22 februarie 2012

PROBLEMA CONCURSURILOR DE PLEDOARII


Momentan îmi fac masterul în drept internaţional public la Universitatea Leiden din Olanda şi am avut extraordinara onoare de a reprezenta universitatea la faza natională din Olanda a concursului internaţional de pledoarii Philip C. Jessup (http://law.leiden.edu/organisation/publiclaw/publicinternationallaw/news/leiden-university-participates-in-the-35th-national-rounds-of-the-jessup-moot-court-competition.html). Datorită faptului că în urmă cu un an am participat şi la faza naţională din România al aceluiaşi concurs reprezentând echipa Universităţii Petru Maior, aş dori să compar cele două faze naţionale.


Diferenţa cea mai evidentă este faptul că în Olanda faza naţională este organizată de un institut imparţial (Asser institute) care nu are niciun fel de legătură cu universităţile participante. Într-adevăr există o taxă de înscriere, dar în schimbul acestei taxe institutul aduce cei mai buni judecători Jessup disponibili în momentul de faţă (de obicei nu cetăţeni olandezi). Astfel ei reuşesc să evite una dintre cele mai mari probleme la astfel de concursuri, și anume imparţialitatea. În contrast, în România de obicei se alege un „national organizer” şi fiecare universitate propune judecători. Această propunere dă naştere tuturor problemelor, indivizii propuşi de multe ori fiind avocaţi sau judecători domestici cu puţină cunoştinţe de drept internaţional public. Mai grav este faptul că acești judecători de multe ori ţin cu universitatea care i-a nominalizat în mod fățiș. Acesta se manifestă prin faptul că dau punctaj maxim la pledanţii care reprezintă universitatea „lor” şi punctaj minim celorlaltor echipe. Astfel, acest prestigios concurs este transformat într-o glumă proastă în România din care toţi participanţii rămân cu frustrări şi sechele. De asemenea, din cauza faptului că la concursul Jessup participă sute de universităţi, posibilitatea unui apel la Washington nu există iar cine câştigă va reprezenta România indiferent de modul în care a obţinut victoria. Ceea ce nu realizează acești domni judecători este că ei nu numai distrug speranțele studenților participanți la concurs ci reflectă întreaga societate română, care și acum după 20 de ani de la căderea comunismului încă este mult prea coruptă.


O altă problemă la astfel de concursuri (aceasta se aplică şi pentru Olanda şi pentru România) este subiectivismul şi faptul că nu acelaşi judecător judecă toate echipele. Recent am fost şi eu judecător la un concurs de pledoarii pentru liceeni (organizat de primăria din Haga şi New York în colaborare cu Universitatea Leiden). Prima echipă pe care am judecat-o era bunicică, dar departe de a fi excelentă. Pe fişa de jurizare scara era de la 1 la 10. În prima zi a concursului și în prima mea rundă în calitate de judecător am dat 9 si 10 pentru fiecare pledant. Am procedat astfel raportându-mă la președinta juriului, care de altfel era avocata lui Karadzic. Copii nu aveau argumente bune, dar am apreciat printre altele faptul că au muncit și că erau drăguți (accentuez faptul că acești copii nu au învățat drept niciodată).


N-ar fi fost nicio problemă dacă nu m-ar fi rugat organizatorii să pun roba de judecător pe mine și a doua zi. De ce? Fiindcă a doua zi am avut o echipă incredibil de bună în fața mea, parcă nici nu erau studenți de liceu, ci mici experți în drept international penal. Au răspuns perfect la întrebări, vorbeau foarte frumos în engleză, au avut argumente juridice originale, au invocat diverse articole, convențiietc. Când ne-am retras să deliberăm am observat că președintele juriului, de data aceasta o profesoară de drept internațional public de la universitatea din Amsterdam, era foarte severă. Dânsa a dat un punctaj mediu de 7 si 8 la amândouă echipe și încercările mele de a explica că echipele de ieri erau mult mai slabe în comparație cu acestea au fost în zadar. În plus, al treilea judecător s-a lăsat influențat de președintele juriului și a dat același punctaj slab echipelor (acest tip de judecător este o specie aparte, tipul omului slab care se lasă manipulat și influențat de judecătorul cu reputația cea mai mare). Și uite așa au pierdut copii cei mai buni în fața copiilor mai slabi... nici să nu mai zic că una dintre echipele slabe din prima zi a intrat în finala cea mare ținută în Palatul de Justiție de la Haga și a fost judecat printre alții de Alphonse Orie (judecătorul în cazul lui Ratko Mladic). Cel puțin acum am înțeles ce se intâmplă cu Jessup care a devenit mai mult un joc de noroc decât un concurs de substanță.


Ce s-ar putea face? Răspunsul pentru prima problemă ar fi acordarea organizării fazei naționale unei organizații nonguvernamentale din România, care ar mai poate să facă și în ban în plus organizând un astfel de eveniment. Iar cred că nu există un răspuns clar pentru a doua problemă (problema cu imparțialitatea), ci doar speranța că noi, viitoarea generație, nu vom moșteni aceste defecte profesionale.


3 comentarii:

  1. Da, in mod cert trebuie schimbari, insa cum? Parerea mea este ca una dintre solutii este publicitatea cat mai mare, atat a participantilor cat si a judecatorilor, pentru a forta existenta obiectivitatii. In al doilea rand atunci cand nu sunt multe echipe in competitie, ceea ce se si intampla adesea, este important ca juriul sa fie acelasi la toate echipele, iar deliberarile sa se faca la final!
    Sigur, ar fi multe alte mecanisme de imbunatatire!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca sunt mai multe nuante aici decat surprinzi tu. In acest tip de concursuri, intotdeauna exista o echipa castigatoare si altele care pierd. In plus, jurizarea oricaror concursuri este o chestiune extrem de subiectiva - in functie de pregatirea fiecaruia, dar si de multi alti factori anodini, o prezentare este apreciata in mod diferit de persoanele care o vad. Este foarte greu sa gasesti judecatorii ideali - impartiali, experti in drept international. Si atunci trebuie sa te declari multumit cu cei care sunt de acord sa isi sacrifice o zi sau doua din viata (si asta nu este putin, mai ales daca in restul timpului sunt ingropati in probleme de toate tipurile) pentru a juriza un concurs. Nu spun ca favorizez astfel de judecatori, insa in lipsa lor trebuie sa recunoastem ca fazele nationale nu ar mai avea loc.
    Solutia unui ong pe care o spui tu nu este rea, insa punerea ei in practica cred ca este destul de dificila.

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte interesanta comparatia, cu atat mai mult cu cat rareori un student are ocazia sa isi formeze o dubla perspectiva (in Romania si Olanda sau oriunde altundeva). As spune ca vehementa tonului este partial justificata, din punctul meu de vedere, deoarece ea isi are originea in efortul depus in decursul pregatirii, de sperantele create si de energia directionata in atingerea scopului.
    Pe de alta parte,nu as concluziona ca "Jessup a devenit mai mult un concurs de noroc decat unul de substanta". Da, in astfel de competitii sansa isi are propriul ei rol, dar substanta concursului nu o da rezultatul ci nivelul academic si calitatea umana a studentilor participanti. Sigur ca esti implicat si doresti sa castigi si lupti si te compari cu altii, iar atunci cand in mod absolut obiectiv te situezi la un nivel superior, este neplacut sa afli ca evaluarea i-a avantajat pe ceilalti. Dar stii ceva, Norbi? Asta se poate intampla si in viata, dupa ce ai terminat cu toate concursurile de pledoarii. Si nu doar in Romania sau Olanda ci,in contexte si la intensitati diferite, cam oriunde. Astfel ca, in mod interesant, Jessup, Telders si celelalte experiente similare ne pregatesc si pentru aceasta eventualitate. E bine, nu e bine? Personal nu cunosc nici o persoana care sa imi fi spus ca regreta participarea la asemenea competitii. Atunci cand reusesti sa te detasezi putin, iti dai seama cu ce ai ramas: cu o tehnica de redactare a documentelor juridice complexe, abilitati oratorice, know-how in formularea si structurarea argumentelor si cu echipa - o mana de oameni pasionati de acelasi domeniu ca si tine, pe care, probabil ii vei simti aproape cu mult timp dupa incheierea concursului.
    Nu spun ca aceste competitii sunt organizate perfect. Spun doar ca ar fi bine, poate, sa indragim nu doar destinatia ci si calatoria, cu partile ei bune si cele rele. Ea ne-a facut ceea ce suntem ;)

    Cred insa ca ideea cu organizarea competitiilor sub auspiciile unui organism independent e buna. In Romania nu cred insa ca un ONG ar avea capacitatea de a anima si motiva persoane cu adevarat pregatite in drept international sa accepte calitatea de jurat + sa asigure prin reputatie si amploare impartialitatea jurizarii. De aceea, poate ca ar trebui sa ne gandim putin mai departe, eventual in directia Academiei Romane.

    L.

    RăspundețiȘtergere