16 septembrie 2009

Cauza Tamir şi alţii î. României, cererea nr. 42194/05, hot. din 15.09.2009

Cauza a fost adusă în faţa Curţii de către 7 persoane, cetăţeni români şi cetăţeni israelieni, care în prezent locuiesc în Israel. În anul 1950 un imobil şi un teren situat în Mediaş, a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950. În anul 1974 imobilul a fost împărţit în două bucăţi şi înscris în cartea funciară pe numele unor terţi. În 2001 reclamanţii, moştenitori ai proprietarilor de pe vremea naţionalizării, au înaintat o cerere către autorităţile administrative, în baza Legii nr. 10/2001, solicitând retrocedarea imobilului. Cererea lor a fost admisă în parte, în privinţa apartamentelor din imobil care nu au fost vândute de către stat. În ceea ce priveşte terenul pe care erau situate apartamentele acesta nu a fost retrocedat pe motiv că reclamanţii nu erau cetăţeni români. Cererea reclamanţilor a fost respinsă în ce priveşte apartamentele care au fost vândute de către stat, însă în decizia administrativă s-a reţinut că reclamanţii urmează să primească despăgubiri băneşti. Dispoziţia primarului a fost atacată de către reclamanţi în faţa instanţelor de judecată, aceştia solicitând retrocedarea întregului imobil. În 2003 Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a dispus restituirea terenului pe care se aflau apartamentele retrocedate, pe motiv că trei dintre reclamanţi au dovedit că au şi cetăţenie română. Apelul reclamaţilor a fost respins de Curtea de Apel Alba Iulia, iar în privinţa apartamentelor vândute s-a decis că acestea nu pot fi restituite în natură, iar reclamanţii sunt îndreptăţiţi la compensaţii. Recursul reclamanţilor a fost respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 18 mai 2005. Autorităţile administrative au pus în executare hotărârea în ce priveşte retrocedarea terenului aferent apartamentelor, însă până în prezent reclamanţii nu au primit compensaţii pentru imobilele ce nu putea fi retrocedate.

În drept,

În ce priveşte presupusa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1

Reclamanţii au invocat faptul că apartamentele din imobilul naţionalizat au fost vândute de stat cu rea-credinţă, iar aceştia nu au primit nici un fel de compensaţie.

Guvernul a invocat în faţa Curţii incompatibilitatea ratione materiae a cererii reclamanţilor, deoarece instanţele naţionale nu s-au pronunţat asupra legalităţii măsurii de naţionalizare, în consecinţă reclamanţilor nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilelor în cauză. De asemenea, Guvernul susţine că reclamanţii nu beneficiază nici de o aşteptare legitimă, cum era situaţia în cauzele Străin sau Porteanu.

Reclamanţii au invocat faptul că instanţele naţionale au recunoscut ilegalitatea naţionalizării întregului imobil, iar retrocedarea doar în parte nu se justifică. Curtea invocă faptul că o problemă asemănătoare s-a ridicat în cauzele Reichardt î. României, respectiv Popescu şi Dimeca î. României, aşa că nimic nu justifică schimbarea regulii aplicate acolo. În consecinţă, Curtea respinge obiecţiile Guvernului. Pe fond, Curtea reaminteşte că vânzarea bunului altuia de către stat, fără nici o despăgubire, constituie o încălcare a dreptului la respectarea proprietăţii, iar în consecinţă constată că art. 1 din Primul Protocol a fost încălcat. În aplicarea art. 41, Curtea a acordat reclamanţiilor 181.000 EURO pentru daune materiale şi 1000 EURO pentru costuri şi cheltuieli.

Un comentariu:

  1. Ar trebui demisi judecatorii de la Inalta Curte de Justitie si cei de la Curtea de Apel Alba Iulia, deoarece la vremea judecarii de catre acestia a cauzei existau suficiente coordonate in doctrina si jurisprudenta pentru a nu se mai gresi atat de flagrant. Ma refer doar la judecatorii cauzei. Plus sa fie obligati la plata sumei stabilite de Curtea Europeana. In rest, parca pe articolul 1 trebuia sa se adopte prin lege linii directoare... Ce se intampla?

    RăspundețiȘtergere