Treceți la conținutul principal

Aspecte procedurale privind admisibilitatea/inadmisibilitatea unei cereri adresate CEDO


 I. Potrivit articolului 27 din Cedo un judecător unic poate declara inadmisibilă sau poate radia de pe rol o cerere întemeiată pe articolul 34, adresată de o persoană, grup de particulari sau organizații neguvernamentale, care se consideră victima unei încălcări a Cedo.
Potrivit aceluiași articol 27, judecătorul unic, atunci când nu consideră inadmisibilă și nu o radiază de pe rol cererea individuală, va trimite cererea unui Comitet sau unei Camere pentru o examinare suplimentară.
Textul Convenției se completează într-o anumită măsură din punct de vedere procedural, chiar dacă firesc ar fi doar să se implementeze, cu prevederile Regulamentului Curții, anume articolul 52A, intitulat Procedura în fața judecătorului unic.
1.      În ipoteza declarării inadmisibilității sau a radierii de pe rol, judecătorul unic se întemeiază pe neîndeplinirea condițiilor prevăzute de articolele 34 și 35 din Convenție. În această situație comunicarea către reclamant a soluției adoptate nu precizează care anume condiții prevăzute de articolele menționate nu au fost îndeplinite. Deși aspectul este regretabil, deoarece lasă solicitantul într-o stare de nedumerire și lipsă de satisfacție, singura explicație constă în aceea că soluția este cuprinsă într-o decizie a acestuia, care este definitivă și nu poate face obiectul niciunui recurs, în fața niciunui organ al CEDO. Soluția se comunică părții interesate printr-o scrisoare. În acest fel, se protejează și interesele de funcționare optimă a Curții, deoarece nu se mai poate în niciun fel tergiversa cauza, consumând eforturi suplimentare și nenecesare ale Curții. Pe de altă parte, în opinia noastră, o asemenea procedură nu îndeplinește criteriile de proporționalitate între dreptul de a formula o cerere și de a încerca valorificarea drepturilor individuale, pe de o parte și puterea/competența acordată CEDO de către Înaltele Părți contractante de a soluționa în regim jurisdicțional, cererile particularilor îndreptate împotriva acestora. Următoarele motive argumentează o asemenea afirmație:
-         O solicitare ar putea fi întemeiată pe fond, însă să nu îndeplinească anumite condiții de formă pe care în special Curtea le cunoaște întreaga semnificație și dimensiune; În acest caz, respingerea cererii în absența unei motivări, induce ideea mai degrabă a nefondării cererii decât a neîndeplinirii unei condiții de formă;
-         Absența unui răspuns motivat în fapt, creează premisele unei superficialități în privința analizării cererilor de către judecătorul unic, acesta cunoscând că argumentarea soluției sale nu este supusă cenzurii morale sau faptice a părții;
-         Nu este firesc în practica judecătorească, ca o anumită soluție, fie ea de inadmisibilitate să nu fie motivată și să fie adusă la cunoștința părților;
-         Necomunicarea argumentării soluției conferă în timp o anumită poziție/statut de superioritate morală a judecătorilor față de societatea în care trăiesc, poziție nejustificată, atâta vreme cât în final justificarea esențială a Curții este de a face justiție, iar nu de a își afirma soluțiile;
-         În final, atâta vreme cât o soluție de radiere sau inadmisibilitate este pronunțată, fără a fi argumentată, aceasta va deveni o piedică în sistemul intern al unor state, pentru justițiabil de a-și căuta dreptatea mai departe în sistemul intern prin exercitarea unor căi extraordinare de recurs; o asemenea piedică se va datora în principal aparenței pe care o va creea soluția de inadmisibilitate sau radiere, că persoana în cauză nu are dreptate;
-         În plus, din moment ce cererea a fost analizată de judecătorul unic, apare destul de nepotrivit ca argumentarea sa să nu fie comunicată părții.
Bineînțeles că acestea ar fi doar câteva din argumentele aduse în favoarea tezei că neargumentarea soluțiilor date de către judecătorul unic în temeiul articolului 27 pct. 1 din Cedo, este neadecvată și într-o anumită măsură, de la caz la caz, vatămă în mod real drepturile individuale ale solicitanților.  
2.      În ipoteza în care judecătorul unic nu declară inadmisibilă și nici nu radiază de pe rol o asemenea cerere, în temeiul articolului 27 pct.3 Cedo și articolul 52A pct.3 din Regulament, el o va transmite unui Comitet sau unei Camere pentru o examinare suplimentară.
La rândul său, Comitetul are competența, conform articolului 28 din Cedo, să declare cererea inadmisibilă sau să o radieze de pe rol, în considerarea faptului că nu necesită o examinare complementară, ori are posibilitatea de a o declara admisibilă. În această ultimă ipoteză, Comitetul trebuie să adopte simultan o hotărâre asupra fondului cauzei, atunci când problema interpretării şi aplicării Convenţiei şi a Protocoalelor sale în cauza respectivă se înscrie într-o jurisprudenţă bine definită a Curţii. Decizia Comitetului, fie de inadmisibilitate sau radiere, fie de admisibilitate(prin hotărâre), trebuie luată de către judecătorii Comitetului cu unanimitate. Potrivit, articolului 28 pct.2 din Convenție, deciziile și hotărârile Curții, prin exercitarea competenței Comitetului, privind, după caz, fie declararea inadmisibilității sau radierii cererii fie declararea admisibilității și soluționării fondului cauzei, sunt definitive.
3.      Soluțiile precizate la punctele anterioare 1 și 2, nu sunt singurele care pot fi incidente, anume soluționarea definitivă a cererii de către judecătorul unic ori de către Comitet. Astfel, reiese din interpretarea sistematică în special a articolelor 27, 28 și 29 din Convenție și a articolelor 52, 52A, 53 și 54 din Regulament, că atunci când judecătorul unic sau Comitetul nu soluționează printr-o decizie ori hotărâre finală cererea individuală formulată, o asemenea cerere va fi transmisă unei Camere, aceasta din urmă având competența de a se pronunța asupra admisibilității și a fondului cererilor individuale.
Potrivit articolului 54 pct. 1 Camera poate decide de asemenea fie să declare inadmisibilă fie să radieze de pe rol cererea. Însă, atunci când nu o declară inadmisibilă și nici nu o radiază de pe rol, pot interveni alte situații și proceduri diferite, după cum le vom prezenta mai jos.


Camera sau Președintele Secției căreia i-a fost repartizată cererea în conformitate cu articolul 52 pct.1 din Regulament, va proceda în conformitate cu articolul 54 pct.2 potrivit uneia din următoarele variante:
- să ceară părţilor să prezinte toate informaţiile privitoare la fapte, orice document sau orice alt element considerat pertinent de Cameră sau de Preşedintele ei - lit. a
- să aducă cererea la cunoştinţa Părţii contractante pârâte şi s-o invite să-i prezinte observaţii scrise privitoare la cerere şi, la primirea acestora, să-l invite pe reclamant să răspundă la ele – lit. b
- să invite părţile să-i prezinte observaţii scrise complementare – lit. c

II.   Procedura aplicabilă atunci când suntem în ipoteza prevăzută de art. 54 pct.2 lit.b din Regulament

Și după această etapă, Președintele Secției, acționând ca judecător unic, poate declara cererea ca fiind inadmisibilă sau să o radieze de pe rolul Curții. În acest caz, Președintele Secției se pronunță prin decizie definitivă, fără a exista posibilitatea vreunui recurs, iar aplicantul este informat printr-o scrisoare, în conformitate cu paragraful 3 al articolului 54 din Regulament.
De asemenea, în aplicarea articolului 54 pct.2 lit.b din Regulament, după ce Curtea, prin Cameră sau Președintele Secției, transmite cererea Părții contractante pârâte, aceasta stabilește un termen până la care respectiva parte trebuie să-i prezinte observații scrise. Guvernul Părții contractante pârâte poate răspunde sau nu acestei solicitări. După caz, absența unui răspuns poate fi necesară sau nu Curții pentru a se pronunța adecvat asupra cererii. În general, reiese din practica Curții, că dacă capetele de cerere prezentate, constituie obiectul unei jurisprudențe bine stabilite, Curții nu-i sunt necesare observațiile Guvernului pentru a se pronunța asupra admisibilității și asupra fondului.
Dacă asemenea observații au fost trimise de Guvernul Părții contractante pârâte, până la termenul stabilit, atunci Curtea va informa aplicantul cu privire la acestea și îl va invita să formuleze propriile observații cu privire la acestea. Cu toate acestea, practica Curții demonstrează că observațiile Guvernului sunt trimise aplicantului doar pentru informare, nefiind obligat să răspundă la acestea.
În aplicarea articolului 54&2(b) din Regulament Camera este cea care poate decide să examineze admisibilitatea și fondul în același timp, în conformitate cu art.29&1 din Convenție, deși în conformitate cu articolul 54A&1 teza finală, Curtea poate oricând să se pronunțe asupra admisibilității printr-o decizie distinctă. Atunci când ne găsim în ipoteza examinării de către Cameră, concomitent, a admisibilității și a fondului, urmează ca părțile să fie invitate să prezinte în observațiile lor orice solicitare privind satisfacția echitabilă și orice propuneri privind soluționarea amiabilă a cauzei. Solicitările lor sunt supuse exigențelor prevăzute de articolele 60 și 62 din Regulamentul Curții.
După transmiterea de către părți a observațiilor și a oricăror altor solicitări, dacă nu s-a ajuns la vreo altă soluție sau la o reglementare amiabilă, Camera poate, dacă pe baza argumentelor părților consideră cauza admisibilă, să pronunțe imediat o hotărâre asupra fondului cauzei.
Este interesant de știut dacă sub aspectul formei pe care ar trebui să o îmbrace orice observații sau argumentări ale părților există sau nu norme clare. Din informațiile de pe site-urile Curții, rezultă că asemenea comunicări cu Curtea trebuie să respecte condițiile prevăzute de articolul 38 din Regulament și ar trebui să fie în concordanță cu Instrucțiunile Practice emise de Președintele Curții. Articolul 38 din Regulament nu stabilește direct o anumită formă ci arată că asemenea Obervații scrise sau alte documente trebuie depuse în termenul stabilit de Președintele Camerei sau de judeătorul raportor, după caz. De aemenea, articolul 38 stabilește o sancțiune cu privire la nerespectarea cu prilejul depunerii a unei instrucțiuni practice emise în temeiul art. 32 din Regulament, anume neincluderea unor asemena Observații sau documente în dosar. O asemenea sancțiune poate fi înlăturată prin decizie contrară a Președintelui Camerei. Data luată în considerare pentru calculul termenului stabilit de Președintele Camerei sau judecătorul raportor se calculează în conformitate cu art. 38&2 din Regulament, fiind data certificată a trimiterii documentului sau, în lipsa acesteia, data primirii sale la grefă. Cu toate acestea, Instrucțiunile Practice conțin numeroase referiri la forma pe care ar trebui să o respecte orice observații scrise. Pe de altă parte, dacă se vor studia Instrucțiunile Practice cu privire la Observațiile Scrise se va putea constata că acestea nu sunt definite în vreun fel, ceea ce conduce la ideea unei lipse clare de sistematizare și elucidare a procedurii. În aceste condiții, salvarea trebuie identificată eventual în vreun Ghid cu privire la procedurile în fața Curții ori în doctrină, această din urmă variantă nefiind nicidecum cea mai comodă și sigură soluție.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…