Treceți la conținutul principal

Cauza Balint vs. Romania (hotărâre din 26 ianuarie 2010)

La originea cauzei se află cererea nr. 44954/04 înaintată împotriva României de către dl. Ion Balint. Curtea a fost sesizată în baza art.34 din Convenţie, în data de 26 Octombire 2004.

ÎN FAPT

În data de 29 septembrie 1994, reclamantul a fost arestat, în principal în baza unor acuzaţii de tâlhărie. Procedurile penale împotriva acestuia şi a altor 3 persoane au fost începute în aceeaşi zi, dar în 24 noiembrie 1994 reclamantul a fost eliberat din arest. Cazul a fost înregistrat la Judecătoria Bucureşti la data de 12 octombrie 1995.
Pe data de 2 aprilie 1996, ca urmare a apelului unui alt inculpat, dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti, de unde a fost returnat în 13 mai 1996, fiind inclus pe rolul instanţei în 29 mai 1996. După această dată, nici un document din dosarul cauzei nu a mai putut fi găsit. Drept consecinţă în 7 martie 1997, Judecătoria Bucureşti a retrimis cauza la Parchet pentu reconstituirea dosarului. În data de 6 iunie, dosarul este trimis de la Parchet către Judecătoria Bucureşti, organul judiciar competent să reconstitue dosarul în această etapă a procedurilor. În 30 iunie 1997 cazul este reintrodus pe rolul Judecătorie.
În data de 7 decembrie 2001, Judecătoria a considerat că dosarul este reconstituit. Pe data de 7 februarie 2003, reclamantul fiind condamnat la 6 ani de închisoare. Hotărârea dată de judecătorie este menţinută de Tribunalul Bucureşti prin hotărârea din 12 mai 2004 şi de către Curtea de Apel Bucureşti prin hotărârea din 29 iulie 2004.

ÎN DREPT

Pretinsa încălcare a art.6 para.1 din Convenţie

Reclamantul s-a plâns de faptul că rezultatul procedurilor penale precum şi durata acestora nu sunt compatibile cu cerinţele unui „termen rezonabil”, stabilit in art.6 para.1 din Conveţie. Perioada care trebuie luată în considerare începe în 29 septembire 1994 şi durează până la 29 iulie 2004, ceea ce înseamnă aproape 10 ani.

Cu privire la admisibilitate

Curtea constată că această acţiune nu este clar nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. Curtea precizează şi că nu exită alte motive de inadmisibilitate. Constată astfel că cererea trebuie declarată admisibilă.

Cu privire la fondul cererii

Curtea a reiterat că durata procedurilor trebuie analizată în lumina circumstanţelor cazului: complexitatea cazului, precum şi conduita reclamantului şi a autorităţilor.
Curtea a constatat frecvent încălcări ale art.6 para.1 din Convenţie în cazuri similare cu prezentul caz (Pellissier and Sassi vs. Franţa). Examinând materialul pus la dispoziţie, Curtea consideră că Guvernul nu a înaintat nici un argument capabil să o determine să ajungă la altă concluzie în prezentul caz. Chiar dacă Curtea nu neagă complexitatea cazului, afirmă ca majoritatea întârzierilor au la bază eşecul autorităţilor judiciare de a cita pârâţii sau părţile civile precum şi pierderea dosarului.
În baza jurisprudenţei referitoare la acest subiect, Curtea a statuat că în prezentul caz durata procedurilor a fost excesivă şi nu se încadrează în cerinţele unui „termen rezonabil”. În concluzia a existat o încălcare a art.6 para.1 din Convenţie.

Cu privire la aplicarea art.41

Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, stabilind în baza unei reguli de echitate, o despăgubire de 3200 de euro.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Mai bine suspect decât învinuit

Proiectul noului Cod de procedura penală - calitatea de făptuitor - calitatea de suspect - calitatea de învinuit - evoluţii legislative


Înainte de pornirea procesului penal, cel ce a săvârşit infracţiunea are calitatea de făptuitor, această calitate fiind menţionată deseori în legea procesual penală (art. 200, 214, 215 C. proc. pen.). Făptuitorul, ca subiect al raportului juridic de conflict, devine, după declanşarea procesului penal, subiectul principal pasiv al raportului juridic procesual penal.
O dată cu începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului, aceasta dobândeşte calitatea de învinuit (art. 229 C. proc. pen.). Spre deosebire de făptuitor, învinuitul, este subiect de drepturi şi obligaţii procesuale.
În Codul de procedură penală în vigoare (art. 229) se arată că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală se numeşte „învinuit” cât timp nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa.
Din cuprinsul dispoziţiilor art. 228 alin. 1, reiese că urmărirea penală poa…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…