Treceți la conținutul principal

Curtea Europeană a decis folosirea procedurii hotărârilor pilot în privinţa României

Curtea europeană a dezvoltat o procedură interesantă menită să ajută la rezolvarea unor problemele sistemice care conduc la încălcări repetate ale drepturilor fundamentale. Această procedură se numeşte procedura hotărârilor pilot (despre care s-a scris aici). Această creaţie jurisprudenţială a fost susţinută şi de către Comitetul de Miniştrilor. Pe scurt, procedura înseamnă în primul rând identificarea unor probleme sistemice, care au rădăcini în una şi aceeaşi problemă. Aceste probleme conduc la introducerea unui număr mare de cereri la Curte, iar în contextul nevoii de a găsi soluţii pentru numărul mare de cauze, Curtea alege una sau mai multe cauze, care urmează a fi tratate „preferenţial”. În soluţionarea acestor cauze, Curtea, în dispozitivul hotărârii recomandă statului măsuri generale, care trebuie adoptate pentru eradicarea problemei. După pronunţarea hotărârii pilot, toate cauzele asemănătoare sunt suspendate, până când statul vizat ia măsurile legislative, bugetare, administrative pentru eradicarea problemei. După ce statul ia măsurile, acestea sunt supuse unui control din partea Curţii, în sensul că (de obicei printr-o decizie) se analizează efectivitatea acestor măsuri. Dacă judecătorii europeni consideră că măsurile luate de stat sunt conforme cerinţelor Curţii şi după ce se conving că problemele persoanelor care s-au adresat Curţii vor fi rezolvate la nivel naţional, printr-o decizie radiază de pe rol acele cauze.
Printr-un comunicat de presă din 25 februarie 2010, publicul este anunţat de către Grefa Curţii, că în premieră, procedura hotărârilor pilot urmează să fie aplicată şi în privinţa României, în cauzele privind restituirea proprietăţilor preluate abuziv de către statul român în perioada comunistă. În cele ce urmează, pe scurt, pe baza acestui comunicat şi prin contribuţia unor aprecieri personale, vă vom prezenta scurte consideraţii legate de perspectiva aplicării hotărârilor pilot în privinţa României.
De când România este parte la Convenţia europeană, majoritatea cauzelor aduse împotriva sa privesc (presupuse) încălcări ale diferitelor drepturi fundamentale protejate de Convenţie, în restituirea proprietăţilor imobiliare preluate abuziv de către fostul regim. Conform Grefei, în prezent peste 1000 de cauze de acest fel se află în faşa Curţii, iar cererile continuă să curgă (mai ales că pe rolul instanţelor judecătoreşti din România sunt încă multe procese care privesc aplicarea Legii 10 din 2001.
Văzând lipsa unui progres semnificativ în privinţa rezolvării acestei probleme, cu toate că în foarte multe hotărâri Curtea a subliniat că mecanismul de retrocedare/compensare nu funcţionează în mod efectiv, Curtea a decis aplicarea procedurii hotărârilor pilot în două cauze.
După 1990, ca şi alte state din fostul bloc comunist, şi România a hotărât restituirea proprietăţilor preluate abuziv de către stat. Faţă de alte state, care au reuşit rezolvarea problemei printr-un singur act normativ, sau eventual prin câteva acte normative, aplicate unitar şi prompt, domeniul restituirilor din România nu s-a rezolvat nici până în prezent. În primul rând, din diferite motive (de ordin politic), retrocedarea a fost făcută în mai multe etape. Astfel, prima dată prin celebra Lege 18, modificată de multe ori, în privinţa terenurilor, iar după aceea prin Legea 112 din 1995 s-a extins asupra unei părţi din imobile (cu destinaţie de locuinţă). După aceea prin Legea 1 din 2000 şi prin Legea 10 din 2001 problema, în loc şi primească o rezolvare, s-a complicat şi mai tare.
Curtea europeană a criticat mai ales faptul că, mecanismul de restituiri/compensări nu funcţionează. În anumite perioade s-a realizat compensarea „foştilor” proprietari, alteori s-a realizat prin acordarea unor acţiuni la diferite companii de stat. Din 2005, compensarea se realizează prin Fondul Proprietatea în formă bănească sau prin acţiuni. Problema este că Fondul încă nu a fost listat pe Bursă, iar cea mai mare realizare a acestuia a fost de a fi în centrul unor scandaluri mediatice, datorită „cheltuielilor de personal”.
Incertitudinea legislativă, amplitudinea textelor, aplicarea divergentă a legilor de către instanţe a condus la situaţia în care doar câteva sute de persoane vizate au beneficiat întocmai de prevederilor legilor de restituire, în timp ce alte mii de persoane se judecă prin instanţele ţării.
În 2008 şi 2008, Curtea prin mai multe hotărâri a examinat legislaţia privind restituirile şi a ajuns la concluzia că mecanismul de compensare este inefectivă. În Cauzele Faimblat, Katz şi Viaşu, Curtea a „sugerat” României să adopte măsuri legislative, administrative şi bugetare pentru ca procedura de compensare să fie consistentă, accesibilă, proptă şi previzibilă. Erau jurişti, chiar şi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrate cu atribuţii în domeniu, care vociferau că aceste hotărâri (Viaşu, Faimblat, Katz) sunt hotărâri pilot. Într-adevăr, îndeplineau toată condiţiile unei hotărâri pilot, mai puţin una crucială: măsurile generale nu erau recomandate de Curte în dispozitivul hotărârii ci în motivarea acestuia. În lumina comunicatului de presă a Grefei, aceste hotărâri nu trebuie calificate ca fiind hotărâri pilot, însă ele reprezintă o nouă dezvoltare a procedurii hotărârilor pilot în ansamblul ei. Prin ele, Curtea a tras un semnal de alarmă, iar autorităţile putea să ia măsurile generale cerute de Curte. Cum însă cursul evenimentelor de normare din partea autorităţilor responsabile era una caracterizată prin inacţiune, iată că s-a anunţat aplicarea procedurii hotărârilor pilot şi în privinţa României. Acum, recomandările Curţii o să fie obligatorii, fiind cuprinse în dispozitivul hotărârii.
Procedura va fi aplicată în privinţa Cauzei Atanasiu şi Poenaru î. României şi Solon î. României. Ambele cauze privesc problema respectării art. 6 şi art. 1 Protocolul 1 în contextul retrocedărilor.
Curtea a invitat părţile să-şi prezinte punctele de vedere în faţa Curţii, cu ocazia şedinţei din 8 iunie 2010.

K.A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…