Treceți la conținutul principal

Trecerea în nefiinţă a profesorului dr. Victor Duculescu

La data de 29 iulie 2009, în vârstă de 78 de ani, a trecut în nefiinţă profesorul Victor Duculescu.
Personalitatea sa a marcat doctrina de drept internaţional contemporan românesc, care, totodată, suferă prin „plecarea” sa o mare pierdere. Cu toate acestea, astfel cum profesorul Dumitru Mazilu spunea: „profesorul Victor Duculescu rămâne alături de noi prin opera sa scrisă!”.
Profesorul Victor Duculescu se numără printre marile personalităţi ale dreptului internaţional public românesc, scrierile sale ancorându-se într-un plan mai vast al dreptului, în special, alături de domeniul dreptului internaţional public, în domeniile dreptului constituţional, al drepturilor omului şi a dreptului comunitar. Înscriindu-se în galeria celor „puţini”, a căror operă poartă calificativul cercetărilor fundamentale, profesorul Duculescu a fost un om de mare cultură, un universitar care a contribuit la formarea multor generaţii de studenţi, de doctoranzi, precum şi la desăvârşirea multor alte cadre universitare.
S-ar putea spune foarte multe cuvinte despre opera profesorului Duculescu, despre viaţa sa şi despre cei care i-au fost alături! Ne rămâne în viitor datoria de a prezenta în amănunt vasta sa operă şi locul acesteia în doctrina dreptului românesc şi internaţional.
Suntem alături de soţia sa şi de toţi aceia care l-au îndrăgit!
Odihnească-se în pace!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. ...

Convenția privind criminalitatea informatică(Budapesta, 2001)

               Convenția de la Budapesta a fost negociată de statele membre ale Consiliului Europei, Canada, USA, Japonia, Africa de Sud, astfel încât are valențele unui tratat să-i spunem „transeuropean”.   În momentul de față sunt 68 de state părți - https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list?module=signatures-by-treaty&treatynum=224, care fie au ratificat fie au aderat la această convenție, impactul global fiind extrem de previzibil. La această Convenție, în 2003, în urma cu 20 de ani, s-a adoptat primul Protocol privind rasismul comis prin intermediul sistemelor electronice. În 2022, a fost adoptat și supus spre ratificare cel de-Al doilea Protocol adițional la Convenția privind criminalitatea informatică referitor la cooperarea consolidată și la divulgarea probelor electronice. Convenția de la Budapesta stipulează accesul și exprimarea liberă în mediul online, dar în același timp impune anumite reguli, aplicabile în cazu...

Între Scila și Garibda, 29 mai 2025 Care sunt intențiile președintelui României: „Aparență vs Eficiență” sau „Nu vorbim de intenții ci de Slăbiciune vs Cunoaștere?”

  Problema juridică vizată: neconstituționalitatea legii care obligă la întocmirea și publicarea declarațiilor de avere ale unor funcționari și demnitari . În ședința din data de 29 mai 2025 Curtea Constituțională a României a admis unele excepții de neconstituționalitate ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Excepțiile vizau: (1)neconstituționalitatea normelor juridice care impun unor categorii de funcționari și demnitari   să întocmească declarațiile de avere în care să includă inclusiv veniturile și alte informații personale ale soției sau copiilor, după caz.(2) neconstituționalitatea normelor juridice care stabilesc obligația publicării pe site-ul instituției a acestor declarații. Motivele juridice ale CCR(în esență) ...