Treceți la conținutul principal

Cauza Voiculescu împotriva României, cererea nr. 5325/03, hotărârea din 3 februarie 2009

Prima cauză a României la CEDO în care Statul a fost condamnat pentru încălcarea art. 2 (dreptul la viaţă) sub aspect procedural


În fapt

Reclamanta s-a născut în 1968 şi trăieşte la Braşov.

La data de 25 martie 1998, mama reclamantei a fost lovită mortal, pe trecerea de pietoni, de un camion aparţinând unei unităţi militare.

Anumite procese verbale încheiate de poliţie la data de 25, 26 şi 27 martie 2008 au relevat drept cauze ale accidentului, disfuncţionalităţi la nivelul sistemului de frânare, al farurilor, indicatorilor şi al claxonului. La data de 30 martie 1998 la poliţie au fost ascultaţi martori. În luna aprilie 1998 reclamanta a trimis o scrisoare la Ministerul Justiţiei, în care s-a plâns de faptul că ancheta se desfăşoară încet. La 15 aprilie 1998, poliţia a transmis dosarul parchetului militar.

O expertiză realizată la 16 septembrie 1998 a constatat că motivul accidentului a fost defecţiunea sistemului de frânare, care nu a fost verificat înainte de 25 martie 1998, în situaţia în care fiind vorba despre un autocamion vechi, verificarea sistemului de frânare şi a claxonului ar fi fost un imperativ. Expertul a estimat că maşina, condusă de sergentul D.D. a intrat în intersecţie cu o viteză de 36 de km/h, traversând pe semnalul roşu al semaforului. Expertul a menţionat de asemenea că şoferul camionului în momentul intrării în intersecţie, a avertizat verbal pietonii că nu poate frâna. În aceste condiţii, concluzionează expertul, accidentul nu putea fi evitat.

Expertul a fost contestat de învinuit, dispunându-se astfel efectuarea unei noi expertize, care a fost prezentată la data de 10 august 1999. Al doilea expert a concluzionat că nu poate fi determinat cu exactitate faptul că sistemul de frânare nu a funcţionat la data accidentului, dar acesta putea fi evitat dacă defecţiunea ar fi fost descoperită cu ocazia verificării tehnice a maşinii. Între 15 aprilie 1998 şi 12 mai 2000, D.D. a fost audiat de 5 ori, s-au depus mai multe mărturii.

La 12 mai 2000, Parchetul Militar Braşov a decis trimiterea în judecată a lui D.D. şi P.D., sergentul care a efectuat verificarea tehnică a camionului înainte de producerea accidentului, pentru comiterea infracţiunii de omor din culpă.

Reclamanta s-a constituit parte civilă în cauză. Printr-o hotărâre din 9 ianuarie 2001, Tribunalul Militar Cluj a decis trimiterea dosarului către Parchet spre completare. La 8 martie 2001, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a respins recursul declarat de procurori. Astfel, procurorii au dispus încă o expertiză. A treia expertiză a reiterat în principal concluziile primei expertize. Raportul a mai concluzionat că la o simplă examinare vizuală, defecţiunea nu putea fi descoperită.

La data de 3 aprilie 2002, Parchetul Militar Braşov a decis casarea dosarului, iar la 11 iulie 2002, Parchetul Militar Teritorial Bucureşti a admis o cerere a reclamantei şi a trimis dosarul spre refacere la Parchetul Militar Braşov. La 10 aprilie 2003 Parchetul Militar Braşov a casat încă o dată dosarul, susţinând că în caz nu s-a comis nici o faptă penală. Aceeaşi „procedură” a fost încă o dată repetată, Parchetul Militar Teritorial Bucureşti hotărând încă o dată retrimiterea dosarului, urmată de încă o decizie de netrimitere în judecată, iar reclamanta a fost informată la 27 septembrie 2004 despre această decizie. Reclamanta a introdus la Tribunalul Militar Cluj o plângere împotriva decizie Parchetului Militar. Cererea reclamantei a fost respinsă, decizia de respingere fiind confirmată şi în apel de către Tribunalul Militar Teritorial de la Bucureşti la data de 13 octombrie 2005. Curtea consideră că retrimiterea repetată a dosarului este imputabilă autorităţilor de stat

În drept,

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 2 din Convenţie

Reclamanta a invocat în faţa Curţii faptul că ancheta efectuată după accidentul suferit de mama ei nu a respectat exigenţele art. 2 din Convenţie.

Guvernul a susţinut în faţa Curţii că ancheta a început imediat după accident şi toate probele potenţiale au fost examinate.

Reclamanta s-a plâns de faptul că ancheta a durat prea mult, s-au efectuat 3 expertize şi că de mai multe ori a fost retrimis spre completare dosarul.

Aprecierea Curţii

Art. 2 impune statului obligaţia de a adopta măsuri menite să protejeze dreptul la viaţă în aşa fel încât în situaţia în care un individ îşi pierde viaţa să existe o anchetă eficientă care să stabilească cauzele morţii, să-i identifice pe cei vinovaţi şi să îi sancţioneze. Orice deficienţă în cadrul acestei anchete este în măsură să afecteze exigenţele acestei norme.

În cauză ancheta a început la data de 25 martie 1998 şi a luat sfârşit practic la data de 13 octombrie 2005. Curtea consideră că trimiterea repetată a dosarului spre completare este imputabilă autorităţilor statului, în condiţiile în care se ştia cine conducea camionul.

În final, Curtea reţine că pe timpul întâmplărilor, procurorii militari funcţionau pe baza principiului subordonării ierarhice, iar notând şi faptul că şoferul era în exerciţiul funcţiei, era militar. Astfel, relaţia instituţională din speţă s-a reflectat prin lipsa de independenţă şi imparţialitate a procurorilor militari în efectuarea investigaţiei.

Aceste elemente sunt suficiente pentru Curte ca să concluzioneze că art. 2 a fost încălcat în cauză, sub aspect procedural, datorită anchetei ineficiente.

Aplicând art. 41, Curtea acordă reclamantei 15.000 EURO pentru daune morale şi 500 EURO pentru costuri şi cheltuieli.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Note de şedinţă, prescurtări scrise şi concluzii scrise

O problemă procedurală destul de importantă, dar de multe ori tratată superficial sau chiar ignorată este reprezentată de „concluziile scrise.” Atât în materie civilă cât şi penală, dezbaterea cauzei implică uneori şi formularea şi depunerea unor concluzii scrise. Dreptul procesual civil cunoaşte însă o sintagmă specifică în această materie, şi anume „prescurtările scrise”. În cadrul procedurii penale există de asemenea „note privind desfăşurarea şedinţei de judecată”; acestea neavând legătură cu concluziile amintite anterior. Un punct de plecare al analizei deosebirilor semnificative şi substanţiale între sintagmele care fac obiectul acestui articol îl constituie articolul 146 C. proc. civ., articol potrivit căruia: Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, sa depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără sa fie obligate. Ele vor fi înregistrate. şi articol…

Argumentarea lui Dahij în cauza Zelxa şi Asociaţia Spirituală a Cavalerilor Vechiului Agathirs vs. Agatis

Documentul poate fi descărcat de aici în format pdf
DESCRIEREA GENERALĂ A STATULUI AGATIS1. Statul Agatis a devenit un stat independent în anul 1975 sub denumirea de „Republica Federală Agatis”, situată pe un teritoriu asupra căruia de-a lungul istoriei şi-au exercitat suveranitatea diferite entităţi ale dreptului internaţional public. Astfel, în perioada medievală, populaţia situată pe teritoriului actualului stat Agatis, era organizată în cadrul cunoscutei Împărăţii a Agathirsului, aceasta fiind perioada de înflorire a statului. Cu toate acestea, în secolele XV-XVII, Împărăţia este supusă unui val masiv de migraţii ale unor popoare nomade venite dinspre estul continentului. În cele din urmă, slăbită economic şi militar, Împărăţia Agathirsului devine un stat cu o poziţie politică precară, nesustenabil etatic, într-o regiune supusă unor variate ameninţări. În acest context, fără a fi foarte clar firul istoric al evenimentelor, este cunoscut cert doar că în anul 1669 Regatul Anarcsis, u…

RAMANAUSKAS ÎMPOTRIVA LITUANIEI, CEREREA NR. 74420/01, HOT. DIN 05.02.2008 - AGENT PROVOCATOR - PROCES ECHITABIL

Domnul Kestas Ramanauskas cetăţean Letonia, născut in 1966 in Kaišiadorys.


ÎN FAPT

Kestas a fost abordat de AZ în vederea achitării lui VS contra sumei de 3000 dolari americani.
Prima dată Kestas a refuzat însă după ce AZ a reiterat oferta de câteva ori, Kestas a acceptat.
Guvernul a susţinut că VS şi AZ au negociat mita cu Domnul Kestas din proprie iniţiativă şi înainte de a anunţa autorităţile.
AZ era ofiţer în cadrul Ministerului de Interne într-o unitate specializată pe anticorupţie (STT) a procedat la informarea superiorilor săi în legătură cu faptul ca Domnul Kestas a acceptat mita.
La 26 Ianuarie 1999 STT a introdus o cerere în faţa adjunctului procurorului general în vederea aprobării unui model de conduită penală simulate. Cererea a fost aprobata la 26 Ianuarie 1999 şi justificată în baza informaţiilor operaţionale adunate de STT. Documentul a fost semnat de adjunctul procurorului general la 27 Ianuarie 1999, aceasta constituind forma finală a documentului.
La data de 11 Februarie 1…