10 iunie 2009

HOTĂRÂREA CJCE (Marea Cameră) din 16 decembrie 2008 – cauza C-205/07

articolele 28 CE-30 CE; directiva 97/7/CE; Protecţia consumatorilor; contracte la distanţă; termen de retractare; interdicţia de a solicita consumatorilor un avans sau o plată înaintea împlinirii termenului de retractare; vânzare transfrontalieră; număr de card de plată;

Prezentare succintă a faptelor

1. La 20 martie 2007 o instanţă belgiană a formulat cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare în temeiul articolului 234 TCE, în cauza penală privind pe domnul Gysbrechts şi societatea Santurel Inter BVBA, acuzaţi de săvârşirea de infracţiuni prevăzute de legislaţia belgiană privind vânzarea la distanţă.
2. Cererea preliminară are ca obiect interpretarea articolelor 28-30 CE împreună cu prevederile relevante ale articolelor 6 şi 7 din Directiva 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor cu privire la contractele la distanţă. Articolul 6 din Directiva 97 prevede:
„(1) Pentru orice contract la distanţă, consumatorul dispune de un termen de cel puţin şapte zile lucrătoare pentru a se retracta din contract, fără penalităţi şi fără indicarea vreunui motiv. Singurele cheltuieli care pot fi imputate consumatorului datorită exercitării dreptului său de a se retracta sunt costurile directe de returnare a mărfurilor.
Termenul de exercitare a acestui drept curge:
- pentru bunuri, de la data recepţiei de către consumator, atunci când obligaţiile prevăzute la articolul 5 au fost îndeplinite; […]
(2) În cazul în care dreptul de retractare a fost exercitat de către consumator în conformitate cu prezentul articol, furnizorul este obligat să ramburseze gratis sumele plătite de consumator. Singurele cheltuieli care pot fi imputate consumatorului datorită exercitării dreptului de retractare sunt costurile directe ale returnării bunurilor. Rambursarea trebuie efectuată cât mai curând posibil şi, în orice caz, în termen de treizeci de zile. […]”
Articolul 14 din Directiva 97/7 prevede:
„Statele membre pot introduce sau menţine, în domeniul reglementat de prezenta directivă, dispoziţii mai stricte, compatibile cu Tratatul [CE], pentru a asigura un nivel mai ridicat de protecţie a consumatorului. Aceste dispoziţii cuprind, după caz, interzicerea, pentru motive de interes general, a comercializării pe teritoriul lor a anumitor produse sau servicii, în special medicamente, prin contracte la distanţă, cu respectarea prevederilor tratatului.”
3. Potrivit legii belgiene a protecţiei consumatorilor (art.80), consumatorului nu îi poate fi pretins niciun avans sau plată înainte de expirarea unui termen de renunţare de 8 zile lucrătoare, iar dacă acest drept se exercită atunci vânzătorul este obligat să ramburseze gratis sumele plătite de consumator. Totodată, îi este interzis vânzătorului să ceară numărul de card al consumatorului înainte de expirarea termenului de 8 zile.

4. Domnul Gysbrechts este fondatorul societăţii Santurel Inter BVBA, societate comercială care are ca obiect furnizarea de comenzi efectuate on-line şi prin internet către clienţi. În urma unor reclamaţii, autorităţile de control economic din Belgia au constatat că societatea şi fondatorul său, pretindeau plata comenzilor efectuate înainte de expirarea unui termen de 8 zile, precum şi efectuarea acestei plăţi în anumite condiţii menite să le asigure o anumită siguranţă cu privire la credibilitatea consumatorului. Instanţa belgiană i-a condamnat la plata unei amenzi penale de 1250 Euro fiecare, pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de legea protecţiei consumatorului. Aceştia au formulat apel, iar instanţa de apel a formulat următoarea întrebare preliminară:
„Legea belgiană din 14 iulie 1991 privind practicile comerciale şi informarea şi protecţia consumatorilor constituie o măsură cu efect echivalent interzisă în temeiul articolelor 28 [CE]-30 CE, în măsura în care această lege naţională prevede, la articolul 80 alineatul 3, o interdicţie de a solicita consumatorului un avans sau orice plată în cursul termenului de renunţare obligatoriu şi, prin urmare, această lege nu exercită aceeaşi influenţă de fapt asupra schimburilor naţionale de mărfuri şi asupra operaţiunilor care se încheie cu resortisanţi dintr-un alt stat membru, iar această situaţie creează un obstacol de fapt în calea liberei circulaţii a mărfurilor, principiu consacrat la articolul 23 CE?”

Considerentele Curţii

5. Potrivit Curţii, interdicţia prevăzută de legea belgiană precitată intră în domeniul de aplicare al Directivei 97/7, dar problema care se pune iniţial este dacă ea trebuie analizată prin raportare la dreptul primar sau prin raportare doar la prevederile Directivei. Potrivit unei jurisprudenţe constante, orice măsură naţională într-un domeniu care a făcut obiectul unei armonizări exhaustive la nivel comunitar trebuie să fie apreciată în raport cu dispoziţiile acestei măsuri de armonizare, iar nu cu dispoziţiile din dreptul primar. Întrucât articolul 14 alineatul (1) din directivă autorizează statele membre să ia măsuri mai stricte pentru asigurarea unui nivel de protecţie mai ridicat pentru consumatori, rezultă că măsura de armonizare nu are caracter exhaustiv, astfel încât Curtea consideră că se poate analiza compatibilitatea măsurii naţionale cu articolele 28-30 din TCE.
6. Curtea a apreciat ca fiind relevant în cauză să analizeze dacă interdicţia din legea belgiană reprezintă o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative la export în sensul articolului 29 CE. Analizând, Curtea constată că o interdicţie precum cea în cauză în acţiunea principală, impusă furnizorului într-o vânzare la distanţă, de a solicita un avans sau orice plată înainte de expirarea termenului de retractare constituie o măsură cu efect echivalent unei restricţii cantitative la export. Acelaşi lucru este adevărat în ceea ce priveşte interdicţia impusă furnizorului de a solicita consumatorilor numărul cardului lor de plată, chiar dacă acesta se angajează să nu îl utilizeze înainte de expirarea termenului respectiv pentru încasarea plăţii.
7. O măsură naţională contrară articolului 29 CE poate fi justificată de unul dintre motivele enunţate la articolul 30 CE, precum şi prin cerinţe imperative de interes general, cu condiţia ca măsura respectivă să fie proporţională cu scopul legitim urmărit. În această idee, Curtea a constatat că scopul legii belgiene corespunde cerinţelor de interes general, deoarece urmăreşte protecţia consumatorilor.
8. Analizând de ansamblu, Curtea constată că rămâne în sarcina statelor maniera în care stabileşte condiţii de natură să protejeze mai mult interesele consumatorilor, însă de asemenea trebuie să se aibă în vedere că măsura naţională trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit, iar proporţionalitatea în cauză trebuie să ţină cont că un risc de neexecutare a contractului există pentru ambele părţi, atât pentru cumpărător (consumator) cât şi pentru vânzător. Îndeosebi, atenţia Curţii a fost reţinută de faptul că legea belgiană oricum încrimina plata în avans, astfel că interdicţia solicitării numărului de card apărea ca fiind suplimentară.
9. În consecinţă, Curtea decide că trebuie să se răspundă la întrebarea adresată de instanţa de trimitere că articolul 29 CE nu se opune unei reglementări naţionale care interzice furnizorului, în cadrul unei vânzări la distanţă transfrontaliere, să solicite un avans sau orice plată din partea consumatorului înainte de expirarea termenului de retractare, dar că acest articol se opune ca, în temeiul acestei reglementări, să fie interzisă, înainte de expirarea termenului menţionat, solicitarea numărului cardului de plată al consumatorului.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu