Procedura
1. La originea acestei cauze se găseşte cererea nr. 28607/04, îndreptată împotriva României de resortisanţi al acestui stat, în persoana doamnelor Ioana Voichiţa Cernescu şi Anca Simina Manolache (reclamanţi), care au sesizat Curtea Europeană în data de 9 iulie 2004, în virtutea art. 34 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
2. Reclamantele sunt reprezentate de dl. Z Iacob, iar Guvernul român de agentul Răzvan Horaţiu Radu reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe.
În fapt
Circumstanţele cauzei
3. Reclamantele sunt născute în anii 1944 respectiv 1938 şi trăiesc în Bucureşti. Urmare a decesului doamnei Ioana Voichiţa Cernescu survenit la data de 6 martie 2007, moştenitorii săi, Victor Constantin Cenusa şi Simina Crăiţa Fluture şi-au manifestea printr-o scrisoare dorinţa de a continua acţiunea în instanţă.
4. În anul 1950, imobilul proprietatea părinţilor reclamantei precum şi terenul aferent acestuia au făcut obiectul unei naţionalizări.
5. La data de 2 septembrie 1994 reclamanţii obţin o hotărâre definitivă prin care este constatată ilegalitatea naţionalizării şi dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului.
6. La data de 9 iulie 2001, primăria municipiului Bucureşti dispune restituirea imobilului reclamanţilor, mai puţin restituirea unor apartamente ce fuseseră anterior vândute, în virtutea legii nr.112/1995. Cu această ocazie, fusese încheiat un proces verbal.
7. La data de 18 iunie 2002, reclamanţii se adresează instanţelor naţionale cu cererea de a constata nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr.6 cu o suprafaţă de 75,48mp şi terenul aferent acestuia, cu o suprafaţă de 23,33mp imobil ce fusese vândut de statul român la data de 20 iunie 1997. Reclamanţii subliniază că statul a intrat în posesia imobilului în mod abuziv şi ilegal şi pe cale de consecinţă nu putea fi proprietarul legitim al bunului şi deci nu ar fi putut să îl înstrăineze în mod legal
8. Prin hotărârea din data de 30 ianuarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea reclamanţilor pe motiv că locatarii achiziţionaseră apartamentul cu bună credinţă.
9. În anul 2001, pe baza legii nr.10/2001, reclamanţii se adresează primăriei Bucureşti cu cererea de restituire a imobilului, obiect al litigiului. Reclamanţilor nu le-a fost încă rezolvată cererea.
10. În prezenta cauză, dispoziţiile legale relevante precum şi jurisprudenţa pertinentă le întâlnim în cauzele: Străin şi alţii vs. România(no 57001/00, CEDH 2005-VII, §§ 19‑26), Păduraru vs. România (no 63252/00, §§ 38‑53, 1er décembre 2005), Tudor vs. România (no 29035/05, §§ 15–20, 17 janvier 2008).
În drept
Pretinsa încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr.1, Adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului
11. Reclamanţii invocă faptul că le-a fost lezat dreptul la respectarea bunurilor prin aceea că s-au aflat în imposibilitatea exercitării dreptului de proprietate asupra imobilului şi a terenului aferent acestuia, situate în Bucureşti pe strada Naum Râmniceanu, nr.5. Se impune a se preciza faptul că dreptul de proprietate al reclamanţilor fusese recunoscut prin hotărârea definitivă, emisă la data de 2 septembrie 1994, drept ce nu a putut fi însă exercitat datorită faptului că statul vânduse imobilul respectiv actualilor locatari. Astfel, reclamanţii invocă prevederile art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia europeană.
Guvernul român se opune însă acestei teze.
Admisibilitatea cauzei
12. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată sau abuzivă în sensul art.35, parag.3 din Convenţia europeană. De asemenea Curtea constată că cererea nu este afectată de alte condiţii de inadmisibilitate şi convine să o declare admisibilă, în sensul art. 35 din Convenţie.
Fondul
13. Guvernul român reiterează argumentele prezentate precedent în cauze similare susţinând că ingerinţa în dreptul reclamanţilor, cu privire la bunurile lor este proporţională, din moment ce reclamanţii au avut posibilitatea de a cere despăgubiri, în virtutea legilor nr.10/2001 şi nr.247/2005.
14. Reclamantele susţin totuşi că dreptul lor de proprietate a fost lezat prin aceea că, actualul cadru legislativ nu le-a permis să obţină o reparaţie adecvată şi relevă faptul că, în orice caz cererea lor, fondată pe prevederile legii nr.10/2001 nu a fost examinată nici până în prezent. În cauze deja soluţionate, Curtea a evidenţiat faptul că nerespectarea dreptului de proprietate a reclamanţilor asupra bunurilor vândute de către stat unor terţe persoane combinată cu lipsa unei despăgubiri/indemnizaţii care să fie proporţională cu valoare bunului este incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor, drept garantat de art.1 din Protocolul nr.1 Adiţional la Convenţia europeană.(Străin précité, §§ 39, 43 et 59 ; Porteanu c. Roumanie, no 4596/03, § 35, 16 februarie 2006)
15. Curtea constată că prin decizia definitivă din data de 2 septembrie 1994, instanţa judecătorească a stabilit caracterul ilegal al naţionalizării imobilului situat pe str. Naum Râmniceanu, nr.1, Bucureşti. Vinderea, de către stat a imobilului şi a terenului aferent acestuia, le-a împiedicat pe reclamante să se bucure de dreptul de proprietate ce le fusese recunoscut printr-o hotărâre definitivă. Curtea europeană consideră că o atare situaţie echivalează cu o privare de proprietate de facto, în absenţa vreunei despăgubiri.
16. De asemenea, Curtea stabileşte faptul că, în perioada comiterii ingerinţei, nu existau în dreptul intern căi de recurs eficace, eficiente, susceptibile a oferi reclamantelor o indemnizaţie pentru această privare de proprietate. De asemenea, Curtea remarcă faptul că nici până în prezent Guvernul nu a demonstrat că sistemul de despăgubiri, pus în practică prin legea nr.247/2005 permitea beneficiarilor o indemnizaţie a cărei valoare să fie egală cu cea a bunurilor de care reclamantele au fost private.
17. Curtea a apreciat astfel, că art.1 din Protocolul nr.1 Adiţional la Convenţie, a fost încălcat.
Aplicarea articolului 41 din Convenţia europeană
18.Curtea a statuat că în situaţiile în care a stabilit încălcări ale Convenţiei, statul are obligaţia de a opri încălcările Convenţiei şi să repare consecinţele în aşa fel încât să restabilească situaţia anterioară încălcărilor.
Despăgubiri
19. Reclamantele solicită Curţii, cu titlu de daună materială, suma de 91.2000euro, sumă reprezentând valoarea actuală a imobilului şi a terenului aferent acestuia. De asemenea, reclamantele solicită contravaloarea chiriei care nu a fost percepută pentru apartament, care se ridică la suma de 108000 euro. Reclamantele nu solicită daune morale.
20. Guvernul stabileşte însă faptul că valoare reală a bunurilor în cauză este de 68 336,43 EUR, şi cere în acest sens o nouă expertiză tehnică imobiliară. De asemenea, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii, prin care se stabilea faptul că, reclamanţii nu pot să speculeze cu privire la valoare chiriilor ce nu au fost percepute.
21. Curtea subliniază faptul că, încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 a rezultat din faptul că statul a vândut bunurile reclamantelor, fără a le oferi acestora p prealabilă şi justă despăgubire.
22. În ceea ce priveşte daunele materiale, Curtea decide că Guvernul român va trebui să plătească reclamantelor o sumă ce să corespundă cu valoarea actuală a apartamentului şi a terenului ce au făcut obiectul litigiului. În acest sens, ţinând cont de expertizele tehnice imobiliare Curtea estimează că valoarea actuală a apartamentului se ridică la suma de 80 000 EUR.
Cheltuieli
23. Reclamantele solicită in mod egal suma de 6152,75 RON sau 1 500 EUR pentru acoperirea cheltuielilor de judecată precum şi 3 000 RON sau 875 EUR. Guvernul nu se opune la rambursarea cheltuielilor suportate, cu condiţia ca reclamantele să dovedească că aceste cheltuieli au fost necesare. În acest sens, Curtea stabileşte că suma de 1 500 EUR pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu ocazia procedurilor desfăşurate în faţa instanţelor interne este rezonabilă.
În lumina acestor fapte, Curtea, în unanimitate:
Declară cererea admisibilă
Stabileşte că art. nr1 din Protocolul nr.1 a fost încălcat
Stabileşte că statul român va plăti sumele:
80 000 EUR cu titlu de daună materială
1 5000 EUR pentru acoperirea cheltuielilor
Respinge cererea privitoare la o eventuală satisfacţie echitabilă
Comentarii
Trimiteți un comentariu