Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-325/08, Olympique Lyonnais/Olivier Bernard & Newcastle United

AVOCATUL GENERAL SHARPSTON CONSIDERĂ CĂ NORMELE CARE OBLIGĂ UN CLUB DE FOTBAL CARE SEMNEAZĂ UN CONTRACT CU UN TÂNĂR JUCĂTOR SĂ PLĂTEASCĂ O COMPENSAȚIE ALTUI CLUB CARE A PREGĂTIT JUCĂTORUL POT FI JUSTIFICATE

Vezi aici Comunicatul de presă a Curţii, iar aici textul integral al concluziilor, iar la acest link, întebările la care este chemată Curtea să răspundă.


În procedura recursului în interpretare în faţa CJCE, există reglementat un rol al avocaţilor generali, care funcţionează pe lângă Curte. Având o pregătire temeinică în ce priveşte dreptul comunitar (şi nu numai) avocaţilor general li se solicită punctul de vedere despre o posibilă soluţie, ce ar putea fi incidentă într-o cauză concretă dedusă judecăţii Curţii de Justiţie. Avocatul general are o poziţie independentă faţă de părţi şi faţă de Curte, ei dezvoltând o părere motivată, pe care ulterior le transmite Curţii. Important de precizat că aceste concluzii nu sunt obligatorii pentru Curte, dar de obicei, sunt menţionate în hotărâre, ba mai mult, sunt şanse reale ca aceste concluzii să prefigureze hotărârea în cauză. În orice caz, soluţia este luată prin deliberare, numai de către judecători. Instituţia avocatului general, sau în orice caz, o funcţie asemănătoare, există şi în unele sisteme de drept, de exemplu avocat general funcţionează şi pe lângă Curtea de casaţie din Franţa.
***

În cauza în care avocatul general a depus concluzii se pune problema de a şti dacă este contrar dreptului comunitar sau nu, faptul că unui jucător de fotbal tânăr, care a avut un contract de pregătire cu un club, iar după expirarea contractului a încheiat contract de jucător cu alt club, i se poate pretinde o anumită compensaţie, pentru că nu a încheiat un contract cu echipa care l-a pregătit. În perioada faptelor, Carta franceză a fotbalului profesionist, impunea ca un „joueurs espoirs” – un jucător promiţător, care are încheiat un contract de pregătire cu un club profesionist, să încheie un contract cu clubul care l-a pregătit, dacă un asemenea contract îi este oferit la sfârşitul pregătirii. Iar dacă jucătorul refuza oferta, el nu putea încheia, pe timp de 3 ani, un contract cu un alt club francez, fără acordul clubului care l-a pregătit.

În speţă, Oliver Bernard, în 1997 a încheiat un contract de pregătire cu Olympique Lyonnais, iar după expirarea acestui contract, el a refuzat să joace la această echipă, încheind un contract cu Newcastle United. Olympique Lyonnais l-a dat în judecată pe dl. Bernard şi clubul Newcastle United, solicitând o despăgubire care era echivalentă cu salariul pe un an pe care l-ar fi primit dl. Bernard dacă ar fi încheiat un contract cu echipa care l-a pregătit. Prima instanţă a acordat jumătate din suma pretinsă însă, în faza de recurs, Curtea de Casaţie a considerat necesar un recurs în interpretare, pentru a lămuri dacă o dispoziție care obligă un jucător aflat în curs de pregătire, care încheie un contract de jucător profesionist cu un club din alt stat membru, să plătească o compensație constituie o restricție privind libera circulație a lucrătorilor, principiu consacrat de Tratatul CE și, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă aceasta poate fi justificată prin necesitatea de a încuraja recrutarea și pregătirea de tineri jucători profesioniști.
În primul rând, avocatul general Eleanor Sharpston precizează că o astfel o normă prin care un jucător, după perioada de pregătire, este obligat la plata unor compensaţii, dacă încheie un contract de jucător profesionist cu o altă echipă, dintr-un alt stat membru, este o restrângere a dreptului privind libera circulaţie a lucrătorilor.
Pe de altă parte, se precizează că sportul priveşte dreptul comunitar în măsura în care este privită ca o activitate economică, iar salarizarea jucătorilor este un element din această latură. Cu toate acestea, restricţia menţionată este considerată de avocatul general ca fiind justificată, dar cu unele precizări. Astfel, asemenea norme, care impun plata unei compensaţii în cazul analizat, sunt justificate pentru ca cluburile să nu fie descurajate să recruteze şi să pregătească tineri jucători, iar un alt club să beneficieze de investiţie. Însă, trebuie avut în vedere faptul că această compensaţie trebuie să fie proporţională, corespunzătoare costurilor reale de pregătire. Astfel, compensaţia bazată pe câştigurile viitoare ale jucătorului nu ar fi acceptabile, deoarece nu joacă nici un rol în privinţa realizării obiectivului încurajării recrutării sau pregătirii jucătorilor tineri. În consecinţă, o asemenea compensaţie ar fi proporțională numai dacă ar fi calculată ca un procent din costurile totale de pregătire suportate de club și ar fi distribuită în mod corespunzător între toate cluburile care au participat la pregătirea jucătorului.