurorul c. Issa Hassan Sesay, Morris Kallon and Augustine Gbao
În total au fost condamnate 8 persoane la pedepse cu închisoarea; cea mai mică fiind de 6 ani cea mai mare ajungând până la 52 de ani.

* *
*

La data de 15.07.2010 judecătorii din cadrul Curţii de Apel a Statelor Unite pentru a Xl-a Circumscripţie, au pronunţat o decizie ce a confirmat condamnarea lui Charles Taylor Jr., alias Chuckie Taylor, care a fost condamnat în octombrie 2008 de către Curtea Districtuală pentru Districtul de Sud al Statului Florida şi la o pedeapsă de 97 ani închisoare, pentru că "a comis numeroase acte de tortură şi alte atrocităţi în Liberia între 1999 şi 2003", în timp ce ocupa funcţia de şef al "Unităţii Anti-teroriste", în timpul preşedinţiei tatălui său, Charles Taylor Sr.

Pentru mai multe detalii www.charlestaylortrial.org

Eudoxiu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. ...

Convenția privind criminalitatea informatică(Budapesta, 2001)

               Convenția de la Budapesta a fost negociată de statele membre ale Consiliului Europei, Canada, USA, Japonia, Africa de Sud, astfel încât are valențele unui tratat să-i spunem „transeuropean”.   În momentul de față sunt 68 de state părți - https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list?module=signatures-by-treaty&treatynum=224, care fie au ratificat fie au aderat la această convenție, impactul global fiind extrem de previzibil. La această Convenție, în 2003, în urma cu 20 de ani, s-a adoptat primul Protocol privind rasismul comis prin intermediul sistemelor electronice. În 2022, a fost adoptat și supus spre ratificare cel de-Al doilea Protocol adițional la Convenția privind criminalitatea informatică referitor la cooperarea consolidată și la divulgarea probelor electronice. Convenția de la Budapesta stipulează accesul și exprimarea liberă în mediul online, dar în același timp impune anumite reguli, aplicabile în cazu...

Dezbaterea Centrului de Studii de Drept European: Protecția datelor și Registrul automatizat privind infractorii sexuali

La data de 28 septembrie 2023, studenții UMFST ”GE Palade”, din cadrul cercului studențesc Lex Criminis (Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan, Ana Moise și Eduard Moldovan) au participat la dezbaterea ”Neconformitatea unor prelevări de probe ADN cu principiile dreptului Uniunii Europene” . Evenimentul sa desfășurat la sediul Institutului de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. Organizatorul principal al activității științifice a fost prof. univ. dr. Mihail-Daniel Șandru, iar keynote speakerii au fost conf. univ. dr. Nicolae Ploeșteanu și av. Emanuel Drăgan.   Din notițele studenților participanți se rețin cele ce urmează. Profesorul Mihai Șandru a evidențiat următoarele: - principiile dreptului Uniunii Europene nu sunt enumerate explicit în actele juridice europene, iar tratatele UE trebuie corelate cu jurisprudența pentru a fi corect aplicate; - intervenția CJUE pentru dezvoltarea principiilor din diferite domenii este o substanțială, iar acestea ...