Efectele schimbărilor climatice pot genera dispariția în special a statelor
mici insulare, și, în acest cadru, se
poate pune problema atingerii unor drepturi individuale ale omului precum
dreptul la viață, sănătate, alimente, adăpost și educație etc., ori chiar a încălcării
unor drepturi colective, cum este dreptul colectiv la auto-determinare .
Pentru o evaluare adecvată a problematicii trebuie să ținem cont de următoarele două
coordonate : inechitățile socio-economice care caracterizează comunitatea
internațională contemporană (dezavantajul geografic și economic al statelor cu
contribuții minime a emisiilor GHG care ar putea să fie cel mai rău afectate -
n.a.) și semnificația efectelor negative ale schimbărilor climatice asupra
conceptului de stat suveran. Toate statele amenințate (Maldive, Tuvalu,
Kiribati, Insulele Mashall etc.) au aceleași caracteristici comune: o economie
foarte dependentă de stabilitatea mediului înconjurător, întemeiată pe
agricultură, pescuit și turism; poziționarea lor; lipsa lor de resurse naturale
semnifică dependența de împrumuturi externe și remitențe. Aceste aspecte
servesc la multiplicarea vulnerabilității statelor afectate care, prin urmare,
au o putere de negociere diminuată la nivel internațional.
Respectarea obligațiilor privind drepturile omului
stabilite în ICCPR (The International Covenant on Civil and Political Rights)
de către statele care se sprijină doar pe propriile resurse s-ar dovedi a fi
dificil de respectat, iar ICCPR nu stabilește obligații transnaționale în
această materie, aplicarea este limitată la persoanele de pe teritoriul și sub
jurisdicția unei Părți. Nu același lucru poate fi spus și despre ICESCR (The
International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights) care nu are
limită de jurisdicție a aplicabilității sale și care subliniează necesitatea
cooperării internaționale pentru
atingerea drepturilor stipulate în cadrul ei. Prin urmare, statele dezvoltate
și poluante ar avea o obligație specifică de acordare a unei asistențe statelor
slab dezvoltate și cu o suprafața mică de întindere, în îndeplinirea
obligațiilor lor în domeniul drepturilor omului generate de schimbările
climatice.
Dreptul la auto-determinare, ca un
drept colectiv al popoarelor care stă la baza cadrului juridic internațional al
statelor care garantează protecția drepturilor omului, este amenințat de
schimbările climatice deoarece dispariția unui teritoriu nu numai că afectează
existența statului-garant a drepturilor individuale ale omului, dar de asemenea
afectează dreptul la auto-determinare în sine, ca un drept colectiv, care
trebuie să fie susținut de către toate statele ca o chestiune generală de drept
internațional.
O dificultate însemnată în stabilirea responsabilității statelor pentru
încălcările drepturilor omului ca rezultat al schimbărilor climatice este pusă
de aparenta imposibilitate de dovedire a legăturii de cauzalitate între
acțiunea unui stat și schimbările climatice ulterioare care afectează
drepturile omului.
O asemenea problemă este agravată
de reticența statelor de a recunoaște existența globală a unei obligații de
mediu care ar antrena responsabilitatea lor pentru efectele negative ale
schimbărilor climatice. Structura tipică a cadrului legal a drepturilor omului pretinde
remedierea încălcărilor produse sau iminente și imputabile unor actori
bine-determinați, situație care nu se potrivește cu existența unui prejudiciu
global, viitor și colectiv care nu poate fi atribuit cu precizie unui singur
actor.
În cele din urmă, dacă schimbarea climatică ar conduce la dispariția
teritoriului și, posibil, a unui stat, atunci noile persoane apatride ar fi
lipsite de garantul drepturilor lor individuale sau colective în cadrul
drepturilor omului tradiționale - a statului lor de naționalitate.
Cu toate că au existat dispute substanțiale în ceea ce privește natura
prejudiciului cauzat de schimbările climatice în ceea ce privește problematica
drepturilor omului, o astfel de abordare ar fi benefică deoarece ea transformă
percepte morale în drepturi și obligații legale care pot fi promovate și
protejate pe plan internațional și ar oferi garanțiile procedurale pentru
dezavantaje, spre deosebire de considerații utilitare de bunăstare la nivel
mondial. După cum și istoria drepturilor omului o dovedește, poate servi precum
o platformă dinamică care s-ar putea adapta la schimbările climatice specifice.
Astfel, cu scopul de a realiza o adaptare la prezentul cadru legal a drepturilor
omului cu privire la schimbările climatice, o nouă cooperare vizionară cu
privire la drepturile comunității și a unui
cadru orientat spre cooperarea transnațională trebuie conceptualizat.
Un astfel de instrument de modernizare ar putea fi conceptul unui risc care
presupune o comunitate generală de amenințări care ar ține cont de situația că
în timp ce națiunile din insule mici ar putea să dispară datorită unei creșteri
de 7 metri a nivelului mării, o astfel de creștere va reprezenta, de asemenea, o
amenințare la adresa restului globului. Ca atare, în locul unei concepții
fragmentate și inadecvate a comunității internaționale compuse din state
suverane care garantează drepturile omului, apatrizii pot deveni părți a unei
comunități globale de preocupare morală care ar putea despăgubi plângerile lor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu