11 august 2012


Stagiile neplătite și Organizația Națiunilor Unite

ONU este clădită, printre altele, pe principiul egalității de șanse. Acesta sună frumos în teorie, dar practica sugerează că acest principiu nu este tocmai respectat. Aș dori să vă prezint o deficiență a sistemului Națiunilor Unite de care mi-am dat seama prin propria experiență. 

Eu sunt student de master la drept internațional public în Leiden, și ca viitor absolvent am început să aplic la locuri de muncă în domeniu. Nu mi-a trebuit mult până să realizez că este aproape imposibil în momentul de față să găsesc unul. Aș putea să dau vina pe criza financiară, un lucru care e la modă acum la noi în țară (nu corupția e de vină ci criza financiară - poate sună cunoscut pentru multă lume). Dar lăsând deoparte politica, în domeniul dreptului internațional public criza nu are nicio vină pentru că ce contează aici e să ai experiență de muncă în domeniu. Poți să ai cinci masteruri, dar dacă nu ai experiență tot nu te angajează nimeni, ești privit ca cineva care nu e bun de nimic. Bineînțeles nici eu, ca viitor absolvent, nu am experiență de muncă în domeniul dreptului internațional public. Pentru a face rost de experiență, Organizația Națiunilor Unite (ONU) îți oferă programe de stagii. Stagiile de practică sunt oferite, printre altele, de multe instituții ONU, cum ar fi de agențiile specializate (de ex. Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Națiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Fondul Monetar Internaţional, Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale, Organizaţia Maritimă Internaţională), de secretariatul ONU, de Curtea Internațională de Justiție, de Curtea Penală Internațională (subiectul faimoasei lucrări de doctorat a domnului prim-ministru Victor Ponta), etc.  Problema nu este numărul stagiilor, ci cu faptul că stagiile nu sunt plătite.

De ce este aceasta o problemă? Lăsând deoparte legalitatea și corectitudinea stagiilor neplătite (care e un subiect întreg în sine, poate pentru o viitoare postare viitor articol), aș dori să mă concentrez pe problema întâlnită de mine și de probabil alți mii de studenți în situația mea.

În primul rând, stagiile variază între 6 săptămâni și 6 luni. Când studentul aplică, are posibilitatea de a menționa în aplicație intervalul în care dorește să facă stagiul. Pentru mine, ca student dintr-o țară din Estul Europei, este o povară financiară foarte mare traiul într-un oraș ca Haga sau Geneva timp de 6 săptămâni fără niciun fel de bursă sau venit. Să zicem că reușesc cumva să fac rost de bani pentru a acoperi aceste 2-3 luni (lucrând ca „baby-sitter” sau luând un împrumut de la bancă sau, în cel mai bun caz, cu ajutorul părinților).  Aplic și,  după cum s-a întâmplat deja de multe ori, peste o lună aflu că am fost respins. În afară de faptul că am pierdut o grămadă de timp cu aceste aplicații, care pot să dureze zile întregi, este și o lovitură pentru încrederea mea în sine. De obicei, în scrisoarea de respingere se menționează, printre altele, că ca ai avut aptitudini bune, dar din păcate datorită numărului mare de aplicații nu au reușit să-ți găsească un loc în niciuna dintre departamentele instituției. 

Acesta este de fapt un răspuns standard pe care l-am primit deja de nenumărate ori de la nenumărate instituții. Ce se intâmplă de fapt este că instituțiile preferă studentul care poate să se dedice pentru 6 luni. Asta este aproape o regulă nescrisă pe care a trebuit să o aflu pe propria piele. Trebuie să precizez că am observat că stagiile erau luate de colegii mei care au avut aceeași note ca și mine, sau note mai rele, dar au avut mijloacele financiare de a sta 6 luni într-un oraș scump ca Geneva sau Haga. Cred că nu trebuie sa menționez proveniența colegilor respectivi: țările dezvoltate, din „Vest”, cum s-ar zice. Ei sunt studenții care vor fi angajați de ONU pentru că vor avea experiența necesară în domeniu și nu noi, cei din țările aflate în curs de dezvoltare (o expresie frumoasă pentru țările sărace). În mod interesant în funcțiile cele mai reprezentative sunt aleși persoane precum: Fatou Bensouda din Gambia (procurorul general de la Curtea Penală Internațională) sau Navi Pillay din Africa de Sud (Comisar ONU pentru drepturile omului), dar totuși marea majoritate a persoanelor care lucrează pentru ONU provin din țările occidentale. Pentru mine, acest lucru aproape mi se pare ca fiind o tentativă a Națiunilor Unite de a păstra aparența respectului față de principiul egalității de șanse.

Bineînțeles că în aceste condiții ONU este și va fi întotdeauna percepută ca un instrument al Vestului de a conduce lumea. Și mai trist e faptul că în lumea de astăzi ONU nu promovează candidații cei mai talentati pentru obținerea posturilor scoase, ci pur si simplu angajează solicitanții care își pot permite să petreacă 6 luni fără un salariu.

5 comentarii:

  1. He Norbert,

    Here is another interesting thing: If you want to work for the ICC in The Hague (like me) then the entry level is P2. This means a minimum of 5 years working experience, and unpaid internships do not count as working experience!

    Hopefully your post will stir up discussion about the current internship practice of international organizations such as the UN or ICC, and create a platform of change :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte interesant articolul Norbi, insa as avea o propunere - aceea de a reveni la el peste 3-4 ani cu un update asupra perspectivei, deoarece sunt sigura ca vei obtine ceea ce ti-ai propus si vei avea posibilitatea sa ne povestesti mai multe ulterior.
    Realitatea nu este deloc roz, insa din cate pot sa imi dau seama, HR-ul acestor institutii are anumite mecanisme de autoreglare care desi la inceput nu sunt aparente, cu timpul ele se dovedesc a fi foarte eficiente. Probabil ca aceasta realitate fluctueaza undeva intre principiul egalitatii de sanse si un elitism inevitabil. Cu alte cuvinte, nu te impiedica nimeni sa obtii acel internship sau acel job, dar probabil ca tie/noua ne este mult mai dificil decat altora. De ce? Pentru ca acei "altii" se simt foarte bine intre ei si sunt reticienti in a accepta outsideri. Dar, ii vor accepta din cand in cand pe cei mai buni dintre ei, tot ca un mecanism de autoreglare, iar dovada cea mai clara sunt exemplele date de tine.
    Desigur, varianta oficiala este aceea ca institutiile respective nu isi permit in Anno Domini 2012 sa plateasca acei stagiari. Realitatea obiectiva (si sincera) cred ca este alta. Personal, cand am fost angajata, am trecut printr-un stagiu, deci am o oarecare idee despre cum functioneaza sistemul - tara si domeniul difera, dar ideea din spate cred ca e aceeasi. Institutia/compania selecteaza din mii de aplicatii cateva care prezinta potential. Acest potential poate ca este enorm, insa realitatea este ca acel student/masterand este un purtator al unui bagaj enorm de cunostinte care nu au fost inca aplicate intr-un context profesional si in nici un caz in contextul specific al institutiei/companiei in cauza. Iar procesul de adaptare si invatare ia timp: cam 6 luni pentru adaptare si aprox. 1 an pentru a incepe sa aduci (in mod independent si nu asistat ca pana atunci) o plus valoare. Pe cale de consecinta rationamentul aplicat este urmatorul: de ce te-as plati cand de fapt in acele 6 luni eu (institutia) sunt cea care investeste in tine - prin training-uri, mentorships etc.? Iar din aceasta perspectiva, pare logic ca din 3000 de aplicatii sa ia 30 de stagiari neplatiti, din care, eventual, 3 sa fie angajati la sfarsitul stagiului.
    In ceea ce priveste legalitatea si corectitudinea stagiilor neplatite, stiu ca acestea sunt acceptate si reglementate in majoritatea statelor occidentale, insa in Franta s-a impus recent obligativitatea unui minimum pay in cazul stagiilor mai lungi de 2 luni. Oricum, din cate tin minte suma era foarte mica.
    Referitor la networking, sa nu ne amagim... acesta este prezent atat in institutiile despre care vorbesti tu, precum si in mediul privat, iar atat timp cat il pastrezi in anumite limite poate fi chiar benefic.
    Va pup si astept sa ne vedem!

    L.

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos articol Norbi. Este despre ceea ce este real si intr-un fel ingrijorator!Probabil ca este un sistem elitist! Insa nu inseamna ca mecanismul de creere a lui este cel corect sau intemeiat pe ceea ce se afirma: egalitatea de sanse! Si la noi in tara, clasa politica este una elitista: nu ajungi oricum acolo si exista mecanisme de autoreglare! In final, ramane sa asteptam si sa cunoastem lucrurile. Sunt ferm convins ca peste 4 sau 5 ani lucrurile nu vor primi o alta substanta! In schimb tu vei avea mai multa expertienta. Voi reveni cu nioste comentarii!

    RăspundețiȘtergere