Treceți la conținutul principal

Cauza Ciobaniuc vs. România (Hotărâre din 16.02.2010)

La originea cauzei se află cererea nr. 13067-03, înaintatâ împotriva României, în baza art.34 din Convenţie de d-na. Vasilica Ciobaniuc, în data de 24 ianuarie 2003.

ÎN FAPT

În anul 1985, apartamentul aflat în proprietatea reclamantei şi a soţului acesteia, a fost confiscat în baza Decretului 223/1974, ca urmare a deciziei de a părăsi ţara. Nici o compensaţie nu a fost plătită şi nici o copie a deciziei de confiscare nu a fost trimisă către reclamantă.
În data de 2 octombrie 1991 şi 15 septembrie 1995, reclamanta şi soţul său au informat Consiliul Local al Municipiului Constanţa că intenţionează să redobândească proprietatea apartamentului, solicitând evacuarea chiriaşilor. Cu toate acestea, Statul a vândut apartamentul chiriaşilor, în baza Legii 112/1995.
Reclamanta a solicitat, în data de 18 august 1997, nulitatea confiscări, redobândirea posesiei asupra apartamentului, evacuarea chiriaşilor, precum şi daune pentru mobila care exista în apartament şi care s-a presupus că a fost distrusă.
Judecătoria Constanţa a admis în parte cererea, anulând confiscarea dar a refuzat cererea de restitution in integrum , motivând că imobilul se află în posesia unei alte părţi, care nu este parte la aceste procedure. De asemenea, a fost respinsă cererea pentru daunele produse de distrugerea mobilei deoarece nu a fost plătită taxa de timbre. În data de 20 martie 2000, Curtea de Apel Constanţa a dat o hotărâre definitivă în această cauză.
În data de 17 octombrie 2001, Curtea de Apel Constanţa a respins o acţiune a reclamantei prin care solicita recuperarea posesiei, acţiune îndreptată împotriva celor care au cumpărat apartamentul. Decizia Curţii de Apel a fost fundamentată pe principiul bunei credinţei a chiriaşilor care au cumpărat apartamentul de la stat.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a informat reclamanta că nu există motive pentru a înainta un recurs în anulare împotriva deciziei finale.
Reclamanta a solicitat pe 19 octombrie 2001 redobândirea posesiei asupra apartamentului, în baza Legii 10/2001 care reglementează confiscarea nelegală a proprietăţii de către stat. Cererea este respinsă de către Conciliul Local pe motivul că apartamentul a fost vândut în baza Legii 112/1995, oferind în schimb o compensaţie de 11,074 euro. Dosarul a fost trimis Prefecturii Constanţa şi Comisiei Centrale pentru Compensaţii. Această Comisie a oferit reclamantei o despăgubire de 64,025 euro, în data de 28 mai 2008. Reclamanta nu a contestat decizia şi nu a urmat nici procedura administrativă prevăzută de Legea 247/2005.

ÎN DREPT

Prevederile legale şi jurisprudenţa sunt descries în cauzele : Brumărescu v. Romania ([GC], no. 28342/95, §§ 31-33, CEDO 1999 VII); Străin and Others v. Romania (no. 57001/00, §§ 19-26, CEDO 2005 VII); Păduraru v. Romania (no. 63252/00, §§ 38-53, 1 Decembrie 2005); Tudor v. Romania (no. 29035/05, §§ 15-20, 17 ianuarie 2008); şi Viaşu v. Romania (no. 75951/01, §§ 38-46, 9 decembrie 2008).
Pretinsa încălcare a art.1 din Protocolului nr.1
Reclamanta a susţinut că vânzarea apartamentului de către stat reprezintă o încălcare a Art.1 din Protocolul nr.1:
“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adoptalegile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţabunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

Cu privire la admisibilitate

Guvernul susţine că cererea reclamantei trebuie respinsă, deoarece termenul trevăzut de art.35 para.1 din Convenţie nu a fost respectat, hotărârea finală a Curţii de Apel Constanţa fiind dată în 17 octombrie 2001 iar reclamanta a depus cererea în 24 ianuarie 2003
Reclamanta pretinde că termenul de 6 luni trebuie calculat din momentul în care a fost respinsă cererea pentru recurs în anulare. Cererea Guvernului este respinsă de Curte, această practică fiind regăsită şi în alte cauze: Todicescu v .Romania ( no. 18419/02, §§ 15-16, 24 Mai 2007; Horia Jean Ionescu v. Romania, no. 11116/02, §§ 22-24, 31 Mai 2007); Ciobotea v. Romania (no. 31603/03, §§ 21-22, 25 Octombrie 2007); Capetan-Bacskai v. Romania (no. 10754/04, §§ 23-24, 25 Octombrie 2007); şi Episcopia Română Unită cu Roma Oradea v. Romania (no. 26879/02, §§ 19-20, 7 Februarie 2008).
Curtea constată că această acţiune nu este clar nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Curtea precizează şi că nu exită alte motive de inadmisibilitate. Constată astfel că cererea trebuie declarată admisibilă.

Cu privire la fondul cauzei

Curtea a reiterat că în conformitate cu jurisprdenţa sa, vânzarea proprietăţii unei alte persoane de către stat reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1, deoarece reprezintă o pierdere a dreptului de proprietate, care durează de mai mult de 9 ani fără să fie plătită vreo compensaţie. Această poziţie fiind exprimată şi în cauzele Străin şi alţii v. România, Porteanu v. România.
Examinând materialul pus la dispoziţie, Curtea consideră că Guvernul nu a înaintat nici un argument capabil să o determine să ajungă la altă concluzie în prezentul caz.

Cu privire la aplicarea art.41 din Convenţie

Curtea a stabilit ca reclamanta trebuie să primească din partea statului 60,900 euro, reprezentând valoarea apartamentului. Referitor la cererea reclamantei de a fi despăgubită pentru bunurile aflate în apartament, aceasta nu face obiectul cauzei adusă în faţa Curţii. De asemenea, Curtea nu va acorda nici o despăgubire pentru chiria plătită de reclamantă deoarece aceasta nu a adus nici o dovadă a pagubei suferite.
În ceea ce priveşte prejudiciul moral, Curtea acordă suma de 3000 de euro cu titlu de despăgubire, considerând că interferenţa asupra dreptului de folosinţă liniştită a posesiei nu poate fi compensată prin simpla încălcare a Art.1 din Protocolul nr.1.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…

RAMANAUSKAS ÎMPOTRIVA LITUANIEI, CEREREA NR. 74420/01, HOT. DIN 05.02.2008 - AGENT PROVOCATOR - PROCES ECHITABIL

Domnul Kestas Ramanauskas cetăţean Letonia, născut in 1966 in Kaišiadorys.


ÎN FAPT

Kestas a fost abordat de AZ în vederea achitării lui VS contra sumei de 3000 dolari americani.
Prima dată Kestas a refuzat însă după ce AZ a reiterat oferta de câteva ori, Kestas a acceptat.
Guvernul a susţinut că VS şi AZ au negociat mita cu Domnul Kestas din proprie iniţiativă şi înainte de a anunţa autorităţile.
AZ era ofiţer în cadrul Ministerului de Interne într-o unitate specializată pe anticorupţie (STT) a procedat la informarea superiorilor săi în legătură cu faptul ca Domnul Kestas a acceptat mita.
La 26 Ianuarie 1999 STT a introdus o cerere în faţa adjunctului procurorului general în vederea aprobării unui model de conduită penală simulate. Cererea a fost aprobata la 26 Ianuarie 1999 şi justificată în baza informaţiilor operaţionale adunate de STT. Documentul a fost semnat de adjunctul procurorului general la 27 Ianuarie 1999, aceasta constituind forma finală a documentului.
La data de 11 Februarie 1…