Treceți la conținutul principal

Universality of human rights and cultural relativism in the context of the burqa ban




Author: Norbert Pal and Andrei Palade


The first operative paragraph of the Vienna Declaration and Programme of Action asserts that the universal nature of human rights and freedoms is beyond question.[1] However, having in mind France’s ban on the full face veil (which went into effect last year) we can see that things are not so simple.

The veil/burqa/niqab is an outer garment worn by women in some Islamic traditions to cover their bodies in public places. While some women wear this garment as an expression of their belief, some are forced to wear facing harsh punishments in case of disobedience. First, I will try to argue why it is bad to ban such garments and then vice versa.

On the one hand, the International Covenant on Civil and Political Rights guarantees everyone the right to freedom of thought, conscience and religion, as well as the freedom to manifest his or her religion or belief[2] „alone and in private, in community with others or in public.”[3] This freedom encompasses the right to wear religiously distinctive clothing and banning this veil would tantamount to violation of this right.

On the other hand, women and men are equally entitled to all human rights and fundamental freedoms.[4] The goal of the UN is “to reaffirm faith in fundamental human rights, (…) in the equal rights of men and women”.[5] Furthermore, the principles of non-discrimination on the basis of sex and equality are internationally recognized.[6] Accordingly, states must take measures in order to modify or abolish all customs, including religious ones, which discriminate against women.[7] Such customs which are defended in the name of religion at the expense of women’s human rights and equality are the compulsory restrictive dress codes[8] such as the wearing of the veil/burqa/niqab. In the context of women’s rights and the niqab, not only its existence per se is the problem, but the coercive circumstances under which some women are compelled to wear it and are denied their full spectrum of human rights.[9] A woman’s autonomous consent to such an oppressive dress code is vitiated due to the possibility of harsh penalties.[10] Moreover, individual consent to a discriminatory practice may not be feasible where these girls are not yet adult.[11] Which approach is right? It’s hard to tell and also state practice is scarce and contradictory in this regard[12]

As illustrated above cultural relativism poses serious challenge to the universality of human right and much is at stake, because according to some publicists: what hangs in the balance is the legitimacy of human rights.[13]

This was only one example when the universality of human rights is vitiated by cultural relativism. There are also several Asian and African values which are incompatible with internationally recognized human rights.[14]


[1] Donnely, p. 288.

[2] ICCPR, art. 18.

[3] General Comment No.22, Article 18 CCPR/C/21/Rev.1/Add.4.;

[4] CEDAW, art 2(a); ICCPR, art. 3.

[5] UNCh, Preamble and art 1(3).

[6] CEDAW, art. 1; ICCPR, arts 2,4,24,26; UDHR, arts 1,2,7.

[7] CEDAW, arts 2(f), 5(a).

[8] Raday, p.669.

[9] Kapur, p.217.

[10] Raday, p.686.

[11] Raday2, p.2794.

[12] Begum; Sahin.

[13] Goodhart, p.185

[14] Donnelly, p.290


BIBLIOGRAPHY

Treaties

1. Charter of the United Nations, 26 June 1945, Can TS 1946 No 7, hereinafter: UNCh.

2. Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination against Women, 18 December 1979, 1249 UNTS 13, hereinafter: CEDAW.

3. International Covenant on Civil and Political Rights, 16 December 1966, 999 UNTS 171, hereinafter: ICCPR.

4. Universal Declaration of Human Rights, GA Res 217(III), UNGAOR, 3d Sess, Supp No 13, UN Doc A/810 (1948) 71, hereinafter: UDHR.

Jurisprudence

1. Leyla Şahin v. Turkey [2004], ECHR, hereinafter: Sahin.

2. R (Begum) v Governors of Denbigh High School [2006], UKHL 15, hereinafter: Begum.

Articles

1. J. Donnely, “The Relative Universality of Human Rights”, 29 Human Rights Quarterly (2009), hereinafter: Donnely.

2. Frances Raday, “Culture, Religion, And Gender” (2003) 1 I.Con No 4 663, hereinafter: Raday.

3. Frances Raday, “The Challenge of Local and Global Fundamentalism: Gender and Religion: Secular Constitutionalism Vindicated” (2009) 30 Cardozo L Rev 2769, hereinafter: Raday2.

4. M. Goodhart, 'Neither Relative nor Universal: a Response to Donnely', 30 Human Rights Quarterly (2009), hereinafter: Goodhart.

5. Ratna Kapur, ”Un-Veiling Women’s Rights in the ’War on Terrorism’ ” (2002) 9 Duke J Gender Law & Pol’y 211, hereinafter: Kapur.

Other

1. General Comment No. 22, Article 18 CCPR/C/21/Rev.1/Add.4, hereinafter: General Comment.

Comentarii

  1. It is a great pleasure for me to read the article! Of course, always we have the duty to past through only one opinion! So, the relativism appears something like a compromise!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…

RAMANAUSKAS ÎMPOTRIVA LITUANIEI, CEREREA NR. 74420/01, HOT. DIN 05.02.2008 - AGENT PROVOCATOR - PROCES ECHITABIL

Domnul Kestas Ramanauskas cetăţean Letonia, născut in 1966 in Kaišiadorys.


ÎN FAPT

Kestas a fost abordat de AZ în vederea achitării lui VS contra sumei de 3000 dolari americani.
Prima dată Kestas a refuzat însă după ce AZ a reiterat oferta de câteva ori, Kestas a acceptat.
Guvernul a susţinut că VS şi AZ au negociat mita cu Domnul Kestas din proprie iniţiativă şi înainte de a anunţa autorităţile.
AZ era ofiţer în cadrul Ministerului de Interne într-o unitate specializată pe anticorupţie (STT) a procedat la informarea superiorilor săi în legătură cu faptul ca Domnul Kestas a acceptat mita.
La 26 Ianuarie 1999 STT a introdus o cerere în faţa adjunctului procurorului general în vederea aprobării unui model de conduită penală simulate. Cererea a fost aprobata la 26 Ianuarie 1999 şi justificată în baza informaţiilor operaţionale adunate de STT. Documentul a fost semnat de adjunctul procurorului general la 27 Ianuarie 1999, aceasta constituind forma finală a documentului.
La data de 11 Februarie 1…