Treceți la conținutul principal

Problema invatamantului


Problema învăţământului, recentă?!

   Chiar şi din postura de observatori, amatori şi nespecializaţi, ai vieţii politice şi sociale a ţării, ne este aproape imposibil să trecem cu vederea criza în care se află învăţământul românesc. Statisticile sunt mai mult decât relevante în acest caz. Nu este nevoie decăt să verificăm rata de promovabilitate a examenului de Bacalaureat in ultimii ani, numărul studenţilor performeri care aleg calea universităţilor străinătăţii pentru a îşi definitiva studiile sau rezultatele pe plan internaţional la olimpiadele si concursurile de profil. În ciuda evidenţei lacunelor cu care se confruntă sistemul şi a nevoii imperative a unei soluţii, clasa politică s-a dovedit incapabilă de a localiza problemele esenţiale şi de a implementa o soluţie eficientă şi de durata. Singurul lucru care rămâne de apreciat în acest caz este stăruinţa şi ambiţia cu care clasa politică perseverează în fiecare an în scopul găsirii unei soluţii, dând dovadă de o veritabilă potenţă legislativă şi incapacitate de previziune efectivă a consecinţelor de durată.

   Cu scopul de a oferi o prezentare de esenţă şi veredică a problemelor cu care se confruntă şcoala româneasca, voi rezuma opinia domnului Academician Petru. P. Negulescu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi deţinător a doua mandate în funcţie de Ministru al Învăţământului, exprimată într-o publicaţie săptămânală de conotaţii istorice. Exponent al învătământului românesc şi al clasei politice, în abordarea problemei de faţă, dă dovadă de diplomaţie şi refuzănd sa prezinte un punct de vedere care se doreşte a avea statut de adevăr absolut, aspect des întâlnit în afirmaţiile membrilor clasei politice actuale care se considera adesea posesorii acestui adevăr, prezintă problema astfel “ Dreptate au şi cei care critică şcoala şi cei care o apără. Credinţa mea este că problema care se discută nu se poate rezolva în acest mod, prin acuzări şi apărări unilaterale.”  Cu toate acestea, distinsul profesor, reuşeşte la insistenţa reporterului să sintetizeze problema în jurul a doi poli, anume partea ce revine structurii învăţământului şi partea ce revine oamenilor ce l-au făcut să functioneze. Este impresionat de remarcat faptul că vina nu este indreptată în primă instanţă terţilor, ci din potrivă, profesorul îşi asumă vina în numele politicienilor.  Pentru a continua discuţia, distinsul ridică următoarea intrebare: “ A fost structura învătământului nostru ceea ce ar fi trebuit să fie potrivit cu interesele şcolii?” În răspunsul la această întrebare, domnul profesor Negulescu, observă politica de şcolarizare forţată, a exploziei de şcoli, licee, universităţi care nu s-au bucurat nici de structura materială necesară nici de cea umană. Învăţământul pentru mase a însemnat cantitate în profida calităţii.

   Profesorul discută în continuare de politica pe care a dus-o în încercarea de a îndrepta învăţământul. După descoperirea problemelor, între care prima şi cea mai importantă a fost lipsa unui buget suficient repartizat acestui segment de activitate, în calitate de Ministru al Învăţământului, a încercat să reducă din numărul de şcoli care se dovedeau ineficiente pentru a putea investii în cele de calitate. Negulescu recunoaşte cu o francheţe şi o putere de caracter de invidiat că nu a reuşit. Acesta nu caută nicio cauză externă care să ii motiveze nereuşita în ciuda factorilor politici externi de influenţă care l-au obligat să îşi tempereze planurile. O altă problemă pe care o indentifică academicianul este cea a “ suprateoretizării” învăţământului care a dus la o criză în materie de profesionişti. Şcolile cu profil tehnic şi de specialitate au primit un caracter, citez, “cvasi teoretic”. În ciuda acestei politici de teoretizare a învăţământului practic, nici învăţământul teoretic nu  “este lipsit de neajunsuri care îşi aşteaptă îndreptarea”. Este de remarcat eficienţa cu care descoperă principala problemă a acestei structuri a învăţământului şi anume “Ceea ce izbeşte în bugetul acestui învăţământ este disproporţia dintre cheltuielile la personal şi cele la material”.  Observă astfel că politica de suplinire a numărului profesorilor a avut drept principal efect negativ neglijarea finanţării bibliotecilor, muzeelor, laboratoarelor care în timp au făcut redundante eforturile de a spori eficienţa catalizatorilor în lipsa substanţei principale. Ilustrul profesor compară situaţia cu cea ca unor căi ferate care nu ar putea să existe numai cu funcţionari cu şapcă roşie şi fără locomotive şi vagoane.  Ca soluţie a acestei crize de materiale, P. P. Negulescu a propus concentrarea tuturor acestor materiale necesare în centrele academice principale din ţară. Astfel s-ar fi obţinut calitate, în ciuda cantităţii, însa ar fi fost un pas important în ceea ce priveşte accesul la materialele necesare.

   Evident, în mod inevitabil, în analiza sistemului de învăţământ profesorul se referă şi la situaţia profesorilor şi a studenţilor.  În cazul profesorilor, academicianul identifică cu diplomaţie probleme acute ce conduc la depravarea cadrelor didactice, anume: factorii politici, dorinţa de parvenire; care au cauzat “adevărate ravagii morale” în percepţia tinerei generaţii asupra învătământului. Acesta îndeamnă la concentrarea eforturilor  autorităţilor şcolare universitare de a redobândi prestigiul necesar pentru a deveni simboluri de conduită morală şi academică. În ceea ce priveşte studenţii, prezentarea ilustrului profesor este emblematică şi drept urmare, nedorind să alterez mesajul în niciun fel, am să citez:

  “Ceea ce ar fi relevant la tineretul de astăzi ca un neajuns care era poate mia puţin accentuat altădată, este un spirit critic prea desvoltat. Nu mai încape îndoială că spiritul critic considerat în sine nu poate să fie rău. Ca să ducă însă la rezultate bune, trebuie să se exercite mai întăi împotriva celor ce îl posedă, iar din nefericire, dacă spiritul critic este aşa de desvoltat la tineretul nostru, spiritul de autocritică este în foarte multe cazuri departe de a fi evident – de unde lipsa de măsură care nu e lipsită de inconveniente mari şi uneori chiar grave.
Ceea ce ar trebui să înţeleagă tineretul nostru este că superioritatea adevărată nu se poate dovedi în mod negativ găsind rău ce fac alţii, ci mai ales pozitiv, făcând mai bine decăt ei. Că o asemenea cale e mai grea nu e prea greu de dovedit. Dar tocmai aceasta îi constituie valoarea nu numai individuală ci şi colectivă…

   Sinteza prezentată mai sus constituie un comentariu la articolul “ Problemele şcolii romăneşti – de vorbă cu d. prof. P.P. Neglescu”, din publicaţia Vremea, apărut în data de 21 iunie 1942.  Concluzia vă aparţine dumneavoastră. 

Comentarii

  1. Incredibil! O noua dovada,ca in afara de om, nimic nu este nou sub soare!
    Mesajul pozitiv insa, este si credinta mea! Felicitari celor care reusesc sa evoce imaginea de ansamblu!
    Dahij!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…

RAMANAUSKAS ÎMPOTRIVA LITUANIEI, CEREREA NR. 74420/01, HOT. DIN 05.02.2008 - AGENT PROVOCATOR - PROCES ECHITABIL

Domnul Kestas Ramanauskas cetăţean Letonia, născut in 1966 in Kaišiadorys.


ÎN FAPT

Kestas a fost abordat de AZ în vederea achitării lui VS contra sumei de 3000 dolari americani.
Prima dată Kestas a refuzat însă după ce AZ a reiterat oferta de câteva ori, Kestas a acceptat.
Guvernul a susţinut că VS şi AZ au negociat mita cu Domnul Kestas din proprie iniţiativă şi înainte de a anunţa autorităţile.
AZ era ofiţer în cadrul Ministerului de Interne într-o unitate specializată pe anticorupţie (STT) a procedat la informarea superiorilor săi în legătură cu faptul ca Domnul Kestas a acceptat mita.
La 26 Ianuarie 1999 STT a introdus o cerere în faţa adjunctului procurorului general în vederea aprobării unui model de conduită penală simulate. Cererea a fost aprobata la 26 Ianuarie 1999 şi justificată în baza informaţiilor operaţionale adunate de STT. Documentul a fost semnat de adjunctul procurorului general la 27 Ianuarie 1999, aceasta constituind forma finală a documentului.
La data de 11 Februarie 1…