24 iunie 2010

Cauza Gavriliţă î. României, cererea nr. 10921/03



AUTORITĂŢILE ŞI-AU RESPECTAT OBLIGAŢIA DE A FURNIZA ÎNGRIJIRI MEDICALE DEŢINUŢILOR - OPINII SEPARATE: IGNORAREA DE CĂTRE MAJORITATE A PROBABILITĂŢII ÎMBOLNĂVIRII ÎN PENITENCIAR.

În fapt,

Reclamantul, Anatolii Gavrilită este cetăţean moldovean, născut în 1972. În octombrie 2000, reclamantul a fost arestat la Constanţa pentru trafic de droguri. El a stat în centrul de arest din Constanţa până în martie 2001, când a fost transferat la Poarta Albă. În urma unui pr,oces el a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani, fiind eliberat în aprilie 2003. La momentul transferului la centrul de detenţie Poarta Albă, (vezi foto, sursa : replicaonline.ro) reclamantul a trecut printr-o examinare medicală, în urma căreia a fost declarat „sănătos clinic”. În urma unor analize efectuate la penitenciar reclamantul a fost diagnosticat cu sifilis şi a fost spitalizat în spitalul penitenciarului între aprilie şi iunie 2001. După ce a ieşit, reclamantul suferea de anemie. Simţindu-se iarăşi rău, reclamantul a fost internat în spital. La 23 marie 2003, după un test recomandat de medic, s-a descoperit că reclamantul suferă de tuberculoză şi a fost transferat la spitalul Penitenciarului Jilava cu recomandarea de a urma un „tratament specific”. Conform susţinerilor Guvernului, reclamantul a fost tratat pentru tuberculoză printr-un „tratament nespecific”, iar evoluţia stării sale de sănătate a fost stabilă. El a primit aspirină şi sedativi precum şi antibiotice pentru tuberculoză. Reclamantul a fost eliberat pe 9 aprilie 2003 şi a urmat un tratament până în decembrie 2003.

În drept,

Reclamantul s-a adresat Curţii europene şi a invocat încălcarea articolului 3 din Convenţie, susţinând că s-a infectat cu tuberculoză în timpul detenţiei de la Poarta Albă şi a susţinut că a suferit ca urmare a tratamentului pe care trebuia să-l urmeze după eliberare. De asemenea, în linii generale, reclamantul s-a mai plâns de condiţiile de detenţie, susţinând că s-a îmbolnăvit din cauza condiţiilor de detenţie.

Curtea începe analiza prin a menţiona că înainte de data de 25 martie 2003 reclamantul nu s-a plâns autorităţilor locului de detenţie că ar avea tuberculoză. De asemenea, autorităţile nu pot fi învinuite că nu au testat fiecare deţinut la momentul în care acesta a ajuns la penitenciar. Imediat după ce s-a descoperit că suferă de tuberculoză, reclamantul a fost transferat la Jilava, pentru tratament. În legătură cu faptul că reclamantul nu a fost supus unui tratament specific, Curtea consideră că el s-a aflat în această situaţie doar 14 zile, între 25 martie 2003 şi 9 aprilie 2003. Mai mult, în această perioadă el oricum a beneficiat de un tratament. În ceea ce priveşte tratamentul urmat de reclamant după eliberare, Curtea notează că acesta era necesar pentru tratarea tuberculozei şi de obicei dura câteva luni. Referitor la susţinerea reclamantului despre condiţiile de detenţie, reclamantul s-a referit doar în termeni vagi la „condiţiile de trai” de la Poarta Albă. Din materialele cauzei, precum şi din relatările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante nu rezultă că la Penitenciarul Poarta Albă ar exista condiţii neigienice, supraaglomerare şi că detenţia ar fi avut un impact negativ asupra stării de sănătate a reclamantului.

Pe baza celor prezentate, judecătorii Curţii, prin vot (5 la 2) au decis că nu s-a încălcat articolul 3. Judecătorii Ziemele şi Power au ataşat hotărârii opinii separate. Judecătorul Zielele, nefiind de acord cu verdictul Curţii, critică faptul că majoritatea a ignorat faptul că reclamantul s-a îmbolnăvit în închisoare, astfel că statul trebuia să aibă sarcina de a proba contrariul. De asemenea, şi judecătorul Power ridică problema sarcinii probei. El de asemenea expune considerente pertinente despre 2 obligaţii pozitive ale statului: obligaţia de a detecta, preveni bolile contagioase şi ogligaţia de a oferi un tratament persoanelor care s-au îmbolnăvit în penitenciar. Amândoi resping argumentul reţinut de majoritate, care şi-a bazat în parte verdictul pe faptul că doar 14 zile s-a aflat reclamantul fără tratament de specialitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu