Treceți la conținutul principal

Clarificari si Memorii

Bună ziua!

În legătură cu răspunsul întrebării nr. 26 din clarificările cazului de la Fiat Justitia, dorim să precizăm că data la care s-a pronunţat decizia definitivă şi irevocabilă este
3 august 2011, nu 2010 cum apare în clarificări. Dorim să ne cerem scuze pe această cale.

Cu privire la trimiterea memoriilor, acestea se vor trimite în format electronic. Având în vedere sărbătorile pascale, s-a decis amânarea datei până la care se pot trimite memoriile, până pe 25 aprilie 2012.


Vă dorim un Paşte Fericit şi mult succes!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. ...

Convenția privind criminalitatea informatică(Budapesta, 2001)

               Convenția de la Budapesta a fost negociată de statele membre ale Consiliului Europei, Canada, USA, Japonia, Africa de Sud, astfel încât are valențele unui tratat să-i spunem „transeuropean”.   În momentul de față sunt 68 de state părți - https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list?module=signatures-by-treaty&treatynum=224, care fie au ratificat fie au aderat la această convenție, impactul global fiind extrem de previzibil. La această Convenție, în 2003, în urma cu 20 de ani, s-a adoptat primul Protocol privind rasismul comis prin intermediul sistemelor electronice. În 2022, a fost adoptat și supus spre ratificare cel de-Al doilea Protocol adițional la Convenția privind criminalitatea informatică referitor la cooperarea consolidată și la divulgarea probelor electronice. Convenția de la Budapesta stipulează accesul și exprimarea liberă în mediul online, dar în același timp impune anumite reguli, aplicabile în cazu...

Răspunsul la Întâmpinare

  Rolul RÎ. Răspunsul la întâmpinare reprezintă mijlocul procesual din etapa scrisă a judecății unei cauze prin care reclamantului i se oferă oportunitatea, cu respectarea principiului contradictorialității, de a clarifica anumite aspecte ale cererii de chemare în judecată, de a susține în continuare temeinicia și necesitatea admiterii cererii de chemare de judecată, iar în același timp de a contracara afirmațiile pârâtului formulate în întâmpinare. Baza legală . Acesta are la bază natura juridică a unui act de procedură scris , fundamentul său reprezentându-l principiul contradictorialității reglementat de articolul 14 alineatul 2(„ Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care poate depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei. ”) al Codului de procedură civilă, iar mai apoi fiind reglementat în mod explicit de articolul 201 alineatul 2(„ Părțile trebuie să își fac...