Treceți la conținutul principal

Abrogare vs. dezincriminare



Abrogarea presupune o ieşire din vigoare a unei dispoziţii legale. Suntem în prezenţa unei abrogări exprese atunci când legea nouă prevede în mod explicit că o dispoziţie din legea veche (sau legea în întregul ei) se abrogă. Abrogarea va fi tacită în cazul în care se realizează prin înlocuirea unei dispoziţii legale cu o alta care reglementează aceeaşi materie, în acelaşi cadru şi cu aceeaşi substanţă ca şi legea veche.
Prin legea 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, legiuitorul a instituit reguli particulare în materia abrogării. Astfel: în cazul unor abrogări parţiale intervenite succesiv, ultima abrogare se va referi la întregul act normativ, nu numai la textele rămase în vigoare (art. 60 alin. 2). Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament (art. 60 alin. 3).
Dezincriminarea reprezintă o suprimare a prevederii în legea penală a unei fapte ca infracţiune şi sancţiunea ce se aplică în cazul săvârşirii ei. Este expresia principiului legalităţii incriminării în dreptul penal, nullum crimen, nulla poena sine lege.

Simpla abrogare a textului care incrimina o faptă nu înseamnă că fapta a fost dezincriminată. Pentru a decide că ne aflăm în prezenţa unei dezincriminări trebuie să constatăm că fapta nu-şi mai găseşte corespondent în legea nouă sau că nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.
Dezincriminarea se realizează de regulă prin abrogarea expresă a textului de incriminare, dar nu se poate pune semnul egalităţii între abrogarea expresă a unei norme de incriminare şi dezincriminarea unei fapte. Astfel, nu întotdeauna abrogarea unei norme de incriminare înseamnă dezincriminarea faptei. Pentru a stabili dacă o faptă fost într-adevăr dezincriminată trebuie constatat că aceasta nu are sub nicio formă corespondent în legea nouă. Aplicând acest principiu atunci când norma abrogată este o normă specială, fapta rămâne de regulă incriminată de norma generală.
Într-un recurs în interesul legii (ÎCCJ, Decizia Nr. 8 din 21 ianuarie 2008, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 866 din 22/12/2008) instanţa supremă a constatat că prin art. 16 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale au fost abrogate expres atât Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, cât şi art. 280 din Legea nr. 53/2001 - Codul muncii. Or, această abrogare nu este identică cu dezincriminarea cel puţin nu în totalitate întrucât unele fapte în discuţie au fost menţinute ca infracţiuni. Prin urmare, în materia enunţată există o continuitate a incriminării, fiind efectuată doar o schimbare a sediului acesteia.
În mod similar a reţinut şi Curtea Constituţională în cadrul unei decizii (CCR, Decizia nr. 303 din 8 noiembrie 2001, publicată în M.Of. nr. 809/17 dec. 2001) referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin.1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2001 (Publicată în M.Of. nr. 338/26 iun. 2001) , pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind viaţa sexuală. Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, şi, prin urmare, nu exista riscul de a se profita nejustificat de abrogarea art. 200 din Codul penal, abrogare care nu reprezintă şi o dezincriminare a faptelor prevăzute în alin. 2-4, care constituie infracţiuni, având o altă denumire, şi sancţionate chiar mai sever. Astfel, Curtea observa că, deşi prin dispoziţia pct. 3 al art. I din ordonanţă art. 200 este abrogat, prin pct. 1 şi 2 ale aceluiaşi articol faptele prevăzute la alin. 2-4 ale art. 200 din Codul penal au fost incriminate ca variante ale infracţiunii de viol sau ale infracţiunii de act sexual cu un minor, fiind mai aspru pedepsite. Ordonanţa a dezincriminat doar faptele prevăzute la art. 200 alin. 1 şi 5, cu privire la care sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. 1 din Codul penal.
Nu suntem în prezenta unei dezincriminări atunci când se modifica condiţiile de tragere la răspundere, când se modifică modalitatea de săvârşire a unei infracţiuni, se modifică limitele de pedeapsă ori circumstanţele de agravare. Mai mult, dezincriminarea se poate realiza şi prin altă modalitate decât abrogarea explicită a normei referitoare la o anumită infracţiune. De exemplu, cu toate că art. 326 Cod penal - cerşetoria – nu a fost niciodată abrogat fapta trebuie considerată ca fiind dezincriminată odată cu modificarea Legii nr. 61/1991 (Republicată în M.Of. nr. 387/18 aug. 2000) prin dispoziţiile Legii nr. 132/1996 privind modificarea şi completarea Legii nr.61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii şi linistii publice, publicată în M.Of. nr. 271/31 oct. 1996. În concret prin Legea nr. 132 fapta incriminată şi de Codul penal a fost trecută în sfera ilicitului contravenţional, operând astfel o dezincriminare în ceea ce priveşte infracţiunea de cerşetorie.
Delimitarea sferei de incidenţă a legii de dezincriminare depinde în mod necesar de criteriul pe baza căruia se apreciază că o faptă prevăzută de legea veche nu mai este prevăzută de legea nouă. în acest sens, te doctrină au fost formulate două soluţii:
1) aprecierea in concreto potrivit căreia suntem în prezenţa legii de dezincrimi¬nare nu doar atunci când legea nouă suprimă o incriminare, ci şi in ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta.
2) aprecierea in abstracto va exista o dezincriminare doar atunci când fapta prevăzută de legea veche nu se mai regăseşte sub nici o formă în legea nouă.
Doctrina s-a pronunţat în sensul abordării aprecierii in concreto datorită sferei mai largi de cuprindere (vezi F. Streteanu, Tratat de drept penal – Partea Generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2008, p. 267).
În concluzie, în urma dezincriminării fapta poate ieşi complet din sfera ilicitului juridic sau poate atrage sancţiuni de altă natură, cel mai adesea contravenţională. Dezincriminarea presupune uneori o procedură de abrogare, dar cu toate acestea nu există o echivalenţă între cele două, ipoteză susţinută prin prisma aprecierii in concreto a sferei de incidenţă a legii de dezincriminare.


(Eudoxiu)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…