Treceți la conținutul principal

Decizia de inadmisibilitate Le Pen v. Franţa (cererea nr. 18788/09), decizia din 7 mai 2010

Amenda impusă asupra lui Jean-Marie Le Pen pentru afirmaţii desre musulmani în Franţa a fost justificată

În fapt

În 2005, preşedintele partidului francez Frontul Naţional, Jean-Marie Le Pen a fost amendat cu 10.000 EURO pentru “incitare la discriminare, ură şi violenţă împotriva unui grup de persoane”, fiind vorba aici despre musulmani. Afirmaţiile au fost făcute în cadrul unui interviu publicat în ziarul Le Monde. El a afirmat că “în ziua în care în Fraţa nu vor mai fi 5 milioane de musulmani ci 25 de milioane, ei o să fie la conducere”.
Curtea de Apel din Paris a mai aplicat reclamantului o amendă în 2008, tot de 10.000 EURO, după ce acesta a comentat într-un ziar prima amendă, susţinând: “Când spun oamenilor că atunci când vom avea în Franţa 25 de milioane de musulmani, va trebuie să avem grijă de noi, deseori oameni îmi spun: «Dar Domnule Le Pen, deja acesta este situaţia în prezent» - şi oamenii au dreptate”. Curtea de Apel a considerat că aceste comentarii sugerează că securitatea francezilor depinde de respingerea comunităţii musulmane. Curtea a reţinut că libertatea de exprimare a reclamantului nu poate fi considerată o justificare pentru afirmaţii care incită la vionenţă şi ură. În 2009, Curtea de Casaţie a respins apelul reclamantului.

În drept

Curtea a considerat că autorităţile au comis o ingerinţă în dreptul reclamantului la liberă exprimare, în forma unei condamnări penale. Această ingerinţă a fost prevăzută de lege, a urmărit un scop legitim, anume, protecţia reputaţiei şi drepturilor altora.

Curtea a reiterat importanţa de care se bucură dreptul la liberă exprimare în contextul dezbaterilor politice într-o societate democratică şi că acest drept nu se referă doar la informaţii sau idei care sunt receptate în mod pozitiv de către public, dar şi la acele informaţii care sunt ofensive, sochează sau deranjează. De asemenea, oricine se implică într-o dezbatere de interes public, poate recurge la exagerări sau chiar la provocări, cu condiţia să respecte drepturile şi reputaţia altora.

Afirmaţiile reclamantului au fost făcute în contextul unei dezbateri generale asupra integrării imigranţilor. De asemenea, ţinând cont de amploarea variată a problemelor în discuţie, care în anumite condiţii pot genera neînţelegeri, această problemă pretinde ca statul să aibă o marjă de apreciere considerabilă în aprecierea necesităţii ingerinţei în dreptul la liberă exprimare.

În cazul reclamantului, comentariile acestuia, în mod sigur au prezentat comunitatea musulmană într-o lumina deranjantă care ar fi putut să ivească sentimente de respingere şi ostilitate. El i-a instigat pe francezi împotriva unei comunităţi a cărei convingere religioasă a fost explicit menţionată şi a cărei creştere rapidă a fost prezentată ca fiind deja o ameninţare latentă la adresa demnităţii şi securităţii poporului francez.

Astfel, Curtea europeană a considerat că motivele furnizate de instanţele naţionale pentru condamnarea reclamantului au fost relevante şi suficiente. Nici amenda impusă nu poate fi considerată disproporţionată. Curtea a ajuns la concluzia că ingerinţa în dreptul la liberă exprimare a reclamantului a fost necesară într-o societate democratică, cererea sa fiind astfel respinsă.

Comentarii

  1. Acest personal (Le Pen) va trebui sa inteleaga ca Europa nu mai tolereaza nici o forma de extremism.

    RăspundețiȘtergere
  2. Om adevarat, l-as vota...zici de majoritate? cei multi si ...cum le zicea Laspusneanu? acesta e defectul democratiei...toata lumea are dreptul de vot dar din pacat oamenii care au cat de cat o anumita educatie si cultura nu prea formeaza majoritatea...

    RăspundețiȘtergere
  3. Interesanta decizia Curtii europene intr-unul din domeniile istorice pe care le gestioneaza. Totusi, se impune pentru acuratete ca materialul sa poarte denumirea de decizia de inadmisibilitate, probabil, pentru ca cititorii fugari sa nu creada cumva ca a fost declarata admisibila cererea sa, si in ce fel..
    Pe de alta parte, este cert ca intr-o Europa unita prin diversitate, este interzisa incitarea, totusi Curtea trebuie sa se raporteze la criterii istorice fundamentale, anume in ce context a fost facuta afirmatia si care au fost consecintele acesteia, dar si elementele de adevar pe care ar putea sa le cuprinda.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim pentru sugestie. Intr-adevar, pentru claritate se impune precizarea.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Tinerii cercetători-studenți voluntari la Centrul de Protecția a Datelor din cadrul UMFST ”G.E.Palade”, participanți la Conferința internațională OCTOPUS 2023(13-15 decembrie 2023, București)(I)

La data de 13 decembrie 2023 am participat cu o delegație de 3 studenți(Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan și Eduard Moldovan), de la specializarea drept, la cea mai importantă conferință internațională organizată de Consiliul Europei, la București, sub auspiciile Convenției privind criminalitatea informatică( Convention on Cybercrime – ETS 185). Conferința se desfășoară în frumoasele săli ale Palatului Parlamentului din București, reunind participanți de pe toate continentele lumii. Sunt numeroase aspecte care s-au discutat, astfel că în această „scurtă scriere”, doar am să punctez câteva chestiuni pe care le-am considerat mai aparte ori mai profunde. Este extrem de important pentru început de știut că, dincolo de importanța Convenției de la Budapesta și a Protocoalelor adiționale, în ceea ce privește combaterea criminalității de zi cu zi, precum pornografia infantilă și multe alte infracțiuni, orientarea strategică principală la momentul de față este către dovedirea infracțiuni