Treceți la conținutul principal

THE ADVANTAGES OF SOFT LAW

I will focus on the advantages of soft law in order to understand the reason why it became such an important tool in international law in the recent decades. Before starting I will define the term soft law. The notion describes international instruments that their makers recognise are not treaties[1] and which are not intended to create legal rights and obligations.[2] The idea is based on the presupposition that we need complementary normative instruments in order to regulate the multi-dimensioned problems of our contemporary world.[3]

Firstly, as Anthony Aust puts it, there is a lack of formality with non-binding instruments. As a consequence, while an informal instrument becomes effective on signature or at a fixed date,[4] a treaty can only become effective upon domestic ratification, which can take a long time.[5] For example the Rio Declaration on Environment and Development could achieve universal participation in such a short period of time only due to its character of soft law.

Secondly, because it is not a treaty it is not required to be registered pursuant to article 102 of the UN Charter, nor to be published in the official journal of the signatory state. As a result, soft law arrangements are preferred especially in the defence field, where confidentiality is essential for reasons of national security.[6]

Thirdly, if an informal instrument contains provisions for the settlement of disputes then it usually provides for settlement of dispute through negotiation between the parties (no referral to any court or third party).

Another, and probably the greatest advantages of a soft law instrument is its flexibility, or in other words, the simplicity with which it can be amended. Any amendment can be effected with the same velocity as the conclusion of the instrument itself. In the case of arrangements with complicated technical or financial provisions there is usually a need to make frequent modifications.[7] Examples for this would be the Food and Agriculture Organization’s Code of Conduct on Responsible Fisheries, which was further developed by non-binding instrument.[8]

Chinkin points out another feature of soft law, namely that it can be used as compromise between states which did not favour a regulatory instrument and states which would have preferred a treaty. Furthermore, another important advantage of soft law is that it can influence international politics.[9]

Finally, for termination a period of notice is commonly required which is less than for treaties. It could also be argued that no notice is required, because it is not a legally binding instrument. According to Aust if the instrument is supplementary to a treaty and has no termination clause, then termination depends upon its purpose. If it is essential for the implementation of the treaty, the arguments against termination of the informal instrument are stronger.

To conclude I would like to mention that the major shortcoming of soft law is also its greatest strength, the fact that it is non-binding guarantees its speed, flexibility, simplicity and confidentiality.



[1] Aust2, p.11.

[2] Oppenheim, pp.899-900

[3] D’Aspremont, pp.1075-1076.

[4] Aust, p.789.

[5] Evans, p.125.

[6] Aust, p.792.

[7] Aust, p.791.

[8] Evans, p.125.

[9] Shaw, p.111.



BIBLIOGRAPHY


Articles

1. A. Aust, “The Theory and Practice of Informal International Instruments”, 35 International and Comparative Law Quarterly (1986), hereinafter: Aust.

2. C.M. Chinkin, “The Challenge of Soft law: Development and Change in International Law”, 38 International and Comparative Law Quarterly (1989), hereinafter: Chinkin.

3. J. d'Aspremont, “Softness in International Law: A Self-Serving Quest for New Legal Materials”, 19 European Journal of International Law (2008), hereinafter: d’Aspremont.

4. H. Hillgenberg, “A fresh Look at Soft Law”, 10 European Journal of International Law (1999).


Books

1. A. Aust, Handbook of International Law (Cambridge: Cambridge University Press, 2005), hereinafter: Aust2.

2. M.D. Evans, International Law, Third Edition (Oxford: Oxford University Press, 2010), hereinafter Evans.

3. M. Shaw, International Law, Fifth Edition (Cambridge: Cambridge University Press, 2003), hereinafter: Shaw.

4. L. Oppenheim, International Law, Eighth Edition (Oxford: Oxford University Press, 1956), hereinafter: Oppenheim.


Treaties and other instruments

1. Charter of the United Nations, 26 June 1945, Can TS 1946 No. 7.

2. Food and Agriculture Organization’s Code of Conduct on Responsible Fisheries, hereinafter: FAO’s Code of Conduct on Responsible Fisheries.

3. Rio Declaration on Environment and Development 14 June 1992, hereinafter: Rio Declaration.

Comentarii

  1. E un articol splendid! Mi-am adus aminte de Aust, caci nu mai stiu pe unde imi este cartea! Dar cred ca e scris la fel de bine ca Aust!

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate.

VÂNZAREA CU PACT DE RĂSCUMPĂRARE

Pactul de răscumpărare este un contract accesoriu consemnat în acelaşi înscris sau într-un înscris separat, considerat însa de părţi ca făcând parte integranta din înscrisul principal, prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a redobândi bunul vândut, într-un anumit termen, restituind cumpărătorului preţul plătit şi cheltuielile ocazionate [1] . Vânzarea cu pact de răscumpărare era cunoscută şi în dreptul roman. În acea perioadă, pactul de răscumpărare dădea naştere numai unui drept de creanţă în favoarea vânzătorului, în baza căruia cumpărătorul era obligat ca, la termenul stabilit, să revândă bunul cumpărat. Deci, prin tradiţiunea bunului – mancipatio in iure cessio , cumpărătorul devenea proprietar asupra bunului, dar şi debitor al obligaţiei de a revinde bunul respectiv, la termen, vânzătorului. V ânzarea cu pact de răscumpărare era concepută în termenii juridici corespunzători pentru două contracte distincte, întrucât în acea perioadă era negată cvasiunanim posibilitatea tr

Dezbaterea Centrului de Studii de Drept European: Protecția datelor și Registrul automatizat privind infractorii sexuali

La data de 28 septembrie 2023, studenții UMFST ”GE Palade”, din cadrul cercului studențesc Lex Criminis (Giulia Veciunca, Alexandra Deteșan, Ana Moise și Eduard Moldovan) au participat la dezbaterea ”Neconformitatea unor prelevări de probe ADN cu principiile dreptului Uniunii Europene” . Evenimentul sa desfășurat la sediul Institutului de Cercetări Juridice ”Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române. Organizatorul principal al activității științifice a fost prof. univ. dr. Mihail-Daniel Șandru, iar keynote speakerii au fost conf. univ. dr. Nicolae Ploeșteanu și av. Emanuel Drăgan.   Din notițele studenților participanți se rețin cele ce urmează. Profesorul Mihai Șandru a evidențiat următoarele: - principiile dreptului Uniunii Europene nu sunt enumerate explicit în actele juridice europene, iar tratatele UE trebuie corelate cu jurisprudența pentru a fi corect aplicate; - intervenția CJUE pentru dezvoltarea principiilor din diferite domenii este o substanțială, iar acestea se î