În
conformitate cu Omai 1501/2006 proprietarul unui vehicul are obligația de înmatriculare a vehiculului
pentru a putea să circule cu acesta. Înmatricularea este o procedură realizată
de către autoritățile publice cu competență specifică, mai exact de către
serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a
vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne(articolul 2 din Omai). Scopul acestei proceduri este de a
verifica legalitatea achiziției, impunerea taxelor aferente proprietății asupra
vehiculului și luarea în evidență a autovehiculului și proprietarului. Cu toate
acestea, dreptul principal cu toate prerogativele sale este un drept civil,
anume dreptul de proprietate asupra vehiculului. Ca urmare, procedura administrativă a înmatriculării
trebuie să corespundă în principal naturii acestui drept, respectiv să
corespundă intereselor proprietarului, în contrabalanță cu interesele statului,
amintite mai sus.
Întrucât
dreptul principal în legătură cu un autovehicul este dreptul de proprietate, în
timp ce obligația înmatriculării în vederea punerii sale în circulație este
doar o necesitate pentru utilizarea sa legală, procedura aferentă poate fi
exercitată precum în realizarea oricărui drept civil, fie de către proprietar în persoană fie prin utilizarea unui mandatar(articolul
2).
În
conformitate cu articolul 7(1) din Omai, pentru realizarea înmatriculării, se
depun la Serviciul public comunitar, în general următoarele acte: cererea solicitantului; dovada înregistrării în evidența organului fiscal
al autorității publice locale cartea de identitate a
vehiculului, în original și în copie; documentul care atestă
dreptul de proprietate al solicitantului asupra autovehiculului sau remorcii,
în forma prevăzută de lege la data dobândirii dreptului de proprietate, în
original și în copie; actul de identitate al
solicitantului, în original și în copie; dovada efectuării inspecției tehnice
periodice, în termenul de valabilitate a acesteia, cu excepția autovehiculelor
și remorcilor noi; copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere
civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulație, în termenul de
valabilitate a acesteia; dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare; dovada plății contravalorii plăcuțelor cu numărul de înmatriculare sau
plăcuțelor cu număr de înmatriculare a căror combinație a fost păstrată
anterior; certificatul de autenticitate al
vehiculului, cu excepția vehiculelor noi, a autovehiculelor destinate
competițiilor sportive și a vehiculelor istorice; procura specială în formă autentică, după caz.
Din enumerarea documentației
în scopul înmatriculării rezultă foarte clar că înmatricularea este o
operațiune care necesită un timp consistent, nu exagerat de mare, dar presupune
deplasări la sediul autorităților publice și întocmiri de acte. Acest timp și
costurile aferente exclusiv întocmirii
documentației(nu se ia în considerare taxa aferentă valorii unui vehicul sau
cuantumul asigurării)sunt asemănătoare indiferent sunt asemănătoare indiferent
de proprietar și de calitățile unui vehicul. Sub aspect juridic, aceasta
constituie o limitare a dreptului de proprietate, limitare a cărei cauză este
evident legală, deoarece evidența, impunerea de taxe, reprezintă cauze de
restrângere a exercițiului unor drepturi și libertăți, în sensul articolului
53(1) din Constituția României. Totuși, același articol obligă autoritățile ca
pentru restrângerea unor drepturi să ia în considerare proporționalitatea dintre măsura de restrângere și cauza care a
determinat-o, iar măsura să fie aplicată nediscriminatoriu.(art.
51(2)). În mare, condiția proporționalității pare să fie îndeplinită atunci
când ne raportăm la condițiile substanțiale, anume obligația de înmatriculare
întemeiată pe considerentele de control al traficului rutier, prevenirea și
combaterea infracțiunilor la regimul circulației rutiere, necesitatea
impozitării bunurilor în general și apărarea drepturilor și libertăților
celorlalți prin garantarea asigurării de răspundere civilă auto(acestea se
desprind pe cale de interpretare din analiza documentelor necesare pentru
înmatriculare). Cu toate acestea, unghiul de analiză în acest studiu este unul
mult mai restrâns și strict: gradul de limitare a proprietății prin procedura
înmatriculării, iar nu chestiunea dacă înmatricularea este necesară sau nu.
Altfel spus, trebuie stabilit primo
dacă documentația este necesară pentru realizarea înmatriculării și
obiectivelor urmărite și secundo dacă
această procedură poate fi realizată printr-o alternativă mai puțin deranjantă și care să corespundă
prerogativelor totale pe care le are un proprietar asupra bunului său.
Existența unei alternative mai puțin restrângătoare, fie în viziunea concretă a
proprietarului, fie chiar prin costuri și timp, anihilează condiția
proporționalității și conduce la existența unei îndoieli cu privire la
legalitatea restrângerii.
Ipoteza mandatarului, ca mijloc de asigurare a prerogativelor liberale ale
proprietarului asupra bunului său și ca alternativă mai puțin restrângătoare.
În mod corect, articolul
2(1) din Omai 1501/2006 a stabilit că proprietarii de vehicule pot utiliza
mandatari pentru a solicita înmatricularea sau înregistrarea sau radierea
autovehiculelor, deoarece fiind bunul lor, ei pot să dispună și ca unele acte în
legătură cu exercitarea dreptului lor de proprietate să fie făcute de persoane
alese de aceștia. Atunci când se recurge la mandatar, dosarul trebuie însă să
cuprindă și o procură specială autentică(art. 7 alin1. lit. n Omai). Aceasta
înseamnă că mandatul trebuie să fie întocmit sau, după caz, primit și
autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă
persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile
stabilite de lege(art. 269 Codul de procedură civilă). Impunerea acestei
condiții de autenticitate a mandatului este o excepție de la principiul libertății contractuale și o excepție de
la regula libertății de a alege forma actului juridic, așa cum rezultă din
interpretarea articolelor 2008 și urm. din Codul civil, în special a
articolului 2013.
Raportând prevederile
amintite la situația noastră, rezultă că faptic guvernantul prin Omai
stabilește o condiție de limitare a voinței părților(o nouă restrângere),
printr-un act juridic subordonat legii. În ipoteza aceasta, pentru a nu exista
o limitare faptică era necesar ca în sediul unităților specializate ale
Serviciilor comunitare publice să permită posibilitatea ca părțile contractului
de mandat să se prezinte, iar contractul(realizat prin împuternicire/procură)
să se încheie în fața aceleiași autorități publice, devenind astfel autentic.
Întrucât această variantă nu este implementată și nici reglementată, singura
opțiune a proprietarului este să se deplaseze la un notar public și să încheie
un contract de mandat ceea ce implică costuri suplimentare de timp și bani. Ca
urmare, consider nelegală și disproporționată măsura obligării la încheierea
unei procuri speciale autentice pentru mandatarea unei persoane în vederea
înmatriculării, pentru următoarele motive: (1) condiția procurii autentice este
prevăzută prin Omai, iar nu la nivel de act normativ cu putere de lege, ceea ce
contravine dispozițiilor articolului 2013 aliniatele 1 și 2 din Codul civil
român. Faptul că articolul 11 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice, dispune că „Proprietarii de vehicule sau
mandatarii acestora sunt obligaţi să le înmatriculeze sau să le înregistreze,
după caz, înainte de a le pune în circulaţie, conform prevederilor legale.”,
iar articolul 19 din același act normativ dispune că „Procedura înmatriculării,
înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau
pentru probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului
administraţiei şi internelor”, nu schimbă cu nimic necesitatea legalității,
adică a restrângerii prin lege; (2) prezentarea unei procuri speciale autentice
nu este necesară, dacă avem în vedere întreaga documentație care se prezintă la
dosar și care face dovada direct și indirect a intenției de realizare a
operațiunilor și a mandatului dat printr-un posibil înscris sub semnătură
privată – dosarul cuprinde și o cerere a proprietarului pentru efectuarea
operațiunilor, semnată de acesta; cuprinde copii după acte de identitate atât
ale proprietarului cât și ale mașinii; asigurări de răspundere pe numele
proprietarului; certificate de achitare a taxelor aferente; (3) prezentarea
unei procuri speciale autentice, încheiată doar la notar este disproporționată
față de cerința solicitării și depunerii prin mandatar sau personal a
documentației aferente, necesitând cheltuieli de timp și bani suplimentare și
voluptoase.
Diferențierea dintre întreprinzători. Cu toate acestea, există o
variantă care s-ar apropia mai mult de necesitatea unei proporționalități în
sensul precizat mai sus. Aceasta presupune mandatarea unui profesionist, în
sensul codului civil, a cărei misiune să fie tocmai realizarea unei activități
de prestări servicii în vederea înmatriculării. Trebuie să avem în vedere că
astfel de profesioniști au funcționat ani de zile și funcționează și în
prezent, servind interesele clienților mult mai adecvat, deoarece au expertiză
în întocmirea de acte, deținerea de modele prevăzute de lege și cunoașterea
exactă a circuitelor de elaborare și obținere a documentației necesare unui
dosar de înmatriculare. În prezent, posibilitatea de a apela la aceștia este
complet exclusă, deoarece mandatarea ar presupune ca pentru fiecare client
aceștia să se deplaseze la un notar public, să cheltuie și ei timp și costurile
să devină cel puțin dublate față de situația în care mandatarea lor s-ar
realiza printr-un act de mandat/procură întocmită chiar la sediul acestora.
Însă, Omai 1501/2006
stabilește o situație de excepție la articolul 7 alin 21: „înmatricularea
unui vehicul nou poate fi solicitată în numele proprietarului de către operatorul economic care a comercializat
vehiculul și care are ca obiect de activitate vânzarea vehiculelor noi, în
baza depunerii contractului de mandat încheiat între aceștia. În aceste
situații, anual, cu ocazia depunerii primei solicitări, precum și ori de câte
ori intervin modificări, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1) și, după caz,
alin. (7), vor fi depuse și documente care să ateste dobândirea personalității
juridice, denumirea, sediul și reprezentantul desemnat al mandatarului.”
Această excepție aduce în discuție o altă problemă juridică, cu consecințe și
mai ample. În esență, întrebarea care se pune este ce anume fundamentează o
diferențiere între operatorii economici care vând vehicule noi de alți
operatori economici, fie care au același obiect de activitate fie care pur și
simplu prestează servicii de mandat cu titlu profesional, cum ar fi
intermedierea dintre proprietar și autoritățile publice în scopul
înmatriculării sau altor operațiuni privind circulația vehiculului proprietate
privată? Răspunsul este simplu: absolut nimic, deoarece operațiunea de vânzare
este una distinctă de operațiunea de prestare de servicii în scopul
înmatriculării. Excepția are însă aparența unei favorizări a acelor operatori
economici care vând vehicule noi spre deosebire de operatorii economici care
vând vehicule second-hand. Ori, aceasta în sine este o încălcare a principiului
constituțional al pieței economice libere și întemeiate pe concurență loială,
reprezentând o favorizare a acelor operatori economici care vând vehicule
second-hand. Mai exact, textul constituțional interzice această formă de favorizare
la articolul 135 alin. 1 și alin.2 lit. a din Constituția României: (1)
Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și
concurență. (2) Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea
cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;” Aici,
trebuie să avem în vedere că Legea 21/1996 a concurenței, interzice extrem de
clar chiar o astfel de formă de denaturare a concurenței, la articolul 8
alin.(1): „Art. 8 (1) Sunt interzise orice acțiuni
sau inacțiuni ale autorităților și instituțiilor administrației publice
centrale ori locale și ale entităților către care acestea își deleagă
atribuțiile, care restrâng, împiedică sau
denaturează concurența, precum: a) limitarea
libertății comerțului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu
respectarea reglementărilor legale; b) stabilirea
de condiții discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor.
Regula ar trebui să fie mandatarea prin înscris sub semnătură privată. Realitatea este, din perspectiva noastră de vedere, că regula mandatului
prin înscris sub semnătură privată asigură securitatea circuitului civil
inclusiv în cadrul procedurii de înmatriculare atunci când activitatea de
mandatare este realizată de către un profesionist. Altfel spus, depunerea doar
a mandatului, în scris, dar nu în forma procurorii speciale autentice, trebuie
să fie regula aplicabilă deopotrivă tuturor operatorilor economici indiferent
că vând autovehicule noi sau second-hand și indiferent dacă realizează doar
prestarea de servicii de întocmire acte și intermediere în relația cu
autoritățile publice în scopul înmatriculării. Un argument principal în acest
sens o reprezintă statutul operatorilor economici și regimul juridic specific aplicabil
acestora. Existența unui statut și a unor obligații specifice profesioniștilor
la care sunt supuși atât prin codul civil, legea 31/1990 a societăților și
legilor speciale sectoriale, precum legea contabilității, ridică atât gradul de
control asupra lor, cât și gradul de responsabilitate, dar mai ales este de
interes pentru noi că în mod implicit garantează suplimentar față de
înscrisurile obișnuite sub semnătură privată, prezumția valabilității și
realității lor. Tocmai din acest motiv, la articolul 277 și urm. din Codul de
procedură civilă se arată că registrele profesioniștilor au un regim distinct
în ceea ce privește probațiunea. În acest sens, articolul 277 dispune
următoarele: „Înscrisul sub semnătură privată întocmit în exercițiul
activității unei întreprinderi este prezumat a fi fost făcut la data consemnată
în cuprinsul său. În acest caz, data înscrisului sub semnătură privată poate fi
combătută cu orice mijloc de probă.”(alin.3), în timp ce articolul 280 alin. 1,
stabilește că „Registrele profesioniștilor, întocmite și ținute cu respectarea
dispozițiilor legale, pot face între aceștia deplină dovadă în justiție, pentru
faptele și chestiunile legate de activitatea lor profesională”. Ori, aceștia au
obligația ținerii registrelor cu toate contractele încheiate cu clienții, iar
răspunderea pentru activitățile lor, constând în fapte sau acte, este mult mai
ușor de angajat decât în situația unor mandate încheiate cu neprofesioniști.
Câteva concluzii pe marginea materialului prezentat.
Actuala
situație, care presupune necesitatea întocmirii unei procuri autentice special
pentru a putea mandata o persoană să înmatriculeze vehiculul proprietarului,
reprezintă o restrângere nelegală a dreptului de proprietate privată asupra
acestuia. Varianta corectă, dar nereglementată, este de a permite depunerea
mandatului de către orice profesionist care prestează exclusiv sau neexclusiv
servicii de intermediere cu scopul înmatriculării oricărui fel de autovehicul.
Actuala
reglementare încalcă principiul liberei concurențe împiedicând operatorii
economici care prestează respectivele servicii de intermediere între proprietar
și autoritățile publice să desfășoare o activitate într-un mediu concurențial
corect, prin favorizarea acelor operatori economici care pe lângă vânzarea de
vehicule noi desfășoară și activități de intermediere și care pot depune doar
un mandat, ca înscris sub semnătură privată, nefiind obligați la întocmirea
unei procuri autentice în acest sens.
Comentarii
Trimiteți un comentariu