Povestea unei "simfonii" juridice, marca UMFST "George Emil Palade" Târgu Mureș, auzită la Haga

 În perioada 31 mai – 7 iunie 2024, o echipă de studenți din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș a participat la una dintre cele mai renumite competiții de pledoarii juridice din lume, International Criminal Moot Court Competition, desfășurată la Haga.

A fost singura echipă universitară care a reprezentat mediul universitar din România în cadrul acestei competiții. Aceștia sunt studenții participanți atât în dezbaterile directe, precum și în organizarea întregii participări: Alexandra Deteșan (anul IV, specializarea Drept), Giulia Veciunca (anul IV, specializarea Drept), Tünde Ciszmadi-Murvay (anul III, specializarea Drept), Eduard Moldovan (anul II, specializarea Drept), Biro Roland Edvin (anul I, specializarea Drept), George Răzvan Grigorescu (anul I, specializarea Drept) și, în final, Mihai Alexe (postuniversitar 2024, Protecția datelor).
Am stat de vorbă cu profesorul Nicolae Ploeșteanu, coordonatorul întregii echipe, și l-am întrebat despre concurs, despre studenți și despre beneficiile acestei participări, despre provocări și incertitudini.

Reporter: Domnule profesor, care este primul gând care vă vine în minte, dacă începem să povestim despre această participare?
Nicolae Ploeșteanu: Poate va fi greu de înțeles, dar imaginați-vă că am participat la un ”concert”, pe care mi l-am propus și care a durat 10 luni de zile, fără oprire, indiferent dacă uneori trebuia, în mod necesar, să mănânc sau să rezolv chestiuni de familie, de serviciu sau de sănătate. Pentru echipă a fost asemănător, doar că fiecare a „cântat” la un alt instrument, de multe ori deodată, alteori, având o partitură single. Iată instrumentele orchestrei noastre: George Grigorescu, la vioară; Biro Roland, la contrabas; Eduard Moldovan, la harpă; Alexandra Deteșan, la pian; Veciunca Giulia, la trompetă; Tünde Ciszmadi-Murvay, la muzicuță; Mihai Alexe, la fagot.

Rep.: Acești „artiști” își cunoșteau foarte bine ”instrumentul” la care cântau?
N.P.: Nu… toți cântau cu talentul unic și propriu dar, oarecum, niciunul nu știa cum se numește instrumentul la care cântau! Nici măcar nu știau că ei cântă într-o orchestră, care are doar o singură partitură viabilă, care poate fi cântată doar de toți împreună și numai o singură dată. Prin acest lucru vreau să spun că aici a fost marea provocare: niciunul dintre membrii echipei nu avea un profil măcar asemănător cu al celuilalt și, cu excepția „pianului” (Alexandra Deteșan), niciunul nu înțelegea ce este necesar altuia, în pregătire, în termeni de timp alocat, de dialog și efort, deopotrivă. Aceasta a fost una dintre provocări. Din păcate, doar eu i-am făcut față!

Rep.: Cum au lucrat în echipă?

N.P.: Extrem de complex. Pentru început, fiind simularea unui proces la Curtea Penală Internațională, erau necesare cunoștințe solide de drept internațional public, ceea ce a însemnat practic o pregătire de la zero, mai ales că aveam în echipă studenți de anul I și II, care nu studiaseră încă această materie. Nici nu aveau vreo noțiune despre ce înseamnă lucrul în echipă, cu excepția unora. Aici, a cântat „trompeta” foarte mult, căci era singura determinată, pozitivă și gata de treabă. Este vorba de Giulia Veciunca. Ea a făcut 10 luni naveta din zona Poieni, județul Maramureș înspre Mureș. Primele tactici de organizare le-am pregătit împreună cu Alexandra și Giulia. Am avut de depus până la data de 15 martie 2024 trei memorii, pe trei calități diferite (acuzare, victime și apărare), foarte complexe, ca o lucrare de doctorat și pe formă și pe fond. Obiectivul a fost atins datorită expertizei „fagotului”, Mihai Alexe. El i-a ținut în ritm și orientare, așa încât să finalizeze în termen misiunea, căci altfel am fi fost descalificați. Din nefericire, sacrificiul nu a lipsit: trei dintre studenți lucrau la tot felul de job-uri, care nu le permiteau să fie prezenți până la sfârșitul „concertului” și aici a trebuit să intervin eu ferm și să le schimb programul de la serviciu. Într-unul din cazuri nu am reușit și s-a văzut acest lucru, chiar dacă doar de mine. Ceilalți au simțit doar. Aici, ”harpa” și ”muzicuța”, Eduard Moldovan și Tünde Ciszmadi, au avut rolul lor de a menține un tonus pozitiv pe parcursul întregului concert. Cu atât mai mult cu cât urmau patru zile, dus și întors, într-o singură „dubă”, pe ruta Târgu Mureș – Haga, condusă de studenți, căci nu ne permiteam cheltuieli de niciun fel, așa că am renunțat la varianta plecării cu avionul. Apoi, ne-am înghesuit o săptămână într-un resort la 20 de kilometri de Haga, în două containere amenajate pentru locuit. Aici găsisem singura variantă pe care să o suportăm în termeni de costuri de cazare. Nu știu dacă poți rezista acestor situații, altfel decât în echipă. Oricum, lucrul în echipă a fost a doua mare provocare.

Rep.: Cum s-a desfășurat pregătirea?
N.P.: Extrem de complex. Pot să spun că mai complex ca niciodată, dar de data aceasta nu porneam de la zero, pe niciun plan. Au beneficiat de sprijinul unei echipe mult mai numeroase decât numărul studenților. În esență, pregătirea a însemnat 10 luni de efort, tactica de pregătire fiind aceea a „broaștei fierte”, căci altfel, din păcate, schimbarea profilului generațiilor exclude orice idee de sacrificiu și, mai ales, o viziune de ansamblu. Ei bine, știți că potrivit unui experiment, dacă vrei să fierbi o broască, o pui într-un vas cu apă la foc, extrem de mic la început, așa încât broasca nu va sări din acel vas la început; încălzind-o foarte încet, în final va fierbe…. Vreau să spun că dacă ar fi știut la ce nivel de efort și concentrare vor ajunge în final, ar fi luat-o la fugă de la început. În jurul lor s-a format o echipă de fier: Raul Miron, Adrian Boantă, Andrei Palade. Al doilea cerc de sprijin au fost cei în fața cărora au făcut repetiții constant, ultimele două luni: Flavius Sabău, Vlad Todoran, Iulia David, Leda Panaiot, Adina Todoran, Attila Kis, Luminița Gabura, Pal Norbert, Alex Suciu, Cornelia Șuș, Niță Gabriel. Au elaborat memorii, au participat la conferințe, au pledat în procese simulate, au alergat și au citit enorm, s-au trezit uneori cu noaptea în cap, cum se spune. Una dintre activități a fost șirul de prezentări în cadrul studioului UMFST live, la rubrica „Justiția penală internațională”. Aici am avut un sprijin extrem de important, în Daniel Diaconu, persoana care se asigura că dăm bine pe sticlă, deoarece a avut răbdarea de la început să parcurgă evoluția lor, cu calm și bună dispoziție. În orice caz, pregătirea a fost o provocare foarte interesantă, căci, din când în când, simțeau că „apa este caldă, fierbinte, iar pe când a început să clocotească” nu prea mai era cale de întoarcere. Am variat și adaptat pregătirea cel puțin la două săptămâni. Cert, pregătirea a fost cea de-a treia mare provocare, mai ales că trebuia să lucrez deodată cu tipologii diferite și cu nivele de cunoaștere diferite.

Rep.: Cum s-a prezentat echipa la Haga și câte runde ați avut de parcurs?
N.P.: Am avut șase runde, cu universități din 12 state diferite, din cele 114 înscrise inițial în competiție și rămase doar 97. La Haga s-au trezit că „apa clocotește”! Dar aici, a intervenit prima dată „contrabasul”, Biro Edvin Roland, în care am avut sprijinul necesar de a începe „lupta” într-o sâmbătă și care m-a surprins la modul cel mai plăcut posibil. S-au luptat ca în povești, adică aproape trei zile și trei nopți: sâmbătă, duminică, luni și marți. Ei bine, aceasta a fost provocarea cea mai mare, pentru că este o experiență de viață unică, așa cum este prima dragoste: fie cazi, fie guști fericirea. Altfel spus, fie fugi din luptă fie lupți cu tot ce ai mai bun. Nu am fugit niciunul, iar în apogeul „luptei”, am căzut cu toții de acord că am avut un „lunetist”: pe George Grigorescu, „vioara” orchestrei. Am avut voie la un singur concert, la o singură partitură pe care eram în stare să o interpretăm și am reușit.

Rep.: Ce puteți să ne spuneți despre susținerea financiară și cam care este suma pretinsă de o astfel de pregătire?
N.P.: Suma minimă atunci când intri într-o astfel de pregătire este de 15.000 de euro. Aici le mulțumesc acelor persoane care ne-au sprijinit, cum este Raul Miron, Daniel Ștefan, Cornelia Șuș, Bianca Luntraru, Darius Fărcaș, alături de Banca Transilvania și Societatea Culturală „Alexandru Papiu Ilarian” și Amplusnet SRL. Cu ajutorul lor am reușit să strângem o sumă de aproximativ 6.000 de euro.
Rep.: În final, care sunt concluziile și gândurile care vă însoțesc, legate de participarea la Haga?
N.P.: Este pentru a șasea oară când reușim o participare la Haga într-o competiție internațională și am fost singura echipă universitară a țării noastre, la acest concurs care combină cunoștințele de drept penal cu cele de drept internațional public, precum și numeroase chestiuni care țin de organizarea cercetării, a pledoariilor și retorică. Avem o satisfacție imensă, eu împreună cu cei care au contribuit la pregătirea lor, deoarece studenții au evoluat către un nivel pe care niciodată nu l-ar fi atins și, chiar dacă ar fi avut rezultate bune în tot ceea ce fac, tot nu ar fi ajuns să își știe adevărata valoare și potențialul real. Apoi, din punctul meu de vedere, chiar dacă în cercetare poți avea un loc merituos, în partea de învățământ ar trebui ca în loc de criteriile stupide de angajare impuse prin Legea învățământului sau impuse în virtutea autonomiei universitare, să se impună pe perioada determinată de început doar o singură condiție: capacitatea de a coordona o echipă de studenți la o competiție. Aici este testul, dealtfel, inclusiv pentru studenți, de capacitate pedagogică și loialitate față de profesie. Profesorii nu trebuie să fie „megafoane” sau „claxoane”, ci trebuie să fie formatori și auto-formatori pe parcursul întregii lor cariere. Iar la finalul, acestei povești, eu vă mulțumesc pentru interesul manifestat față de mediul universitar și cu mare căldură le transmit membrilor orchestrei: mulțumesc și felicitări!
(Redacția)

https://www.zi-de-zi.ro/2024/06/13/povestea-unui-simfonii-juridice-marca-umfst-george-emil-palade-targu-mures-auzita-la-haga/