23 septembrie 2009

Institutia recursului în lumina Proiectului Codului de procedură civilă

Recursul ca şi cale de atac în dreptul procesual civil a cunoscut numeroase forme care variau de la o reglementare la alta. Ultimele modificări majore în reglementarea recursului au fost aduse prin Legea nr. 59/1993 şi prin OUG nr. 138/2000 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005).
O dată cu adoptarea Noului Cod de Procedură Civilă recursul va fi supus unor noi ajustări menite să aducă unele corective la neajunsurile din legislaţia în vigoare.
Recursul va fi reglementat în continuare ca şi o cale extraordinară de atac.
După cum reiese din formularea art. 470 din Proiectul Noului Cod de Procedură Civilă.(PNCPC) - recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Mai mult, ţinând seama şi de ansamblul prevederilor în materia căilor de atac, ÎCCJ este instanţa care este în mod special desemnată să soluţioneze calea de atac a recursului. Desigur, cum era şi firesc art. 470 alin. 4 din Proiect aduce completarea conform căreia - În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Obiectul recursului cunoaşte o reglementare mai amplă în proiectul noii reglementări, crescând totodată şi numărul hotărârilor care nu pot fi atacate cu recurs:
Art. 89 pct. 1 lit. a – k PNCPC
• cererile privitoare la nulitatea, anularea sau desfacerea căsătoriei ;
• cererile privind încredinţarea copilului minor sau încuviinţarea părintelui de a avea legături personale cu acesta, precum şi cererile de înapoiere a copilului minor de la persoanele care îl deţin fără niciun drept;
• cererile privind obligaţia legală de întreţinere;
• cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;
• cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;
• cererile de evacuare;
• cererile referitoare la servituţile privind zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere, precum şi la alte servituţi ori îngrădiri ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească;
• cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;
• cererile posesorii;
• cererile privind obligaţiile de a face, neevaluabile în bani;
• cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;
Art. 90 pct. 1 lit. d şi e PNCPC:
• conflictele de muncă, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe;
• cererile în materie de asigurări sociale.
Prin eliminarea restricţiilor existente în prezent în materia obiectului cererii de apel s-a restrâns sfera de acţiune a recursului, acesta ajungând astfel la adevăratul său statut de cale extraordinară de atac, nu doar prin situarea sa topografică în cuprinsul Codul de procedură civilă şi prin caracteristicile şi efectele sale ci şi prin obiectul său. Odată cu elementele de noutate aduse în materie de obiect al recursului se semnalează şi o neconcordanţă. Deşi din coroborarea art. 89 pct. 1 lit. h cu art. 470 alin. 2 PNCPC rezultă că hotărârile în cauzele privitoare la strămutarea de hotare nu sunt susceptibile de recurs, art. 471 alin. 1 din Proiect, cel privitor la suspendarea executării, prevede în mod expres că: Recursul suspendă de drept executarea hotărârii în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.
O noutate în materia recursului şi totodată o soluţionare a unor controverse din doctrină şi din practica judiciară o reprezintă posibilitatea de atacare a încheierilor pronunţate de instanţa de recurs. Astfel, de exemplu, în materia suspendării hotărârii atacate încheierea pronunţată de instanţa de recurs poate fi atacată cu recurs în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunţare (art. 471 alin. 5). Rejudecarea în acest caz se va face de un alt complet al instanţei de recurs stabilit în mod aleatoriu (art. 471 alin. 6). (A se vedea C. N. Popa, D. P. Popa, Admisibilitatea recursului în interiorul recursului, în “Dreptul”, nr. 6/2003, p. 154-155 şi M. Tăbârcă, Posibilitatea exercitării recursului împotriva soluţiei date în cauzele civile asupra unor incidente procedurale intervenite pe parcursul judecării recursului, în “Dreptul”, nr. 4/2005, p. 139)
Noutăţi există şi cu privire la motivele de recurs care în noua reglementare se prefigurează a fi în număr de 7. Faţă de motivele de recurs enumerate în art. 304 din Codul de procedură civilă în vigoare se constată lipsa a două dintre acestea: 1) daca instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut – punându-se astfel capăt discuţiilor doctrinare ce vizau aspectul consacrării acestei ipoteze şi ca motiv de revizuire şi 2) când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia.
Primele două motive de recurs consacrate de PNCPC pornesc de la ipoteze existente şi în motivele din reglementarea actuală, caracterul lor de noutate vine însă din extrapolarea acelor ipoteze, din explicarea situaţiilor avute în vedere. Astfel, spre exemplu, faţă de formularea actuală a primului motiv - când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (art. 304 alin. 1 C. proc. civ.) - art. 475 alin 1 pct. 1 PNCPC prevede următoarele: când judecata s-a făcut de un judecător incompatibil ori de un număr mai mic de judecători decât cel prevăzut de lege sau atunci când grefierul a lipsit ori procurorul nu a participat la judecată, deşi legea prevedea obligativitatea concluziilor sale. În fapt conţinutul acestui motiv de casare nu este decât o sinteză a ideilor ce se regăsesc în literatura de specialitate, idei care vizează înţelesul actual şi sfera de cuprindere a art. 304 alin. 1 C. proc. civ.(A se vedea V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Ed. Naţional, Bucureşti, 1997, vol. II, p. 385; I. Leş, Tratat de drept procesual civil, ediţia 3, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 601; G. Boroi, D. Rădescu, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. All Beck, Bucureşti, 1994, p. 478)
Cu privire la motivul al treilea – necompetenţa instanţei – formularea din Proiect vine să aducă unele completări faţă de reglementarea actuală prevăzându-se că este vorba de competenţa de ordine publică şi mai mult - deşi s-a invocat în termen necompetenţa, excepţia a fost greşit respinsă sau instanţa nu s-a pronunţat asupra ei (art. 475 alin. 1 pct. 3 PNCPC).
Cel de-al cincilea motiv de recurs, cel privind încălcarea formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii aduce ca şi noutate completarea conform căreia: deşi nulitatea a fost invocată în termen, instanţa nu s-a pronunţat asupra ei ori excepţia de nulitate a fost greşit respinsă. Această completare este din nou o preluare a unor observaţii făcute în doctrina juridică cu privire la sfera de cuprindere a acestui motiv de recurs .(G. Boroi, D. Rădescu, op. cit., p. 480, V. M. Ciobanu, op. cit., p. 390)
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la viciile în motivarea hotărârii atacate legiuitorul a optat de data aceasta pentru o restrângere a situaţiilor în care acest motiv îşi găseşte aplicare. Astfel, dacă în prezent hotărârea poate fi atacată cu recurs pe motiv că aceasta cuprinde motive străine de natura pricinii, în proiectul noii reglementări recursul va putea fi admis dacă hotărârea atacată cuprinde numai motive străine de natura pricinii.
Un ultim element de noutate în materia motivelor de recurs este dat de înlocuirea termenului de „lege” cu cel de „norme de drept material” şi renunţarea la sintagma „lipsită de temei legal” - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 475 alin. 1 pct. 7 PNCPC– actualul art. 304 alin 9 C. proc. civ.). Se remarcă din nou o extindere a sferei de aplicare a acestui motiv de casare.
Unul dintre motivele de casare nu a suferit modificări, formularea lui fiind identică cu cea din reglementarea actuală: când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 475 alin. 1 pct. 4, respectiv art. 304 alin. 4 C. proc. civ. ).
Proiectul Noului Cod de Procedură Civilă cuprinde şi prevederi referitoare la recursul incident şi recursul provocat. Evident nu este vorba de altceva decât de un împrumut al regulilor din materia apelului, reguli care au primit o consacrare expresă şi în materia recursului.
Cu caracter de noutate proiectul viitoarei reglementări introduce o procedură de filtrare a recursurilor. Potrivit art. 490 alin. 1 PNCPC: Când recursul este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele instanţei sau preşedintele de secţie, primind dosarul de la instanţa a cărei hotărâre se atacă, va lua, prin rezoluţie, măsuri în vederea stabilirii aleatorii a unui complet format din 3 judecători, care va decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
În cadrul acestei proceduri se constată reînvierea şi detalierea unor mai vechi prevederi (în prezent abrogate – o dispariţie regretată de doctrină ) privind întocmirea unui raport asupra recursului. (I. Leş, Tratat, p. 385; I. Deleanu, V. Deleanu, Hotărârea judecătorească, Ed. Servo-Sat, Arad, 1998, p. 270). Acest raport va verifica dacă recursul îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii, dacă motivele invocate se încadrează în cele prevăzute de art. 475 PNCPC, dacă există motive de ordine publică ori dacă recursul este vădit nefondat. De asemenea, raportul va conţine atunci când este cazul referiri la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţelor comunitare, precum şi poziţia doctrinei în problemele de drept vizând dezlegarea dată prin hotărârea atacată.
Completul de filtru va putea anula sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor (art. 480 alin. 6 PNCPC). În cazul în care recursul nu poate fi soluţionat de completul de filtru, acest complet va pronunţa, o încheiere de admitere în principiu a recursului şi va trimite dosarul pentru stabilirea aleatorie a altui complet şi a termenului de judecată pe fond a recursului (art. 480 alin. 7 PNCPC).
Sub aspectul soluţiilor pe care le poate pronunţa instanţa de recurs, în mod firesc acestea au rămas aceleaşi - verificând toate motivele invocate şi judecând recursul, instanţa îl poate admite, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui (art. 483 alin. 1 PNCPC).
În materia hotărârii instanţei de recurs şi a efectelor sale art. 484 din Proiect prevede că această hotărâre va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare. Articolul menţionat aduce unele precizări punctuale cu privire la motivarea hotărârii ţinându-se cont de caracterul extraordinar al căii de atac a recursului.
Pentru prima dată în capitolul consacrat căilor extraordinare de atac, respectiv în cadrul secţiunii privind recursul s-a consacrat în mod expres principiul non reformatio in pejus – neînrăutăţirea situaşiei părţii în propria cale de atac, după cum în urmă cu ceva timp s-a făcut primul pas prin consacrarea acestui principiu în materia apelului în reglementarea în vigoare . (O.U.G. nr. 138/2000, aprobată cu modificări prin L. nr. 219/2005 - publicată în M. Of. nr. 609/14 iul. 2005).
Însumând toate cele expuse anterior se poate ajunge la concluzia că prevederile referitoare la recurs din Proiectul Noului Cod de Procedură Civilă vin să soluţioneze unele controverse, unele lacune din legislaţia actuală şi să aducă unele completări şi dezvoltări ale regulilor specifice căii de atac analizate, multe dintre aceste aspecte formând demult obiectul unor propuneri de lege ferenda.
(Eudoxiu)

Un comentariu: