Cauzele conexate C‑468/10 și C‑469/10

Cauzele conexate C‑468/10 și C‑469/10

Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene

din 24.11.2011

Cuvinte cheie: articolul 7 litera (f) Directiva 95/46/CE; trimitere preliminară; efectul direct al prevederii directivei; interesul legitim al prelucrării; marja de apreciere a statelor

I. Obiectul cauzei

Cererile de pronunțare a unor hotărâri preliminare formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunal Supremo (Spania), pentru interpretarea articolului 7 litera (f) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 prevede:

„prelucrarea este necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de către unul sau mai mulți terți, cu condiția ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protecție în temeiul articolului 1 alineatul (1).”


II. Starea de fapt

Litigiul are la bază acțiunea în contencios administrativ formulată de ASNEF și FECEMD, pentru anularea articolului 10 alineatul 2 litera a) prima liniuță și articolul 10 alineatul 2 litera b) primul paragraf din Decretul regal nr. 1720/2007(Spania).

În esență, se consideră că dreptul național adaugă la condiția întemeiată pe interesul legitim pentru prelucrarea datelor fără consimțământul persoanei vizate o condiție care nu se regăsește în directiva 95/46, respectiv aceea ca datele să fie conținute în surse aflate la dispoziția publicului.

Instanța de trimite consideră că în lipsa consimțământului persoanei vizate, pentru a permite prelucrarea datelor cu caracter personal ale acesteia din urmă, necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de terțul ori de terții cărora le sunt comunicate aceste date, dreptul spaniol impune o limitare a domeniului de aplicare al articolului 7 litera (f) din Directiva 95/46.


III. Întrebările preliminare

Instanța de trimitere a hotărât să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

1) Articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 […] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care, în lipsa consimțământului persoanei vizate și pentru a permite prelucrarea datelor cu caracter personal ale acesteia, necesară pentru realizarea unui interes legitim al operatorului sau al terților cărora le sunt comunicate datele, impune, pe lângă respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate, ca datele să fie conținute în surse aflate la dispoziția publicului?

2) Articolul 7 litera (f) […] îndeplinește condițiile impuse de jurisprudența Curții pentru a i se atribui un efect direct?


IV. Considerentele Curții

Cu privire la prima întrebare, Curtea trebuie să analizeze dacă articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 se opune unei reglementări naționale care, în lipsa consimțământului persoanei vizate și pentru a permite prelucrarea datelor cu caracter personal ale acesteia, necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de terțul ori de terții cărora le sunt comunicate aceste date, impune, pe lângă respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate, ca datele menționate să fie conținute în surse aflate la dispoziția publicului.

Pentru a se asigura de un nivel de protecție echivalent în toate statele membre, articolul 7 din Directiva 95/46 prevede o listă exhaustivă și limitativă de cazuri în care o prelucrare de date cu caracter personal poate fi considerată ca fiind legală.

Pe cale de consecință, statele membre nu pot nici să adauge principii noi privind legitimarea prelucrărilor de date cu caracter personal, nici să prevadă cerințe suplimentare care să modifice conținutul unuia dintre cele șase principii prevăzute la acest articol. Cu privire la aceste aspecte, marja de apreciere de care dispun statele membre în temeiul articolului 5 din Directivă nu poate fi utilizată decât în conformitate cu obiectivul urmărit de Directiva 95/46, care constă în menținerea unui echilibru între libera circulație a datelor cu caracter personal și protecția vieții private.

Practic, articolul 7 din Directivă se opune unei măsuri naționale care să prevadă cerințe suplimentare prin care să se modifice conținutul unui principiu prevăzut la articolul 7 din Directivă. Statele membre dispun de o marjă de apreciere numai în ceea ce privește luarea unor măsuri naționale care să prevadă o simplă precizare a unuia dintre principiile prevăzute la articolul 7 din Directivă.

Curtea arată că articolul 7 litera (f) prevede două condiții cumulative pentru ca o prelucrare de date cu caracter personal să fie legală, și anume, pe de o parte, ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de terțul ori de terții cărora le sunt comunicate datele, și, pe de altă parte, ca drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate să nu prevaleze. Astfel, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 se opune oricărei reglementări naționale care, în lipsa consimțământului persoanei vizate, impune, în plus față de cele două condiții cumulative menționate la punctul precedent, cerințe suplimentare.

Articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care, în lipsa consimțământului persoanei vizate și pentru a permite prelucrarea datelor cu caracter personal ale acesteia, necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de terțul ori de terții cărora le sunt comunicate aceste date, impune, pe lângă respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate, ca datele în cauză să fie conținute în surse aflate la dispoziția publicului, excluzând astfel în mod categoric și generalizat orice prelucrare a unor date care nu se regăsesc în astfel de surse.

Cu privire la cea de a doua întrebare, Curtea este chemată să stabilească dacă articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 are un efect direct. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în toate situațiile în care dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului, ca fiind necondiționate și suficient de precise, particularii sunt îndreptățiți să le invoce în fața instanțelor naționale împotriva statului, fie atunci când acesta s-a abținut de la transpunerea în termen a directivei în dreptul național, fie atunci când a transpus directiva în mod incorect.

Curtea arată că articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 este o dispoziție suficient de precisă pentru a fi invocată de un particular și aplicată de instanțele naționale. În plus, în ceea ce privește articolul 7 din Directivă, trebuie reținut că marja de apreciere a statelor este restrânsă, astfel cum s-a arătat anterior.

Prin urmare, la a doua întrebare trebuie să se răspundă că articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 are un efect direct.


V. Hotărârea Curții

1) Articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care, în lipsa consimțământului persoanei vizate și pentru a permite prelucrarea datelor cu caracter personal ale acesteia, necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de terțul ori de terții cărora le sunt comunicate aceste date, impune, pe lângă respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei vizate, ca datele în cauză să fie conținute în surse aflate la dispoziția publicului, excluzând astfel în mod categoric și generalizat orice prelucrare a unor date care nu se regăsesc în astfel de surse.

2) Articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 are un efect direct.


VI. Aprecieri

Prin hotărârea pe care Curtea Europeană de Justiție a pronunțat-o se aduc elemente noi în ceea ce privește echilibrul just dintre libera circulație a datelor, pe de o parte și drepturile fundamentale ale persoanelor pe de altă parte. În plus, deși considerentele Curții dimpreună cu statuările sale sunt extrem de curate și simple, există o doză de enigmă și o diferențiere implicită față de alte mecanisme, precum cel al curții de la Strasbourg, atunci când este investită cu o problematică în care dreptul fundamental al unei persoane este mai bine protejat, cel puțin aparent, de dreptul național.

Articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46/CE urmărește să asigure libera circulație a datelor, prin intermediul unei prelucrări de date cu caracter personal, făcută într-un scop legitim[1], fără a fi necesar pentru aceasta consimțământul persoanei vizate. Ca urmare, dacă în dreptul național sunt impuse cerințe mai ample pentru realizarea acestei prelucrări, conducând la o împiedicare a liberei circulații a acestor date, ele sunt contrare dreptului Uniunii Europene, chiar dacă ar conduce la un nivel de protecție mai ridicat în ceea ce privește drepturile fundamentale ale persoanei vizate.





[1] Noul RGDP/GDPR stabilește la articolul 6, intitulat Legalitatea prelucrării, urmăroarele: (1) Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții: (…) (f) prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terță, cu excepția cazului în care prevalează interesele sau drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil.

Litera (f) din primul paragraf nu se aplică în cazul prelucrării efectuate de autorități publice în îndeplinirea atribuțiilor lor.