3 februarie 2009

Cauza Voiculescu împotriva României, cererea nr. 5325/03, hotărârea din 3 februarie 2009

Prima cauză a României la CEDO în care Statul a fost condamnat pentru încălcarea art. 2 (dreptul la viaţă) sub aspect procedural


În fapt

Reclamanta s-a născut în 1968 şi trăieşte la Braşov.

La data de 25 martie 1998, mama reclamantei a fost lovită mortal, pe trecerea de pietoni, de un camion aparţinând unei unităţi militare.

Anumite procese verbale încheiate de poliţie la data de 25, 26 şi 27 martie 2008 au relevat drept cauze ale accidentului, disfuncţionalităţi la nivelul sistemului de frânare, al farurilor, indicatorilor şi al claxonului. La data de 30 martie 1998 la poliţie au fost ascultaţi martori. În luna aprilie 1998 reclamanta a trimis o scrisoare la Ministerul Justiţiei, în care s-a plâns de faptul că ancheta se desfăşoară încet. La 15 aprilie 1998, poliţia a transmis dosarul parchetului militar.

O expertiză realizată la 16 septembrie 1998 a constatat că motivul accidentului a fost defecţiunea sistemului de frânare, care nu a fost verificat înainte de 25 martie 1998, în situaţia în care fiind vorba despre un autocamion vechi, verificarea sistemului de frânare şi a claxonului ar fi fost un imperativ. Expertul a estimat că maşina, condusă de sergentul D.D. a intrat în intersecţie cu o viteză de 36 de km/h, traversând pe semnalul roşu al semaforului. Expertul a menţionat de asemenea că şoferul camionului în momentul intrării în intersecţie, a avertizat verbal pietonii că nu poate frâna. În aceste condiţii, concluzionează expertul, accidentul nu putea fi evitat.

Expertul a fost contestat de învinuit, dispunându-se astfel efectuarea unei noi expertize, care a fost prezentată la data de 10 august 1999. Al doilea expert a concluzionat că nu poate fi determinat cu exactitate faptul că sistemul de frânare nu a funcţionat la data accidentului, dar acesta putea fi evitat dacă defecţiunea ar fi fost descoperită cu ocazia verificării tehnice a maşinii. Între 15 aprilie 1998 şi 12 mai 2000, D.D. a fost audiat de 5 ori, s-au depus mai multe mărturii.

La 12 mai 2000, Parchetul Militar Braşov a decis trimiterea în judecată a lui D.D. şi P.D., sergentul care a efectuat verificarea tehnică a camionului înainte de producerea accidentului, pentru comiterea infracţiunii de omor din culpă.

Reclamanta s-a constituit parte civilă în cauză. Printr-o hotărâre din 9 ianuarie 2001, Tribunalul Militar Cluj a decis trimiterea dosarului către Parchet spre completare. La 8 martie 2001, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a respins recursul declarat de procurori. Astfel, procurorii au dispus încă o expertiză. A treia expertiză a reiterat în principal concluziile primei expertize. Raportul a mai concluzionat că la o simplă examinare vizuală, defecţiunea nu putea fi descoperită.

La data de 3 aprilie 2002, Parchetul Militar Braşov a decis casarea dosarului, iar la 11 iulie 2002, Parchetul Militar Teritorial Bucureşti a admis o cerere a reclamantei şi a trimis dosarul spre refacere la Parchetul Militar Braşov. La 10 aprilie 2003 Parchetul Militar Braşov a casat încă o dată dosarul, susţinând că în caz nu s-a comis nici o faptă penală. Aceeaşi „procedură” a fost încă o dată repetată, Parchetul Militar Teritorial Bucureşti hotărând încă o dată retrimiterea dosarului, urmată de încă o decizie de netrimitere în judecată, iar reclamanta a fost informată la 27 septembrie 2004 despre această decizie. Reclamanta a introdus la Tribunalul Militar Cluj o plângere împotriva decizie Parchetului Militar. Cererea reclamantei a fost respinsă, decizia de respingere fiind confirmată şi în apel de către Tribunalul Militar Teritorial de la Bucureşti la data de 13 octombrie 2005. Curtea consideră că retrimiterea repetată a dosarului este imputabilă autorităţilor de stat

În drept,

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 2 din Convenţie

Reclamanta a invocat în faţa Curţii faptul că ancheta efectuată după accidentul suferit de mama ei nu a respectat exigenţele art. 2 din Convenţie.

Guvernul a susţinut în faţa Curţii că ancheta a început imediat după accident şi toate probele potenţiale au fost examinate.

Reclamanta s-a plâns de faptul că ancheta a durat prea mult, s-au efectuat 3 expertize şi că de mai multe ori a fost retrimis spre completare dosarul.

Aprecierea Curţii

Art. 2 impune statului obligaţia de a adopta măsuri menite să protejeze dreptul la viaţă în aşa fel încât în situaţia în care un individ îşi pierde viaţa să existe o anchetă eficientă care să stabilească cauzele morţii, să-i identifice pe cei vinovaţi şi să îi sancţioneze. Orice deficienţă în cadrul acestei anchete este în măsură să afecteze exigenţele acestei norme.

În cauză ancheta a început la data de 25 martie 1998 şi a luat sfârşit practic la data de 13 octombrie 2005. Curtea consideră că trimiterea repetată a dosarului spre completare este imputabilă autorităţilor statului, în condiţiile în care se ştia cine conducea camionul.

În final, Curtea reţine că pe timpul întâmplărilor, procurorii militari funcţionau pe baza principiului subordonării ierarhice, iar notând şi faptul că şoferul era în exerciţiul funcţiei, era militar. Astfel, relaţia instituţională din speţă s-a reflectat prin lipsa de independenţă şi imparţialitate a procurorilor militari în efectuarea investigaţiei.

Aceste elemente sunt suficiente pentru Curte ca să concluzioneze că art. 2 a fost încălcat în cauză, sub aspect procedural, datorită anchetei ineficiente.

Aplicând art. 41, Curtea acordă reclamantei 15.000 EURO pentru daune morale şi 500 EURO pentru costuri şi cheltuieli.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu