Treceți la conținutul principal

Decizia de inadmisibilitate Boniface î. Franţei (cererea nr. 28785/09), decizia din 25 mai 2010

De la
DESPĂGUBIRILE ACORDATE PENTRU RECLAMANT DE CĂTRE INSTANŢELE NAŢIONALE ÎNTR-O ACŢIUNE CIVILĂ PENTRU ACORDAREA DE DESPĂGUBIRI MORALE ŞI MATERIALE PENTRU ÎNCĂLCAREA DREPTULUI LA UN PROCES ECHITABIL ÎNTR-UN TERMEN REZONABIL. NU SE ACORDĂ DAUNE MATERIALE DACĂ PREJUDICIUL NU A FOST CAUZAT DE CĂTRE DURATA EXCESIVĂ A PROCESULUI.

În fapt

Autorităţile fiscale, în urma unui audit realizat în 1986, au determinat că reclamantul trebuie să plătească pentru anul 1980 o aproximativ 900.000 de EURO impozit pe profit. Reclamantul a contestat decizia autorităţilor administrative şi în urma procedurilor, Consiliul de Stat, în 2002 a recalculat impozitul datorat şi a stabilit că reclamantul să plătească suma de 481.000 EURO.
Reclamantul, printr-o acţiune civilă a solicitat despăgubiri de 1.126.000 EURO pentru daune materiale şi morale, datorită duratei excesive a procedurilor. Reclamantul a susţinut că suma pretinsă de el se justifică prin cheltuielile de judecată, prin inabilitatea de a se folosi de activele băneşti şi prin sume cheltuite cu anumite probleme de sănătate. Cererea reclamantului a fost respinsă în primă instanţă, iar ulterior Consiliul de Stat a admis parţial cererea şi a acordat reclamantului suma de 13.000 EURO pentru daune morale. În ce priveşte daunele materiale, Consiliul de Stat a ajuns la concluzia că onorariile plătite consultanţilor nu avea legătură cu durata excesivă a procedurilor, că inabilitatea de a se folosi de fondurile lui s-a datorat exclusiv unei cereri de reeşalonare a datoriei şi că reclamantul nu a probat în faţa instanţei faptul că între durata excesivă a procedurilor şi problemele sale de sănătate a existat o legătură de cauzalitate.

În drept,

Reclamantul, invocând articolul 6 s-a plâns de durata excesivă a procedurilor şi a pe baza articolului 1 din Protocolul I., a susţinut că suma acordată de Consiliul de Stat drept despăgubire a fost un remediu insuficient pentru prejudiciile materiale şi morale suferite ca urmare a duratei excesive a procedurilor.

Curtea începe motivarea deciziei prin a menţiona că în situaţia în care autorităţile naţionale constată încălcarea unui drept fundamental, iar prin decizia lor persoanei i se acordă un remediu potrivit şi suficient, persoana în cauză pierde calitatea de victimă pe baza articolului 34 din Convenţiei. În ce priveşte o plângere privind durata excesivă a procedurilor, una dintre caracteristicile unui remediu suficient care ar putea contribui la înlăturarea statutului de victimă se referă cuantumul sumei acordate drept despăgubire. Curtea ia în considerare faptul că încălcarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil a fost constatată de către Consiliul de Stat. Astfel, pentru a examina dacă acest remediu a fost cel potrivit şi suficient, Curtea ia în considerare cuantumul despăgubirilor acordate de Curte, durata procedurilor şi promptitudinea plăţii compensaţiilor. Susţinerea Consiliului de Stat în ceea ce priveşte faptul că reclamantul nu a probat că pierderile invocate se datorează duratei procedurilor nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Curtea consideră suma de 13.000 EURO pentru daune morale drept un remediu potrivit şi suficient. Mai mult durata procedurilor privind acţiunea civilă în despăgubire a fost rezonabilă şi reclamantul nu s-a plâns că ar fi existat o întârziare la plata acestor sume.

În aceste condiţii, Curtea respinge cererea reclamantului ca manifest nefondată.

k.a.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

De la
O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. ...
29 de comentarii
Citiți mai multe

Convenția privind criminalitatea informatică(Budapesta, 2001)

De la
               Convenția de la Budapesta a fost negociată de statele membre ale Consiliului Europei, Canada, USA, Japonia, Africa de Sud, astfel încât are valențele unui tratat să-i spunem „transeuropean”.   În momentul de față sunt 68 de state părți - https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list?module=signatures-by-treaty&treatynum=224, care fie au ratificat fie au aderat la această convenție, impactul global fiind extrem de previzibil. La această Convenție, în 2003, în urma cu 20 de ani, s-a adoptat primul Protocol privind rasismul comis prin intermediul sistemelor electronice. În 2022, a fost adoptat și supus spre ratificare cel de-Al doilea Protocol adițional la Convenția privind criminalitatea informatică referitor la cooperarea consolidată și la divulgarea probelor electronice. Convenția de la Budapesta stipulează accesul și exprimarea liberă în mediul online, dar în același timp impune anumite reguli, aplicabile în cazu...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

De la
Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr...
2 comentarii
Citiți mai multe