Cauza C‑486/12

Cauza C‑486/12

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene

din 12.12.2013

Cuvinte cheie: trimitere preliminară; articolul 12 Directiva 95/46/CE; dreptul de acces; taxă impusă pentru exercitarea dreptului de acces la propriile date.



I. Obiectul cauzei

Cererea de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Gerechtshof teʼs‑Hertogenbosch (Țările de Jos) pentru interpretarea articolului 12 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Articolul 12 din Directiva 95/46, intitulat „Dreptul de acces”, prevede:

„Statele membre garantează oricărei persoane vizate dreptul de a obține de la operator:

(a) fără constrângere, la intervale rezonabile și fără întârzieri sau cheltuieli excesive:

– confirmarea că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate, precum și informații referitoare la scopul prelucrării, categoriile de date avute în vedere și destinatarii sau categoriile de destinatari cărora le sunt comunicate datele;

– comunicarea într‑o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării și a altor informații disponibile cu privire la originea datelor;

– informații cu privire la principiile de funcționare a mecanismului prin care se efectuează prelucrarea automată a datelor care o privesc, cel puțin în cazul deciziilor automatizate prevăzute la articolul 15 alineatul (1);

(b) după caz, rectificarea, ștergerea sau blocarea datelor a căror prelucrare nu respectă dispozițiile prezentei directive, în special datorită caracterului incomplet sau inexact al datelor;

(c) notificarea terților cărora le‑au fost comunicate datele cu privire la orice rectificare, ștergere sau blocare efectuată în conformitate cu litera (b), dacă această notificare nu se dovedește imposibilă sau nu presupune un efort disproporționat.”



II. Starea de fapt

Cauza are la bază acțiunea formulată de X împotriva unei decizii prin care i-a fost solicitată plată unei taxe pentru eliberarea unui certificat atestat pentru conformitate care conține date cu caracter personal. Astfel, în cadrul unui litigiu, domnul X a solicitat administrației comunei în care avea reședința să îi comunice datele cu caracter personal pentru anii 2008 și 2009, în special adresele sale succesive. Ca răspuns la această solicitare, administrația locală i‑a furnizat un extras certificat pentru conformitate al datelor cu caracter personal în cauză, în temeiul articolului 79 alineatul 3 din Wet GBA, și i‑a solicitat, în schimb, plata unei taxe de 12,80 euro.



III. Întrbările preliminare

Instanța de trimitere a hotărât să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Dreptul de acces (în temeiul articolului 79 alineatul 2 din Wet GBA) corespunde obligației de comunicare a datelor care fac obiectul prelucrării, menționată la articolul 12 litera (a) a doua liniuță din [D]irectiva [95/46/CE]?

2) Articolul 12 litera (a) din [această] directivă se opune perceperii unei taxe de timbru pentru comunicarea de date cu caracter personal care fac obiectul prelucrării, prin intermediul unui extras al datelor deținute de administrația locală?

3) În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare: perceperea taxei de timbru în discuție este excesivă în sensul articolului 12 litera (a) din directiva [menționată]?”



IV. Considerentele Curții

Curtea arată că în conformitate cu o jurisprudență constantă textul Directivei trebuie să fie interpretat atât în funcție de voința reală a autorului, cât și în funcție de scopul urmărit de acesta.

Articolului 12 litera (a) din Directiva 95/46 nu cuprinde indicații care să permită să se considere că statele membre ar fi obligate să comunice cu titlu gratuit elementele avute în vedere de această dispoziție. Dimpotrivă, rezultă că statele membre sunt obligate să comunice elementele menționate fără cheltuieli excesive.

În concluzie, Curtea arată că din modul de redactare a articolului 12 litera (a) din Directiva 95/46 rezultă că această dispoziție nici nu impune, nici nu interzice statelor membre perceperea de taxe în cazul exercitării dreptului de acces la datele cu caracter personal, cu condiția ca cuantumul acestor taxe să nu fie excesiv.

.

Articolului 12 litera (a) din Directiva 95/46 prevede că statele membre conferă oricărei persoane dreptul de acces la datele cu caracter personal care o privesc, precum și la informațiile cu privire la destinatarii, la categoriile de destinatari ai acestor date și la raționamentul care stă la baza oricărei prelucrări automate a datelor respective.

În cauză, Curtea a statuat că revine astfel statelor membre sarcina de a stabili dacă comunicarea elementelor prevăzute la articolul 12 litera (a) din Directiva 95/46 este însoțită de plata unor taxe și, dacă este cazul, să stabilească cuantumul acestora la un nivel care să nu fie excesiv. În plus, statele membre care solicită plata unor taxe în schimbul exercitării dreptului de acces la informațiile prevăzute la articolul 12 litera (a) din Directiva 95/46 trebuie să stabilească cuantumul taxelor respective la un nivel care să constituie un echilibru just între, pe de o parte, interesul persoanei vizate de a‑și proteja viața privată, în special prin intermediul dreptului său de a‑i fi comunicate datele într‑o formă inteligibilă, pentru a putea, dacă este cazul, să își exercite drepturile de rectificare, de ștergere și de blocare a acestor date în cazul în care prelucrarea lor nu respectă dispozițiile directivei menționate, precum și drepturile de opoziție și de introducere a unei acțiuni în justiție, și, pe de altă parte, sarcina pe care obligația de comunicare a acestor informații o reprezintă pentru operator.

În final, Curtea a statuat că, în scopul aplicării articolului 12 litera (a) din Directiva 95/46, atunci când o autoritate publică națională aplică taxe în schimbul exercitării dreptului de acces al unei persoane fizice la datele cu caracter personal care o privesc, cuantumul acestor taxe nu trebuie să depășească costul comunicării acestor date.

V. Hotărârea Curții

1) Articolul 12 litera (a) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretat în sensul că nu se opune perceperii de taxe cu ocazia comunicării de date cu caracter personal de către o autoritate publică.

2) Articolul 12 litera (a) din Directiva 95/46 trebuie interpretat în sensul că, pentru a garanta că taxele percepute în cazul exercitării dreptului de acces la datele cu caracter personal nu sunt excesive în sensul acestei dispoziții, cuantumul lor nu poate să depășească costul comunicării datelor respective. Revine instanței naționale sarcina de a efectua verificările necesare, în raport cu împrejurările din cauza principală.



VI. Aprecieri

Hotărârea Curții Europene de Justiție lămurește aspecte legate de posibilele condiționări pe care statele le-ar impune persoanelor vizate pentru exercitarea dreptului lor de acces, în virtutea articolului 12 din Directivă, la propriile date cu caracter personal. Curtea a luat în considerare o serie de elemente:

- Deținătorul bazei de date în cauză este o autoritate publică, beneficiară a dreptului de a colecta și prelucra date cu caracter personal, în temeiul legii;

- Autoritatea publică, operatorul de date, este finanțată de cetățeni și trebuie să lucreze în interesul lor;

- O posibilă taxă impusă persoanei vizate pentru a i se comunica date personale deținute de autoritatea publică nu trebuie să fie excesivă în raport cu interesele persoanei vizate și, în concret, nu are voie să depășească costurile comunicării[1];

- O taxă excesivă ar împiedica efectul util pe care trebuie să îl aibă prevederile care consacră drepturi ale persoanei vizate, precum de rectificare, ștergere, blocare, opoziție și acțiune în justiție.






[1] Regulamentul General privind Protecția Datelor, cuprinde lămuriri în privința condițiilor cererilor adresate de persoanele vizate. Astfel, la articolul 12, intitulat Transparenţa informaţiilor, a comunicărilor şi a modalităţilor de exercitare a drepturilor persoanei vizate, aliniatul (5) se prevede: „Informaţiile furnizate în temeiul articolelor 13 şi 14 şi orice comunicare şi orice măsuri luate în temeiul articolelor 15-22 şi 34 sunt oferite gratuit. În cazul în care cererile din partea unei persoane vizate sunt în mod vădit nefondate sau excesive, în special din cauza caracterului lor repetitiv, operatorul poate:

a)fie să perceapă o taxă rezonabilă ţinând cont de costurile administrative pentru furnizarea informaţiilor sau a comunicării sau pentru luarea măsurilor solicitate;
b)fie să refuze să dea curs cererii.

În aceste cazuri, operatorului îi revine sarcina de a demonstra caracterul vădit nefondat sau excesiv al cererii”.