22 februarie 2010

Cauza Balint vs. Romania (hotărâre din 26 ianuarie 2010)

La originea cauzei se află cererea nr. 44954/04 înaintată împotriva României de către dl. Ion Balint. Curtea a fost sesizată în baza art.34 din Convenţie, în data de 26 Octombire 2004.

ÎN FAPT

În data de 29 septembrie 1994, reclamantul a fost arestat, în principal în baza unor acuzaţii de tâlhărie. Procedurile penale împotriva acestuia şi a altor 3 persoane au fost începute în aceeaşi zi, dar în 24 noiembrie 1994 reclamantul a fost eliberat din arest. Cazul a fost înregistrat la Judecătoria Bucureşti la data de 12 octombrie 1995.
Pe data de 2 aprilie 1996, ca urmare a apelului unui alt inculpat, dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti, de unde a fost returnat în 13 mai 1996, fiind inclus pe rolul instanţei în 29 mai 1996. După această dată, nici un document din dosarul cauzei nu a mai putut fi găsit. Drept consecinţă în 7 martie 1997, Judecătoria Bucureşti a retrimis cauza la Parchet pentu reconstituirea dosarului. În data de 6 iunie, dosarul este trimis de la Parchet către Judecătoria Bucureşti, organul judiciar competent să reconstitue dosarul în această etapă a procedurilor. În 30 iunie 1997 cazul este reintrodus pe rolul Judecătorie.
În data de 7 decembrie 2001, Judecătoria a considerat că dosarul este reconstituit. Pe data de 7 februarie 2003, reclamantul fiind condamnat la 6 ani de închisoare. Hotărârea dată de judecătorie este menţinută de Tribunalul Bucureşti prin hotărârea din 12 mai 2004 şi de către Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea din 29 iulie 2004.

ÎN DREPT

Pretinsa încălcare a art.6 para.1 din Convenţie

Reclamantul s-a plâns de faptul că rezultatul procedurilor penale precum şi durata acestora nu sunt compatibile cu cerinţele unui „termen rezonabil”, stabilit in art.6 para.1 din Conveţie. Perioada care trebuie luată în considerare începe în 29 septembire 1994 şi durează până la 29 iulie 2004, ceea ce înseamnă aproape 10 ani.

Cu privire la admisibilitate

Curtea constată că această acţiune nu este clar nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Curtea precizează şi că nu exită alte motive de inadmisibilitate. Constată astfel că cererea trebuie declarată admisibilă.

Cu privire la fondul cererii

Curtea a reiterat că durata procedurilor trebuie analizată în lumina circumstanţelor cazului: complexitatea cazului, precum şi conduita reclamantului şi a autorităţilor.
Curtea a constatat frecvent încălcări ale art.6 para.1 din Convenţie în cazuri similare cu prezentul caz (Pellissier and Sassi vs. Franţa). Examinând materialul pus la dispoziţie, Curtea consideră că Guvernul nu a înaintat nici un argument capabil să o determine să ajungă la altă concluzie în prezentul caz. Chiar dacă Curtea nu neagă complexitatea cazului, afirmă ca majoritatea întârzierilor au la bază eşecul autorităţilor judiciare de a cita pârâţii sau părţile civile precum şi pierderea dosarului.
În baza jurisprudenţei referitoare la acest subiect, Curtea a statuat că în prezentul caz durata procedurilor a fost excesivă şi nu se încadrează în cerinţele unui „termen rezonabil”. În concluzia a existat o încălcare a art.6 para.1 din Convenţie.

Cu privire la aplicarea art.41

Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, stabilind în baza unei reguli de echitate, o despăgubire de 3200 de euro.

2 comentarii: